Se întâmplă așa dat fiind faptul că organismul uman funcționează ca un întreg unde fiecare funcție depinde de toate celelalte, iar capacitatea de a concepe natural sau cu ajutorul procedeelor de reproducere umană asistată nu face excepție.
Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Dr. Iulia Zamfir, medic primar obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate și Simona Flor, tehnician nutriționist au răspuns la câteva întrebări, au demontat mituri și au arătat care sunt legăturile dintre fertilitate, alimentație și stil de viață.
Există o „dietă minune” care să garanteze obținerea unei sarcinii sau este un mit?
Dr. Iulia Zamfir: Alimentația nu e miracolul care rezolvă tot, dar poate influența în foarte mare măsură fertilitatea la ambele sexe, și cu precădere la femei. Sănătatea generală și alegerile alimentare corecte susțin echilibrul hormonal și completează tratamentele moderne. Un stil alimentar echilibrat și menținerea sau obținerea unei greutăți optime sunt importante și necesare. Pe de o parte vor fi mai puțin probleme legate de ovulație, pe de alta, dacă se apelează la procedee de reproducere umană asistată, scade riscul unui eșec.
Totuși, nu există o dietă minune, un supliment alimentar sau o pastilă care să garanteze că pacienta va rămâne însărcinată. Dar, dacă este respectată o anume dietă, prescrisă de nutriționist, dietă adaptată la particularitățile organismului, șansele de a obține sarcina, cresc. Eu cred în eficiența postului intermitent, al unei diete cu un aport redus de carbohidrați, ca suport pentru infertilitate. Pentru pacientele cu endometrioză, dieta se adaptează la scopul principal - reducerea inflamației. La fel în cazul celor cu boli autoimune preexistente.
Pacienților mei le spun mereu că succesul vine din echilibru și personalizare. Adică scanăm organismul printr-un set complet de analize specifice, urmărim anumiți parametrii biologici, discutăm, cu amănunte, despre stilul de viață al fiecărui pacient și identificăm care sunt minusurile și ce trebuie corectat.
De ce este atât de importantă o greutate normală?
Dr. Iulia Zamfir: Greutatea corporală poate să influențeze modul în care sunt metabolizați hormonii în etapa de stimulare ovariană. Influențează și calitatea gameților la ambele sexe, de care depinde produsul de concepție. Scăderea în greutate, atunci când sunt depășite valorile normale raportate la înălțime sunt un beneficiu important care susține fertilitatea. Pentru asta abordăm fertilitatea umană într-un mod integrat. Colaborarea specialiștilor din echipa Fertility Institute are ca scop obținerea sarcinii, dar și starea generală de sănătate a pacientului.
Medicul identifică și tratează cauzele medicale, iar nutriționistul completează tratamentul și dă acele indicații care adaptează alimentația și stilul de viață. Specialistul în nutriție recomandă metodele care ajută la schimbarea stilului de viață și prin adaptarea dietei. Totodată, identifică deficiențele nutriționale.
Sunt dese situațiile în care pacientele au obținut o sarcină, după ce au slăbit, ceea ce arată că efectul este unul benefic. Un caz spectaculos este cel al unei paciente în vârstă de 40 de ani, cu un istoric complex de infertilitate și patologie uterină, care după ce a reușit să slăbească circa 30 de kilograme, cu sfaturile specialistului în nutriție, ulterior a putut să obțină, prin FIV, o sarcină. Îmi amintesc și de o altă pacientă cu endometrioză stadiul II, care a reușit să aducă pe lume copilul visat după schimbarea semnificativă a stilului de viață, care a avut un rol determinant în reușita procedurii de fertilizare în vitro (FIV).
Ați pomenit de deficiențe nutriționale. Care au impact asupra fertilității? Oare de aici a plecat ideea soluțiilor magice, a dietelor magice, de la anumiți nutrienți valoroși pentru fertilitate, de care cei cu probleme ar putea duce lipsă?
Dr. Iulia Zamfir: Este posibil. Dar, obligatoriu trebuie să fie o abordare personalizată. Nu există o abordare general valabilă. Medicul evaluează fiecare pacient în parte și ia în calcul istoricul medical, vârsta, sexul – pentru că nevoile nutriționale și, implicit eventualul deficit, sunt diferite la femei față de bărbați, dar și investigațiile de laborator. Alimentația are un impact direct asupra calității celulelor reproducătoare, a gameților, iar dezechilibrele nutriționale – care pot să apară pe fondul unei diete incorecte sau a unor dezechilibre funcționale – va afecta modul în care organismul răspunde tratamentelor de fertilitate. În această ecuație complexă, unul dintre elementele care influențează mai mult decât pare la prima vedere este microbiomul intestinal.
Și, da, deficiențele nutriționale afectează fertilitatea. Cel mai frecvent este deficitul de vitamina D. Aceasta funcționează mai mult ca un hormon decât ca o vitamină și este implicată în numeroase procese metabolice. Reglează receptivitatea endometrială, adică modul în care embrionul se implantează, fie natural, fie prin fertilizare, la nivelul mucoasei endometriale. Poate apărea și un deficit de fier, zinc și acizii grași omega-3, toți valoroși pentru fertilitate. Fierul este esențial pentru ovulație, iar zincul și omega-3 susțin sănătatea și calitatea celulelor de concepție.
Există diferențe între sexe. Astfel, la femei prioritar este nivelul de acidul folic, fier și vitamina D, iar la bărbați zincul, seleniul și antioxidanții. Identificarea deficiențelor nutriționale și corectarea lor este simplă, cu un impact pozitiv semnificativ asupra șanselor de concepție. Totuși nu recomand automedicația, pentru că poate fi ineficientă sau chiar dăunătoare.
Ce înseamnă personalizarea tratamentelor în reproducerea umană asistată și de ce este nevoie ca strategia terapeutică să fie adaptată specific pentru fiecare pacient/ă în parte?
Dr. Iulia Zamfir: Deși funcționarea organismului uman are aceleași mecanisme, fiecare pacient răspunde specific la tratament. Chiar și atunci când profilul genetic este similar, diferențele de stil de viață, alimentație sau alți factori de mediu pot influența semnificativ rezultatele în reproducerea umană asistată.
Fenotipul fiecăruia – adică interacțiunea dintre ceea ce moștenim genetic și mediul în care trăim – face ca doi oameni cu aceleași gene să aibă evoluții foarte diferite în ceea ce privește sănătatea și fertilitatea. Din acest motiv, personalizarea tratamentului este absolut necesară. Doar adaptând strategia terapeutică la particularitățile fiecărui pacient cresc cu adevărat șansele de a obține rezultatul dorit.
Ați pomenit despre importanța microbiomului intestinal. Care este legătura și rolul acestuia în fertilitate?
Dr. Iulia Zamfir: Microbiomul intestinal cuprinde ansamblul tuturor microorganismelor: bacterii, virusuri, ciuperci care trăiesc în intestinul nostru. Este dovedit că au un rol fundamental în digestie, dar și că sunt esențiale în procesele complexe de reglare a inflamațiilor și imunității. Dar importanța microbiomului intestinal este mult mai mult decât atât. Nu este greșit să afirmăm că este cheia fertilității prin influența asupra hormonilor feminini și fertilității.
Există o „componenta hormonală” a florei intestinale care formează estrobolomul, adică anumite tipuri de bacterii care produc enzimele capabile să transforme estrogenii inactivi, în formele lor active sau să-i elimine din organism. Estrobolomul este implicat direct în menținerea unui echilibru sănătos al estrogenilor, cu impact asupra sănătății hormonale, osoase, cardiovasculare și previne acumularea excesivă de estrogeni.
În cazul problemelor de fertilitate a devenit uzual să analizăm și microbiomul intestinal pentru a vedea dacă estrobolomul este dezechilibrat. Într-o astfel de situație, numită disbioză, echilibrul estrogenului și, implicit, al hormonilor feminini este afectat. Poate crește prea mult nivelul de estrogen circulant, favorizând tulburări menstruale, ceea ce în final afectează ovulația, poate întreține endometrioza, fibroamele uterine sau putem avea niveluri prea mici de estrogen și infertilitate. Pentru toate aceste motive investigăm și tratăm microbiomul intestinal pentru a spori șansele de a obține o sarcină.
Rolul nutriționistului în tratarea infertilității
Foarte multe mituri despre fertilitate au legătură cu alimentația și întrețin ideea că ceea ce mâncăm este foarte important. Care este cel mai întâlnit mit despre alimentație și fertilitate?
Simona Flor: Probabil acela că dacă facem mâncare în casă și evităm preparatele procesate, avem o alimentație sănătoasă. Realitatea este că multe dintre alimentele considerate fără riscuri pot fi dăunătoare atunci când există probleme de fertilitate. Și ar mai fi ideea unor soluții rapide. Reușita vine doar din schimbări care sunt menținute timp îndelungat – undeva în jur de minimum 3-4 luni – care se referă la dietă, în principal, și la stilul de viață, în general.
Intervalul acesta este esențial pentru a sprijini fertilitatea, atât la femei, cât și la bărbați. Este timpul necesar pentru ca ovocitele și spermatozoizii să finalizeze etapele importante de maturare, iar obiceiurile alimentare care reduc factorii nocivi și susțin diviziunea celulară, în această perioadă, pot îmbunătăți semnificativ șansele unei sarcini sănătoase.
Ce efecte au și care sunt alimentele pe care le considerăm sănătoase, dar care au impact negativ asupra fertilității?
Simona Flor: Nu ar fi corect să generalizăm, pentru că nu există o rețetă unică pentru toți. Alimentele utile și cele care ar trebui evitate trebuie corelate cu patologia fiecărui pacient. Un ovar polichistic impune eliminarea alimentelor care ridică insulina – pâine, orez, inclusiv cel integral, ovăzul, năutul. Există ideea că este foarte util ovăzul, de exemplu. Da, dar nu în orice situație. Dacă diagnosticul este de endometrioză, lactatele ar trebui evitate pentru că aduc estrogen. Iar dacă nu este cunoscută cauza infertilității, adică nu există o patologie diagnosticată care să o explice, atunci ne axăm pe hrană nutritivă, bogată în proteine complete și micronutrienți.
Pentru a produce celule reproductive viabile, organismul are nevoie de proteine, vitamine și minerale, iar acestea vor fi în cantitățile și la momentul potrivit doar dacă avem un echilibru alimentar care să fie adaptat la nevoile reale. Nu contează doar proveniența alimentului, ci mai ales compoziția și efectele lui, adică dacă susține sau sabotează echilibrul hormonal.
Foarte utilă este dieta mediteraneană pentru un aport ridicat de omega-3, pește, fructe de pădure și uleiuri sănătoase, care conțin mai puțin omega-6. Uleiul de floarea soarelui conține mult omega-6 și schimbă raportul dintre omega-3 și omega-6 în membranele celulare și crește inflamația.
👉 Urmărește un curs video, prezentat de tehnician nutriționist, inginer chimist Simona Flor, despre cum schimbări ale stilului de viață și ale dietei pot combate eficient infertilitatea și pot ameliora unele dintre patologiile care duc la infertilitate.
Schimbarea stilului de viață este un îndemn repetat, în contextul problemelor de fertilitate. Din păcate este inevitabil…
Simona Flor: Infertilitatea în sine este o sursă de stres, produce presiune, anxietate în cuplu, iar acestea se traduc într-un nivel crescut de cortizol. Acest hormon este un inamic al fertilității. Antidotul este somnul de calitate. Somnul este foarte important ca parte a terapiei împotriva infertilității, mai ales somnul seara, între orele 10 la 12. Melatonina naturală, produsă în organism, nu este doar hormonul somnului, ci protejează ADN-ul ovocitar și spermatic. Pe lângă somn, de mare ajutor sunt activitățile blânde, precum yoga, pilates, înotul sau plimbările lungi, care reduc stresul fără a suprasolicita organismul.
