Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Protezarea minim-invaziva a soldului, solutie pentru pacientii care se tem de operatie

Ionel Pricopie a trait cu coxartroza, o afectiune degenerativa a articulatiei soldului, mult prea mult timp. Dupa ce a primit diagnosticul, a facut numeroase investigatii si mai multe controale medicale, iar toate rezultatele indicau nevoia unei operatii de inlocuire a articulatiei soldului stang deteriorat. Dar, asemenea multor persoane aflate in aceasta situatie, a amanat interventia chirurgicala.

Au fost mai multi factori care m-au facut sa aman interventia chirurgicala. Mi-a fost frica. Si m-am chinuit, vreau sa va spun ca in ultima perioada nici nu puteam sa mai merg, efectiv nu mai puteam merge. Nu puteam sa ma duc nici macar la cumparaturi. Imi era foarte greu sa car ceva in brate, imi era foarte greu sa merg, ma certam cu sotia pentru ca ma plimba prin piata, de multe ori nu ii spuneam cat de tare ma doare. Apoi, am citit despre domnul doctor Robert Apostolescu pe internet, mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa ma operez”, marturiseste pacientul in varsta de 54 de ani.

A facut interventia de inlocuire a articulatiei soldului la aproape patru ani de la momentul stabilirii diagnosticului de coxartroza la piciorul stang. A asteptat pana nu a mai suportat durerea si spune ca daca ar fi stiut cat de usoara este operatia cu siguranta nu ar fi amanat atat de multi ani: “Sunt foarte multumit de decizia pe care am luat-o. Nu am cuvinte sa-i multumesc domnului doctor Apostolescu si incurajez pe oricine sa nu mai amane. Recent am vazut o persoana care schiopata si spunea ca are o durere la picior, i-am explicat despre interventie, i-am aratat si operatia sa vada ca este o nimica toata”.

Dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped, supraspecializat in protezarea  soldului si genunchiului isi aminteste ca domnul Pricopie a intrat in cabinet insotit de fiica lui, fiind in imposibilitatea de a se deplasa:  “A venit la mine pentru ca nu mai putea sa continue asa. A amanat la maximum pentru ca ii era foarte frica de operatie si cand a venit la mine a zis «Domne', nu am ce sa fac, nu vreau sa ma operez nici acum, dar nu mai am de ales pentru ca nu mai suport durerea». Rasunetul clinic era foarte mare, durerile erau atroce, inclusiv noaptea, nu ii mai permiteau sa-si duca la bun sfarsit activitatile uzuale, de zi cu zi. Avea o dizabilitate marcanta”.

Recuperare rapida, prin protezarea de sold minim-invaziva

Desi in cazul domnului Pricopie coxartroza era intr-un stadiu avansat, doctorul Robert Apostolescu a putut realiza o interventie minim-invaziva de inlocuire a articulatiei deteriorate. Comparativ cu operatia clasica, interventia minim-invaziva de inlocuire a articulatiei soldului consta in realizarea unei incizii mici de 6-12 cm, prin care chirurgul ortoped are acces la articulatia soldului. “Dar nu dimensiunea inciziei este importanta in interventia minim-invaziva. Diferenta majora fata de interventia clasica este ca prin aborbul minim-invaziv nu este sectionat niciun muschi sau tendon pentru a accessa articulatia soldului si pentru a pune proteza de sold. Prin aceasta mica incizie se indeparteaza capul femural si cartilajul articular deteriorate care se inlocuiesc cu o proteza pentru refacerea articulatiei soldului. Astfel, se elimina durerea si se imbunatateste considerabil capacitatea de deplasare a pacientului”, explica dr. Robert Apostolescu.

Protezarea soldului

In plus, dr. Robert Apostolescu foloseste in toate interventiile de inlocuire a articulatiei soldului si genunchiului, inclusiv in cele minim-invazive, un soft de mare precizie utilizat in marile spitale din America si Germania pentru planificarea interventiei chirurgicale. Acesta utilizeaza o radiografie digitala a articulatiei ce urmeaza a fi protezata.

Protezarea soldului

Cu ajutorul acestui soft pot planifica operatia de protezare a soldului si genunchiului. Practic, inainte de a face operatia, stiu marimile componentelor protezei, cum trebuie pozitionate acestea pentru refacerea anatomiei soldului si genunchiului si pentru a nu exista diferente de lungime intre membrele inferioare. Tot aceasta planificare digitala ma ajuta sa prevad eventualele dificultati pe care le-as putea avea in timpul interventiei chirurgicale, implantarea protezei devenind mult mai precisa, crescand rata de success a interventiei si satisfatia postoperatorie a pacientului”, sustine dr. Robert Apostolescu.

Exista numeroase studii prin care se arata ca interventia minim-invaziva de inlocuire a soldului ofera numeroase beneficii pacientului, printre acestea numarandu-se durerea postoperatorie mai mica, scurtarea perioadei de recuperare postoperatorie si o revenire mai rapida la activitatile normale de zi cu zi.

De cand m-am operat sunt foarte multumit. Nu simt absolut nicio durere in zona soldului. Si legat de proteza, nu simt nimic strain, chiar nu-mi vine sa cred ca am proteza. Ma simt ca si cum ar fi oasele mele”, explica pacientul.

Durerea, mai mare decat teama de noul coronavirus

De cand a izbucnit pandemia actuala de infectie COVID-19, tot mai multe persoane evita sa-si faca investigatiile si controalele medicale uzuale de teama sa nu se infecteze cu noul coronavirus. Intrebat cum de a ales sa se opereze in aceasta perioada, domnul Pricopie ne-a marturist ca a avut incredere in personalul medical din Spitalul Euroclinic si ca nu i-a fost nicio secunda teama: “Mi-am facut testul COVID-19, am stat singur in rezerva, nu mi-a fost teama de nimic. Am purtat masca, personalul medical purta mereu masca. Si trebuie sa va spun ca la durerile pe care le aveam, nu imi mai era frica de coronavirus”.

Spitalul Euroclinic, asemenea tuturor locatiilor din cadrul Retelei de Sanatate REGINA MARIA, a implementat masuri speciale de igiena, triaj si dezinfectie pentru a limita raspandirea infectiei cu noul coronavirus: se efectueaza riguros triajul pacientilor, exista circuite dedicate pacientilor suspecti COVID-19, iar personalul medical si non-medical este testat periodic si dispune de echipamente de protectie conform standardelor actuale.

Consultant: dr. Robert Apostolescu, medic primar ortoped, supraspecializat in protezarea  soldului si genunchiului

Surse:
www.hopkinsmedicine.org
www.orthoinfo.aaos.org
www.arthritis-health.com

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.