Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Ce este terapia comportamentala pentru copilul cu ADHD sau opozitionist

Un copil dificil, hiperactiv si opozitionist este greu de crescut. El isi consuma excesiv si inutil nu numai energia proprie, ci mai ales pe a celor din jur. Furia, frustrarea si sentimentele de incompetenta parentala sunt trairi frecvente ale parintilor aflati in aceasta situatie. De obicei, intreaga viata sociala a familiei este afectata.

Cauzele pentru care un copil manifesta acest tip de comportamente sunt multiple, printre acestea numarandu-se inclusiv ADHD (Tulburare de Deficit de Atentie si Hiperactivitate) si Tulburarea Opozitionismului Provocator. In general, cele doua tipuri de tulburari sunt asociate.

Parintii inteleg cu adevarat ca se afla in fata unei mari provocari abia atunci cand un copil este diagnosticat medical cu aceasta afectiune, care are consecinte complexe asupra tuturor ariilor de functionare a copilului: sociala, scolara, familiala. Unii parinti se simt oarecum eliberati atunci cand comportamentul copilului lor are o cauza medicala, gandindu-se ca, odata inceput tratamentul medicamentos, problemele se vor remedia si viata familiei va intra in normalitate. Din pacate, situatia este diferita. Un diagnostic de ADHD presupune un lung drum de efort sustinut din partea parintilor. Chiar daca hiperactivitatea, impulsivitatea sau inatentia sunt diminuate de tratament, copilul trebuie sa re-invete sa se comporte. O lunga perioada de timp, creierul lui a functionat haotic si nu va fi capabil, peste noapte, sa functioneze altfel. Tocmai de aceea, in plus fata de tratamentul specific, medicii recomanda si terapia comportamentala.

Ce este terapia comportamentala pentru ADHD si Opozitionism Provocator?

Toate programele de terapie comportamentala se bazeaza pe aceleasi principii: adultii (parinti sau terapeuti) stabilesc si aplica reguli si asteptari clare de comportament pentru copil. Se folosesc recompense pentru comportamentele potrivite si penalizari pentru cele neadecvate, aplicate pe loc, imediat dupa producerea comportamentelor. Este ceva similar bine-cunoscutelor principii ale invatarii prin conditionare clasica (Pavlov) si operanta (Skinner). In plus, adultii sau terapeutii trebuie sa structureze si sa organizeze cat mai mult mediul de viata al copilului prin stabilirea unor rutine de viata, oferidu-i astfel acestuia predictibilitate si stabilitate.

Secretul succesului acestei terapii consta in consecventa si aliniere intre toti adultii semnificativi din viata copilului, astfel incat sa nu existe divergente de abordare. Treptat, ordinea si structura exterioara impuse sistematic copilului sunt internalizate, devenind automatisme interne de functionare a creierului. Vedem acest tip de efect in comportamentul persoanelor care au functionat un timp semnificativ intr-un context de viata sau un regim de tip militar, supra-procedurizat si organizat.

Pentru a fi eficient, orice program de terapie comportamentala ar trebui sa se bazeze pe urmatoarele patru principii:

  • Eliminarea factorilor declansatori ai comportamentelor nepotrivite. Aceasta metoda cere o analiza functionala complexa a comportamentelor problematice pentru a identifica in mod corect ce anume le declanseaza, si, de obicei, este necesar sprijinul unui specialist care stie cum sa faca acest lucru
  • Intarirea / recompensarea comportamentelor potrivite (recompense imediate, “palpabile”, de tipul acumularii de puncte sau beneficii de tip activitati de joaca si distractie)
  • Descurajarea comportamentelor negative prin ignorarea lor sau, dupa caz, penalizarea imediata (este de preferat sa fie folosite consecintele logice sau naturale, astfel incat penalizarea sa fie logic legata de consecintele comportamentului nepotrivit; de exemplu, “nu iti strangi jucariile, acestea dispar”)
  • Confiscarea tuturor privilegiilor atunci cand comportamentul este mult prea serios pentru a fi doar ignorat. Tehnica time-out poate fi utilizata in anumite conditii.

Ce presupune planul de terapie?

Planul de terapie se construieste, de obicei, pentru comportamente specifice (ex: copilul loveste, copilul este agresiv verbal, copilul refuza sa isi faca ordine in camera etc), si nu “in general”. Este foarte important sa fie identificate corect “beneficiile”, recompensele si penalizarile importante si relevante pentru copil, astfel incat planul de lucru sa fie construit pe baza acestora, si nu pe ceea ce cred parintii ca este important si relevant.

In implementarea “noii ordini de viata” este necesar sa se foloseasca mijloace vizuale de comunicare a regulilor si consecintelor disciplinare, care sa fie postate la loc vizibil si reamintite sistematic: tabele, afise, imagini relevante.

Parintii trebuie sa inteleaga ca orice terapie comportamentala cere timp pentru a produce efecte, iar schimbarile importante nu au loc “peste noapte”. Este un drum lung si extrem de dificil. In plus, multi copii cu ADHD au nevoie si de terapie de reeducare cognitiva, in special atunci cand exista si tulburari de invatare asociate (dificultati de scris, citit si calcul matematic).

Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii