Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ingrijirea colostomei acasa: sfaturi esentiale dupa operatia de cancer colorectal

Articol de Ileana Andreescu Senior Medical Editor
Exista situatii in care operatia de indepartare a cancerului colorectal nu se finalizeaza cu restabilirea continuitatii digestive, ci cu o “stoma”, care reprezinta deschiderea la piele a segmentului de tub digestiv. Prin aceasta procedura, intestinul sanatos de deasupra nivelului tumorii este conectat direct cu pielea abdomenului, iar capatul inferior al intestinului este inchis.

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Unele stome pot fi temporare si vor fi desfiintate printr-o alta interventie chirurgicala efectuata la distanta de prima. Operatia de “repunere in tranzit” se efectueaza dupa ce intestinul s-a vindecat si consta din realizarea anastomozei (conexiunii) intre segmentele digestive in cursul celei de-a doua operatii. In alte situatii, colostoma este permanenta. Materiile fecale nu se vor mai elimina la nivelul anusului, cum este normal, ci se vor elimina prin aceasta cale noua si se vor acumula intr-o punga speciala conectata la piele, in jurul stomei. Colostoma se mai numeste si „anus artificial” sau „anus contra naturii”.

A avea stoma este o schimbare majora pentru corpul si viata ta, indiferent daca stoma este temporara sau permanenta. Pentru a te obisnui cu schimbarea este nevoie de timp. In unele spitale exista asistente medicale dedicate ingrijirii stomei. De asemenea, este foarte util sa discuti cu cineva care este obisnuit sa traiasca cu stoma. In plus, grupurile de pacienti si forumurile online sunt o sursa foarte valoroasa de informatii practice si suport.

Stapanirea abilitatii de autoingrijire a stomei este cheia pentru adaptarea la noua ta viata cu stoma. Cu cat vei inveta mai repede si mai bine sa iti ingrijesti stoma, cu atat vei avea mai multa incredere in tine si te vei bucura de o calitate mai buna a vietii. 

Anatomia intestinului subtire si gros 

Descrierea anatomiei tubului digestiv intestinal te va ajuta sa intelegi care sunt schimbarile care apar ca urmare a unei stome. Intestinul subtire si intestinul gros (colonul) sunt componente ale tubului digestiv care proceseaza alimentele pe care le consumi. Intestinul subtire finalizeaza procesul de digestie si absoarbe nutrientii din alimente, iar ceea ce nu este digerat continua sa fie transportat de-a lungul colonului si este eliminat in afara organismului sub forma de scaun.

Intestinul subtire

Intestinul subtire reprezinta segmentul digestiv situat intre stomac si colon, avand un rol foarte important in digestie. Intestinul subtire este cel mai lung segment al tractului gastrointestinal, avand aproximativ 3 metri (la o persoana in viata, lungimea aproape dublandu-se la cadavru, ca urmare a pierderii tonusului muscular). Se numeste „subtire” deoarece diametrul sau este de 2.5 cm, mult mai mic decat diametrul intestinului gros care este de aproximativ 8 cm.

Pe langa lungimea lui, pliurile si proeminentele in deget de manusa (vilozitati) ale mucoasei intestinale ii ofera o suprafata foarte mare, de aproximativ 200 m2, de peste 100 ori suprafata pielii tale. Aceasta suprafata imensa este necesara proceselor complexe de digestie si absorbtie care au loc la nivelul intestinului subtire. In intestinul subtire, alimentele sunt transformate in lichide si sunt absortiti in sange nutrientii (acizii grasi, glucoza si aminoacizii). Deseurile alimentare (ceea ce ramane neabsorbit) ajung in intestinul gros.

Intestinul subtire este format din 3 segmente:

  • Duoden - este segmentul initial si cel mai scurt al intestinului subtire. In latina, termenul „duoden” inseamna „12 degete”, care este aproximativ lungimea duodenului (25 cm). Duodenul face legatura dintre stomac si jejun. La acest nivel se realizeaza neutralizarea aciditatii alimentelor digerate de stomac, ca urmare a prezentei acidului clorhidric (HCl) si incepe procesul de digestie a hranei. Alimentele din stomac sunt amestecate cu enzimele din pancreas si cu bila de la nivelul vezicii biliare.  
  • Jejun - este partea centrala a intestinului subtire. Are aproximativ 0.9 m (la o persoana in viata). Are rol important in absorbtia nutrientilor.
  • Ileonul - este ultimul si cel mai lung segment al intestinului subtire. Are o lungime de 1.8 m (la o persoana in viata). Este mai gros, mai vascularizat si are pliuri mucoase mai dezvoltate decat jejunul. La acest nivel, continua absorbtia nutrientilor, cum sunt vitamina B12, calciu si zinc. Ileonul se uneste cu cecumul, prima portiune a intestinului gros, la nivelul sfincterului ileocecal.
  • Intestinul gros incadreaza cele trei parti ale intestinului subtire.

Intestinul gros (colon)

Intestinul gros sau colonul reprezinta segmentul tubului digestiv situat intre intestinul subtire si anus. Este ultima portiune a tractului digestiv si are rolul, pe de o parte, de a absorbi apa si electrolitii cu producerea unui scaun din ce in ce mai format si pe de alta parte, de a transporta si depozita materiile fecale pana cand acestea pot fi eliminate din organism prin actul defecatiei.

Spre deosebire de intestinul subtire, intestinul gros nu produce enzime digestive. Digestia chimica a avut loc in intestinul subtire inainte ca resturile de alimente sa ajunga in intestinul gros. Ca urmare, o colostoma la acest nivel nu va avea un impact negativ major asupra nutritiei.

Intestinul gros este format din 3 parti:

Cec

  • Cecul este situat intre ileon si colonul ascendent, prima portiune a colonului;
  • Are forma de punga si contine cea mai mare parte a florei intestinale (microbiota intestinala) care digera alimentele care nu au putut fi digerate in intestinul subtire;
  • De cec este atasat apendicele, o proeminenta in deget de manusa, care se poate inflama cauzand apendicita acuta;
  • Intestinul subtire evacueaza continutul in cec printr-un mic canal denumit valva ileocecala care previne refluxul acestuia inapoi. Cand cecul este plin, se initiaza miscarile musculare ale intestinului gros (miscarile peristaltice) care transporta mai departe continutul intestinal;
  • Continutul intestinal de la nivelul cecului este un lichid intens acidic.

Colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent si colonul sigmoid

  • Formeaza portiunea centrala a intestinului gros situata intre cec si rect;
  • Aceste segmente cuprind in interiorul lor ansele rasucite ale intestinului subtire;
  • Continutul intestinal este propulsat din cec in sus in colonul ascendent, traverseaza apoi orizontal spre stanga de-a lungul colonului transvers, dupa care coboara la nivelul colonului descendent si apoi  se indreapta spre centru dreapta prin sigmoid ajungand la nivelul rectului;
  • De-a lungul acestui proces care dureaza aproximativ 24 de ore, apa si electrolitii ramasi sunt absorbiti, in special in colonul ascendent si transvers, astfel incat deseurile alimentare care ajung in colonul descendent sunt in mare parte solide. Colonul secreta mucus pentru a lega si lubrifia deseurile alimentare astfel incat sa traverseze colonul fara probleme pe masura ce acestea sunt deshidratate;
  • Materiile fecalele sunt in mod normal acide, pH-ul mediu fiind de 6.6 (6.1-7.9) in cazul unei persoane sanatoase. Continutul fecal este acidic in colonul ascendent si mai putin acidic in colonul transvers. pH-ul scaunului depinde partial de fermentarea zaharurilor si de prezenta acizilor grasi;
  • Pe masura ce deseurile alimentare coboara prin colonul descendent, scaunul incepe sa se formeze si este sub forma de materii fecale la nivelul rectului.

Rect

  • Rectul este partea terminala a tubului digestiv.
  • Continua colonul sigmoid si se termina cu anusul.
  • Are o lungime de 10-15 cm. Diametrul variaza de la 8 cm la capatul superior al rectului la 4 cm, la capatul de jos.
  • Cand deseurile alimentare ajung in rect sunt deja sub forma de scaun format.
  • Scaunul se elimina in exterior la nivelul anusului, deschiderea terminala a tubului digestiv.
  • Spre deosebire de restul de tub digestiv, anusul se contracta si se relaxeaza voluntar. Anusul este un canal care are la capete doua sfinctere musculare. Cand materiile fecale ajung in rect, simtim dorinta de a avea scaun. Sfincterul muscular intern se deschide automat pentru a lasa materiile fecale sa umple anusul si sficterul extern ne permite sa controlam dorinta de a merge la toaleta pentru a avea scaun. Cand sfincterul extern se relaxeaza este indicat sa mergi la toaleta.

Tipuri de colostoma

Localizarea colostomei la nivelul abdomenului depinde de portiunea de la nivelul colonului care este folosita pentru a crea stoma: la nivelul colonului ascendent, colonului transvers sau a colonului descendent (sigmoid). De asemenea, colostoma poate fi temporara sau permanenta.

Colostoma temporara

Este creata atunci cand este nevoie de o perioada de timp care sa permita vindecarea colonului dupa indepartarea tumorii. Dupa cateva luni (cel mai frecvent 3-12 luni), medicul chirurg va face o noua operatie de repunere in tranzit, in care miscarile intestinale vor fi restabilite si eliminarea scaunului se va face natural, la nivelul anusului. Starea ta de sanatate trebuie sa fie buna si sa fi terminat chimioterapia sau alte tratamente. De asemenea, trebuie sa existe suficient rect ramas de la interventia chirurgicala initiala si contractia musculaturii colonului sa fie suficient de puternica pentru a impinge materiile fecale.

Colostoma permanenta

Atunci cand cancerul este localizat la nivelul rectului, aceasta portiune trebuie indepartata definitiv si in acest caz este necesara constructia unei colostomii permanente.

Colostoma ascendenta

Colostoma ascendenta este situata pe partea dreapta a abdomenului. Cu cat colostoma este localizata mai sus la nivelul colonului, cu atat exista mai putin timp pe care colonul il are la dispozitie pentru a absorbi apa si, in consecinta cu atat scaunul va fi mai lichid (sau mai moale). Ca urmare, in cazul colostomei ascendente, scurgerea este foarte lichida si este nevoie de o punga care permite colectarea si eliminarea lichidului.

Acest tip de stoma este rar utilizat, deoarece ileostoma este o stoma care permite o mai buna eliminare atunci cand scurgerea este lichida. Ingrijirea unei colostomii ascendente este similara cu ingrijirea unei colostomii transversale.

Colostoma transversala

Colostoma transversala este localizata in abdomenul superior, fie in mijloc, fie spre partea dreapta a corpului. Acest tip de colostoma permite scaunului sa iasa din colon inainte de a ajunge in colonul descendent. Frecvent, colostoma transversala este temporara. Odata vindecat colonul, colostoma este inchisa si continuitatea intestinului gros restaurata. Totusi, atunci cand portiunea inferioara a colonului trebuie indepartata sau cand pacientul are alte boli care cresc riscul unei noi operatii, colostoma transversala poate fi permanenta.

Deoarece colostoma transversala este pozitionata in partea superioara a abdomenului, ingrijirea ei este mai dificila. Evacuarea din colostoma transversala este semisolida, imprevizibila si contine unele enzime digestive. Managementul colostomei transversale consta din protejarea pielii si folosirea unei pungi cu evacuare. Pentru comoditate, in timpul activitatilor speciale se poate folosi o punga inchisa la capat.

Iritarea pielii poate fi prevenita printr-o buna fizare a protectorului de piele. Consistenta scaunului este influentata intr-o oarecare masura de ceea ce mananci. Gazele si mirosul fac parte din procesul digestiv si pot fi controlate intr-o oarecare masura prin selectia alimentelor. Anumite alimente tind sa produca mai multe gaze si un miros neplacut mai intens (de exemplu, ceapa, fasole, varza, broccoli, oua, peste).

Golirea pungii de mai multe ori pe zi reduce riscul de scurgere a continutului intre punga si piele sau de  umflarea pungii sub hainele.

Colostoma descendenta (sigmoid)

Colostoma descendenta este pozitionata in partea stanga jos a abdomenului. La acest nivel, se produce un scaun mult mai format si pacientii pot avea scaun la ore regulate. Colostoma sigmoidiana este probabil cea mai frecvent efectuata dintre toate colostomiile.

Cum arata stoma

Cand privesti stoma, ceea ce vezi este de fapt mucoasa - captuseala interioara a colonului. Este un tesut de culoare rosie, umed, cald, care secreta cantitati mici de mucus. In cateva saptamani (aproximativ 6 saptamani), stoma isi va reduce treptat dimensiunea, ajungand in final sa se stabilizeze. De aceea este foarte important ca in aceasta perioada sa masori intotdeauna diametrul stomei inainte de a taia circumferinta si a fixa punga la piele. Mucoasa stomei poate sangera usor - in mod particular la inceput, ceea ce este normal. Stoma nu ar trebui sa fie dureroasa, deoarece nu exista inervatie la acest nivel.

Spre deosebire de anus, stoma nu are sfinctere (aparat muscular care permite deschiderea anusului pentru a elimina in exterior materiile fecale si mentinerea inchisa a anusului in restul timpului). Din acest motiv, controlul voluntar al trecerii scaunului nu este posibil la nivelul stomei.

Pungile si materialele pentru ingrijirea stomei

In Romania, pacientii care au nevoie de pungi pentru colostoma sau ileostoma beneficiaza gratuit in fiecare luna de un set de pungi decontat de Casa de Asigurari de Sanatate pe baza unei prescriptii medicale eliberate de medicul specialist chirurg. Pacientul va primi acasa prin curier setul de pungi de la firma care comercializeaza astfel de dispozitive. Acest numar nu ajunge insa intotdeauna in fiecare luna.

Exista diferite tipuri de pungi si materiale pentru ileostomie si colostomie. Asistenta medicala specializata in ingrijirea colostomei si personalul firmei care comercializeaza astfel de produse iti vor oferi toate informatiile necesare si te vor ajuta sa gasesti ceea ce este mai potrivit pentru tine.

Punga pentru stoma

Exista diverse tipuri de pungi (sistem stomic pentru colostoma):

  • Acestea sunt formate dintr-un protector de piele (flansa) care se lipeste in jurul stomei si sacul colector propriu-zis (punga);
  • Exista dispozitive unitare, dintr-o singura componenta sau din doua componente. De asemenea, sacul colector poate fi fara evacuare sau cu evacuare;
  • Pungile fara evacuare sunt concepute pentru o singura utilizare si fac parte din sistemul stomic din doua componente. Se ataseaza de protectorul cutanat separat denumit flansa. Sunt indicate cand continutul stomei este tare si regulat – de aproximativ 1-2 ori pe zi. In loc sa evacuezi punga dupa ce s-a umplut, o arunci si o inlocuiesti cu una noua;
  • Pungile cu evacuare permit eliminarea continutului (materii fecale si gaze) de-a lungul zilei, punga putand fi folosita 3-4 zile inainte de a fi schimbata. Pentru inchiderea si deschiderea pungii, se folosesc clipuri care au forma imbunatatita si care asigura etanseitatea pungii;
  • Punga este confectionata din materiale non-alergice moi si catifelate la contactul cu pielea. Poate fi transparenta pentru a putea vedea continutul eliminat sau de culoarea pielii, pentru o estetica mai buna;
  • Orificiul din jurul stomei este decupabil, putandu-se adapta cat mai exact la dimensiunea stomei. Masurarea exacta a diametrului stomei se face cu ajutorul unui sablom (stomametru) care este livrat odata cu pungile;
  • De asemenea, pugile pot fi dotate cu un filtru proiectat pentru a reduce mirosul si acumularea de gaze.

Accesorii pentru ingrijirea stomei

Exista o serie de accesorii care te pot ajuta pentru a asigura o cat mai buna lipire a pungii de piele, cu evitarea scurgerilor, pentru ingrijirea pielii din jurul stomei sau pentru un confort sporit. Este important sa iei legatura cu personalul de la firma care comercializeaza materiale pentru stome, care te va ghida in alegerea produsului potrivit tie. Uneori, este nevoie sa incerci mai multe solutii pand cand vei gasi ceea ce te ajuta. Exemple sunt:

  • Inel modelabil pentru protectia stomei. Una din preocuparile majore este prevenirea scurgerii materiilor fecale intre protectorul de piele si piele. Aceste scurgeri pot leza pielea, producand rani care previn aderarea buna a unei noi pungi, ceea ce intretine cercul vicios. Inelul pentru protectia stomei poate fi modelat si asezat in jurul stomei astfel incat sa se potriveasca nevoii individuale a pacientului. Se aplica pe piele, inainte de aplicarea pungii stomice. Poate fi rupt in bucati si apoi acestea pot fi reunite pe piele pentru a se adapta cat mai bine formei neregulate a pielii. De asemenea, poate fi utilizat in combinatie cu pasta de lipit. Utilizat corect, poate elimina definitiv scurgerile pe piele;
  • Pasta adeziva. Ajuta la lipirea dispozitvului pe suprafete ale pielii care nu sunt plane (piele cu pliuri). Este folosita cu scopul de a uniformiza suprafata din jurul orificiului stomei, protejand astfel pielea si marind durata de utilizare a pungii stomice. Pasta incarca denivelarile din jurul stomei pentru a crea un spatiu plan pe abdomen, care sa permita aderarea mai buna a pungii, prevenind astfel scurgerile. Poate fi folosita pentru toate tipurile de stome, insa nu trebuie aplicata pe pielea ranita sau iritata;
  • Solutie sau spray pentru indepartarea adezivului. Faciliteaza dezlipirea dispozitivelor medicale aplicate pe piele cu adeziv. Odata uscat, nu va afecta aderenta altor dispozitive;
  • Creme sau solutii pentru tratarea pielii. Se aplica pe pielea curatata si uscata in prealabil intr-un strat subtire si se maseaza pe piele. Este hidratanta, anti-inflamatoare si regeneratoare. Inainte de aplicarea protectorului de piele, pielea trebuie curatata si uscata bine, pentru a preveni lipsa de aderare din cauza cremei;
  • Centura stomica. Este adecvata pentru practicarea de efort fizic sporit sau ca mijloc de crestere a protectiei si a sentimentului de securitate. Centura stomica se fixeaza de urechile speciale ale sacului stomic, se muleaza pe corp, nu constrange miscarile si pastreaza sistemul stomic in siguranta;
  • Spray pentru neutralizarea mirosului neplacut. Indeparteaza mirosurile neplacute asociate purtarii pungilor stomice;
  • Perle pentru gelifiere si reducerea mirosului neplacut. Transforma in gel continutul lichid al pungii stomice si reduc sau elimina gazul in exces, pacientul purtand asfel o punga mult mai plata si mai discreta. Asigura un confort sporit pacientului, in special in timpul noptii, prevenind scurgerile de continut lichid si ajutand pacientul sa aiba un somn neintrerupt de necesitatea de a goli punga sau de a elibera gazul.

Ingrijirea stomei

A invata sa ai grija de stoma si sa-ti schimbi punga necesita timp si rabdare. Nimeni nu se asteapta ca tu sa poti face fata imediat. Va deveni mai usor pe masura ce vei practica. Asistenta medicala de ingrijire a stomiei sau o alta persoana care are deja experienta cu ingrijirea stomei pot sa te sprijine dupa ce vei ajunge acasa.

Daca ai o ileostoma, vei purta o punga de stoma care se deschide in partea de jos (cu evacuare), astfel incat sa o poti goli usor. O ileostoma produce continuu deseuri semi-lichide sau chiar lichide, asa incat va trebui sa golesti punga de mai multe ori pe zi. Daca punga trebuie golita foarte des, medicul iti poate prescrie medicamente anti-diaree pentru a te ajuta.

O colostoma poate fi activa de 2-3 ori pe zi, putand varia de la persoana la alta. De asemenea, numarul de scaune formate poate depinde de ceea ce mananci. De obicei, dupa cateva saptamani se va stabili un model de eliminare a continutului, astfel incat sa poti prezice cand este probabil sa ai scaun. De obicei, va trebui sa schimbi punga de stoma 1 data la fiecare 3-4 zile.

Cum imi schimb punga? 

Cel mai bine este sa ai un program regulat de schimbare a pungii, astfel incat sa previi aparitia problemelor. Diferite sisteme colectoare pot fi folosite perioade de timp variate. Unele trebuie sa fie schimbate in fiecare zi, altele la fiecare 3-4 zile, iar altele o data pe saptamana.

In anumite momente ale zilei vei avea o activitate intestinala mai scazuta, cand va fi mai usor sa schimbi punga. De exemplu, poti descoperi ca dimineata devreme inainte de a manca sau bea este cel mai bine. Sau dupa cel putin 1 ora dupa masa, cand miscarile intestinale incetinesc.

Inainte de a schimba sau a goli punga, asigura-te ca ai la indemana tot ce ai nevoie pentru toaleta pielii, masurarea si taierea circumferintei protectorului care se fixeaza pe piele si o punga unde sa depozitezi resturile. Este recomandat sa pastrezi tot ce ai nevoie intr-un singur loc, astfel incat sa nu fii nevoit sa cauti lucrurile in ultimul moment. O oglinda cu suport sau oglinda din baie te pot ajuta sa vezi mai bine ceea ce faci. Acorda-ti suficient timp, astfel incat sa poti lucra in ritmul tau, fara intreruperi.

Pasii pentru schimbarea pungii sunt:

  • Dezlipeste protectorul vechi de pe piele cu atentie, incepand cu partea de sus a acestuia. Poti folosi servetele, spray sau o picatura de solutie de dezlipit, pentru a usura procesul de dezlipire. Pentru a evita ranirea pielii, impinge in jos pielea de pe protectorul adeziv, mai degraba decat sa tragi de protectorul de piele.
  • Folosind miscari blande, spala stoma si pielea din jurul stomei cu apa calda simpla sau apa calda si sapun, ajutandu-te de o bucata mica de prosop curat.
  • Usuca bine apoi toata zona cu servetele de hartie sau hartie higienica fina. Nu folosi vata sau comprese de fasa deoarece pot lasa scame care pot diminua aderenta protectorului cutanat.
  • Materialele folosite pentru toaleta pielii si a stomei nu trebuie sa fie sterile, ci doar curate.
  • Verifica cu ajutorul sablonului (stomametrului), care este livrat in cutia cu pungi, daca stoma s-a modificat ca forma sau marime. In cazul unei forme neregulate, foloseste un sablon personalizat.
  • Fara a indeparta folia protectoare de pe adezivul dispozitivului, decupeaza cu foarfeca cu varfuri boante partea adeziva a protectorului exact dupa forma masurata a stomei. Incerca sa decupezi cat mai aproape de forma stomei, maxim 3 mm mai larg decat forma acesteia.
  • Incalzeste apoi prin frecare in palme timp de 30 de secunde folia protectoare a suprafetei adezive.
  • Indeparteaza apoi folia protectoare de pe suprafata adeziva si aplica dispozitivul pe piele, in jurul stomei, incepand de jos in sus. Mentine palmele cu degetele intinse deasupra protectorului de piele timp de aproximativ 30-60 secunde, pentru a permite aderenta la piele.
  • Cand pozitionezi protectorul de piele in jurul stomei, pielea trebuie sa fie cat mai bine intinsa. In cazul in care exista pliuri ale pielii, foloseste pasta de lipit pentru a crea o suprafata neteda, apoi lipeste sacul stomic.
  • Verifica apoi daca protectorul este bine lipit de piele, tragand usor in sus punga.
  • La sfarsit, aplica clestisorul in capatul de jos al pungii. Este recomandat sa introduci o bucata de servetel sau hartie igienica in partea de jos a pungii pentru a o tine deschisa, permitand scaunului sa cada in punga.
  • Pe durata zilei, verifica daca punga este plina de gaze si elimina-le, astfel incat punga sa nu fie umflata. Prezenta gazelor in punga previne eliminarea continutului la nivelul stomei, pastrandu-l in jurul acesteia, ceea ce va leza mucoasa stomei sau va favoriza scurgerile.

Pasii pentru golirea pungii sunt:

Daca folosesti o punga cu evacuare, va trebui sa golesti punga de cateva ori pe zi si uneori si noaptea. Cel mai bine este sa faci asta cand punga este mai putin de jumatate plina (ideal, o treime plina) sau cand este umflata, ceea ce inseamna ca s-au acumulat multe gaze in interior. 

  • Aseza-te cat mai in spate pe scaunul de toaleta sau pe un scaun cu fata la toaleta.
  • Pune o fasie de hartie igienica pe colacul toaletei pentru a reduce stropirea.
  • Tine partea inferioara a pungii in sus si desfa clema de la capatul pungii.
  • Deruleaza incet capatul pungii indreptat spre toaleta.
  • Goleste usor continutul.
  • Curata exteriorul si interiorul capatului pungii cu hartie igienica.
  • Ruleaza capatul pungii si inchide cu clema.

De ce protectorul de piele nu se lipeste bine?

Sistemul colector trebuie sa se lipeasca bine de piele pentru a preveni scurgerile care sa lezeze piele de dedesubt. De asemenea, este important sa-l schimbi inainte sa se slabeasca de pe piele si sa permita scurgerea continutului pe langa el. Perioada de timp in care o punga va ramane sigilata de piele depinde de multei factori, cum ar fi vremea, starea pielii, prezenta unor cicatrici sau neregularitati ale pielii in jurul stomei, modificarea in  greutate, dieta, activitate, forma abdomenului in apropierea stomei si natura continutului care se elimina la nivelul stomiei.

Fii atent la urmatorii factori care pot afecta etansarea de piele a pungii si in consecinta, timpul de purtare:

  • Pielea umeda sau grasa inainte de aplicare duce la o desprindere mai rapida si poate reduce numarul de zile de folosire a sistemul de colectare.
  • Transpiratia poate reduce, de asemenea, timpul de purtare. Caldura corpului, adaugata temperaturii exterioare, va face ca protectorul de piele sa se desprinda mai repede decat de obicei.
  • Activitatile fizice pot afecta, de asemenea, timpul de utilizare a pungii. Inotul si sporturile foarte intense, care te fac sa transpiri intens, scurteza timpul de purtare.
  • Modificarile in greutate vor influenta perioada de folosire a unei pungi. Greutatea castigata sau pierduta poate schimba forma abdomenului. Este posibil sa ai nevoie de un sistem de colectare complet diferit fata de cel anterior.
  • Dieta poate afecta aderarea la piele a pungii. Alimentele care provoaca diaree au mai multe sanse sa distruga adezivul protectorului de piele decat un scaun mai gros. 

Cum imi pot proteja pielea din jurul stomei?

Scurgerea lichidului din stoma intre protecorul de piele si pielea de dedesubt poate cauza probleme cutanate importante. Pielea din jurul stomei ar trebui sa arate intotdeauna la fel ca pielea din orice alta parte a abdomenului. Insa prezenta pungii poate face ca pielea din jurul stomei sa devina iritata, sensibila sau dureroasa.

Iti poti mentine pielea sanatoasa aplicand urmatoarele recomandari:

  • Aplica protectorul de piele exact in jurul stomei. Inainte de a taia orificiul protectorului masoara intotdeauna diametrul stomei folosuind sablonul. Acest lucru este in special valabil in primele 6 saptamani cand diametrul stomei se poate modifica in decurs de cateva zile. Daca deschiderea este prea mare, va permite scurgerea continutului intre aplicator si piele, cu iritarea pielii.  Cand observi acest lucru, schimba imediat protectorul de piele sau toata punga si inlocuieste-le cu unele care se potrivesc bine. Diametrul protectorului de piele trebuie sa fie exact cat deschiderea stomei, admitandu-se un maxim de 3 mm intre acestea.
  • Schimba punga in mod regulat pentru a evita scurgerile si iritarea pielii. Este important sa ai un program regulat pentru schimbarea pungii, de regula la un interval de 3-4 zile. Nu astepta sa apara scurgeri sau alte semne, cum ar fi senzatia de mancarime sau arsura.
  • Ai grija cand indepartezi sistemul colector de la nivelul pielii. Foloseste miscari delicate, impingand in jos pielea de protectorul adeziv, mai degraba decat tragand protectorul de pe piele.
  • Curata pielea din jurul stomei cu apa si sapun delicat, fara parfumuri. Usuca foarte bine pielea inainte de a pune un nou sistem colector, tamponand-o usor cu servetele fine de hartie.
  • Fii atent daca exista vreo sensibilitate la nivelul pielii sau vreo reactie alergica la adezivul sau materialul din care este confectionata punga. Aceste reactii se pot dezvolta dupa cateva saptamani, luni sau chiar ani de utilizare a unui produs, deoarece poti deveni alergica in timp.
  • Daca pielea este iritata doar acolo unde o atinge punga, poti incerca sa o protejezi folosind o husa din bumbac sau alt material la care nu esti sensibila.

Prezenta de sange pe stoma este un factor de ingrijorare?

Petele de sange la nivelul mucoasei stomei nu sunt un motiv de alarma. Curatarea in jurul stomei in timp ce schimbi protectorul cutanat poate provoca sangerari usoare. Vasele de sange din tesutul stomei sunt foarte delicate la suprafata si sunt usor iritabile. Sangerarea se va opri de obicei rapid. Daca sangerarea persista, suna asistenta medicala de ingrijire a stomei sau medicul curant.

Ma pot rade in jurul stomei?

A avea mult par in jurul stomei poate ingreuna aderarea protectorului de piele si poate provoca durere atunci cand il indepartezi. Raderea cu un aparat de ras sau tunderea parului cu foarfecele sunt de ajutor. Ar trebui sa ai intotdeauna grija suplimentara atunci cand faci acest lucru. Este recomandat sa razi pielea din jurul stomei cu pulbere pentru stoma, deoarece sapunul si cremele de ras contin lotiuni si uleiuri care pot face ca protectorul de piele sa nu se lipeasca. Dupa ce te razi, clateste bine zona cu apa si usca bine pielea inainte de a aplica punga.

Pot sa fac baie cu punga?

Expunerea normala la aer sau contactul cu apa si gelul de dus sau sapunul nu vor afecta stoma. Apa nu va afecta stoma si nu va curge prin stoma in interiorul intestinului. Sapunul nu va irita mucoasa stomei, insa sapunul poate interfera cu lipirea protectorului de piele. Cel mai bine este sa folosesti doar apa calda pentru curatarea pielii din jurul stomei. Daca folosesti sapun, asigura-te ca vei clati bine pielea. Foloseste un sapun delicat, de copii, fara parfum.

Cand faci dus, iti poti scoate punga, desi nu este necesar si de obicei nu este recomandat. Daca faci baie, se recomanda sa lasi punga pe loc. Un motiv important pentru a nu scoate punga atunci cand faci dus sau baie este acela de a evita riscul de evacuare a materiilor fecale, pe care nu il poti controla. Dupa baie este un moment bun sa-ti schimbi punga, deoarece deslipirea devine mai usoara.

Adaptarea la viata cu colostoma

Vei avea momente dupa operatie cand te vei simti descurajat. S-ar putea sa te simti singur si izolat. Deoarece intreaga experienta este atat de noua pentru tine, s-ar putea sa te simti ciudat, frustrat si nesigur. S-ar putea sa plangi, sa fii iritabil si ostil sau furios si sa reactionezi in moduri neobisnuite pentru tine. Insa toate aceste emotii sunt normale.

Vorbeste cu asistenta medicala, un prieten de incredere sau cu preotul. Cu siguranta o alta persoana care are colostoma iti va fi de real folos. Iar atunci cand te simti coplesit de emotiile pe care le simti, un psiholog te poate ajuta. Consilierea psihlogica suportiva te ajuta sa te adaptezi la noua situatie, sa accepti diagnosticul si prezenta stomei in viata ta si sa-ti gasesti resursele si echilibrul interior. Psihologul poate interveni inca de la comunicarea diagnosticului de cancer colorectal sau oricand pe parcurs.

Viata ta sociala poate fi la fel de activa ca si inainte de operatie. Chiar daca ai stoma, te poti bucura in continuare de calatorii, practicarea sportului, iesitul in oras pentru a lua masa sau orice ti-a placut inainte. Prima data cand vei iesi din casa dupa operatie, s-ar putea sa simti ca toata lumea se uita la tine si ca iti observa punga, chiar daca nu este vizibila sub haine. Desi tu simti punga pe pielea ta, ceilalti nu o pot vedea. Aminteste-ti ca nici tu nu stiai inainte de aceasta operatie ce este o punga pentru colostoma sau unde se afla sau cum arata o stoma.

De asemenea, s-ar putea sa iti faci griji ca punga se va umple cu gaze si se va bomba sub haine. Poti rezolva rapid acest lucru la toaleta. Daca esti ingrijorat ca punga se va umple imediat dupa ce ai mancat atunci cand esti la un eveniment social, aminteste-ti ca si persoanele fara colostoma trebuie adesea sa mearga la toaleta dupa ce au mancat si ca nimeni nu considera asta ca fiind ceva neobisnuit. Probabil vei descoperi ca trebuie sa golesti punga de continut si gaze chiar mai rar decat trebuie sa urinezi.

A invata sa traiesti cu colostoma este un proces care va dura un anumit timp. A avea o atititudine pozitiva si a-ti permite o perioada de acomodare la tot ceea ce reprezinta acele aspecte nefamiliare ale acestei experiente sunt esentiale pentru a te adapta la aceasta situatie noua. 

Cum sa ma imbrac atunci cand port punga?

Nu ai nevoie de haine speciale. Pungile de stoma, in special anumite tipuri, sunt destul de plate si greu sa fie observabile sub majoritatea hainelor. Presiunea lenjeriei de corp elastice nu va afecta stoma si nu va preveni miscarea intestinala. Insa, pentru confortul tau, poti sa-ti cumperi haine sau rochii care se deschid cu nasturi in fata sau care au elastic in talie.

Daca ai suferit inainte de operatie, s-ar putea sa descoperi ca acum poti manca normal pentru prima data in ultimii ani. Pe masura ce iti revine pofta de mancare, s-ar putea sa iei in greutate. Acest lucru poate determina alegerea unor haine mai largi, mai mult decat sistemul de colectare in sine.

Articolele de imbracaminte de corp confortabile, cum ar fi chilotii elastici, maieurile sau furourile din bumbac pot oferi un suport suplimentar, siguranta ca punga sta bine si ajuta la mascarea pungii. O husa simpla adauga confort absorbind transpiratia corpului si impiedicand punga din plastic sa fie in contact direct pe piele. Barbatii pot purta fie boxeri, fie pantaloni scurti de tip jockey.

Ce pot manca?

Dupa ce vindecarea este completa si stoma functioneaza normal, cei mai multi oameni cu colostoma pot reveni la alimentatie obisnuita. Discuta cu medicul cand poti incepe o alimentatie obisnuita. Daca ai o dieta speciala din cauza bolilor cardiovasculare, diabet sau alte probleme de sanatate, discuta cu medicul curant sau cu un nutritionist despre dieta care este adecvata atat pentru boala ta, cat si pentru colostoma.

Jurnalul alimentar

Te poate ajuta sa notezi intr-un jurnal alimentar ceea ce mananci, cand mananci si ce probleme digestive apar. Asta te va ajuta sa poti identifica alimentele care iti cauzeaza probleme si pe care este bine sa le limitezi sau sa le elimini din alimentatie. Poti incerca din nou acel aliment dupa cateva saptamani pentru a vedea daca iti mai provoaca aceeasi problema.

Dieta

Multe persoane care au colostoma ar putea crede ca trebuie sa urmeze o dieta restrictiva. Insa nu este adevarat. A manca bine este o parte importanta din a trai bine. Daca nu sunt probleme de sanatate, vei fi incurajat sa te bucuri de o varietate de alimente.

Urmatoarele recomandari privind dieta te pot ajuta:

  • Mananca alimente de calitate, bogate in calorii si proteine care ajuta la vindecare si la preventia infectiilor. Alimentele bogate in proteine includ carnea, pestele si ouale.
  • Mananca mese mici si mai dese, mai degraba 6 mese mici decat 3 mese mari pe zi. Incearca sa eviti intervalele lungi intre mese.
  • Introdu in gura o cantitate mica o data si mesteca mancarea incet.
  • Poate ajuta la inceput sa mananci o dieta saraca in fibre. Exemple de alimente cu continut scazut de fibre sunt pastele si painea alba, biscuiti, fulgi de porumb si legume si fructe bine gatite si curatate de coaja.
  • Bea multe lichide - cel putin 1.5-2 litri pe zi, ceea ce inseamna un minim de 8-10 pahare de 200 ml. Cand este cald afara, bea si mai multe lichide pentru a preveni deshidratarea. Exemple sunt: apa, bauturi necarbogazoase, ceai sau cafea decofeinizata.
  • Consuma moderat cafeina. Cafeina poate stimula intestinul si poate agrava diareea.
  • Ceaiul de menta poate ajuta la eliminarea gazelor si astfel amelioreaza disconfortul. Insa, atentie, la unele persoane cauzeaza constipatie, ceea ce trebuie evitat.
  • Atunci cand introduci un nou aliment, incearca o cantitate mica la inceput si creste treptat cantitatea. Daca ai crampe sau diareee, elimina temporar acel aliment si incearca din nou peste cateva saptamani.

In primele 2 saptamani dupa interventia chirurgicala, medicul ar putea sa-ti recomande o dieta cu un continut mai redus de fibre. Ulterior, este important sa introduci in alimentatie si alimente care contin fibre, deoarece asta va ajuta la obtinerea unui scaun mai format. Cand incepi sa adaugi alimente bogate in fibre, introdu-le treptat. Adauga un singur aliment odata. Asigura-te ca bei suficiente lichide. (aproximativ 2 litri) in fiecare zi.

Alimentele care ar putea sa-ti creeze probleme sunt:

  • Fructe bogate in fibre - fructe crude cu coaja sau seminte - mere (merele decojite sunt recomandate), capsuni, afine, struguri, suc de prune, suc de struguri (must)
  • Legume bogate in fibre - legumele crude, cu exceptia salatei verzi. Exemple sunt: ceapa, varza de Bruxelles si varza
  • Leguminoase precum fasole sau linte
  • Nuci si seminte
  • Bauturi carbogazoase, bere 
  • Alimente grase sau/si prajite - pui prajit, carnati, etc.
  • Dulciuri
  • Cereale integrale, porumb, popcorn, orez brun sau salbatic

Poti consuma urmatoarele alimente cu continut redus de fibre:

  • Paine, paste si orez alb 
  • Cereale rafinate
  • Legume bine fierte, fara coaja sau seminte (cum ar fi cartofii decojiti, dovleceii decojiti cu semintele indepartate si rosiile decojite cu semintele indepartate)
  • Salata verde
  • Suc de legume strecurat
  • Suc de fructe fara pulpa (mai putin sucul de prune si de struguri)
  • Fructe decojite (cum ar fi un mar decojit)
  • Conserve de fructe (cu exceptia ananasului)
  • Fructe cu coaja groasa. Exemple sunt: pepenele verde si rosu, portocale (fara seminte si partea subtire, transparenta sau alba din jurul fiecarei sectiuni), banane coapte

Alimente care pot cauza diaree:

  • Alcool (cum ar fi bere si vin)
  • Alimente bogate in grasimi
  • Alimente bogate in zahar
  • Alimente cu indulcitori artificiali (cum ar fi manitol, sorbitol si xilitol)
  • Alimente etichetate „cu continut bogat in fibre”
  • Bauturi cu cafeina, in special bauturi calde
  • Broccoli
  • Carne, peste si pasare prajita
  • Cerealele integrale (cum ar fi painea de grau)
  • Ciocolata
  • Fructe conservate sau uscate „fara zahar” (prune, stafide, etc)
  • Fructe cu samburi (cum ar fi caise, piersici, prune si prune uscate)
  • Lapte si produse lactate cu lactoza, daca ai intoleranta la lactoza
  • Legume cu frunze verzi
  • Leguminoase (cum ar fi fasolea)
  • Mancaruri picante
  • Mazare
  • Napi
  • Nuci si seminte
  • Porumb
  • Rosii
  • Suc de fructe (cum ar fi sucul de prune, mere, struguri si portocale)
  • Tarate
  • Varza
  • Varza de Bruxelles

Alimente care ajuta la formarea scaunului atunci cand ai diaree:

  • Banane
  • Rondele de orez
  • Branza dulce
  • Cartofi fara coaja
  • Covrigi
  • Iaurt
  • Orez alb fiert
  • Orz
  • Ovaz
  • Paste
  • Paine alba
  • Tapioca (un extract de amidon)
  • Unt de arahide

Alimente care produc gaze sau un scaun urat mirositor:

  • Alcool, in special bere
  • Arahide
  • Asparagus
  • Bauturi carbogazoase (cum ar fi sifonul, bauturile dulci)
  • Broccoli
  • Castraveti
  • Ceapa
  • Ciuperci
  • Condimente: curry, chimen, chili
  • Conopida
  • Fasole uscata si mazare
  • Kale
  • Lapte si produse lactate cu lactoza, daca ai intoleranta la lactoza
  • Oua
  • Peste
  • Porumb
  • Praz
  • Prune uscate
  • Sparanghel
  • Struguri
  • Usturoi
  • Varza
  • Varza de Bruxelles

Alimente care previn producerea de gaze sau un scaun urat mirositor:

  • Iaurt
  • Kefir
  • PatrunjelSuc de merisoare
  • Zer

Pot face activitate fizica?

Cu permisiunea medicului chirurg, poti relua practicarea majoritatii sporturilor si activitatilor de care te bucurai inainte de operatie. Stoma si punga nu ar trebui sa-ti limiteze participarea la sport.

Sunt cateva precautii de care este bine sa tii cont:

  • Multi medici nu recomanda sporturile de contact (box, wrestling sau fotbal) din cauza ca stoma poate fi lezata in urma unei lovituri severe sau din cauza ca sistemul de colectare se poate deslipi. Cu toate acestea, aceste probleme pot fi depasite cu protectie speciala. 
  • Ridicarea de greutati ar putea cauza producerea unei hernii la nivelul stomei.

Urmatoarele recomandari te pot ajuta sa reiei practicarea de miscare:

  • Incepe incet si avanseaza in ritmul tau. Muschii abdominali vor avea nevoie de ceva timp pentru a se vindeca dupa interventia chirurgicala. Medicul chirurg iti va spune cand si cum sa incepi sa faci din nou exercitii fizice.
  • Alege o activitate care iti place si care se incadreaza in programul tau. Practica miscare sau sport de cel putin 3 ori pe saptamana, timp de 30-60 de minute pe sedinta.
  • Pentru cea mai buna experienta, goleste-ti punga inainte de antrenament. De asemenea, asigura-te ca protectorul de piele a fost aplicat cel putin cu o ora inainte de a-ti uda pielea sau de a incepe orice activitate care te va face sa transpiri.
  • Majoritatea sistemelor de pungi stomice sunt rezistente la apa - astfel incat pot fi folosite in siguranta pentru inot.
  • Pentru inotatori: acopera orificiul de ventilatie al filtrul de deodorizare cu un capac de filtru pentru a preveni intrarea apei in punga. Vei indeparta capacul dupa ce ai iesit din apa si te-ai uscat.

Pot sa ma bucur de intimitate si sexualitate?

Relatiile sexuale si intimitatea sunt aspecte importante ale vietii tale care ar trebui sa continue dupa operatia de stoma. Atitudinea este un factor cheie in restabilirea intimitatii si dorintei sexuale. Este de asteptat sa existe o perioada de adaptare dupa operatie. Functia sexuala la femei nu este de obicei afectata, in timp ce potenta sexuala a barbatilor poate uneori fi afectata, insa de obicei temporar.

Problemele de sexualitate ar trebui sa fie discutate deschis cu partenerul tau. Partenerul tau poate sa aiba initial temeri in legatura cu activitatea sexuala din cauza lipsei de informatie. O relatie intima este aceea in care doua persoane comunica deschis si sincer.

Prima data cand deveniti intimi dupa operatie, este posibil ca lucrurile sa nu mearga perfect. Barbatii pot avea probleme cu obtinerea si mentinerea erectiei, iar femeile au uneori dureri in timpul actului sexual. Frecvent, aceste conditii se vor imbunatati cu timpul. Interesul tau pentru sex va fi recapatat treptat, pe masura ce iti recapeti forta si devii din ce in ce mai priceput in ingrijirea stomei. Contactul corporal in timpul activitatii sexuale nu va dauna stomei si nici nu va desprinde punga de pe abdomen. Sunt disponibile articole de imbracaminte speciale care pot fi purtate pentru a sustine sau ascunde punga. Sunt disponibile si mini pungi sau capace de stoma speciale pentru perioadele intime.

Pot sa calatoresc?

Multi oameni cu colostoma calatoresc mult, inclusiv in croaziere si excursii cu avionul. Urmatoarele recomandari pot fi utile atunci cand te pregatesti pentru calatorie:

  • Ia cu tine suficiente pungi si materiale ajutatoare pentru intreaga durata a calatoriei, plus cateva extra. Dubleaza ce crezi ca s-ar putea sa ai nevoie, pentru ca s-ar putea sa nu fie usor sa gasesti acele lucruri in locurile unde mergi.
  • Cand calatoresti cu masina, pastreaza materialele in partea cea mai racoroasa. Evita portbagajul sau pervazul geamului din spate.
  • Centurile de siguranta nu vor afecta stoma atunci cand sunt reglate confortabil.
  • Atunci cand zbori cu avionul, pastreaza in bagajul de mana tot ce ai nevoie pentru a-ti schimba punga timp de cateva zile. Uneori, bagajul de cala se poate rataci si pot trece cateva zile pana il vei recupera. 
  • Taie in avans orificiul protectorului de piele, deoarece nu ai voie sa intri in avion cu foarfece.
  • Pentru a evita posibilele probleme la trecerea la controlul bagajelor, tine la indemana un raport medical de la medicul tau din care sa reiasa necesitatea transportarii materialelor pentru stoma si medicamentelor in bagajul de mana. De asemenea, este bine sa traduci acest document in engleza sau in limba tarii pe care o vizitezi.

Cum tratezi problemele comune legate de colostomie

Gazele (flatulenta)

Imediat dupa operatie, vei elimina o cantitate mare de gaze aproape tot timpul. Majoritatea interventiilor chirurgicale abdominale sunt urmate de acest simptom inconfortabil si jenant, dar inofensiv.

Daca esti ingrijorat de faptul ca ceilalti din apropiere aud ca elimini gaze, poti spune simplu „Scuzati-ma, stomacul meu lucreaza”. Daca simti ca esti pe cale sa elimini gaze atunci cand esti in apropierea oamenilor, incruciseaza-ti usor bratele peste burta, astfel incat mana sau antebratul sa se sprijine peste stoma. Acest lucru va inabusi majoritatea sunetelor.

Discuta cu medicul sau asistenta de ingrijire a stomei despre pmedicamentele pe care le poti lua care sa ajute la reducerea eliminarii gazelor. Anumite alimente pot provoca gaze, cum ar fi ouale, varza, broccoli, ceapa, pestele, fasolea, laptele, branza, bauturile carbogazoase si alcoolul. Pentru a putea afla ce cauzeaza problema, noteaza intr-un jurnal alimentar ce mananci si cum este preparat.

Urmatoarele recomandari te pot ajuta:

  • Mancatul regulat va ajuta la prevenirea eliminarii gazelor.
  • Mananca cantitati mai mici de alimente si mai des, de 4-6 ori pe zi.
  • Nu sari peste mese pentru a evita eliminarea de gaze.

Mirosul neplacut

Multi factori, cum ar fi alimentele, bacteriile normale din intestin, anumite boli, medicamente sau suplimente cu vitamine pot cauza mirosuri neplacute:

  • Alimente: oua, varza, branza, castraveti, ceapa, usturoi, peste, lactate si cafea, printre altele. Daca descoperi ca anumite alimente te deranjeaza, evita-le.
  • Foloseste o punga cu filtru pentru mirosuri.
  • Verifica daca protectorul de piele este lipit bine.
  • Goleste des punga.
  • Adauga solutii sau perle deodorante speciale in punga.
  • Foloseste deodorant de camera pentru a atenua mirosul atunci cand golesti sau schimbi punga.

Prezenta de medicamente in scaun

Tabletele filmate sau capsulele cu eliberare prelungite pot iesi intregi in punga. In cele mai multe cazuri, asta inseamna ca medicamentul nu a fost absorbit in doza asteptata. Daca observi acest lucru, discuta cu medicul curant. Pot exista si alte forme de medicamente pe care le poti folosi pentru a te asigura ca obtii doza de care ai nevoie. Medicamentele lichide sau sub forma de gel tind sa se absoarba mai repede si pot functiona mai bine in cazul tau.

Leziuni severe la nivelul pielii

Zonele mari de piele care sunt rosii, dureroase si din care se scurge o secretie vor impiedica obtinerea unei bune aderari a protectorului de piele in jurul stomei. Este important sa tratezi imediat iritatiile minore. Daca ai o zona mare de piele iritata sau una care devine mai mare in ciuda ingrijirii speciale, ia legatura cu medicul sau asistenta medicala de ingrijire a stomei. Medicul iti poate prescrie medicamente pentru a fi luate pe cale orala si pentru a le aplica in jurul stomiei pentru a ajuta la uscarea si vindecarea pielii.

In cazul ulcerelor de presiune profunde cauzate de o centura de stoma foarte stransa, indeparteaza centura si mergi imediat la un consult. Vei avea nevoie de tratament.

Blocarea stomei

Este normal ca pe perioade scurte sa nu se apara materii fecale la nivelul stomei. Insa daca stoma este inactiva timp de 4-6 ore si ai crampe sau dureri abdominale si/sau greata, stoma ar putea fi blocata. Suna imediat medicul sau mergi in cel mai scurt timp la camera de garda a unui spital. Ia-ti toate materialele pentru stoma cu tine.

Alimentele bogate in fibre, cum ar fi varza, verdeturile, telina, ananasul, nucile, nuca de cocos si porumbul pot provoca blocajul stomei. Pentru a reduce riscul de blocaj, mesteca bine si incet, bea multe lichide si evita mesele grele si cu multa mancare. Obstructia poate fi cauzata si de modificari interne, cum ar fi aderente (tesut cicatricial care se formeaza in interiorul abdomenului dupa interventia chirurgicala).

Diareea

Diareea este frecvent un semn ca ceva nu este in regula. Diareea este definita ca un scaun mai frecvent sau mai apos si in cantitati mai mari decat de obicei. Apare atunci cand alimentele trec prin intestinul subtire prea repede pentru ca fluidele si electrolitii sa fie absorbite. Poate aparea brusc si poate provoca crampe. Diareea determina pierderea de lichide si electroliti. Trebuie sa inlocuiesti rapid aceste lichide si electroliti pentru a evita deshidratarea si pierderile de minerale.

Scaunele diareice pot sa apara ca urmare a consumului anumitor alimente, dar de obicei aceasta diaree dureaza o perioada scurta de timp. Fructele si legumele crude, laptele, sucul de fructe, sucul de prune sau apa de baut impura sunt astfel de exemple. Stresul emotional poate provoca, de asemenea, scaun moale.

Diareea trebuie diferentiata de scaunele moi care pot fi frecvente in colostomiile transversale. Acest lucru se datoreaza lungimii scurte a colonului in care se produce absorbtia de apa si nu este un semn de boala. Unii oameni cu ileostoma pot avea mereu scurgeri „apoase”, acest lucru fiind normal pentru ei.

Diareea pote fi cauzata de urmatorii factori:

  • Toxiinfectie alimentara, care poate cauza febra si/sau varsaturi
  • Antibiotice si alte medicamente eliberate pe baza de reteta
  • Blocajul stomei, care poate provoaca de asemenea, scurgeri mirositoare, crampe si multe zgomote intestinale. Poate fi cauzata de alimente sau de alti factori.

Discuta cu medicul sau cu asistenta de ingrijire a stomei daca ai diaree persistenta. Acestia iti vor pune intrebari despre alimentele si lichidele pe care le consumi, programul de alimentatie, cat de mult mananci de obicei si despre orice medicament pe care il iei. Este posibil sa ti se recomande anumite medicamente pentru a ajuta la incetinirea tranzitului intestinal. In plus, vei avea nevoie de o dieta echilibrata si de un aport bun de lichide.

Rectul „fantoma”

Rectul „fantoma” este aseamator cu „membrul fantoma” al persoanelor amputate care simt ca membrul indepartat este inca acolo. Este normal sa simti ca ai nevoia de a avea scaun asa cum ai avut inainte de operatie. Acest lucru se poate intampla in orice moment si poate continua ani de zile dupa operatie. La unii oameni senzatia de a avea scaun este ameliorata daca stau pe toaleta si actioneaza ca si cum ar avea scaun.

Daca rectul nu a fost indepartat, este posibil, de asemenea, sa ai o eliminare de mucus atunci cand esti la toaleta. Acesta seamana cu albusul de ou sau poate avea o consistenta mai lipicioasa, asemanator unui lipici. Poti elimina mucus rectal la fiecare cateva saptamani sau poti avea mai multe episoade pe zi. Este ceva normal. Mucusul este produs de mucoasa rectala (captuseala interna a rectului) si are rolul de a ajuta la trecerea materiilor fecale. Desi in prezent acest scop nu mai este unul real, rectul continua sa produca mucus.

Cand trebuie sa mergi la medic

Ar trebui sa suni imediat medicul sau asistenta medicala de ingrijire a stomei sau sa mergi la un consult daca ai:

  • Crampe care dureaza mai mult de 2-3 ore
  • Greata si varsaturi persistente
  • Nu exista scurgeri la nivelul stomei mai mult de 4-6 ore, la care se adauga crampe si greata
  • Scurgere apoasa severa care dureaza mai mult de 5-6 ore
  • Miros neplacut care dureaza mai mult de o saptamana (acesta poate fi un semn de infectie)
  • O taietura sau leziune la nivelul stomei
  • Iritarea pielii sau rani profunde (ulcere)
  • Sangerare abundenta la deschiderea stomei (sau o cantitate moderata de sange in punga pe care ai observat-o in mod repetat cand golesti punga) Atentie: consumul de sfecla rosie va provoca o anumita coloratie rosie a scaunului.
  • Sangerare continua acolo unde stoma se continua cu pielea
  • Schimbare neobisnuita a marimii sau culorii stomei
  • Orice lucru neobisnuit care apare la nivelul stomei

Resurse utile pentru pacientii cu colostoma

  • Linia telefonica directa pentru consiliere 031.433.6133 - este pusa la dispozitie in cadrul Programului National Stomacare. Un specialist in stomaterapie este disponibil de luni pana vineri, in intervalul 09:00-17:30, pentru a raspunde la intrebarile privind ingrijirea stomei, complicatii, modalitatile de primire a produselor de protezare decontate, alimentatie si pentru a oferi alte informatii utile.
  • Programul National Stomacare cu platforma online de educare si informare https://stomaterapie.ro/

Surse de informatie:

  • Stomoterapie www.medisens.ro
  • Pacientii cu stoma au la dispozitie o linie directa pentru consilierea gratuita si imediata www.360medical.ro
  • Colostomy guide www.ostomy.org
  • Colostomy or ileostomy www.cancercouncil.com.au
  • If you have a stoma www.macmillan.org.uk

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.