Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Pentru G.A., povestea începe în urmă cu ani buni. Mai exact, în adolescență. Avea doar 15 ani când a fost operată de apendicită. Intervenția părea una obișnuită, însă recuperarea a fost departe de ceea ce își imaginase. Organismul ei nu a tolerat firele de sutură folosite atunci, iar la numai câteva luni după operație a fost nevoită să revină în sala de operație pentru îndepărtarea lor.
Nici aceea nu avea să fie ultima intervenție pentru că, doar câțiva ani mai târziu, alte fire au trebuit scoase printr-o nouă operație.
„Organismul meu nu le-a acceptat deloc. Am mai trecut prin două intervenții doar ca să fie scoase firele. De atunci, de fiecare dată când auzeam că trebuie să mă operez, primul lucru la care mă gândeam era dacă nu voi trece din nou prin aceeași experiență”, mărturisește ea.
Teama aceasta avea să o însoțească mult timp. O nouă problemă medicală a apărut în anul 2007: medicii au descoperit atunci o formațiune mare în zona ovarului stâng. Investigațiile nu reușeau să arate cu exactitate despre ce era vorba așa că, în fața suspiciunii unei afecțiuni serioase, operația nu mai putea fi amânată.
„Mi-au spus că trebuie să mă operez cât mai repede. Mi s-au propus mai multe variante și eram foarte speriată. Până la urmă am ales să mă operez la Brăila.”
În timpul intervenției, medicii au descoperit că formațiunea era mai extinsă decât se vedea la ecografie. Pentru a o îndepărta complet, a fost nevoie de histerectomie, adică scoaterea uterului, și de îndepărtarea ovarului stâng.
Operația a rezolvat problema de atunci, însă G.A. a rămas cu o cicatrice abdominală mare, căreia nu i-a mai dat atenție. Și-a văzut în continuare de viață, de familie și de muncă. „Întotdeauna am fost activă. Dacă este ceva de făcut în casă, fac. Nu sunt omul care să stea degeaba”, spune ea.
Problemele au reapărut la finalul anului 2024. Înainte de Crăciun, a început să simtă o durere în apropierea vechii cicatrici, dar nu i-a acordat prea multă importanță. Inițial era doar un disconfort care apărea după efort și dispărea la fel de repede. Apoi a observat o umflătură.
„Se făcea acolo o umflătură, ca un castravete mic. Uneori mă durea, alteori nu, dar nu m-am gândit că ar putea fi ceva grav”, povestește ea.
Cum se apropiau sărbătorile, curățenia, cumpărăturile și pregătirile pentru Crăciun au însemnat și mai mult efort fizic, iar durerea a început să se accentueze. „Nu mai puteam să ignor ceea ce simțeam. Mă durea din ce în ce mai tare și umflătura devenea tot mai mare.”
Cu toate acestea, a decis să mai aștepte pentru că era perioada concediilor și se gândea că oricum va găsi cu greu medici disponibili. Așa că anul următor, la începutul lunii ianuarie, a mers la ginecolog să vadă din ce cauză are dureri atât de mari.
După operația din 2007, teama cea mai mare era că problema ar putea avea legătură cu afecțiunea pentru care fusese operată atunci. Consultul a exclus această variantă, însă medicul i-a zis că durerea venea din altă parte și că avea o eventrație. „M-am uitat la domnul doctor și l-am întrebat ce înseamnă. Mi-a spus că este o ruptură a peretelui abdominal și că trebuie să merg la un chirurg”, își amintește ea.
Drumul de la Brăila la Brașov
G.A. a crezut că va găsi repede o soluție. Însă, în realitate, următoarele luni au însemnat consultații, investigații și multe întrebări fără răspuns.
Primul chirurg la care a ajuns i-a recomandat să facă un CT (computer tomograf) și o serie de analize preoperatorii. Le-a făcut pe toate, însă pleca din cabinet cu aceeași neliniște. „L-am întrebat cum va decurge operația și ce presupune. Eu aveam o teamă foarte mare din cauza intervențiilor anterioare. I-am explicat că organismul meu nu suportase firele de sutură și că mi-era frică să nu trec din nou prin aceeași experiență”, spune ea.
Răspunsul primit a dezamăgit-o. „Mi-a spus doar că nu există așa ceva și că toate firele se topesc. Am simțit că nu mă ascultă și că nu înțelege de ce îmi este teamă. În momentul acela am plecat cu senzația că trebuie să caut mai departe”, povestește G.A.
Între timp, rezultatul tomografiei computerizate a arătat că situația era mai complicată decât părea inițial. Nu era vorba despre o singură eventrație, ci despre două defecte ale peretelui abdominal. În plus, investigațiile confirmau că intervenția nu mai putea fi amânată prea mult și a început să caute pe internet ce înseamnă o eventrație și cum se tratează: de la operație clasică, la laparoscopie și chirurgie robotică.
„Din tot ce găseam, înțelegeam că recuperarea este mai ușoară atunci când intervenția este minim invazivă”, spune ea.
Problema era că, în apropiere de casă, nu găsea un centru unde această intervenție să fie realizată. Prima opțiune a fost București și s-a programat imediat la o consultație, însă primul loc disponibil era peste cîteva luni. „Mi s-a spus că mă pot vedea abia în iunie. Era februarie și nu mai puteam aștepta atât. Nu mai puteam nici să stau în picioare, nici să mă așez fără să mă doară”, mărturisește ea.
A început din nou să caute și la un moment dat a luat în calcul să meargă inclusiv la Cluj, dar distanța a făcut-o să se răzgândească. Într-o seară, în timp ce era pe telefon în căutare de soluții, a găsit numele domnului doctor Silviu Makkai de la Regina Maria din Brașov. „Nu auzisem până atunci de domnul doctor. Nici nu aveam de unde, dar când am văzut experiența pe care o avea și faptul că opera robotic, am spus că merită să încerc”, povestește ea.
G.A. i-a trimis medicului mesaj și răspunsul a venit în aceeași zi. Dr. Makkai urma să plece la un congres și nu o putea vedea imediat, însă i-a recomandat să își facă o programare pentru săptămâna următoare.
„Din momentul acela am simțit că lucrurile încep, în sfârșit, să se lege”, spune G.A.
Pe 25 aprilie, a ajuns pentru prima dată în cabinetul dr. Silviu Makkai, la Brașov. Povestește că se aștepta la o consultație obișnuită, în care doctorul să o întrebe ce simptome are și ce investigații a făcut până atunci.
„Cine m-a întâmpinat în cabinet? În primul rând, un om”, își aduce ea aminte. Spune că nu s-a simțit ca într-un cabinet medical. „M-a primit cu zâmbetul pe buze. M-a întrebat cum sunt, de unde vin, cum a fost drumul. Abia după aceea a început să se uite pe investigații. Nu m-am simțit o pacientă grăbită dintr-un șir de consultații. Am simțit că cineva chiar își face timp să mă asculte”, spune ea entuziasmată.
Abia după ce a analizat tomografia și celelalte investigații, medicul i-a explicat exact cu ce se confruntă și care sunt opțiunile de tratament. „Mi-a explicat și riscurile, și beneficiile. Nu a încercat nici să mă sperie, nici să îmi spună că totul este simplu. Mi-a vorbit foarte calm și mi-a răspuns la fiecare întrebare. Atunci am știut că aici vreau să mă operez.”
Ce este, de fapt, o eventrație și de ce nu ar trebui amânată
D. Silviu Makkai i-a spus că durerile pe care le avea nu erau întâmplătoare. În zona vechii cicatrici, peretele abdominal se slăbise, iar prin acel defect ieșeau țesuturi din interiorul abdomenului. În cazul ei, nu exista o singură eventrație, ci două defecte ale peretelui abdominal, iar prin unul dintre ele trecuse deja o porțiune din intestin, ceea ce creștea riscul apariției unor complicații.
„Practic, mușchii nu mai oferă aceeași susținere, iar prin acel spațiu pot ieși grăsime sau chiar intestine. La început apare doar o umflătură care poate fi împinsă înapoi sau care dispare atunci când pacientul stă întins. De multe ori nu doare foarte tare și oamenii amână consultul. Problema este că defectul din peretele abdominal nu se închide singur. În timp, el se mărește și riscul apariției complicațiilor crește”, explică dr. Silviu Makkai.
Medicul mai spune că această afecțiune nu se vindecă de la sine. Dimpotrivă. Pe măsură ce trece timpul, deschiderea din peretele abdominal se poate mări, iar riscul de complicații crește. „Cea mai importantă complicație este strangularea intestinului. Practic, o porțiune din intestin rămâne blocată în defectul peretelui abdominal, iar circulația sângelui poate fi întreruptă. În acel moment vorbim despre o urgență chirurgicală”, atrage dr. Makkai atenția.
În cazul G.A., intervenția a fost programată înainte ca aceste complicații să apară. Pe lângă cele două eventrații, G.A.avea și o afecțiune la ovarul rămas. După ce cazul a fost analizat împreună cu echipa de ginecologie, medicii au decis că ambele probleme puteau fi rezolvate în aceeași intervenție.
„În loc să treacă prin două operații și două perioade de recuperare, am putut trata toate afecțiunile în aceeași ședință operatorie. Pentru pacientă, acest lucru a însemnat o singură anestezie și o singură recuperare.”
De ce a fost aleasă chirurgia robotică
În urmă cu câțiva ani, un astfel de caz ar fi presupus aproape întotdeauna o operație deschisă, cu o incizie mare și o recuperare mai dificilă. În cazul G.A., echipa condusă de dr. Silviu Makkai a ales chirurgia robotică.
Deși numele poate crea impresia că operația este realizată de un robot, medicul explică foarte clar că toate mișcările sunt controlate permanent de chirurg.
„Robotul nu operează singur. El este un instrument pe care îl controlează în permanență chirurgul. Avantajul este că ne oferă o imagine tridimensională foarte clară și instrumente care se pot mișca cu o precizie foarte mare, inclusiv în zone greu accesibile.”
Pentru pacient, această tehnică vine cu o mulțime de avantaje. Intervenția este realizată prin câteva incizii mici, ceea ce înseamnă o afectare mai redusă a țesuturilor, dureri postoperatorii mai mici și o recuperare mai rapidă.
„Obiectivul nostru nu este să folosim tehnologia de dragul tehnologiei. O alegem atunci când considerăm că îi poate aduce pacientului un beneficiu real. În cazul doamnei G.A., chirurgia robotică ne-a permis să tratăm un caz complex printr-o abordare minim invazivă și să îi oferim șansa unei recuperări mai rapide.”
Potrivit medicului, fiecare caz este analizat individual, iar tipul intervenției este ales în funcție de afecțiunea pacientului, istoricul medical și rezultatele investigațiilor. Chirurgia robotică nu înlocuiește experiența chirurgului, însă extinde posibilitățile de tratament pentru numeroși pacienți care, până nu demult, ar fi avut nevoie de intervenții deschise și de recuperări mai dificile.
„Scopul nostru este să rezolvăm aceeași problemă chirurgicală, dar cu un traumatism cât mai mic asupra organismului. Atunci când afectăm mai puțin țesuturile, pacientul se mobilizează mai repede, are nevoie de mai puține calmante și își poate relua activitățile într-un timp mai scurt”, explică dr. Makkai.
În timpul operației, medicii au reparat cele două defecte ale peretelui abdominal și au montat plase speciale care întăresc zona afectată și reduc riscul de recidivă. În aceeași intervenție, echipa de ginecologie a realizat și anexectomia necesară.
Surpriza de după operație: „Credeam că glumesc când mi-au spus să mă ridic din pat”
Operația a avut loc la doar câteva zile după consultație. Deși era pregătită pentru intervenție și știa, în linii mari, ce urma să se întâmple, G.A. spune că emoțiile nu au dispărut până în momentul în care a intrat în sala de operație.
„Oricât de bine ai fi pregătit, tot ai emoții. Mai ales când ai trecut prin experiențele pe care le-am avut eu, dar am avut încredere în echipă și asta m-a ajutat foarte mult.”
Primul lucru pe care și-l amintește imediat după ce s-a trezit din anestezie nu este durerea, ci faptul că asistentele i-au adus imediat apă și au încurajat-o să înceapă să se miște. „Nu mă așteptam la asta. Mă gândeam că voi sta mult timp în pat și că o să mă ridic foarte greu. M-am uitat la ele și le-am întrebat dacă vorbesc serios. Chiar am crezut că glumesc”, mărturisește ea.
Dr. Silviu Makkai spune că mobilizarea precoce este unul dintre obiectivele chirurgiei minim invazive.
„Atunci când intervenția afectează mai puțin țesuturile, pacientul poate începe să se miște mult mai repede. Mobilizarea precoce reduce și riscul unor complicații după operație și contribuie la o recuperare mai bună”, spune medicul.
„Toată lumea îți spune că operația este importantă, dar pentru mine a contat foarte mult și felul în care am fost tratată. Nu m-am simțit niciodată grăbită. De fiecare dată când aveam o întrebare, primeam un răspuns”, își mai amintește G.A.
De asemenea, spune cât de impresionată a fost de spital. „Totul era foarte curat, foarte bine organizat. Personalul era atent la fiecare detaliu. La un moment dat chiar i-am spus soțului că am impresia că sunt într-un hotel, nu într-un spital. Dacă ar trebui să aleg din nou, aș face exact aceeași alegere.”
Dr. Silviu Makkai spune că tot mai mulți pacienți caută soluții care să le permită o recuperare cât mai rapidă, însă subliniază că alegerea tipului de intervenție se face întotdeauna în funcție de particularitățile fiecărui caz. „Chirurgia robotică este o tehnologie care ne oferă posibilitatea de a trata minim invaziv și cazuri foarte complexe. Nu înlocuiește experiența chirurgului, ci îi oferă instrumente care permit o precizie mai mare și o abordare mai puțin traumatizantă pentru pacient.”
