EDU.REGINAMARIA.RO

Prematur născut în siguranță în Spitalul Băneasa, după 5 amnioinfuzii

Vlad este primul copil al sotilor Bortescu si a fost indelung asteptat. Si el si parintii lui au trecut prin multe impreuna, au fost izolati si de restrictiile impuse din cauza infectiei COVID-19, iar acum, la 7 luni de la nastere, se bucura de fiecare moment petrecut impreuna.

Lupta lui Vlad si a parintilor sai pentru viata lui a inceput de cand era inca in burta mamei sale (Elena Valentina Bortescu), la 17 saptamani, cand mamei i s-au rupt membranele uterine, iar lichidul amniotic devenea tot mai putin.

Prognosticul medicului ginecolog care supraveghea sarcina a fost unul dureros. “Doamna doctor mi-a spus ca am peste 90% sanse sa pierd sarcina. Nu am vrut sa accept ideea de a intrerupe sarcina, mi-am spus ca trebuie sa mai existe o solutie, pentru ca ne-am straduit destul de mult sa obtinem aceasta sarcina. [...] Tot doamna doctor ne-a oferit o solutie, ne-a recomandat sa mergem la un consult la dl dr. Hadi Rahimian. Pe 20 ianuarie am ajuns la dl doctor Rahiamian, iar pe 21 ianuarie (n.r. 2020) am facut si prima interventie (amnioinfuzia, n. red.)”, isi aminteste mama lui Vlad.

articol vlad

Un parcurs dificil

Si de atunci au mai urmat inca 4 amnioinfuzii, o procedura prin care se introduce lichid in cavitatea amniotica, astfel incat sa permita in continuare dezvoltarea fatului in sacul amniotic.

A fost un drum lung, plin de sacrificii, controale ecografice saptamanale, nenumarate discutii de incurajare si, probabil, mii de rugaciuni rostite. “Inca de la primul consult, dl. dr. Hadi Rahimian ne-a epxlicat ce presupun toate interventiile, care sunt riscurile care pot aparea, mai ales ca sarcina era atat de mica. Ne-a prezentat inclusiv implicarea psihologica, astfel incat sa stim exact la ce ne incumetam, avand in vedere ca exista riscul unor anomalii la copil saucicatrici fizice si spisihice in cazul meu”, ne-a explicat proaspata mamica, adaugand ca “dl. doctor Rahimian ne-a linistit in primul rand prin explicatiile pe care ni le-a oferit si ne-a dat o speranta minima. Noi am decis sa facem tot ce putem pentru a-l avea pe bebe, am mers inainte si ne bucuram ca am reusit”.

Cat mai aproape de termen

Cu ajutorul interventiilor de amnioinfuzie si a procedurii de amniopatch, mama lui Vlad a reusit sa duca sarcina pana la 31 de saptamani, cand micutul nu a mai avut rabdare si si-a dorit sa vina pe lume.

“Din cate am inteles de la dl doctor Rahimian, suntem un caz foarte fericit cu atatea saptamani “rezistate” dupa ruperea prematura a membranelor (14 saptamani, n. red.), dar am facut si 5 amnioinfuzii. De ziua domnului doctor (n.r. 21 ianuarie) am intrat la prima amnioinfuzie si de ziua mea, in mai, l-am luat pe bebe acasa. Nu stiu cum am putea sa ii multumim dl doctor Rahimian pentru tot ce face, nu numai pentru noi, ci pentru tot ce am vazut ca face acolo in spital”, ne-a spus mama lui Vlad.

Micul luptator a stat internat o luna si jumatate

prematur

Vlad s-a nascut pe 17 aprilie 2020, cu o greutate de 1.400 de grame si, din fericire, nu a avut nevoie de intubare. Cu toate acestea, a stat internat la Neonatologie o luna si jumatate, “la dospit”, cum spune mama lui, pana cand a atins greutatea pentru externare.

Pe perioada internarii in Sectia de Neonatologie a Spitalului Baneasa, Vlad a fost in grija domnului dr. Cristian Palade, dar si a colegilor din echipa. “Intotdeauna un prematur poate avea o evolutie surprinzatoare, atat in sens negativ, dar si in sens pozitiv. Pentru greutatea lui la nastere, Vladut s-a comportat extraordinar de bine si evolutia lui a fost una favorabila, ne-am bucurat ca nu a avut nevoie de intubare si manevre speciale”, a spus Dr. Cristian Palade.

De departe aproape

La externare, emotiile mari au fost pentru tatal lui Vlad, care putea in sfarsit sa isi tina in brate copilul si sa se bucure de timp cu el. Restrictiie impuse pentru limitarea infectiei COVID-19 au facut foarte grea aceasta asteptare, dar siguranta a avut prioritate.

vlad

“A fost foarte greu pentru tati sa nu-si vada bebele timp de o luna si jumatate, dar ne-am consolat cu gandul ca este mai bine acolo si este mai ferit de orice primejdie. Ne-a ajutat foarte mult initiativa medicilor si asistentelor de la sectia de Neonatologie de a face apeluri live cu parintii si familia bebelusilor, mai ales ca timpul in care eu puteam sa il vad efectiv era limitat – 10-15 minute, o data pe saptamana. A contat enorm pentru noi ca parinti, iar Bortzi, cum l-au numit doamnele asistente, a crescut frumos”, isi aminteste mama lui Vlad.

La 7 luni de la nastere, Vlad si parintii lui se ocupa cu diversificarea si alte activitati specifice varstei.  

vlad bortescu

vladut

Echipa multidisciplinara care l-a ingrijit pe Vlad si pe mama lui a fost formata din:

Amniopatchul si amnioinfuzia sunt doua proceduri de medicina fetala care s-au dovedit salvatoare in mai multe situatii, nu numai in cazul lui Vladut.
Vezi si povestea Georgianei
Vezi si povestea Ritei