EDU.REGINAMARIA.RO

Consultul neurochirurgical in Spitalul Premiere

Desi te-ai putea gandi ca principala activitate a medicilor neurochirurgi are ca obiect chirurgia creierului, in realitate, diagnosticarea si tratamentul problemelor de coloana le ocupa mai mult de 70% din timp.

Ce face neurochirurgul

Semne si simptome precum durerile de spate, fie joase, lombare, sau inalte la nivel cervical chiar durerea de picior pot indica afectarea coloanei vertebrale: discurile vertebrale herniate, boala degenerativa a discurilor, tumori spinale. Pe scurt, munca neurochirurgului vizeaza intregul sistem nervos care porneste de la nivel cerebral de-a lungul maduvei spinarii si pe urma se ramifica in toate zonele organismului. De exemplu, sindromul de tunel carpian este uneori asociat cu o problema la nivelul coloanei cervicale (zona gatului). 
Neurochirurgul efectueaza proceduri chirurgicale complicate, insa de multe ori poate prescrie tratament conservator sau nechirurgical. De exemplu, durerea dorsala poate fi tratata cu ajutorul medicatiei antiinflamatoare, prin kinetoterapie sau alte metode nechirurgicale. In cazul in care afectiunea a avansat si nu mai raspunzi la aceste tratamente si daca se recomanda interventia chirurgicala, atunci neurochirurgul realizeaza procedura care se impune, de obicei, minim-invaziva atunci cand este posibil, gratie noilor tehnologii care permit acest lucru. Evolutia in domeniul echipamentelor medicale inseamna o mai buna precizie pentru neurochirurg, care foloseste instrumente special pentru a realiza cele mai mici incizii necesare pentru a interveni in zona cu probleme. De asemenea, numerosi neurochirurgi apeleaza la tehnologia imagistica 3D pentru a vizualiza interiorul maduvei spinarii sau al creierului.

Prima vizita la neurochirug

In cele mai multe situatii, pacientii sunt trimisi catre neurochirurgie la recomandarea unui medic de o alta specialitate: medic de familie, medic internist, sau de alta specialitate, in functie de specificul problemei.
La primul consult, medicul iti va solicita informatii cu privire la istoricul tau medical si simptomele cu care te confrunti. Va urmari sa afle:
•    daca ai suferit traumatisme care ar fi putut declansa afectiunea,
•    daca ai dureri, cand apar, ce declanseaza durerea
•    daca ai avut sau ai alte afectiuni
Ulterior va realiza un examen fizic: va observa postura, va inspecta si palpa conturul maduvei spinarii, De asemenea, este foarte posibil sa iti indice sa efectuezi anumite miscari, sa adopti pozitii diferite sau sa efectueze anumite manevre medicale pentru a observa daca apare durerea, locul aparitiei si intensitatea durerii, sau pentru a aprecia senzatiile si reflexele.
In cazul in care ai efectuat deja investigatii imagistice (RMN, CT, radiografie), poti aduce cu tine CD-urile si rapoartele investigatiilor realizate. In caz contrar, medicul iti poate recomanda realizarea acestora. Ulterior, ti se vor prezenta in detaliu variantele de tratament, riscurile si avantajele fiecarei optiuni si care dintre acestea este mai potrivita in cazul tau.

Cand sa mergi la neurochirugul specializat in patologia spinala

Patologia coloanei este frecvent insotita de durere, desi in stadii incipiente durerea poate lipsi. Iata care sunt cele mai frecvente afectiuni tratate de neurochirurgul specializat in patologia coloanei:
Disfunctii ale coloanei cervicale. Daca prezinti durere la nivelul gatului, umerilor, bratelor, precum si senzatie de amorteala sau slabiciune, este posibil sa te confrunti cu o disfunctie a coloanei cervicale.
Durere cronica. In cazul in care durerea asociata sistemului nervos nu se amelioreaza sau fluctueaza pe perioade lungi, neurochirurgul poate diagnostica si trata aceasta problema.
Traumatisme la nivelul coloanei vertebrale. Avem o echipa profesionista care poate sa trateze o serie de boli determinate de traumatismele coloanei, inclusive fradcturile coloanei vertebrale.
Discuri herniate. Acestea apar cand se produce o ruptura la nivelul cartilajului care inconjoara si protejeaza discul vertebral. Ca urmare, nervii spinali sunt presati, ceea ce rezulta in durere de brat sau de picior, amorteala, slabiciune. 
Stenoza spinala lombara. Aceasta inseamna ingustarea canalului spinal si compresie pe nervii care ajung pana in regiunea lombara. Cele mai frecvente simptome sunt durerea, slabiciunea si amorteala la nivelul membrelor inferioare.
Sciatica. Aceasta reprezinta inflamarea si iritarea nervului sciatic, cu simptome precum durere si disconfort lombar, la nivelul soldului si piciorului. Sciatica poate fi rezultatul unui nerv compresat, a unui disc herniat sau a stenozei spinale. Frecvent, sciatica este tratata nechirurgical.
Tumori vertebrale. Echipa noastra de neurochirurgi este pregatita sa intervina cu ajutorul tehnologiei avansate pentru a trata aceste formatiuni.
Fracturi vertebrale. Neurochirurgii nostri realizeaza proceduri minim-invazive pentru a stabiliza fracturile produse la nivelul coloanei vertebrale.
Patologie spinala determinata de alte afectiuni (patologie discala, infectioasa).

Diferente intre neurochirurg si neurolog

Atat neurochirurgul, cat si neurologul sunt specialisti in tratarea problemelor medicale care afecteaza sistemul nervos central. Spre deosebire de neurochirurg, neurologul trateaza aceste afectiuni, insa nu efectueaza interventii chirurgicale. Printre bolile tratate de neurolog se afla boala Alzheimer, scleroza multipla, tulburarile de somn, durerea, tumorile cerebrale, afectiunile nervilor periferici, scleroza laterala amiotrofica. Exista neurologi care se axeaza pe subspecialitati precum neurofiziologia, neurologia pediatrica, epilepsia, neurologia vasculara, neurologia comportamentala si altele.

Surse:
www.thecenteroregon.com
https://neurosurgicalassociatespc.com
www.reboundmd.com
https://neuroandspineconsultants.com