EDU.REGINAMARIA.RO

Ce este mindfulness si cum ne poate imbunatati calitatea vietii la serviciu?

Am observat cu totii ca la birou avem uneori momente in care nu ne putem concentra pe sarcina, suntem distrasi de ganduri sau ne simtim coplesiti. Poate ca suntem cufundati in multe proiecte si simtim ca nu mai avem motivatie sa le ducem la capat. Cercetarile in domeniu au aratat ca oamenii petrec aproape 47% din timpul de lucru gandindu-se la ceva ce nu are legatura cu ceea ce fac. Cu alte cuvinte, multi dintre noi functionam pe pilot automat. In aceste situatii ne-ar ajuta sa avem abilitatea de a ramane concentrati si totusi flexibili, de a ne reprograma mintea pentru a putea gandi intr-un mod sanatos si mai putin stresant. Aici intervine mindfulness care ne poate oferi aceste abilitati pentru a depasi starile de lipsa de concentrare si motivatie.

Ce este mindfulness?

Mindfulness inseamna constientizarea fiecarui moment, a fiecarei clipe care trece din viata, iar filosofia de baza a conceptului este constientizarea sinelui si a mediului in care traiesti. Tu iti dai seama de gandurile tale, de sentimente si de emotii, dar nu reactionezi si nu le judeci si te eliberezi de tendinta de a avea o reactie emotionala rapida la orice stimul.

Starea de mindfulness la locul de munca inseamna sa fii constient de ceea ce se intampla in jurul tau ca si de ceea ce se intampla inauntrul tau. A munci constient inseamna a fi prezent in ceea ce faci, in timp ce faci acea operatie, ca si a gestiona starea ta mentala si emotionala. Daca, de exemplu, scrii un raport si mintea iti fuge la ce a spus X sau ce a facut Y, ce ai de facut este sa constientizezi ca ai acele ganduri, sa nu le mai acorzi atentie si sa revii la sarcina de lucru.

Cum te poate ajuta mindfulness la birou?

Pentru a fi mai eficienti la birou, putem folosi exercitii din tehnicile mindfulness. Acestea pot fi foarte scurte sau mai lungi, in functie de timpul tau – de exemplu, iti iei 2 minute libere, inchizi ochii si te conectezi la corpul tau, iti concentrezi atentia pe senzatiile corporale, ca si cum ai scana tot corpul si respiri constient.

Faci doar atat si in felul acesta mintea se odihneste, sistemul nervos isi regaseste echilibrul, raspunsul de tip fight or flight (lupta sau fugi) se atenueaza si astfel se activeaza partea rationala a creierului care te va ajuta apoi sa iei decizii rationale in loc sa reactionezi automat la anumite situatii.

Practica mai des singletasking-ul

Putem ajunge la o stare de prezenta mai mare la birou daca practicam mai des singletasking-ul (care inseamna a face o singura activitate intr-un anumit timp), sustin unii cercetatori. Multitasking-ul (a face mai multe activitati in acelasi timp) este de cele mai multe ori o iluzie, dupa cum afirma Rasmus Hougaard, CEO al companiei Potential Project. Ce se intampla atunci? Creierul trece repede de la o activitate la alta si de multe ori pierde informatii pe parcurs. Cei mai multi dintre noi stim cat de ineficient este multitasking-ul, si totusi de ce il practicam? Un studiu realizat la Ohio State University de catre prof. Univ. Zheng Wang a aratat ca studentii fac mai multe activitati in acelasi timp pentru ca acest lucru ii face sa se simta mai productivi, chiar daca, de fapt, ei sunt neproductivi. In plus, studiul a mai aratat ca multitasking-ul se asociaza cu emotii negative imediate si ca, la sfarsitul zilei, activitatile de tip multitasking nu aduc o satisfactie pe termen lung.

Ca sa scapi din capcana multitasking-ului, poti tine un jurnal al activitatilor pe care le faci intr-o anumita perioada de timp. De pilda, noteaza intr-o zi cate activitati ai facut intre ora 9 si 12, lucrand singletasking si in alta zi lucrand multitasking. Scrie, de asemenea, cat de prezent ai fost in toate acele activitati. Si astfel vei vedea diferentele si vei alege constient ce fel de munca vrei sa prestezi.

Stresul poate fi un factor pozitiv prin mindfulness

Un studiu publicat in 2012, desfasurat la Universitatea din Wisconsin-Madison, a plecat de la intrebarea:

Cat de mult conteaza perceptia care spune ca stresul afecteaza sanatatea? Rezultatele au fost uimitoare, si anume: 33.7% din aproape 186 de milioane de adulti care au raspuns la chestionarele prezentate de cercetatori considerau ca stresul le afecteaza mult sau intr-o oarecare masura sanatatea.

Nivelurile mari de stres, ca si perceptia ca stresul le afecteaza sanatatea, au fost asociate cu posibile probleme grave de sanatate. Astfel, ceea ce credem despre stres are un efect evident asupra sanatatii si starii noastre de bine.

De aceea specialistii recomanda sa ne imprietenim cu stresul si sa ne schimbam perspectiva despre el. In felul acesta si corpul nostru va reactiona diferit la stres.

Cum sa facem acest lucru? Cu ajutorul mindfulness: atunci cand esti in fata unei provocari la birou, observa cum ti se accelereaza bataile inimii si respiratia. Dupa ce ai observat, schimba-ti atitudinea: raspunde stresului in mod creativ si gandeste-te ca raspunsul corpului tau la stres iti da energie si fii recunoscator ca tot acest fenomen iti ascute simturile. Observand astfel raspunsul corpului tau la stres, vei vedea problema pe care o ai de infruntat ca pe o provocare pozitiva si iti vei simti corpul pregatit s-o abordeze. Aceasta mica schimbare de atitudine poate sa ne imbunatateasca productivitatea si reusitele la locul de munca si chiar sa ne prelungeasca viata, afirma Shamash Alidina, autoarea cartii Mindfulness for dummies 2e (2014).

Recunostinta la birou

La birou, ca si in viata de zi cu zi, de multe ori vedem in primul rand ceea ce nu merge si lasam pe ultimul loc lucrurile care merg bine.

Ca sa ne eliberam din capcanele negativitatii, putem alege recunostinta. Multe studii au aratat ca practicarea recunostintei ne face sa avem mai multe emotii pozitive la locul de munca, mai putin stres si mai putine reprosuri de facut, un simt mai mare al capacitatii de a ne atinge scopurile, mai putine zile libere pentru boala si mai multa satisfactie in munca.

Alege un mod de gandire flexibil

Oamenii au, in general, doua moduri de gandire - unul destul de fix si altul flexibil, este de parere Carol Dweck de la Universitatea Stanford.
 
Cei cu modul de gandire fix cred ca inteligenta si talentele lor sunt trasaturi fixe. Si astfel ei le folosesc pe acestea sperand ca vor ajunge la succes. Ei nu incearca sa se dezvolte, considerand ca talentul le este de ajuns.
 
Pe de alta parte, oamenii cu un mod de gandire flexibil, cred ca isi pot creste inteligenta si talentele cu ajutorul efortului si perseverentei. Folosind tehnici de imagistica medicala a creierului, cercetatorii au observat ca efortul duce, in timp, la cresterea inteligentei si a talentului initial. Oamenilor cu acest tip de gandire le place sa invete lucruri noi si arata mai multa rezilienta. Astfel, succesul la locul de munca depinde de un tip de gandire flexibil.

In acest sens, prin mindfulness iti vezi inteligenta sau talentul innascut si esti deschis la noi posibilitati.

Atunci cand ai o gandire de acest tip la birou, poti privi feedback-ul negativ ca pe o ocazie de a descoperi ceva nou, de exemplu. De asemenea, nu te deranjeaza sa-ti asumi noi responsabilitati pentru ca esti curios sa stii cum vei face fata acelora.

Cand traim si experimentam mindfulness, noi facem sa ne creasca atentia si constientizarea atat in viata de zi cu zi cat si la locul de munca. In plus, prin starea de mindfulness reusim sa alungam factorii negativi care ne distrag atentia si sa ne urmarim mai bine obiectivele personale si profesionale.

Surse de informatie:

https://greatergood.berkeley.edu
https://hbr.org
https://www.researchgate.net
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

Acest articol a fost scris de Cristiana Oprisescu, psihoterapeut si psiholog clinician.
Pentru programari, completeaza acest formular si vei fi contactat.