EDU.REGINAMARIA.RO

12 martie – Ziua Mondiala a Rinichilor

12 martie – Ziua Mondiala a Rinichilor

Boala renala cronica este o afectiune netransmisibila care afecteaza in prezent aproximativ 850 de milioane de persoane la nivel global. Unul din 10 adulti sufera de boala renala cronica, iar cifrele sunt in crestere – estimarile arata ca va deveni a cincea cauza de deces pana in 2040. La nivel global, in cazul categoriei de varsta 65-74 de ani, se estimeaza ca unul din 5 barbati si una din 4 femei sufera de boala renala cronica. Si peste 2 milioane de persoane la nivel mondial fac dializa sau sufera un transplant renal pentru a ramane in viata.

Ziua Mondiala a Rinichilor care are loc anul acesta pe 12 martie continua sa creasca nivelul de constientizare asupra acestei boli severe si importanta preventiei. Este foarte important de stiut faptul ca boala renala poate fi prevenita, iar progresia catre ultimul stadiu al bolii poate fi intarziata cu ajutorul diagnosticului si tratamentului precoce.

Care este rolul rinichilor?

  • Elimina toxinele, apa in exces si produsele reziduale
  • Au o contributie vitala la reglarea tensiunii arteriale
  • Activeaza vitamina D pentru a mentine sanatatea oaselor si a muschilor
  • Sunt esentiali pentru un organism sanatos

De ce nu trebuie sa-i ignori

Cand rinichii sunt afectati sau functia lor nu mai este optima se instaleaza boala renala cronica. Diagnisticul si tratamentul precoce, precum si modificarile in alimentatie si stilul de viata sunt vitale si frecvent pot incetini sau preveni afectarea renala. In cazul in care boala ramane nedepistata sau nu este gestionata corect poate sa progreseze catre insuficienta renala, care este fatala in absenta tratamentului. Pacientii cu insuficienta renala au nevoie de dializa efectuata regulat (3-4 sedinte de cate 3-4 ore saptamanal) sau de transplant renal. Unele tipuri de boala renala, intre care cele mostenite, nu pot fi prevenite, insa pot fi gestionate.

Te afli la risc?

Oricine poate dezvolta boala renala, insa exista anumiti factori care cresc riscul:

  • Diabetul
  • Hipertensiunea arteriala
  • Boala cardiovasculara
  • Istoricul familial de boala renala

Surse de informatie:

https://www.worldkidneyday.org/2020-campaign/2020-wkd-theme/

http://www.worldkidneyday.co.uk/are-you-kidney-aware/

https://www.kidney.org/kidneydisease/global-facts-about-kidney-disease