Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
„Nu mai puteam merge. Mă ridicam cu greu. Oboseam imediat. Nu mai puteam să lucrez în grădină, nu mai puteam să ajut pe nimeni”, povestește el. „Dormeam mai mult stând în fund, nu puteam să mă întind. Nu puteam să mă leg la șireturi.”
Obezitatea nu e o boală care apare peste noapte. Este o afecțiune care se instalează încet, în tăcere, până când devine o cușcă din care nu mai poți ieși singur. La George, totul a început în adolescență, pe fondul unei alimentații dezechilibrate și a sedentarismului. „M-am gândit că m-am îngrășat puțin. Apoi am tot zis că o să slăbesc. Dar într-o zi nu am mai putut să respir bine. În acel moment, am zis: gata, trebuie să fac ceva.”
George cântărea atunci peste 220 de kilograme. Corpul lui nu mai făcea față. Cu sprijinul familiei și al prietenilor, a ajuns la Ponderas Academic Hospital, la Centrul de Excelență în Chirurgie Metabolică și Bariatrică. Medicii de aici au știut din prima clipă că e un caz la limită.
„L-am văzut pe George la 222 de kilograme, la 22 de ani. Era o imagine pe care nu o poți uita ușor”, spune prof. dr. Cătălin Copaescu, chirurg bariatric și director medical al Ponderas Academic Hospital.
George nu se putea deplasa singur. A fost adus cu un cărucior special, construit pentru pacienții cu obezitate extremă. Respira cu dificultate, iar picioarele îi erau umflate din cauza edemelor mari și a problemelor circulatorii.
Diagnosticul a fost unul dur: obezitate morbidă extremă. Un pacient cu o greutate atât de mare, este o provocare pentru medici deoarece kilogramele în plus vin la pachet cu multe alte boli asociate.
Investigațiile au arătat ceva și mai grav: tromboembolism pulmonar (cheaguri de sânge în plămâni) și pneumonie.
„Dacă nu ar fi ajuns atunci, probabil nu ar fi depășit săptămâna în curs”, spune prof. Copăescu.
Toate problemele pe care le avea au avut nevoie de o pregătire preoperatorie de aproape o lună, atent urmărită de o echipă multidisciplinară. Specialiștii au început un tratament complex: anticoagulante, antibiotice, kinetoterapie, terapie respiratorie cu CPAP (pentru pacienții cu apnee în somn) și tratament diuretic.
„Oamenii zic: se duce, se operează și pleacă. De fapt, pregătirea pentru a ajunge pe masa de operație este extrem de consistentă pentru că un astfel de pacient se expune unui risc de infecții: infecții urinare, infecții pe piele, infecții respiratorii pe care deja le avea, tromboze, cheaguri, trombembolismul pulmonar, complicații neurologice, complicații vasculare ,complicații cardiace și, sigur, de aici încolo, fiecare dintre aceste complicații pot genera complicații cu un risc vital. Și în aceste trei săptămâni, pregătirea a fost consistentă, coerentă, cu un progres notabil de la zi la zi. Erau patru-cinci colegi din echipa medicală de îngrijitori care îl ajutau să se spele. La început doar în pat, în orizontală, ulterior îl transportau cu un cărucior special în camera de baie unde făcea duș. Toate acestea sunt niște detalii care scapă uneori unui demers medical”, explică prof. Cătălin Copăescu.
Primele două săptămâni au fost o cursă contracronometru. Rezultatele au apărut lent, dar sigur: George a pierdut 25 de kilograme doar din lichidele reținute, iar după alte zece zile, pierduse în total 40 de kilograme. Tânărul era, în sfârșit, pregătit pentru operație.
Ziua care i-a schimbat viața
„Nu mi-a fost frică. M-am dus liniștit la masa de operație”, povestește George. „Domnul doctor mi-a spus că o să fie bine, că o să am încredere. Și am avut.”
Operația de chirurgie bariatrică este o intervenție complexă, care reduce capacitatea stomacului și reconfigurează metabolismul. Totul a durat câteva ore bune. Intervenția a fost dificilă, spune echipa medicală, dar fără incidente.
„Pacienții cu obezitate morbidă sunt o provocare uriașă, nu doar medical, ci și logistic. Ai nevoie de mese chirurgicale speciale, de instrumentar adaptat, de manșete pentru tensiune de lungime mare, de paturi și CT-uri care să suporte greutatea. Nu e doar o operație. E o mobilizare de echipă”, explică profesorul Copăescu.
După operație, George a mai stat patru zile în spital. Tânărul a plecat acasă cu o greutate de 180 de kilograme, iar la controlul de o lună, cântarul a arătat 142 de kilograme. Pierduse aproape 80 de kilograme în total.
„Mă simt alt om”, spune el zâmbind. „Pot să merg, pot să mă aplec, pot să mă ridic. Înainte nu mai puteam. Acum merg pe jos zilnic. Mănânc 2-3 linguri și mă satur. E foarte bine.”
Obezitatea morbidă nu e o „problemă de voință”.
Obezitatea este o boală metabolică complexă, cu peste 200 de complicații medicale posibile. Afectează inima, plămânii, articulațiile, sistemul endocrin și chiar creierul.
„Cu cât apare mai devreme, cu atât scurtează mai mult viața. Dacă obezitatea se instalează în adolescență, șansele ca pacientul să treacă de 40 de ani scad dramatic”, explică prof. Copăescu.
În cazul lui George, obezitatea apăruse la vârsta de 15-16 ani. La 22, corpul lui era deja la limita colapsului. Chirurgia bariatrică, numită și chirurgie metabolică, nu este o „soluție estetică”, ci singura opțiune eficientă pentru cazurile severe. Prin reducerea volumului stomacului, organismul își reconfigurează procesele hormonale: scade apetitul, se normalizează glicemia, dispare diabetul de tip doi în multe cazuri, iar metabolismul revine la un ritm normal.
Însă pentru o astfel de intervenție este nevoie de o echipă complexă, iar Centrul de Excelență în Chirurgia Obezității din cadrul Ponderas Academic Hospital este pregătit pentru cazurile ca cel al lui George. „E o decizie medicală grea, luată în echipă: cardiologi, pneumologi, nutriționiști, anesteziști, kinetoterapeuți. Totul trebuie pregătit minuțios, altfel riscurile sunt enorme.”
Pentru George, echipa multidisciplinară a lucrat aproape o lună până să ajungă la ziua operației. În tot acest timp, a fost supus la diete hiperproteice, exerciții asistate, tratamente respiratorii și monitorizare permanentă.
„E o muncă de echipă, dar și o muncă de încredere. Pacientul trebuie să vrea. George a fost extraordinar de disciplinat. N-a comentat nimic, a făcut tot ce i-am spus. A purtat masca de oxigen, a urmat regimul, a avut o atitudine demnă și curajoasă”, spune prof. Copăescu.
România care nu-și recunoaște boala
Cazul lui George e o poveste cu final fericit. Dar în spatele ei se ascunde o problemă uriașă: România nu are un program național pentru tratamentul obezității.
„De 20 de ani insistăm să fie recunoscută ca boală cronică, dar nu s-a întâmplat. Pacienții plătesc tot: analize, tratamente, operații. Statul român nu are un program care să acopere costurile, deși în alte țări europene există de mult”, spune profesorul Copăescu.
Conform unui studiu realizat de RSMS în anul 2024, aproximativ 3% din populația adultă a României, adică peste 300.000 de persoane, are nevoie urgentă de intervenție bariatrică. Centrele specializate pot opera, în prezent, cel mult 5.000 de pacienți pe an. Restul rămân prizonieri în propriile corpuri.
Prof. Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelență în Chirurgie Bariatrică:
„E o problemă de sănătate publică ignorată. Obezitatea înseamnă diabet, hipertensiune, infarct, AVC, infertilitate, cancer. Iar toate acestea costă statul mult mai mult decât un program de prevenție și tratament”, explică medicul.
„Un pacient obez sever devine inactiv social, dependent de ajutor, incapabil să lucreze. Când reușim să-l tratăm, îl redăm societății. Devine din nou activ, contribuabil, părinte, partener, om.”
George e dovada vie. La 142 de kilograme, după ce pierduse 80, George pășea într-o altă viață. Mai ușor, mai liber, mai viu. „M-a salvat de la moarte”, spune el. „Mi-a salvat viața. Nu știu cum să spun altfel.”
În următoarele luni, George va continua să slăbească treptat. Obiectivul este o greutate de aproximativ 100 de kilograme, suficient pentru o viață normală, fără complicații, fără riscuri.
„Dacă va continua să respecte regimul și recomandările, are 99% șanse să nu mai aibă nevoie de nicio altă intervenție”, spune prof.dr. Cătălin Copăescu.
Obezitatea, boala unei lumi care tace
România de azi are printre cele mai mari rate de obezitate din Europa. Copiii noștri se îngrașă mai repede ca oricând, iar adulții ajung la complicații dramatice înainte de 40 de ani. În sate, în cartiere, în orașe, oameni ca George trăiesc la marginea unei boli tăcute, rușinoase, ascunse sub haine largi și glume amare.
Dar obezitatea nu e o vină. E o boală: una care se tratează, una care se înțelege și se previne. Povestea lui George e una dintre sutele de povești care se scriu anual la Ponderas Academic Hospital, centrul de excelență în chirurgie bariatrică și metabolică, unde medicina redă vieți, iar greutatea nu e o condamnare, ci un început.
