
Dr. Victor Titirez, medic specialist chirurgie generală, coordonatorul Centrului de Excelență în Patologia Sânului din Spitalul Euroclinic, abordează fiecare caz cât mai conservator posibil. De o astfel de strategie terapeutică complexă, care a avut ca scop salvarea sânului, a beneficiat și Irina, diagnosticată cu cancer mamar la doar 34 de ani.
Un plan salvator
După vârsta de 30 de ani, Irina a respectat strict toate testele de screening recomandate femeilor. Printre acestea și ecografia bilaterală de sân. Rezultatele acestor analize preventive au fost mereu foarte bune. În plus, își palpa lunar sânii după menstruație. A simțit un nodul, dar nu s-a îngrijorat, tocmai pentru că ecografia pe care o realizase cu câteva luni în urmă arăta că totul este în regulă, dar, pentru a se convinge încă o dată că totul este bine s-a programat la o nouă investigație.
„Mă bucur că nu am amânat, dar chiar și așa ceea ce a urmat s-a succedat într-un ritm amețitor. După ecografie, mi s-a recomandat să fac urgent un RMN de sân, apoi biopsie. Le-am făcut pe toate, una după alta, foarte repede. Zilele între biopsie și rezultat au fost o perioadă foarte dificilă, când am oscilat între anxietate profundă și speranța că nu este ceva grav. Diagnosticul, care a confirmat că este o tumoră malignă, m-a copleșit. M-am simțit complet pierdută, dezorientată, speriată. Mi se părea că este nedrept ceea ce mi se întâmplă. A fost furie și teamă, amestecate”, povestește Irina.
Cu toate analizele pe masă, strategia terapeutică a fost stabilită în comisia multidisciplinară, care a analizat dosarul medical. Scopul principal urmărit a fost vindecarea, dar și reducerea la minimum posibil a riscului de recidivă, iar pentru asta tratamentul a avut trei pași: chimioterapie, intervenție chirurgicală și radioterapie.

Chimioterapia neoadjuvantă
Dr. Victor Titirez: „Formațiunea tumorală era destul de mare și pentru că doream sa incercam să salvam sânul indicația de a face chimioterapie a fost primul pas al tratamentului. Este strategia de preferat în cazul femeilor tinere cu cancer mamar, chiar dacă este un tratament dur și agresiv, dar aceasta este calea prin care putem face un downsizeing tumoral, adica sa micsoram tumora in vederea unei chirurgii conservatoare. Chimioterapia a avut efect asupra tumorii, a micșorat nodulul care a ajuns la un diametru de 2-3 cm. Răspunsul la cura neoadjuvantă a fost unul foarte favorabil, din punctul nostru de vedere, iar acesta a fost semnul că putem aborda o terapia conservatoare prin care să păstrăm sânul”.
Unul dintre efectele secundare ale chimioterapiei a fost pierderea părului, dar Irina știa la ce să se aștepte și a acceptat fiecare lucru care i s-a întâmplat ca fiind un episod din viață, nu ca pe ceva care să o marcheze definitiv. „Am început tratamentul cu încurajarea pe care am primit-o de la doamna doctor Delia Mateescu, medicul oncolog care m-a supravegheat în cursul chimioterapiei și care mi-a spus că vom parcurge un drum lung și greu, dar că finalul va fi unul foarte bun, pentru că în 2024, cancerul de sân trebuie privit ca o răceală gravă. Este gravă, dar trece!”, rememorează Irina.
Și ca dovadă, a decis să se radă pe cap, îndată ce sub efectul medicației, părul a început să cadă. Ba mai mult, a făcut și o ședință foto, pentru ca amintirea perioadei să fie una pe care să o poată gestiona conștient. „Treceam printr-o schimbare pe care pur și simplu am acceptat-o!”.
Chimioterapia neoadjuvantă este cea administrată înainte de operație și printre scopurile principale urmareste micșorarea tumorii pentru a facilita o intervenție chirurgicală care poate permite chirurgului să păstreze mai mult țesut sănătos. Totodată, răspunsul la chimioterapie poate oferi informații esențiale despre sensibilitatea celulelor tumorale la tratament și poate ajuta la ajustarea tratamentului postoperator. Un alt scop este acela de a distruge potentiale celule canceroase care ar putea să fie deja răspândite în organism și prin aceasta reduce semnificativ riscul de recidivă.
„Simțeam cum mă vindec!”
Chiar și cei mai curajoși dintre pacienți au nevoie de suport în lupta cu boala. Oricât ai fi de încrezător în șansa de a te vindeca, bătălia nu poate fi dusă de unul singur. Deși nu poate fi negată susținerea din partea celor dragi, cea mai importantă nevoie a pacientului este încrederea în echipa medicală care-l tratează. Irina a comunicat din momentul etapei de diagnosticare deschis cu medicii, împărtășindu-le toate spaimele și frustrările pe care le-au adus boala și tratamentul. În condițiile în care terapia prin care a trecut a fost una agresivă, Irina s-a temut pentru modul în care va reacționa organismul ei, problema pierderii părului, urmare a chimioterapiei, fiind printre cele mai mici pe care le-a avut.
„Echipa medicală a fost incredibilă și cel mai important suport. Toți m-au susținut la fiecare pas. Determinarea lor m-a mobilizat și pe mine și-am ajuns să merg cu toată încrederea la chimioterapie. M-au făcut să merg cu drag la «chimio». Înțelesesem exact care este scopul și eram conștientă de beneficii și simțeam cum mă vindec. Chimioterapia a fost aliatul meu în lupta împotriva cancerului.
Am descoperit în domnul doctor Titirez nu este doar medicul, ci omul extraordinar, care mi-a explicat cu multă răbdare și înțelegere în ce va consta operația și tot ceea ce va urma după chimioterapie, iar asta m-a ajutat să depășesc frica”, își continuă Irina povestea.
Specialist în chirurgia cancerului mamar, autor a peste 3000 de intervenții complexe, în cei mai mult de 15 ani de practică, dintre care 9 în clinici specializate în chirurgia cancerului de sân din Marea Britanie, unde a abordat tehnici specifice de la masectomii radicale la reconstrucții, mamoplastii terapeutice și reducții mamare de simetrizare, dr. Victor Titirez, completează: „În cazul patologiei maligne a sânului la femeile tinere, tratamentul agresiv este necesar pentru a reduce la minimum posibil riscul recidivelor. Cancerul poate reapare și după 20 de ani și tratamentul trebuie să le ofere protecție. În cazul pacientelor în vârstă, chimioterapia nu este mereu necesară dar, înainte de 40 de ani, este foarte frecvent folosita. În plus, este un ajutor care ne permite să evităm chirurgia agresivă”.

Operația
Cancerul mamar poate fi învins, deși este principala cauză de mortalitate provocată de boli maligne în rândul femeilor. În ultimii ani, numărul cazurilor depistate în stadiile incipiente de boală, atunci când terapia poate fi mai ușoară, iar mastectomia mult mai rară, a crescut.
Dr. Victor Titirez: „Față de anii trecuți în care numai în 40% dintre cazuri puteam aborda o soluție chirurgicală conservatoare, acum am ajuns undeva la 60-70%. Mastectomia este mai rară și este o soluție pe care o adoptăm la pacientele cu vârstă mai înaintată. Eu nu mă grăbesc să recomand o mastectomie. Sunt situații când este inevitabilă, când facem reconstrucții mamare. Totuși, oricât ar fi de bine realizată aceasta reconstructie, nu se poate apropia de un sân normal și de asta eu am ca prim scop să păstrez ce este natural.
Femeile diagnosticate cu cancer mamar cred că operația radicală este mai bună decât una limitată, în speranța că așa vor fi mai bine. Dar putem obține aceleași rezultate foarte bune din punct de vedere al prognosticului și cu intervenții limitate, dacă aceste operații sunt făcute corect, astfel încât să păstrăm feminitatea. Terapia, în Centrul de Excelență în Patologia Sânului din Spitalul Euroclinic, urmează cele mai actuale protocoale de practică”.
În cazul Irinei, ca urmare a eficienței pe care a avut-o chimioterapia neoadjuvantă s-a recurs la o rezecție mamară lărgită, concomitent cu excizia ganglionilor limfatici. Decizia chirurgicală a fost luată de medic, care a luat în calcul atât nodulul malign cât și țesutul precanceros din jurul acestuia.
„A fost unul dintre cele mai bune momente din cursul tratamentului, când după evaluarea pe care am făcut-o la finalul chimioterapiei, mi s-a spus că operația poate fi realizată conservator. Am avut încredere deplină în domnul doctor Titirez și nu am greșit”, a mai spus Irina.
Recuperarea după operație
Deși intervenția chirurgicală a fost una dificilă și foarte complexă, medicii au reușit să realizeze o procedură conservatoare. S-a practicat tumorectomia, adică îndepărtarea tumorii, a țesutului precanceros, împreună cu o margine de țesut sănătos din jur. Intervenția a păstrat forma și funcția sânului. Procedura permite o recuperare mai rapidă și are un impact psihologic mai redus, ceea ce însumat are avantajul important de a avea un impact minim asupra imaginii corporale și a calității vieții.
„Nu greșesc deloc dacă spun că medicul chirurg are un rol fundamental. Pentru orele cât durează intervenția, viața mea a fost în mâinile domnului doctor Titirez. Și ceea ce face în cursul operației este definitoriu pentru cum modelează felul în care o femeie se va privi pe sine pentru tot restul vieții ei. Sunt mai mult decât recunoscătoare domnului doctor. Acum, port pe trup dovada excepționalei abilități profesionale, a atenției și preocupării pe care am primit-o de la dumnealui. Pot să spun că cicatricea pe care o am nu-mi diminuează cu nimic feminitatea și este în același timp proba absolută care arată că sunt o învingătoare”, spune Irina.
Operația și perioada de recuperare de după intervenție au fost finalul tratamentului efectiv. Pentru a consolida rezultatele, Irina a făcut o cură suplimentară de radioterapie. Scopul era preventiv, și urmărea să distruga toate potentialele celule maligne restante. Totodată era parte necesară din chirurgia conservatoare a sânului de care a beneficiat.
La finalul curei de radioterapie, Irina nu mai avea de urmat decât un tratament adjuvant de hormonoterapie și o monitorizare constantă, care are ca scop să urmărească evoluția pacientei. Controalele la 3 luni postoperator au arătat că totul este în regulă, iar lupta cu boala se terminase cu o victorie.
Consultant: dr. Victor Titirez, medic specialist chirurgie generală, fondatorul Centrului de Excelență în Patologia Sânului de la Spitalul Euroclinic