Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Dr. Ciprian Duță - Chirurgia obezității

Bună seara! Suntem live, din nou, la Wikimedica, un concept Regina Maria, rețeaua privată de sănătate. Eu sunt Mona Szucsik,  iar alături de mine este șeful secției de chirurgie generală în cadrul spitalului Premiere, domnul profesor doctor Ciprian Duță. Bun venit în lumea Wikimedica, unde informațiile vin direct de la sursă și sunt avizate.

Sărumâna și mulțumesc frumos de invitație!

Vom vorbi despre chirurgia obezității. Și, nu uitați, Wikimedica este un concept interactiv. Așteptăm întrebările voastre aici pe Facebook, în comentarii, și vom încerca să oferim împreună cu domnul doctor toate răspunsurile. Începem, deci, tirul de întrebări.

Fără probleme!

Cui se adresează chirurgia obezității și când este recomandată pacienților?

Am înțeles. Cred că, înainte de a începe să vă răspund la această întrebare, cred că este important să definim ce înseamnă această obezitate. Să începem cu termenii. Cu termenul de obezitate pentru că, obezitatea, din păcate, și în contextul actual, epidemiologic,  reprezintă o pandemie, o pandemie la nivel mondial. Această boală a devenit din ce în ce mai frecventă în ultimii 20 de ani în așa fel încât, peste tot în lumea asta, mai ales în țările dezvoltate, obezitatea a început să cuprindă o arie foarte mare de oameni. La ora actuală, aproximativ 30% din populația adultă are un surplus de greutate. Este deja un semnal mare de alarmă. Sigur, cauzele sunt multiple: de la alimentație, de la mișcarea mai puțină, ș.a.m.d. Dar faptul că în ultimii ani această afecțiune cuprinde populațiile din ce în ce mai tinere, vedem când mergem pe stradă copii, tineri care au o greutate mai mare decât cea care este reglementată, ne dă fiori.

Ce înseamnă creșterea în greutate?

Definirea la plan mondial s-a stabilit a fi indicele de masă corporală. Indicele de masă corporală se calculează împărțind greutatea la înălțimea la pătrat. Conform acestei definiții,  o persoană normală are un indice de masă corporală între 18 și 25. Momentul în care suntem sub 18 sunt subponderalii, care știm foarte bine că au fost niște reglementări vizavi de prezentările de modă  că nu este acceptat un indice de masă corporală sub 18. Între 25 și 30 sunt considerați supraponderali. Între 25 și 30 înseamnă deja obezitate. Obezitate înseamnă un indice de masă corporală ce poate varia între 30 și 40. Peste 40 înseamnă ceea ce poartă numele de obezitate morbidă. Morbidă, asta înseamnă că se însoțește de o serie de boli, unele dintre ele foarte serioase și care scurtează durata de viață. Astea sunt studii demonstrate clar că durata de viață, pe măsură ce am depășit acest indice de masă corporală de 40, scade cu cel puțin 10-15 ani.

Care sunt aceste boli?

În primul rând sunt bolile cardiovasculare, bolile cardiovasculare însemnând, pe lângă cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, care se datorează creșterii în greutate. Diabetul zaharat. Diabetul zaharat este o afecțiune care apare în maturitate prin creșterea în greutate, prin suprasolicitarea pancreasului de a solicita insulină. Problemele de respirație, așa-numita apnee de somn, ne oprim în respirație când dormim și nu mai respirăm. Problemele de oase, de coloană, de genunchi, și, nu în ultimul rând, problemele sociale, de izolare socială a acestor pacienți. Practic, odată ce am depășit această barieră de 40 și revin la întrebarea dumneavoastră, orice tentativă de a scădea în greutate cu ajutorul medicamentelor, sau cu ajutorul regimurilor alimentare, sunt dovedite faptul că nu dau rezultate. Scădem în greutate și, în momentul în care am întrerupt acest regim, luăm mai mult decât am scăzut în greutate. Sunt lucruri dovedite. Când am depășit această barieră de 40, singura soluție de a aduce persoana respectivă la o greutate normală înseamnă chirurgia.

Am stabilit, așadar, că se adresează pacienților care au indicele de masă corporală peste 40. Să reluăm eventual formula ca să își noteze, poate vor să își calculeze.

Sigur, nu sunt lucruri necunoscute, adică împărțirea greutății la înălțimea la pătrat. Greutatea împărțit la înălțimea la pătrat. E un calcul simplu.

Și acest indice trebuie să țină cont și de vârstă sau nu are importanță?

Nu are importanță vârsta, dar mai există un criteriu și, anume, dacă mai există sau nu boli asociate pentru că dacă sunt boli asociate dintre cele pe care le-am enumerat deja, respectiv diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, atunci indicația chirurgicală ajunge la 35. Coborâm cu indicele până la 35. Se operează pacienții cu un indice de masă corporală de 35 dacă există boli asociate.

Ce alte evaluări faceți în afară de acest număr  care vă indică dacă într-adevăr se încadrează pentru operație pacientul, ce alte evaluări mai faceți?

Chirurgia bariatrică sau chirurgia obezității presupune, de fapt, nu este o chirurgie care să fie one-man show. Nu se poate așa ceva! Chirurgul face parte dintr-o echipă multidisciplinară. O echipă multidisciplinară care cuprinde o serie de specialități, foarte multe, ce concură la bunul mers al acestei intervenții și, anume, înainte de o astfel de intervenție pacientul trebuie să se califice din punct de vedere cardiologic, deci trebuie să ai în echipă un cardiolog cu experiență. Trebuie să se califice din punct de vedere al afecțiunilor pulmonare, adică trebuie să ai un pneumolog. Nu de puține ori, acești pacienți au un risc crescut de a efectua o astfel de intervenție fără un tratament prealabil. Tratamentul prealabil însemnând că aproximativ 2, 3, uneori chiar mai multe săptămâni, sunt necesare administrări de oxigen pentru a putea merge la operație fără riscuri. Asta ar fi două specialități. Îți trebuie neapărat gastroenterolog, un gastroenterolog cu experiență, pentru că noi ne adresăm tubului digestiv. El trebuie să fie controlat înainte de intervenție pentru ca să nu existe boli asociate ce ar putea contraindica intervenția. De asemenea, trebuie să ai la îndemână o echipă de anesteziști performanți. Consulturile preanestezice sunt, de asemenea, extrem de importante. Așa cum v-am spus vizavi de un consult cardiologic, care înseamnă un eco-cardiac, trebuie să vedem cum stăm din punct de vedere al tratamentului hipertensiunii. Trebuie să avem un diabetolog pentru că în situația concomitenței unui diabet zaharat, obligatoriu trebuie să ai și un consult de diabet. E nevoie de un nutriționist pentru că această chirurgie nu înseamnă „m-am dus, m-am operat, gata, am scăpat!” Această chirurgie înseamnă, de fapt, un ajutor pentru pacient de a își schimba stilul de viață. Stilul de viață însemnând de la cum mâncăm, de la ce anume mâncăm, de cât ne mișcăm, ș.a.m.d.

Deci nutriționistul, kinetoterapeutul sunt extrem de importanți. În special în faza de după operație, la recuperare și la urmărire.

Exact! Sunt țări în care nu se fac astfel de intervenții decât dacă, sub îndrumarea unui nutriționist, pacientul, premergător intervenției, a scăzut în greutate. Deci aia înseamnă că pacientul este compliant și vom avea rezultate bune cu el.

Adică trebuie să dovedească că a încercat deja toate metodele clasice.

Exact. Este dispus să fie cooperant și chiar dacă scăderea în greutate nu este suficientă, atunci intervine operația ca ultimă soluție. Și acești pacienți, de asemenea, nu se pot califica pentru astfel de intervenții dacă nu au un consult psihologic premergător intervenției  pentru că, de asemenea, pacientul trebuie să fie convins că el este bolnav, că, de fapt, este bolnav, și că trebuie să acționeze pentru a scăpa de această boală. E foarte important pentru că știți cum este denumirea „tânără grasă și frumoasă”. Nu! O greutate trecută de limitele de care am pomenit înseamnă o boală. Asta trebuie noi, de fapt, să înțelegem cu toții. Obezitatea reprezintă o afecțiune. În ultima perioadă, apropo de chestia asta, în ultima perioadă, chirurgia obezității și-a schimbat oarecum profilul în a fi denumită chirurgia metabolică. De ce să se denumească chirurgie metabolică? Se numește chirurgie metabolică pentru că, la acești pacienți, apar tulburări metabolice, cu exponentul principal, diabetul zaharat. Ca atare, este foarte important. Această chirurgie duce, prin scăderea în greutate, la dispariția diabetului. Deci este o minune faptul că acel pacient care are diabet zaharat, dependent de o medicație și un regim foarte strict printr-o chirurgie, dispare diabetul.

De care toată lumea zice că e o boală cronică și că nu se vindecă, dar, în această situație aparte, există rezultate uimitoare.

Pacienții cu hipertensiune arterială, de multe ori… Din nou boală cronică. Dispare. Deci pacientul ăla nu mai ia medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale. Ce poate să fie mai îmbucurător decât atât?

Asta, într-adevăr, este o noutate, faptul că bolile asociate cu obezitatea dispar în momentul în care tratăm cauza și îl punem pe pacient pe o linie de plutire, asistat de dietetician, de kinetoterapeut, poate de psiholog, poate sunt ședințe de consiliere care îl ajută să depășească momentele grele. Ce tipuri de intervenții se efectuează în spitalul Premiere, mai exact în secția pe care o conduceți, în secția de chirurgie generală?

Chirurgia metabolică sau chirurgia bariatrică, de mai bine de 20 de ani, are un deziderat. Trebuie să fie efectuată la paroscopic, deci minim invaziv sau robotic, la paroscopic sau robotic. Deci se făcea și mai demult, dar clasic. Deschis. Vă dați seama ce înseamnă la un pacient, vă dau un exemplu, de 200 de kilograme, să secționeze abdomenul care are cam un perete de 20 de cm. Este o aventură. De aceea, abordul minim invaziv este un ajutor extraordinar la acești pacienți. Sigur, sunt necesare instrumente modificate pentru acești pacienți, în care instrumentele sunt mai lungi decât normal, vederea este mai bună, ș.a.m.d. pentru că nu sunt ușor de operat indivizi care, să zicem, depășesc 200 de kg. Tipurile de intervenții sunt multiple. Toate se fac la paroscopic, începând de la banalul inel, montarea unui inel în jurul stomacului, metodă care a fost mult utilizată, și pe care am utilizat-o la începutul anilor 2000 și la care, la un moment dat, am renunțat. Pentru că au apărut alte metode mai eficiente. Și sigur că ne axăm în principal pe gastrectomia longitudinală sau termenul englezesc „sleeve gastric.” Adică gastrectomia longitudinală înseamnă secționarea stomacului pe toată lungimea lui. Rămâne în loc de stomacul nostru un tub, un tub care are foarte puțini centimetri cubi înăuntru. Capacitatea lui ajunge undeva la 50-100 de ml. Deci noi, odată cât mâncăm, nu putem mânca mai mult de 50-100 de ml. Aia înseamnă o jumătate de pahar. Da, la aia mă gândeam, că nu poți să bei un pahar de apă întreg. Asta este capacitatea care ne rămâne din stomac. Restul stomacului se extrage. Se extrage chiar dacă noi avem niște porturi, niște trocare pe unde introducem instrumentele, iar pe locul acelui trocar, care are cam 12 mm, se poate scoate restul de stomac. Care are o dimensiune destul de mare în asemenea situații. Din două motive, unu: pentru a crea acest sleeve, această mânecă,  această gastrectomie longitudinală, acest tub foarte îngust. Pe de altă parte, a elimina porțiunea de sus a stomacului, așa-numitul fundul stomacului, care secretă un hormon, ce poartă numele de grelină și care este hormonul foamei.  Grelină! Ca atare, acești pacienți nu mai simt senzația de foame. E extrem de important. E extrem de important pentru că sunt pacienți care au tendința să mănânce, spre exemplu, seara, noaptea.

În ce condiții se secretă această grelină?

În momentul în care glicemia scade, atunci grelina crește și ne determină să mâncăm. Asta este senzația de foame.

Dacă bem apă e de ajuns sau nu? Poate fi de ajuns? Păcălim?

Păcălim. De ce păcălim? Pentru că distensia stomacului încetinește secreția grelinei. Dacă stomacul este gol, grelina începe să se secrete. Ne e foame.

Și când ne chiorăie mațele, chiar auzim muzica prin care se secretă grelina.

Deci acești pacienți nu mai au senzația de foame. Totdeauna le povestesc pacienților, „da, a venit ora 13, trebuie să mănânc și eu ceva, mă duc să mănânc ceva că a venit ora mesei, deși nu mi-e foame, dar nici nu intră mult pentru că după 3 linguri de mâncare, în acel tub mic m-am săturat și cu asta am terminat masa.” Rezultatele, de aceea, sunt foarte, foarte bune. Alt tip de intervenție este gastric bypass-ul. Gastric bypass-ul înseamnă ocolirea, practic, a stomacului, din stomac se secționează și rămâne un mic stomăcel, iar intestinul subțire este adus la acest mic stomăcel și anastomozat, cusut. Ca atare, noi mâncăm în acest mic stomăcel, după care mâncarea trece direct, pe scurtătură, în intestin. Iarăși, rezultatele sunt excepționale. Sigur că s-au imaginat, tot așa, o multitudine de alte intervenții, pentru că rezultatele sunt spectaculoase. Acești pacienți scad în greutate, sigur, nu linear, în decurs de 6 luni, un an, ajungând spre ținta noastră noastră de greutate normală.

Care sunt contraindicațiile acestor intervenții? Ați amintit la început că dacă există boli asociate, întâi se urmăresc acele boli, dar dacă există alte contraindicații și, eventual, poate o limită de vârstă de la care nu se mai poate face sau sunt riscurile prea mari.

Recomandările inițiale ale societăților internaționale, au stabilit ca limite, de exemplu, de vârstă între 18 și 55 de ani, dar, în ultima perioadă, datorită faptului că am văzut ce rezultate extraordinare are această chirurgie în cuparea, în dispariția sindromului metabolic, diabet, ș.a.m.d. S-a extins limita și dincolo de 60 de ani fără probleme dacă, din punct de vedere anestezic și al tuturor celorlalte afecțiuni, pacientul este în regulă. Am operat pacienți de 70 de ani, la care diabetul devenise deja incontrolabil și care, după o astfel de intervenție, au scăzut în greutate și au putut să își desfășoare o activitate normală.

Ce se întâmplă cu vârsta de 18? Asta am vrut să întreb pentru că ați amintit că obezitatea e tot mai întâlnită în rândul copiilor și tinerilor, dacă se poate scădea această barieră în jos?

În jos se poate scădea. Am făcut astfel de intervenții și la copii de 14 ani, care aveau 180 de kg, deci vă dați seama de dimensiunea fenomen La 14 ani, 180 de kg. Sigur că, la astfel de pacienți, de 14 ani, în mod normal aș zice că nu poți să faci o astfel de intervenție, dar, pacientul de 14 ani, la 180 de kg, este de presupus că el la 20 de ani va avea peste 200. Și va avea deja o grămadă de afecțiuni. Deci intră mai mult în faza de a preveni acele complicații și riscurile sunt mai mici în comparație cu beneficiile. Ținem cont și de dezvoltarea acestor copii. De ce? Pentru că, de exemplu, luând persoane de sex feminin,  problemele de fertilitate, problemele de ciclu sunt extraordinar de dereglate prin creșterea în greutate. Odată ce au scăzut în greutate, toate acestea își revin la normal. Își revin la normal. Sigur că sunt importante în dezvoltarea unui copil, de aceea nici această vârstă de 18 ani nu este bătută în cuie. Îmi aduc aminte de un pacient tânăr, 17 ani avea, tot așa la 180-190 de kg, și care refuza să învețe că el nu se duce la bacalaureat. El nu mai ieșea din casă. Nu se mai ducea la școală. Asta înseamnă izolarea socială. De rușine că ceilalți copii râdeau de el, și așa mai departe, el nu s-a mai dus la școală. În momentul în care a scăzut în greutate, s-a dus, este un om normal. Și-a reluat viața. Viața normală, da.

Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze un pacient care dorește să facă această operație?

Sigur că primul lucru înseamnă un consult preliminar, și așa cum am discutat cu dumneavoastră, cam așa discutăm și cu ei, multidisciplinar, în care toată echipa ia contact cu pacientul  și stabilim dacă se încadrează, dacă trebuie să facem toate investigațiile necesare premergătoare intervenției. După care se programează pacientul pentru o astfel de intervenție. Întrebările pe care le primim din partea pacientului sunt: „este dureroasă operația?”,  „este greu de suportat?” Fiind la paroscopic, nu este greu de suportat. Evoluția este o evoluție simplă, evoluția simplă însemnând că pacientul astăzi se operează, iar după 2, maxim 3 zile, merge acasă. După maxim două săptămâni, a uitat că a fost operat. Deci nu este așa o filozofie, având în vedere abordul minim invaziv pentru aceste intervenții.

Și atunci echipa multidisciplinară evaluează riscurile pe fiecare disciplină în parte și se trage o concluzie, da, se poate opera.

Exact. Este o anestezie totală. Obligatoriu.

Și, cum ați zis, cam 2-3 zile de recuperare, după care își începe noua viață.

Exact. Asta este, exact așa cum spuneți, marea majoritate a pacienților, la aproximativ 2-3 luni, spun: „m-am născut a doua oară.” Exact ăsta este termenul: „m-am născut a doua oară.”

Până preluăm întrebările care au început să sosească de la pacienți sau viitorii pacienți care vi se vor adresa, să lămurim acest termen: „bariatrie”, pentru că e un termen nou și să știm exact la ce se referă, dumneavoastră fiind cel mai bun și mai în măsură să ne explicați.

Nu este altceva decât chirurgia obezității, chirurgia obezității sau chirurgia bariatrică, mai nou, așa cum am povestit, chirurgia metabolică. Nu înseamnă altceva. Deci să nu existe neclarități în privința acestui termen.

Am lămurit și cu bariatria. Cum putem slăbi fără chirurgie dacă ne-am îngrășat de la Prednison?

Da, tratamentul cu corticoizi întotdeauna are efecte secundare, unele dintre ele foarte serioase. Dacă nu mâncăm nesărat, dacă mâncăm normal, dacă luăm în greutate, adunăm apă, și atunci efectele secundare ale tratamentului cronic, de exemplu, cu corticoizi poate fi destul de greu de controlat. Da, putem slăbi, dar numai cu ajutorul unui nutriționist și cu ajutorul doctorului care a prescris tratamentul pentru că dacă doctorul a prescris tratamentul, în general aceste tratamente cu corticoizi, de genul Prednisonului, există o escaladare a tratamentului, o creștere a dozelor pe o porțiune de platou, dar și o descreștere, treptată, dar o descreștere. Și atunci trebuie să țină legătura și cu doctorul care a prescris. Și cu nutriționistul, da, poate să scadă.

Șase luni de la operație, minus 35 de kg, ne scrie un fost pacient. Greutatea ideală ar fi 59-60 de kg, iar acum am sub 55. Ce ar trebui să fac?

Trebuie să fie un om normal. Să se bucure de faptul că e la 55. Nu trebuie să facă nimic deosebit.

Revenind la acel indice de masă corporală, dacă se calculează, între 59 și 55 de kg nu este așa mare diferență ca să fie indicele în zona cealaltă de pericol. Cam câte zile sau săptămâni durează de la prima programare, prima discuție cu medicul, și până la operația în sine?

Depinde. Depinde de, așa cum am povestit, de consulturile preliminare. Pentru că sunt pacienți care fac consulturile preliminare săptămâna asta, dar săptămâna viitoare deja se pot încadra la operație. Nu e o problemă. Sunt însă pacienți care necesită administrarea de oxigen, așa cum povesteam, pe o perioadă de cel puțin 3-4 săptămâni. Depinde de stare.

De tratamentele cardiologice.

Exact. Sau poate tensiunea nu e controlată suficient și atunci trebuie modificată medicația de hipertensiune și văzut rezultatul. Și atunci se iau pe rând, se tratează pe cât posibil aceste afecțiuni, după care se merge la operație. Se poate să varieze de la o săptămână la o lună. Ceva de genul ăsta.

Care este timpul de recuperare și ce trebuie să respecte pacientul după operație? Ați făcut câteva referiri, dar am putea să lărgim discuția despre recuperarea în sine. Sigur că da. Pentru că în prima este foarte importantă urmărirea acestor pacienți, deci, de aia am și spus, chirurgul nu este un one-man show. Am făcut operația și, gata, am scăpat de grijă. Nu. Urmărirea acestor pacienți înseamnă, în mod normal, toată viața. Adică, în prima lună, să vă dau un exemplu, în prima lună post-operator, pacientul este rugat să nu mănânce decât pasat, deci, practic, toată alimentația să fie blenduită pentru ca organismul, acel mic tubuleț care rămâne, să se obișnuiască cu o alimentație nouă. Sigur că putem mânca.

Ca la diversificarea la bebeluși.

Sigur că putem mânca orișice, dar le dăm prin blender și luăm cu lingurița. Asta e bine în prima lună. La o lună avem control. După controlul respectiv, care înseamnă iarăși discuții, nutriționist, chirurg, ș.a.m.d. următoarele două luni înseamnă o suplimentare prin administrarea de vitamine. Foarte important. De aceea aceste controale sunt importante pentru că pacientul scade în greutate, o dată, iar doi, suprafața de absorbție a stomacului este mult micșorată. Ca atare, vitaminele care, în mod obișnuit, se absorb, la nivelul mucoasei gastrice, asta însemnând vitaminele, în principal, din complexul B. Avem o hipovitaminoză, în special de vitamina B, dar nu numai. Vitamina D o să apară scăzută. Nu putem trăi cu aceste vitamine mai puțin decât normal.

Când le spuneți pacienților că trebuie să ia vitamine, nu se sperie că vitaminele îngrașă?

Exact, pentru că așa este concepția peste tot: „dacă iau vitamine, mă îngraș.” Nu. Noi nu putem să trăim fără aceste vitamine. Neavând posibilitatea să le absorbim din alimentația care și așa e puțină, și suprafața stomacului e mică și trebuie să dăm suplimente. Putem după prima lună să mestecăm, deci putem să devenim oameni normali, dar iarăși trebuie să ne schimbăm stilul de viață. Populația, în febra actuală peste tot, repede mâncăm, în cinci minute am terminat masa, fast-food și am plecat că am treabă. Nu. Nu. Trebuie să stăm, să mestecăm foarte bine, să stăm o jumătate de oră la masă, chiar acele puține guri pe care le putem înghiți. Asta se întâmplă în următoarele două luni. La trei luni, control. Iarăși facem toate investigațiile, vedem cum stăm din punct de vedere al analizelor de sânge, al controlului, al nutriției, ș.a.m.d.

Din nou intră echipa multidisciplinară și ea fiecare bucățică la control.

Exact. La 6 luni verificăm deja cum stăm cu stomacul. Facem niște investigații ca să vedem dacă acel stomac este bun. Nu intrăm mai repede pentru că totuși este o cusătură pe stomac, dar după 6 luni, da, trebuie să verificăm stomacul. Și după aceea la un an. După aceea controale în fiecare an. Deci, practic, această urmărire post-operatorie nu se încheie cu: „gata, am scos firele, ne mai vedem altădată.” Nu. Controlul trebuie să fie extrem de amănunțit.

Să vedem ce întrebări au mai sosit pe pagina de Facebook. Care este riscul de recidivă? Care este perioada cea mai vulnerabilă în care se poate recidiva?

Recidivă înseamnă, de fapt. o recreștere în greutate. care este direct proporțională cu multitudinea controalelor, deci pacientul care, de fapt, omite să vină la control, are șanse mari să recapete în greutate pentru că aceste controale sunt și niște stimulente, de fapt, ca pacientul să poată să înțeleagă că nu este bine să forțeze cu nimic. Sunt pacienți care mănâncă chiar dacă, să zicem, nu le e foame, dar au fost obișnuiți. Se gândesc „cum să mănânc numai trei linguri, trebuie să mănânc mai mult, nu se poate.”

Tot din farfurie.

Da. Și atunci acel stomăcel mic se poate dilata, evident, în timp, în momentul în care eu îl forțez zi de zi cu surplus de alimentație. Și revine la o dimensiune care, din nou, este periculoasă. Este periculoasă. Ce se întâmplă în această perioadă? Sau a întrebat care este perioada cea mai vulnerabilă. Studiile arată că perioada cea mai vulnerabilă este după 3-4 ani. După 3-4 ani, omul deja a înțeles noua lui viață, dar, în tumultul cotidian, uită de anumite reguli și se lasă pe o ureche. Și atunci ajunge să mănânce mai mult, să dilate stomacul și să înceapă să crească încă o dată în greutate. Nu trebuie să ajungă la valorile premergătoare.

De aceea trebuie contactul, există soluții pentru așa ceva.

Da, există, bineînțeles. Sunt niște operații corectoare ale surplusului de greutate, însemnând, spre exemplu, dacă a avut o micșorare de stomac, pacientul a crescut în greutate, stomacul s-a dilatat, se poate face un bypass. Sau a fost un bypass, pacientul a reînceput să ia în greutate, în jurul acelui mic stomăcel de care vă povesteam se pune un inel. Deci există soluții de ajutor pentru ca să nu ajungem iarăși la greutățile pe care le-am avut anterior.

Așadar, cântarul acasă și verificarea permanentă a greutății. Orice creștere în greutate ar trebui să te trimită înapoi la echipa multidisciplinară care începe și te ia, nu la rost, ci la sfătuit.

Nu la rost, ci la sfătuit, bineînțeles.

Și se observă ce trebuie făcut și unde s-a greșit pe parcurs.

Exact.

Ce rol are sportul?

Un rol extrem de important.

E scurtă întrebarea, dar e precisă.

Un rol extrem de important pentru că, într-adevăr, la început, post-operator, pacientul nu poate să desfășoare o activitate sportivă de performanță, dar simpla mișcare, simplul mers pe jos o jumătate de oră, așa îl recomand eu, o jumătate de oră pe zi mers pe jos, este mai mult decât benefic. Adică noi să aducem un consum de calorii suplimentar faptului că noi nu ingerăm acele calorii. Ulterior, odată ce am scăzut în greutate, da, activitatea fizică trebuie să fie din ce în ce mai intensă, ajungând la valorile pe care le-am avut înainte să creștem în greutate.

Exact, și să ne tonificăm pentru că, odată scăzând în greutate, deja omul este mai atent, o să dorească alte haine, altă modă, alt stil, și atunci sportul ajută și la recâștigarea acestei încrederi. Rămân cicatrici mari în urma intervenției? Ați precizat că incizia este foarte mică, dar poate explicați mai multe.

Se folosesc cinci trocare, deci cinci puncte de acces în abdomen. Dintre aceste cinci trocare sunt două de un centimetru, două de 12 mm, deci 1,2 cm și una de 0,5 cm. Deci, practic, foarte, foarte mici. Practic, foarte mici. Deci rămân cel mult câteva puncte. Ca niște zgârieturi. Ca o pișcătură de țânțar.

În cazul în care mă îngraș, pot face o nouă intervenție chirurgicală, se revine la recidivă?

Da, se poate, dar, așa cum am amintit, există soluții corectoare.

La cât timp pot rămâne însărcinată după o intervenție de acest fel?

Practic, după prima lună nu se întâmplă absolut nimic, după primele 2-3 luni absolut nimic, nu este ceva în plus. Sigur că există temerea că „domnule, eu sunt gravidă și nu pot să mă alimentez pentru că am un stomac mic.” Nu sunt astfel de probleme. Deci nu există probleme din punct de vedere al sarcinii. Sarcina poate fi dusă și, chiar, aceste paciente care scad în greutate scapă de infertilitate. Ceea ce iarăși este un ajutor.

Atunci, totuși, o perioadă de câteva luni, timp în care are să aibă loc scăderea în greutate ca să fie o sarcină cât mai ușoară.

Bineînțeles.

Pot opta pentru intervenția chirurgicală bariatrică dacă sufăr de o boală de inimă?

Da, da. Sigur, bolile de inimă foarte grave nu au indicație. Sunt dintre acelea contraindicații de intervenție pentru că anestezia este în măsură să ne contraindice o astfel de intervenție, dar afecțiunile cardiace curente, care sunt peste tot, adică o cardiopatie ischemică, o hipertensiune arterială, nu contraindică intervenția.

După intervenția bariatrică, o să fie nevoie și de chirurgie plastică? Și nu cred că se referă la urmele inciziilor, ci la liposucție.

Liposucția este una dintre ele, adică, în ce sens? Depinde de la ce greutate plecăm și de la ce vârstă pentru că și asta contează. Și am să vă dau exemplu. Cu cât suntem, de exemplu, mai tineri și începem să avem un efort fizic, să facem sport, așa cum ar trebui să facem sport în momentul în care am scăzut în greutate, o mare parte din piele își revine. Și atunci nu este necesară o intervenție corectoare. Dar dacă nu suntem nici tineri și nici nu facem mișcare, întotdeauna când scădem și am plecat de la o greutate foarte mare, când scădem rămâne un surplus, un surplus al abdomenului, spre exemplu Nu merge cu liposucție pentru că este grăsime în plus, odată ce am scăzut în greutate. Și operația poartă numele de abdominoplastie. Adică se secționează tot surplusul de piele cu țesutul subcutanat care a mai rămas. Deci este o operație plastică. Întotdeauna, însă, astfel de operații le facem, bineînțeles, obligatoriu, dar nu mai repede de un an de zile pentru că în această perioadă, o bună parte din piele își revine. Sigur, nu de puține ori, dacă plecăm de la greutăți foarte mari, ai multe intervenții. Adică, una este abdominoplastia,  dar pot să rămână surplusuri de piele la nivelul șoldurilor. Astea sunt alte intervenții. Pot să rămână surplusuri la nivelul brațelor, la nivelul sânilor. Toate astea sunt intervenții corectoare. Mi-aduc aminte de topul intervențiilor pe care le-am făcut și în care era vorba de un bărbat foarte tânăr, de 30 și ceva de ani, de 321 de kilograme. Acest pacient, care îmi este foarte drag, este deja de câțiva ani la o greutate de 100 de kg, deci a scăzut 221 de kilograme. Este inimaginabil, dar așa a fost. La el am efectuat cred că cel puțin 7 intervenții corectoare: brațe, sâni, șolduri, abdomen, ș.a.m.d. Da, chirurgia plastică este necesară de modelare. Am scăpat de grăsime, dar scăpăm și de celelalte urme ale fostei noastre boli pentru că, odată ce am făcut operația și am intrat în noua noastră viață normală, putem să spunem că ne-am vindecat de obezitate.

Revenind la intervențiile de la spitalul Premiere, ați precizat cele trei tipuri și eu v-aș întreba cine apelează mai des la aceste operații, femeile sau bărbații? Cine se teme mai mult de acest tip de operație?

Bărbații se tem mai mult.

Se tem mai mult?

Bărbații, da, se tem mai mult.

Nu am vrut să insinuez nimic.

Eu întotdeauna spun că sexul tare e de fapt ăla mai slab pentru că întotdeauna o femeie vine mult mai neînfricată la intervenții, în general, decât bărbații, bărbații, în general, fiind mai fricoși. Dar nu există că mai multe femei sau mai mulți bărbați, nu. Sunt cam egali ca și procent. Nu pot să dau un număr. Din păcate, apropo de asta, România se află într-un loc, deloc onorant, fruntaș în Europa ca și procent de greutate peste limita admisibilă. Nu suntem excluși. Că așa tot timpul spunem că alte țări stau mai rău. Nu, România stă bine, pe locul trei chiar.

Și cu toate astea, există o reticență față de această intervenție?

Nu neapărat reticență. Este o problemă care ar trebui reglementată. Noi ne luptăm. Gândiți-vă că am început chirurgia bariatrică în 2002, în România, la paroscopică vorbim, de chirurgia la paroscopic.  Ne luptăm de mulți ani pentru a încerca să convingem, aici nu are rost să ne ascundem, ca autoritățile ca să încercăm să includă chirurgia bariatrică ca și boală. Deci obezitatea boală care are ca și tratament chirurgia bariatrică. Și ca să fie, o bună parte măcar din ea, acoperită de Casa de Asigurări sau de către Ministerul Sănătății, deci printr-un program național.

În special pentru că după intervenție se vindecă și celelalte afecțiuni conexe, deci pacientul este mult mai puțin costisitor pentru stat.

Exact.

Pentru că intervenția ca atare este costisitoare. De unde derivă aceste costuri? Pentru că se utilizează instrumente de sigilare, de exemplu, a stomacului, și de secționare în același timp, care sunt extrem de scumpe și sunt de unică folosință. Se folosesc de asemenea anumite instrumente de sigilare vasculară, care iarăși sunt de unică folosință. Deci este o chirurgie care nu este ieftină.

A mai sosit o întrebare.

Da.

Sunt operată de 5 ani, dependentă de Nexium. Ce pot face în sensul acesta? Noaptea mă înec cu suc gastric și am arsuri mari, chiar dacă îl iau la tot ce mănânc.

Da, deci cel mai probabil, doamna a fost operată, o gastrectomie, cu un slid. După un astfel de slid, se poate întâmpla să apară un reflux al acidului gastric, chiar ăla puțin secretat de stomacul pe care îl mai avem, un reflux la nivelul esofagului. Acest reflux de la nivelul stomacului dă arsuri, dă, de obicei, în timpul nopții, și o senzație extrem de neplăcută. Ca atare, tratamentul cu Nexium este un tratament în care se încearcă scăderea acidității sucului gastric, care să nu mai reflueze, dar el tot va reflua. Și în această situație există o soluție, din păcate tot chirurgicală, în care se recalibrează. Adică este ceea ce poartă numele de boală de reflux gastroesofagian și se face tot la paroscopic. Se recalibrează orificiul de trecere al esofagului din torace în abdomen. Se recalibrează pentru că aceste mijloace de susținere să nu se mai ducă lichidul gastric în esofag.

Dar refluxul apare și la pacienți care nu sunt operați?

Se accentuează după astfel de operații. Se poate accentua, deci este o posibilitate neplăcută, dar care este rezolvabilă.

Pe finalul întâlnirii noastre, sunt convinsă că aveți câteva sfaturi generale, câteva vorbe bune pentru pacienții care se gândesc să facă sau să nu facă operația, Să îi încurajăm, să le spunem că există șansa să își schimbe în bine viața apelând la aceste metode.

Așa si este. Trebuie să plecăm de aici, eu așa aș face, aș pleca de aici cu câteva elemente și, anume, faptul că trebuie să recunoaștem că obezitatea este o boală, că are un tratament, tratament care, da, este o chirurgie. Din păcate, cel puțin deocamdată, este o chirurgie care costă, dar care, punând în balanță beneficiile, vizavi de costurile intervenției, sunt net în favoarea beneficiilor pentru că scăzând în greutate, pacientul spune că s-a născut a doua oară. Nu puteți să vă dați seama de încrederea pe care ei o capătă în momentul în care scad în greutate. Persoane care erau disperate, tinere, că nu pot face față la întâlniri, nu se pot integra în grupuri, încrederea pe care o capătă când scad în greutate și devin, așa-zis, persoane normale. Deci este impresionant.

Da, pot doar să îmi imaginez. Știm cu toții că dacă slăbim 2-3 kg că deja ne simțim mai ușori, că plutim. Îmi închipui cât de bine, cât de extraordinară  trebuie să fie senzația aceea să scapi de 100 de kg în plus, de exemplu.

Da. Da, am avut pacienți care, era vorba chiar de un pacient bărbat care nu era foarte tânăr, și care zburda când venea la control și care spunea „nu puteam să îmi imaginez vreodată că eu voi mai putea urca scările și să nu obosesc și acasă mă dau de-a dura pe covor, nu credeam că o să mai ajung la asta.”

Da, activități care nouă ni se par obișnuite, dar pentru persoanele care suferă de această boală sunt aproape imposibile și, totuși, există o șansă.

Există o șansă și nu trebuie neglijată.

Vă mulțumim foarte mult pentru răspunsurile pe care ni le-ați oferit. A fost alături de noi șeful secției de chirurgie generală din cadrul spitalului Premiere, profesor doctor Ciprian Duță. Am încheiat ediția Wikimedica de astăzi, 23 iunie.

Mulțumesc frumos de invitație și răspund oricând cu tot dragul din lume.

Vă mulțumim! Seara faină!