Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Cu ce probleme emoționale se confruntă adolescenții zilelor noastre?

Articol de Psihoterapeut Razvan Prala Psiholog Psihologie
Adolescența este o perioadă cu numeroase schimbări, de la schimbări hormonale și implicit schimbări fiziologice la schimbări din mediul social. Tot acum se cristalizează personalitatea și încetul cu încetul își capătă autonomia și independența.

Noua imagine corporală, regulile impuse de societate, eforturile de a se integra (sau a-și păstra statusul) în anumite grupuri de prieteni, schimbările de dispoziție, „dramele” și exagerările amplificate și de schimbările hormonale creează premisele unor dezechilibre emoționale care pot să ducă la stări depresive și anxietate.

Este anxietatea una dintre cele mai întâlnite cauze ale problemelor tinerilor, accentuată și de pandemia cu noul coronavirus?

Pandemia fiind nu doar ceva recent, ci și în derulare la momentul scrierii acestui articol este greu de surprins sau cuantificat în cercetări robuste efectele ei asupra noastră momentan. Ceea ce ne arată cercetările actuale este că nivelul depresiei și anxietății este mai crescut. Știm că atunci când apare o schimbare, oamenii tiind mai degrabă să se teamă de ea, decît să fie vazută ca oportunitate de dezvoltare.

Dacă această teamă vine la pachet și cu o mulțime de incertitudini, modificări luate pe ultima sută de metri și mesaje contradictorii, după cum a fost cazul pe timpul pandemiei, această teamă nu poate decât să crească, formând astfel mediul propice pentru o amplificare a nivelului anxietății. Frica fiind răspunsul emoțional la o amenințare iminentă reală sau fictivă, iar anxietatea poate fi definită ca anticiparea unei viitoare, posibile amenințări.

Cum se manifestă?

Anxietatea în funcție de posibila amenințare percepută și efectele ei (de multe ori exagerate) poate lua mai multe forme, astfel putem avea anxietate socială, fobii, tulburare de panică sau anxietate generalizată.

Aceste stări poate fi unele normale, cu toții putem avea un nod în gât când trebuie să prezentăm un proiect, dar însă prin intensitatea puternică (nu mai avem doar nod, ci începem să și tremurăm, transpirăm sau înroșim) și frecvența crescută capătă un caracter patologic . Anxietatea se caracterizează în primul rând printr-o stare emoțională mai degrabă negativă, dominată de frică, furie, frustrare și tristețe.

Stare ce este întreținută și de o gândire dihotomică – vede lumea doar în alb-negru, fără a exista cale de mijloc, catastrofare și ruminare – tinde să „rumege” în mintea lui mereu aceleași povești si scenarii. Pe lângă acestea, în funcție de intesitatea anxietății, pot apărea și simptome fiziologice precum insomnii, dureri de cap, palpitații ale inimii, oboseală, amețeli.

Cum se tratează?

Dacă există simptome fiziologice (de exemplu ulcere) este indicat să se facă analize medicale pentru a elimina posibilitatea unei boli sau abuzurilor de substanțe care să stea la baza apariției lor. Dacă problema are și cauze psihice atunci un psihoterapeut poate să îl ajute pe adolescent în a-și conștientiza problematica și resursele psihice. Pentru ca mai apoi, plecând de la resursele sale să poată elabora împreună un plan

terapeutic prin care această suferință să fie depășită. Totodată un rol important în depășirea stării sau din contră, amplificarea anxietății îl are și mediul social în care trăiește, mă refer aici la prieteni, colegi, profesori și poate factorul cu cea mai mare influență – familia.

Ce trebuie să facă familia?

Din cauza multitudinii de factori implicați e greu, dacă nu chiar imposibil să existe o rețetă – eventual în câțiva pași – care să garanteze o stare psihică bună.

Dar esențial ar fi se evite pe cât este posibil să se intre într-o dinamică conflictuală cu el. De preferat să existe o dinamică „familie și adolescent” vs. „problemă” și nu o dinamică „familie” vs. „adolescent-problemă”. Astfel e indicat să nu reducem tânarul doar la problema sa. El este mai mult de atât, oricât de evident ar părea, e bine să ne și să îi amintim explicit asta – cu subiect și predicat.

De exemplu dacă se întâmplă să ia o nota mică să nu i se sară în cap și să se arunce cu etichete sau cuvinte grele asupra lui, ci mai degrabă să i se ofere suportul pentru a îndrepta situația (cu ajutorul familiei dacă e cazul).

O atitudine de acceptare/conținere, un „Stai liniștit! Suntem aici lângă tine!” sau “Noi te iubim!” spuse din când în când au bătaie lungă. De reținut că emoțiile sunt contagioase, iar în timpul petrecut alături de el dacă părinții tind să aibă o stare emoțională plăcută, pozitivă adolescentul poate să preia ceva de aici sau cel puțin să-i se mai reducă din stresul resimțit.

Anxietatea netratată poate duce la depresie? Dacă da, care sunt semnele care trebuie să ne dea de gândit?

Sunt destule studii care arată că anxietatea resimțită o perioadă îndelungată (cronic) se asociază cu stări depresive existând o comorbiditate ridicată între cele două (60%). De altfel există și numeroase simptome care se regăsesc atât în anxietate, cât și în depresie, de exemplu insomniile.

Stările depresive aduc în viața adolescentului schimbări la nivelul validării personale, nu se simte valorificat și astfel stima de sine scade, de asemenea apare o scădere a activității și energiei sale, o retragere din viața socială, ceea ce se în mod normal am putea numi „lene”, iar dacă îi și reproșăm această „lene”, s-ar putea mai degrabă să se afunde în această stare și nu să iasă din ea.

De aici se ajunge și la o scădere a capacității de a lua decizii și o scădere a capacității de concentrare, lucru ce are un efect negativ asupra performanțelor din viața de zi cu zi. În cazuri extreme se poate ajunge chiar și la ideație suicidară. De menționat că unele stări menționate mai sus (mai puțin ideația suicidară) pot fi și răspunsuri normale la unele evenimente nefericite din viața lui, de exemplu ieșirea dintr-o relație, pierderea animalului de companie.

Ceea ce le face patologice este intensitatea și durata lor în timp după evenimentul în sine. Adolescenții și oamenii în general sunt mai rezilienți decât cred ei că sunt.

Ce boli poate dezvolta dacă aceste tulburări rămân netratate?

Dacă vorbim de boli ce se asociază cu depresia/anxietate e foarte important ca înainte, să ne asigurăm că acestea nu se datorează unor cauze medicale sau stil de viață, cum ar fi afecțiuni fiziologice sau alimentație. Afecțiunile ce pot însoții depresia și anxietatea se pot localiza în aproape toate sistemele organismului. Ele apar la nivelul sistemului gastro-intestinal (de ex. ulcere, sindromul colonului iritabil), sistemului cardio-

pulmonar (de ex. hipertensiune), sistemului nervos (de ex. amorțeli), sistemului musculo-scheletal (de ex. durere lombară) și afecțiuni la nivelul pielii (de ex. eczeme, psoriazis). Important de asemenea e ca o stare psihică precară poate să agreveze și alte afecțiuni preexistente, de exemplu stresul slăbește sistemul imunitar și astfel nu doar predispune la o răceală, dar simptomele acesteia pot să fie mai intense, iar refacerea organismului să dureze mai mult.

Există o vârstă critică pentru adolescenți?

Dacă da, ce strategie trebuie să adopte familia pentru a nu avea acasă un copil anxios?

M-aș referi mai degrabă la întreaga adolescență ca o „vârstă critică”, e o perioadă în care practic se construiește viitorul adult și dacă ne referim la latura psihologică, personalitatea (o componentă psihică destul de stabilă de-a lungul vieții) se cristalizează acum, astfel că majoritatea personalităților accentuate sau chiar a tulburărilor de personalitate își au rădăcina în acestă vârstă.

Ce poate să facă o familie?

Pe baza experienței în mod normal aș fi spus să fie cât mai aproape de adolescent – sau mai bine spus cât de mult îi permite tânărul să fie. Însă în urma restricțiilor impuse de pandemie, vrând-nevrând familia e mai apropiată, fizic cel puțin. Asta a rezolvat sub aspectul cantitativ, însă a creat dificultăți în ceea ce privește aspectul calitativ.

Vorbeam anterior de faptul că emoțiile sunt contagioase și starea emoțională – ce, cum și cât exprimăm – are o influență în atmosfera familiei pe termen scurt și o influență asupra stării generale de bine a adolescentului pe termen lung. Însă acest lucru este o sabie cu două tăișuri, contagiunea emoțională poate să vină și de la adolescent la ceilalți membri. Și dacă vine vorba de strategie – gestiunea eficientă a acestui transfer (ce facem cu ce exprimă adolescentul) este poate unul din punctele cheie.

Este la alegerea părinților dacă se lasă copleșiți de problemele, comportamentele sau dramele adolescentului și intră în jocul de „cine bate mai tare cu pumnul în masă”. Inversul unei aceste reacții ar fi o atitudine de suportivă, de conținere. În jargonul psihologilor termenul de „conținere” se referă la capacitatea de a recunoaște și empatiza fără a ne lăsa copleșiți de ceea ce primim de la o persoană.

Metaforic e ca și cum adolescentul ne pune în palme o lumânare aprinsă, depinde de noi dacă ne aprindem de la lumînare sau dacă stăm fermi și consecvenți cu valorile noastre, în pofida disconfortului și chiar eventual apreciem ceea ce ni se oferă.

E o competență greu de pus în practică, însă cu exercițiu poate fi însușită, iar efectele ei pozitive se fac resimțite și în celelalte relații sociale.

Băieții sau fetele, care dintre ei sunt mai predispuși la anxietate/depresie?

Conform Manualui de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Psihice (DSM-5) în funcție de de tipul de depresie și anxietate raportul dintre bărbați-femei poate să difere. Astfel dacă ne referim la depresie, în cazul perturbării afective de tip disruptiv baieții tind să dezvolte această tulburare mai frecvent decât fetele, iar cazul tulburării depresive majore frecvența crește în rândul femeilor în comparație cu bărbații.

Dacă ne referim la anxietate, în cazul fobiilor specifice – fobiile de animale, elemente din mediul natural (de ex înalțime) și situaționale apar mai frecvent la fete, iar cele de vătămare-injecții nu există diferențe semnificative de gen.

Anxietate socială – fetele declară un număr mai mare de forme, iar baieții au o probabilitate mai mare de a recurge la diverse substanțe pentru a depăsi aceste stări. Tulburarea de panică nu diferă ca frecvență între bărbați și femei, iar tulburarea de anxietate generalizată este mai frecventă la femei.

Cum ajunge un adolescent să manifeste astfel de tulburări, ce îl poate dezechilibra?

Pe primul plan aș pune bagajul genetic (genotipul) cu care ne naștem. El determină, pe lângă felul în care arătăm și predispoziția de a dezvolta sau din contră, de a ne apăra de problematici psihologice, făcându-i pe unii mai ușor de dezechilibrat. Astfel de multe ori comparațiile de genul „de ce nu poți fi și tu așa de vesel/ă precum Mihai/Mihaela?” poate nu își au rostul, unii sunt mai norocoși la loteria genetică decât alții.

Dacă am amintit de comparații aș adăuga și faptul că nu e indicat să privim parentingul ca o competiție în care să comparăm adolescenții sau copii. Desigur asta doar dacă în parenting âi punem pe primul plan pe cei mici și nu orgoliul sau (auto)validarea părintelui.

Pe lângă genotip, unele evenimente traumatice cum ar fi pierderea unor persoane apropiate, accidente sau abuzuri pot predispune adolescentul la a dezvolta elemente psihopatologice. Cum am spus anterior influența/calitatea mediul social (prieteni, colegi, profesori, familia) este importantă în starea de bine sau apariția unor afecțiuni psihice. Și nu în ultimul rând răspunzător pentru stare ce o are este și adolescentul prin ceea ce face, simte și gândește.

Adolescența este în mod obișnuit văzută ca o perioadă a pregătirii pentru maturitate. Pe parcursul adolescenței, tinerii ating maturitatea fizică, înțeleg mai bine rolurile sociale și relațiile, acumulează abilități pentru a se adapta cu success la viața adultă atât în familie cât și la muncă.

Găsirea mecanismelor de coping potrivite pentru fiecare dintre noile sarcini (ca de exemplu adaptarea la schimbările corporale și sexuale, acumularea educației necesare pentru a se angaja, câștigarea autonomiei emoționale și financiare, rezolvarea problemelor de identitate, asumarea propriilor valori și convingeri) pote fi un predictor pentru o viață adultă functional.

Definită ca o perioadă de tranziție, adolescența este caracterizată de procese accelerate de schimbare a funcționării biologice (apariția modificărilor hormonale, atingerea maturității fizice și sexuale) cognitive (modalități mai sofisticate de gândire), sociale (asumarea de noi roluri în raport cu liceul/facultatea și serviciul) prin confruntarea cu noi provocări și experiențe. La finalul acesteia se poate observa o restructurare psihologică, o nouă imagine despre sine si despre ceilalți, cât și o stabilizare a trăsăturilor de personalitate.

În această etapă de viaţă, adolescentul trebuie să realizeze o sarcină majoră: aceea de a îşi crea o identitate stabilă şi de a deveni un adult matur, complet şi productiv. Pe măsură ce îşi dezvoltă o conştiinţă de sine clară, experimentează diferite roluri şi se adaptează la schimbările pe care le trăieşte, adolescentul își crează noi relaţii sociale, în special cu personale care fac parte din aceaşi generaţie.

Relaţiile devin mai mature, bazate pe intimitate, încredere şi respect faţă de ceilalți. Ei învaţă treptat să interacţioneze cu ceilalţi într-o manieră mai apropiată de cea adulţilor.