EDU.REGINAMARIA.RO

BET – Tratamentul inovator pentru probleme de auz la Spitalul Cluj

Articol de Dr. Iuliu Catana Medic primar Orl (otorinolaringologie)
Atat copiii, cat si adultii care prezinta episoade repetate de senzatie de ureche infundata cu scaderea auzului isi pot redobandi capacitatea auditiva normala printr-o manevra minim-invaziva numita BET (Baloon Eustachian Tuboplasty).

Interventia BET este tuboplastia cu balon a trompei lui Eustachio. Rata de succes a procedurii este de aproximativ 80%, cu o imbunatatire semnificativa in primele doua luni.
Tulburarile la nivelul trompei lui Eustachio determina nonventilatie cronica – aceasta afecteaza 1% din populatie si 40% dintre copiii pana in 10 ani, consecintele fiind infectarea membranei mucoase, colesteatoma, presiunea crescuta, deteriorarea/rigidizarea lantului osicular, hipoacuzia sau pierderea completa a auzului.

Cum functioneaza metoda

Trompa lui Eustachio (tuba auditiva) are o lungime totala de 35-37 mm (la adulti) si o compozitie de 1/3 osoasa si 2/3 cartilaginoasa. Aceasta leaga urechea medie de nazo-faringe, avand rol in egalizarea presiunii, indepartarea secretiilor si de protectie a urechii medii. Tehnica BET presupune inserarea unui cateter la nivelul deschiderii trompei lui Eustachio sub control endoscopic. Manevra este efectuata sub anestezie generala, pacientul fiind asezat in pozitie culcat pe spate. Se administreaza picaturi nazale decongestionante, precum si medicatie cu rol in preventia hemoragiei sau a tumefierii. Catererul va dilata fiziologic trompa, avand ca efect drenarea si aerisirea urechii medii. Dupa ce balonul din interiorul cateterului este pe pozitie, este injectata o solutie salina la o presiune de 10 bari, care determina dilatarea, presiunea fiind mentinuta timp de doua minute, dupa care solutia salina este aspirata din balon, iar retragerea cateterului si a endoscopului incheie procedura. Diferenta fata de technica obisnuita in care se insereaza un cateter transtimpanic consta in faptul ca BET nu produce leziuni cronice asupra membranei timpanice (aceste leziuni pot produce in timp sechele la nivelul urechii medii cu implicatii grave asupra functionalitatii si auzului). De procedura BET pot beneficia copiii si adultii, evaluarea anatomica fiind necesara prin efectuatea unui consult endoscopic nazal si a unui computer tomograf cranian. 

Recomandari clinice

Procedura BET este recomandata in cazul urmatoarelor afectiuni:
•    Otita cronica medie (colesteatomatoasa sau nu)
•    Otita medie cu efuziune
•    Nonventilatie cronica a urechii medii
•    Neegalizarea presiunii
•    Retractia membrane timpanului
•    Cefalee de tip presiune dupa tratament conservator
•    Dificultati respiratorii, rinoree, presiune in urechi
Contraindicatiile se impun in caz de: tratament anterior cu radiatii, traumatism cranian anterior, fractura craniana, accident, fisura palatului, deschiderea trompei lui Eustachio, sindromul Down, tesut masiv cicatricial, interventii chirurgicale anterioare.

Pregatirea pre-operatorie

Pentru protocolul de pregatire inaintea manevrei medicul poate recomanda urmatoarele investigatii/interventii:
•    Examinare endoscopica a zonei nazala si faringiene
•    CT pentru a exclude contraindicatiile (tumori, anevrism, malformatii)
•    Timpanometrie
•    Audiometrie
•    RMN pentru observarea functionarii trompei
•    Sonografia trompei lui Eustachio
•    Indepartarea formatiunilor adenoide, in anumite cazuri
•    Septoplastie, in anumite cazuri

Post-operator

Dupa interventie, se prescrie un tratament profilactic de 5 zile cu antibiotic, precum si spray-uri nazale care contin xilometazolina sau cortizon (de administrat timp de 2 luni pentru a reduce tumefierea mucoasei nazale. Revenirea la consult se realizeaza la 1-2 saptamani, 2 luni si 2 ani. Potrivit studiilor, metoda BET si-a demonstrat eficienta ca procedura terapeutica cu efecte adverse si complicatii asociate de frecventa redusa.