Comportamentele agresive apar destul de frecvent in jocurile copiilor, in cazul baietilor in special, atunci cand concureaza intr-un joc sau pur si simplu se harjonesc, incercandu-si limitele. In special copiii cu temperament extravert, hiperactivi sau impulsivi ajung sa manifeste, in anumite conditii, agresivitate fata de ceilalti.
Cand ar trebui sa se ingrijorere parintii?
Desi agresivitatea trebuie sa fie inacceptabila in orice situatie, indiferent de temperamentul copilului, parintii ar trebui sa isi puna serioase semne de intrebare in special in cazul copiiilor introvertiti, linistiti, sau in cazul in care acest comportament este indreptat si impotriva animalelor sau are un caracter premeditat, planificat. De asemenea, agresivitatea prezenta inca de la varsta prescolara este factor predictiv pentru o tulburare de comportament mai tarziu, cu consecinte negative pe termen lung asupra copilului si familiei sale.
Nu numai agresivitatea fizica trebuie sa capteze atentia parintilor, ci si cea verbala precum jignirea, umilirea, intimidarea altora, hartuirea sau amenintarea lor. Daca baietii pot excela in formele fizice si verbale directe (indreptate fie asupra obiectelor si/sau asupra altora), fetele sunt mult mai pricepute in formele verbale indirecte ale agresivitatii, bazate pe manipulare si hartuire (“bullying”).
Atunci cand comportamentul agresiv al copilului afecteaza viata si performanta acestuia atat acasa cat mai ales la scoala si mai sunt prezente si alte comportamente antisociale, vorbim despre tabloul clinic al tulburarii de conduita, una dintre cele mai dificile si greu de tratat tulburari de comportament ale copiilor.
Care sunt cauzele agresivitatii?
Copiii invata foarte repede ca prin folosirea unui comportament agresiv pot obtine mult mai repede ceea ce vor. In functie de varsta copilului, temperamentul acestuia si contextul sau specific de viata si dezvoltare, agresivitatea poate avea mai multe cauze:
- Nevoia de a atrage atentia
- Gelozia fraterna
- Emotii si frustrari “nerezolvate”, nevoi afective nesatisfacute
- Dorinta de a evita o situatie, sarcina sau persoana
- Frica si anxietatea, sau chiar depresia
- Imitarea altor copii sau adulti sau a personajelor din filme si desene animate
- Traume si schimbari majore in viata familiei
- Prezenta comportamentelor agresive in familie, neglijare, abuz sau tensiuni si conflicte intre membrii familiei
- Intarzieri in dezvoltare, inclusiv retard cognitiv sau alte tulburari psihice sau afectiuni neurologice
Studii recente arata ca agresivitatea poate avea si o determinare predominant genetica, caz in care se manifesta inca de la varste foarte mici.
Ce strategii comportamentale functioneaza in cazul agresivitatii?
Avand in vedere complexitatea cauzelor care duc la acest tip de comportament, este necesara in primul rand o analiza extrem de atenta a cazului care sa includa evaluarea psihologica a copilului, atat emotionala cat si cognitiva, precum si a sistemului sau familial (relatiile din familie, stilul de parenting, modele de comportament etc).
Iata cateva dintre cele mai eficiente tehnici de terapie comportamentala utile in managementul agresivitatii copiilor:
- Intelegerea contextului si reperelor sociale (atunci cand copilul reactioneaza agresiv pentru ca intelege sau anticipeaza gresit comportamentul celorlalti)
- Imbunatatirea abilitatilor de luare a deciziilor a copilului prin identificarea alternativelor comportamentale dezirabile ce pot inlocui comportamentele agresive. Se discuta cu copilul care sunt consecintele fiecarui tip de comportament asupra celorlalti si a propriei persoane
- Invatarea “self-talk” (vorbirea cu sine insusi in momentele de pierdere a controlului asupra propriului comportament, momente ce preceda de obicei reactiile agresive)
- Practicarea comportamentelor alternative, acceptabile social. Lista acestor comportamente se identifica impreuna cu copilul si se exerseaza cu acesta prin joc de rol.
In plus, revizuirea practicilor parentale incorecte si imbunatatirea relatiei dintre parinti si copil sunt elemente absolut necesare pentru o interventie reusita.
Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii