Hepatita în sarcina

Hepatita A este determinata de virusul hepatic A, un virus de tip ARN, ce apartine familiei Picornaviridae. Acest virus se transmite pe cale fecal-orala. Astfel, poate fi transmis prin intermediul mainilor murdare sau prin contact sexual neprotejat. Boala pe care o determina mai este cunoscuta si sub denumirea de „boala mainilor murdare”. Persoanele care locuiesc in medii insalubre au un risc mai mare de a dezvolta aceasta infectie.

Simptomele hepatitei A

Simptomele care se manifesta in cadrul acestei infectii apar ca urmare a raspunsului sistemului imun, mai precis al limfocitelor T. Actiunea acestora conduce la aparitia inflamatiei si a necrozei hepatocitelor. Ca urmare a acestor evenimente, apar si simptome precum:

• febra;
• frisoanele;
• tulburarile gastrointestinale;
• icterul.

Diagnosticul hepatitei A

Pentru a stabili diagnosticul, sunt indicate testele serologice. Este determinat nivelul anticorpilor anti-virus hepatic A de tipul IgM (imunoglobulina M). Acesti anticorpi sunt prezenti si ca raspuns al instalarii infectiei, dar si dupa vaccinare. Imunoglobulinele de tip M sunt primii anticorpi care se formeaza, ulterior acestea fiind inlocuite cu imunoglobulinele de tip G.

Tratamentul hepatitei A

In principal, tratamentul este suportiv. Este important ca, pe durata bolii si nu numai, sa se urmeze un regim alimentar echilibrat din punct de vedere nutritional. Simptomele manifestate pot fi ameliorate prin administrarea imunoglobulinelor. Acestea au efectul dorit doar daca sunt recomandate in primele doua saptamani de la infectare. Eficienta imunoglobulinelor este foarte scazuta in faza activa a bolii.

Tratamentul este administrat majoritar la domiciliu. In situatia in care apar unele complicatii, este necesara internarea. Printre complicatii se afla:

• encefalopatia;
• coagulopatia;
• astenia accentuata;
• prezenta unei boli cronice severe.
• Transmiterea fetala a hepatitei

Cazurile in care infectia cu virusul hepatic A este transmisa de la mama la fat sunt foarte rare.

Este important de mentionat faptul ca anticorpii de tip Ig G sunt transportati prin placenta in sangele fatului.

Prevenirea hepatitei A

Pentru a preveni hepatita A, este esential a respecta normele de igiena. De asemenea, un alt element principal al preventiei este reprezentat de vaccin. Preventia in timpul sarcinii se realizeaza prin administrarea unui vaccin inactivat.

Mamele infectate pot alapta nou-nascutul in continuare. Acest lucru este posibil datorita faptului ca sansele de transmitere a virusului sunt scazute.

In cazul expunerii directe la virusul hepatic A, preventia poate fi realizata prin administrarea imunoglobulinelor anti-virus (anticorpi). Pentru o eficienta cat mai buna, administrarea anticorpilor se face in primele 2 saptamani de la expunere. In acest fel, scade riscul de a dezvolta boala.

Hepatita B reprezinta una dintre formele severe de hepatita. Evolutia acesteia poate duce in timp la aparitia unor complicatii precum hepatita cronica de tip B, ciroza, carcinomul hepatocelular, insuficienta hepatica. Infectia este data de virusul hepatic B, un virus de tip ADN.

Mama se poate infecta prin schimbul de fluide ale corpului si prin contactul mucoaselor sau tegumentelor lezate (rani, ulceratii care favorizeaza patrunderea virusului hepatic si se numesc "solutii de continuitate") cu lichide biologice infectate - transfuzii de sange, contacte sexuale neprotejate cu persoane infectate, folosirea in comun a unor instrumente contaminate care pot provoca sangerare (forfecute pentru manichiura), utilizarea de instrumentar chirurgical, dermatologic sau stomatologic incorect nesterilizat. Cele mai multe dintre cazurile de infectari duc la cronicizarea hepatitei B.

Hepatita B are o probabilitate de transmitere de la mama la fat de 100 %, daca mama se infecteaza in primul trimestru de sarcina. De asemenea, virusul hepatitei B poate fi transmis si prin lapte matern (alaptare).

Simptomele hepatitei B

Hepatita B acuta poate sa nu prezinte simptome specifice, totusi, frecvent apar:

• febra;
• fatigabilitatea;
• apetit scazut;
• greata;
• varsaturi;
• durere abdominala;
• urina inchisa la culoare;
• scaune deschise la culoare;
• atralgii;
• icter (coloratie galbuie a mucoaselor, a pielii  si a sclerelor).

De aceea, se recomanda controlul medical la intervale regulate. Uneori, cei infectati pot manifesta simptome asemanatoare unei viroze.

Diagnosticul hepatitei B

Stabilirea diagnosticului de hepatita se face prin dozarea antigenelor si a anticorpilor specifici.

Astfel, initial se evalueaza AgHBs (antigenul HBs al virusului hepatic) si Ac anti HBc. Daca acesti doi parametri sunt pozitivi, se efectueaza serologia completa si viremia (depistarea cantitatii de ADN viral).

Tratamentul hepatitei B

Tratamentul pentru hepatita B acute ramane la latitudinea medicului gastroenterolog, o posibilitate constand in administrarea terapiei antivirale. Aceasta poate fi administrata din trimestrul III de sarcina. Prin aceasta, riscul de transmitere a infectiei la copil este scazut, iar eficienta serovaccinarii creste.

In situatia in care viremia mamei nu este foarte crescuta, alaptarea nu prezinta o contraindicatie.

In caz contrar, cand incarcatura virala depaseste 106-107 UI/ml, incepe administrarea tratamentului viral. Pe parcursul tratamentului, alaptarea se intrerupe, deoarece nu se cunosc efectele secundare ale medicatiei asupra fatului  alaptat la san.

Transmiterea fetala a hepatitei B

Infectiile intrauterine nu sunt foarte frecvente. Cu toate acestea, transmiterea la fat se poate realiza pe parcursul travaliului sau al nasterii. Studiile au arătat că operatia de cezariana reduce cu 17% riscul de transmitere a virusului la fat, comparativ cu situația in care se folosește doar imunoprofilaxia.

Prevenirea hepatitei B

Evitarea infectiei la mama se face prin limitarea contactului cu lichide biologice contaminate. In ceea ce priveste preventia hepatitei B la copil, se apeleaza la metode de imunizare pasiva si activa. Imunizarea pasiva presupune administrarea de imunoglobuline (anticorpi) impotriva hepatitei B. In ceea ce priveste imunizarea activa, aceasta face referire la vaccinare. Vaccinul se administreaza in primele 12 ore dupa nastere, iar rapelul se face la 1 luna, 2 luni, respectiv 6 luni de la prima doza.

Aceste masuri de preventie prezinta o eficacitate scazuta, daca se efectueaza la mai mult de 2 zile dupa nastere. Un alt factor care le scade eficienta este o valoare crescuta a viremiei mamei (ADN > 106-107 UI/ml).

Pentru a testa eficienta vaccinului, se efectueaza analize care evidentiaza prezenta AgHBs si Ac anti HBs. Aceste investigatii se pot efectua dupa varsta de 9 luni. Cerinta este ca, de la ultima doza de vaccin pana la efectuarea investigatiei, sa fie un interval de 1-4 luni.

Prognosticul hepatitei B

Hepatita B se poate vindeca si spontan, rata de vindecare spontana fiind in relatie cu varsta la care s-a instalat infectia. Astfel, vindecarea de la sine, la adult, este in proportie de 90-99%, in timp ce, la copiii sub 5 ani, proportia celor care se vindeca spontan scade la 50-80%.

Hepatita C este cauzata de infectia cu virusul hepatic C, un virus de tip ARN. Aceasta afectiune are un inalt grad de morbiditate si mortalitate, daca este netratata corespunzator. Cu toate acestea, femeile insarcinate au un sistem imun mai putin reactiv. Ca urmare, injuria hepatica generata de virus este mai redusa.

Infectia cu acest virus se poate manifesta in doua moduri. Astfel, hepatita C poate aparea in termen de 6 luni de la expunerea la virus. Episoadele acute sunt usoare sau asimptomatice (75% dintre persoane raman asimptomatice), in timp ce 25% dintre persoanele infectate cu virus hepatitic C pot dezvolta urmatoarele simptome:

• febra;
• fatigabilitate;
• urina inchisa la culoare;
• scaune deschise la culoare;
• durere abdominala;
• scaderea poftei de mancare;
• greata;
• varsaturi;
• atralgie;
• icter.

Diagnosticul hepatitei C

Hepatita C este atat de des intalnita, incat testul pentru depistarea prezentei anticorpilor reprezinta una dintre investigatiile prenatale de rutina. Daca rezultatele evidentiaza existenta anticorpilor, urmatoarea etapa consta in a determina viremia - cantitatea de material genetic (ARN).

Tratamentul hepatitei C

Hepatita C are drept tratament utilizarea medicamentelor antivirale. Acestea au o eficienta de pana la 90% in tratarea infectiei. Durata tratamentului este de 6 luni, la sfarsitul caruia se detecteaza viremia. In cazul in care rezultatele nu sunt satisfacatoare, durata tratamentului se prelungeste.

Este important de mentionat ca terapia medicamentoasa nu este recomandata pe durata sarcinii sau a alaptarii.

Transmiterea hepatitei C

Fatul se poate infecta atat in perioada uterina, cat si in timpul travaliului sau al nasterii. Este important a se preveni ruptura prematura a membranelor, in cazul unei femei diagnosticate cu hepatita C. Astfel, riscul ca fatul sa se infecteze este diminuat.

Prevenirea hepatitei C

Infectarea cu virusul hepatic C se face prin intermediul contactului cu lichide biologice contaminate (sange, contact sexual neprotejat, utilizarea obiectelor de igiena la comun sau folosirea acelor nesterile).

Alaptarea poate fi realizata, deaorece nu prezinta un risc de infectare a nou-nascutului. Alte activitati care pot fi realizate fara a exista riscul imbolnavirii sunt: imbratisarile, folosirea veselei la comun, stranutul, tusea.

In prezent, nu exista vaccin sau tratament profilactic post-expunere impotriva hepatitei C. Se pot administra imunoglobuline, dar acestea au o eficienta scazuta in prevenirea bolii.

Hepatita D este determinata de virusul hepatic D. Acest virus cu material genetic tip ARN poate cauza infectarea doar in prezenta virusului hepatic B. Astfel, hepatita D se poate produce sub forma de:

• coinfectie - infectia cu virusul B si D se instaleaza simultan.
• suprainfectie - infectia cu virusul D se produce pe fondul infectiei cu virusul hepatic B.

Simptomele hepatitei D

In cazul unei coinfectii cu virusul B, simptomele sunt asemanatoare cu cele din hepatitaB. Cu toate acestea, daca apare o suprainfectie cu virusul D, aceasta poate duce la dezvoltarea hepatitei fulminante.

Diagnosticul hepatitei D

Confirmarea diagnosticului de hepatita D se realizeaza prin determinarea prezentei materialului genetic viral. De asemenea, aceasta investigatie este recomandata la orice pacient care prezinta antigen specific virusului hepatic B.

Tratamentul hepatitei D

Pentru tratarea hepatitei se utilizeaza tratamentul viral si interferonul. Pe durata sarcinii, acestea se administreaza doar la recomandarea medicului specialist.

Prevenirea hepatitei D

Prevenirea hepatitei D este identica celei pentru hepatita B. Inexistenta hepatitei B duce la imposibilitatea instalarii hepatitei D. In prezent, nu exista un vaccin specific pentru virusul hepatic D.

Hepatita E este cauzata de un virus de tip ARN. Aceasta forma de hepatita se transmite pe cale fecal-oral. Astfel, mentinerea unei igiene corespunzatoare poate reduce riscul infectarii. Pentru acest virus nu exista un vaccin care sa previna aparitia bolii. Simptomele sunt foarte asemanatoare cu cele ale hepatitei A. In ceea ce priveste diagnosticarea, pentru confirmare, se determina nivelul anticorpilor sau prezenta materialului genetic specific virusului.

Tratamentul hepatitei E

De cele mai multe ori, se apeleaza la un tratament simptomatic, mai ales in perioada sarcinii. Daca mama are hepatita E, fatul poate prezenta complicatii precum prematuritatea sau dismaturitatea.

Transmiterea hepatitei E

Exista un risc scazut de transmitere perinatala a infectiei. Daca nou-nascutul este infectat, pot aparea leziuni hepatice si chiar deces, in cazurile severe. In cazul alaptarii, nu s-a evidentiat un risc semnificativ de transmitere a virusului.

Pentru a depista prezenta hepatitei, este necesar a se efectua cateva investigatii. Inainte de acestea, este indicat consultul medical de specialitate, in cadrul caruia medicul efectueaza anamneza si examenul clinic general. Pe baza concluziilor acestuia, medicul iti va recomanda analizele adecvate care vor confirma diagnosticul etiologic, precum si stadiul acut sau cronic al  bolii hepatice.

Astfel, pentru a evalua functia hepatica, pot fi efectuate analize ce masoara nivelul:

• transaminazelor (ALT, AST);
• bilirubinei directe si indirecte;
• albuminei serice;
• protrombinei.

Aceste analize nu sunt suficiente pentru a stabili diagnosticul de hepatita. Sunt recomandate investigatiile care determina prezenta materialului genetic viral in sange. O astfel de analiza este testul PCR.

In cazul hepatitei B, sunt efectuate si analize pentru determinarea prezentei:

• antigenelor specifice virusului: AgHbs;
• anticorpilor HBs, HBc de tip IgM si IgG.

Dozarea anticorpilor in scop diagnostic se efectueaza si pentru virusurile hepatice A, C, E.

Pentru asigurarea unei sarcini care se dezvolta fiziologic normal, este important a respecta normele de igiena si de preventie corespunzatoare. Astfel, riscul de a dezvolta hepatita scade foarte mult. De asemenea, consultul medicului specialist este indicat de la aparitia primelor simptome. Suplimentar, se recomanda efectuarea tuturor investigatiilor de rutina, pentru a depista cat mai devreme orice posibila afectiune.

Bibliografie:

www.webmd.com, https://www.webmd.com/hepatitis/hepatitis-pregnancy-what-to-know, accesat la data 01.03.2022
www.elsevier.es, https://www.elsevier.es/en-revista-annals-hepatology-16-articulo-liver-disease-during-pregnancy-acute-S1665268119320198, accesat la data 01.03.2022
emedicine.medscape.com, https://emedicine.medscape.com/article/1562368-overview, accesat la data 01.03.2022
Asafo-Agyei K. O. si Samant H., 2021, Pregnancy and viral hepatitis, StatPearls