O tumoră rară, două intervenții de finețe: cazul care confirmă importanța experienței în chirurgia vasculară

Tată a două fete, Ovidiu nu fusese niciodată internat până la vârsta de 45 de ani. Nici măcar nu-și amintește să fi avut nevoie vreodată de un tratament mai special. Și iată că, într-un timp foarte scurt, câteva luni, a fost nevoit să vadă zeci de medici, ba chiar a intrat de două ori în săli diferite de operații pentru ca intervențiile să fie oprite la scurt timp după ce chirurgii îl deschideau. Chiar și cei mai buni medici din țară în domeniu susțineau că este un caz de o complexitate ridicată. Într-un final, a primit și un diagnostic clar, de certitudine.

După un întreg periplu prin Deva, Timișoara, Cluj și București, Ovidiu a descoperit că singurul medic care îl putea ajuta, oferindu-i soluția cea mai bună și cu cele mai mici riscuri, era prof. univ. dr. Mihai Ionac de la Spitalul Regina Maria Timișoara, cu peste 30 de ani de experiență în chirurgia vasculară și peste 25 de tumori glomice operate cu succes.

Deși tumora glomică nu este o „necunoscută” pentru medicina modernă, ea rămâne o afecțiune rară, aflată la intersecția dintre diagnosticul de finețe și chirurgia de mare precizie. Raritatea ei face ca doar câteva centre cu experiență să trateze constant astfel de pacienți. Intervențiile sunt spectaculoase prin complexitatea planificării, anticiparea și controlarea riscului operator, experiența echipei și atenția la detalii anatomice esențiale.

O căzătură, o mână ruptă și o umflătură suspectă la gât

Ovidiu nu a avut niciun simptom îngrijorător evident. Totul a început cu un accident banal - o căzătură de pe o scară, de la trei metri înălțime, în martie 2025. La impact și-a rupt mâna stângă și și-a pierdut cunoștința. Fiind defel din Brad, a ajuns mai întâi la Deva, unde i-au imobilizat mâna, apoi la Timișoara, pentru o intervenție care a implicat fixarea încheieturii cu o serie de șuruburi speciale. Până aici am putea spune că a suferit un accident nefericit, dar gestionabil. Ceea ce a urmat, însă, a schimbat totul.

„A doua zi după operație, în partea dreaptă a gâtului am observat o umflătură cât o minge de tenis. Medicii nu au știut să-mi spună ce este și de ce a apărut. Mi-au spus, în schimb, că nu poate fi din cauza operației la mână", povestește Ovidiu, adăugând că aveau dreptate.

Tumora glomică bilaterală și drumul anevoios spre diagnostic

A mers cât de repede a putut la un specialist la Deva, care i-a recomandat o biopsie. Între timp a făcut și o examinare CT, însă rezultatele nu au fost gata înainte de realizarea biopsiei. La scurt timp după ce l-au deschis, medicii au decis să oprească intervenția.

„În timpul operației, medicul a văzut că nu arată normal. A oprit totul. L-a chemat până și pe directorul spitalului să aprobe oprirea operației", ne-a mărturisit Ovidiu, completând că a pățit exact același lucru și când a mers la Timișoara, pentru o nouă opinie. Și așa a fost operat de două ori, fără ca operația să fie finalizată. A aflat însă că are o tumoră glomică bilaterală, un caz foarte rar și a fost îndrumat să meargă la prof. unv. dr. Mihai Ionac.

„Tumorile glomice sunt extrem de rare, reprezintă 0,03% din toate tumorile și 1% tumorile de cap și gât. Ele, de regulă, apar doar pe o parte a gâtului", explică prof. Mihai Ionac, chirurg vascular la Regina Maria Timișoara.

Tumora glomică, numită și paragangliom carotidian, pornește dintr-un țesut chemoreceptor minuscul, de 2-6 milimetri, localizat la bifurcația arterei carotide. Acest țesut are rolul de a „simți" compoziția sângelui - nivelul de oxigen, dioxid de carbon, aciditate — și de a ajusta, în consecință, ritmul cardiac și respirația. Când celulele acestui țesut încep să se înmulțească anormal, apare tumora. Creșterea este lentă, pe parcursul multor ani. Simptomele apar abia când tumoarea devine suficient de mare încât să comprime structurile din jur — nervii care controlează vocea, înghițitul, respirația, mobilitatea feței și a umărului. La Ovidiu, vocea devenise ușor mai răgușită — un semn pe care îl ignorase.

„În mod normal, bifurcația arterei carotide arată ca un V ascuțit. Când apare o tumoră glomică, bifurcația se lărgește și seamănă cu litera U. Acesta este semnul ei clasic — ușor de văzut dacă știi ce cauți", a completat prof. univ. dr. Mihai Ionac, adăugând că Ovidiu al doilea pacient cu tumoră glomică bilaterală pe care îl întâlnea.

Tumora glomică mai are o particularitate, și anume faptul că este puternic vascularizată. Iar chirurgii care l-au deschis anterior pe Ovidiu și-au dat seama de acest lucru.

„Printr-o tumoră glomică circulă în medie cam 200 de mililitri de sânge pe gram pe minut. Gândiți-vă că noi avem în corp 5-6 litri de sânge, iar o tumoră de 3-4 cm diametru - dimensiunile la care este de obicei diagnosticată - are între 15 si 35 de grame. Prin umare, prin tumoră, într-un minut, poate să treacă tot volumul sanguin al corpului pacientului. Este o tumoră înalt-vascularizată", explică prof. Ionac, adăugând că orice intervenție incorect planificată poate înseamna o hemoragie masivă, imposibil de controlat. 
 

Soluția salvatoare în 2 pași operatori

Pentru că ambele tumori glomice erau măricele – gradul 2 și 3, conform clasificării Shamblin, adică se extinseseră dincolo de țesutul inițial, ajungând să invadeze și să înglobeze nervii din vecinătate, prof. Ionac i-a propus lui Ovidiu ca înainte de operația de îndepărtare a tumorii să facă o intervenție de embolizare percutană, al cărei scop era să oprească alimentarea acesteia. În acest fel, riscul hemoragiei era diminuat. Chiar și așa, operația care urma avea să fie una delicată, întrucât tumora glomică „înglobase” nervi vitali, responsabili pentru vorbire și deglutiție.

Operația în doi pași, realizată în aceeași zi, presupunea:

1. Embolizarea percutană. Procedură realizată împreună cu radiologul intervenționist, sub ghidaj angiografic și control radiologic 3D. Constă în injectarea unui adeziv biologic direct în „buretele” vascular al tumorii, pentru a opri alimentarea cu sânge, transformând-o într-o structură solidă, asemănătoare unei bucăți de zahăr;
2. Rezecția chirurgicală. Rezecția tumorii presupunea în cazul lui Ovidiu și o etapă de finețe, și anume „sculptarea” arterelor carotide și a nervilor din masa tumorală pentru a-i salva vocea și capacitatea de a înghiți.

Înainte de a accepta soluția propusă de profesorul Mihai Ionac, Ovidiu a vrut să mai consulte și alți specialiști. Nu pentru că nu avea încredere în explicațiile primite, ci pentru că acum voia “să sufle și în iaurt” înainte să intre din nou într-o sală de operații. Zis și făcut. A vorbit cu medici din București și Cluj, atât de la spitale de stat, cât și private. 2 medici i-au spus din prima că intervențiile sunt mult prea complicate pentru ei, iar un chirurg i-a propus tăierea arterelor carotide și înlocuirea lor cu bypass-uri vasculare. Un singur medic i-a oferit o variantă similară cu propunerea profesorului Ionac, care includea embolizarea, numai că ar fi trebuit să aștepte un expert din străinătate pentru realizarea intervenției.

„M-am întors la Timișoara la domnul profesor Ionac pentru că a fost singurul care mi-a propus varianta cea mai puțin invazivă. Recunosc că mi-a spus că riscurile sunt mari, că puteam chiar să-mi pierd temporar vocea sau capacitatea de a înghiți, dar că dânsul și echipa lui vor face tot posibilul să scadă cât mai mult aceste riscuri”, ne-a mărturisit Ovidiu.

Rolul embolizării în chirurgia tumorilor glomice

Cheia întregului plan terapeutic propus de prof. Mihai Ionac a fost embolizarea — o procedură realizată înainte de operația chirurgicală propriu-zisă, în laboratorul de cateterism, cu ajutorul dr. Cătălin Juratu, medic specialist radiolog, cu competență în radiologia intervențională. Bineînțeles, o parte importantă din succesul procedurii și celor două intervenții se datorează și echipei de medici anesteziști – dr. Silvia Pribeanu și dr. Mirabela Ciurescu – care au făcut o treabă minunată, după cum susține însuși pacientul.

„Imaginați-vă tumora ca pe un burete saturat de sânge. Prin embolizare, colmatăm acest burete, adică îi blocăm toată structura vasculară, tot acel ghem infinit de vase prin care circula sângele. Concret, sub ghidaj radiologic tridimensional, cu ajutorul angiografului, se introduc ace percutan, direct în tumoră. Prin aceste ace se injectează un adeziv biologic care obliterează progresiv vasele tumorale. Iar verificarea se face în timp real. Putem vedea foarte clar cum înainte de embolizare, tumora apare înnegrită de substanța de contrast injectată (adică prin ea circulă sânge), iar după embolizare, rămâne «albă» - adică exclusă din circulația sanguină”, ne-a explicat prof. univ. dr. Mihai Ionac, adăugând că după embolizare, chirurgul poate diseca mult mai precis.

Și precizia, în cazul lui Ovidiu, era vitală. Prin gât trec, pe lângă arterele carotide și venele jugulare, o serie de nervi cranieni esențiali: nervul vag, nervul hipoglos care inervează limba, nervii care controlează înghițitul, respirația, mobilitatea umărului. La Ovidiu, ambii nervi recurenți laringieni — cei care inervează corzile vocale — erau înglobați în tumori.

Operația cea mai grea - pentru tumora glomică dreaptă

Tumorile nu puteau fi operate simultan. S-a început cu cea mai complicată: tumora din partea dreaptă, cea mai evoluată și asupra căreia se mai intervenise anterior, de două ori, fără ca operațiile să fie finalizate. Riscurile pe care medicul i le comunicase clar și onest lui Ovidiu înainte de intervenție erau reale: pierderea vocii, dificultăți de înghițire, accident vascular cerebral. Toate posibile, date fiind structurile anatomice implicate.

„Am început ca întotdeauna, cu cea mai complicată. Iar totul a decurs normal, fără complicații. În ceea ce privește nervii recurenți laringieni, care au câteun milimetru, maximum doi milimetri grosime, a trebuit practic să îl sculptez din tumoră", susține prof Ionac.

Prima intervenție, realizată în luna decembrie 2025 a durat peste opt ore. Când s-a trezit din anestezie, prof. univ. dr. Mihai Ionac era lângă el și faptul că l-a auzit vorbind a fost extraordinar. Deși știa cât de precis și milimetric lucrase în sala de operații, prof. Ionac recunoaște că și el a răsuflat ușurat: „Am fost plăcut surprins, bucuros. Am identificat nervii în timpul operației, dar nervul este o structură foarte delicată. Când îl disecăm, când îl sculptăm din tumoră, este traumatizat. Intră într-o pareză care poate dura săptămâni sau luni. Eram pregătit să văd o suferință temporară".

Ovidiu nu vorbește doar despre prof. Ionac când descrie experiența de la Regina Maria Timișoara. Vorbește despre o echipă. Își amintește cum în prima noapte după intervenție, dr. Alexandra Rădeanu, medic specialist în chirurgie vasculară, a stat toată noaptea lângă el: „Nu am dormit în prima noapte. Și doamna doctor a observat asta și a stat toată noaptea lângă mine. Foarte atentă și implicată, la fel ca restul personalului. Cu toții au încercat să mă ajute să mă simt mai bine".

Este genul de detaliu care nu apare în niciun protocol medical și care nu poate fi simulat: prezența umană, autentică, în momentul în care un pacient are cel mai mult nevoie de ea.

A doua operație, pentru tumora glomică din partea stângă a fost realizată de aceeași echipă chirurgicală în februarie 2026 și a durat șapte ore și jumătate. 

Tumorile glomice - benigne, dar nu inofensive

Un aspect pe care Ovidiu l-a aflat ulterior cu ușurare a fost că tumora glomică era benignă, adică nu era cancerigenă.

„Tumorile glomice sunt cancerigene în mai puțin de 10% din cazuri. În cazul lui, biopsiile au confirmat că erau benigne. Prin urmare, nu vor recidiva", ne-a explicat prof. univ. dr. Mihai Ionac.

Benignă nu înseamnă însă inofensivă. Lăsată netratată, tumora glomică continuă să crească, comprimând progresiv arterele carotide, nervii cranieni, venele jugulare. La dimensiunile pe care le atinsese la Ovidiu — 7-8 centimetri, consecințele ar fi putut fi severe: accident vascular cerebral, paralizie, pierderea vocii, a înghițitului, a respirației autonome.

Astăzi, Ovidiu Șerban este considerat vindecat. Fiicele lui — una cu examenul de bacalaureat în față, cealaltă cu examenul de capacitate — au tatăl acasă. Sănătos. Prezent. Cu cicatricele de pe gât — două, de 10-12 centimetri fiecare — ca singure urme vizibile ale unei aventuri medicale pe care și-ar fi dorit să o fi evitat, dar pe care nu o regretă.

„Față de ce mi se putea întâmpla, sunt o nimica toată", spune el despre cicatrici. Pentru Ovidiu, cele două intervenții maraton nu sunt doar amintiri ale unei bătălii câștigate, ci dovada că tehnologia de ultimă oră, mânuită cu măiestrie, poate face miracole acolo unde medicina clasică se declară învinsă.

Consultant:
Prof. univ. dr. Mihai Ionac, profesor de chirurgie vasculară la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara