Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Ce este microbiota intestinală?
Microbiota reprezintă totalitatea microorganismelor care trăiesc în tractul digestiv — bacterii, ciuperci, virusuri și paraziți. Se estimează că avem 10 ori mai multe celule microbiene decât celule umane!
Dintre acestea, bacteriile sunt cele mai numeroase, iar 99% sunt anaerobe, adică nu pot fi cultivate prin metode clasice. De aceea, testarea modernă a microbiotei intestinale se face prin secvențiere genetică de noua generatie (NGS), o tehnologie avansată care oferă o imagine detaliată a echilibrului microbian.
Cum arată colonizarea microbiană?
Stomacul și duodenul conțin puține bacterii, dar pe măsură ce avansăm în intestinul subțire, diversitatea microbiană crește. În jejunul proximal se găsesc între 1.000 și 10.000 de unități bacteriene pe mililitru, iar în ileonul terminal se ajunge la 100 de milioane pe ml.
Colonul este, însă, adevărata metropolă microbiană, cu concentrații de până la 1 trilion de bacterii pe mililitru. De altfel, o treime din masa scaunului este alcătuită din bacterii excretate.
Ce se întâmplă când flora intestinală se dezechilibrează?
Un dezechilibru microbian poate deteriora mucoasa intestinală, crescând permeabilitatea acesteia. Acest fenomen favorizează apariția intolerantelor, alergiilor alimentare și a deficiențelor nutriționale, din cauza malabsorbției.
În plus, scade rezistența la infecții și se pot declanșa sau agrava diferite boli cronice, de la probleme digestive și imunitare, până la tulburări neurologice și metabolice.
Microbiomul intestinal: gardianul tăcut al sănătății. Ce roluri are microbiomul?
Mult mai mult decât un simplu ajutor în digestie, microbiomul intestinal joacă un rol esențial în echilibrul general al organismului. Milioane de bacterii, majoritatea anaerobe, colaborează în tăcere pentru a susține funcții vitale.
În primul rând, ele contribuie la descompunerea fibrelor și carbohidraților complecși, transformându-le în acizi grași cu lanț scurt — o sursă de energie pentru celulele intestinale. Dar rolul lor nu se oprește aici.
Microbiomul reglează sistemul imunitar, ajutând corpul să distingă între microorganismele inofensive și cele periculoase, reduce inflamația și protejaza mucoasa intestinală.
În același timp, produce vitamine esențiale precum K, B12, biotină și acid folic, contribuind la menținerea unui metabolism sănătos.
Mai mult, influențează greutatea corporală, nivelul glicemiei și profilul lipidic, având un impact direct asupra riscului de boli metabolice.
Prin axa intestin-creier, microbiomul comunică cu sistemul nervos central, afectând starea de spirit, comportamentul și chiar funcțiile cognitive.
Un microbiom echilibrat înseamnă un organism mai rezistent, mai energic și mai bine reglat. Iar când acest echilibru se rupe, pot apărea o serie de afecțiuni — de la probleme digestive și imunitare, până la tulburări neurologice și metabolice.
Ce este testarea microbiomului și cum funcționează?
Metoda revoluționară: de la cultură la ADN
- În trecut, analizele de scaun se bazau pe cultura microbiologică (încercarea de a crește bacteriile în laborator). Această metodă eșua să detecteze bacteriile strict anaerobe (cele care nu supraviețuiesc în prezența oxigenului) –dar care reprezintă 99% din flora noastră!
- Secvențierea de nouă generație (NGS)- este un scanner de înaltă precizie pentru ADN-ul bacteriilor. Această tehnologie de ultimă oră în biologia moleculară, decodează cu acuratețe semnătura genetică a microorganismelor din intestin — direct dintr-o simplă probă de scaun. Ce nu poate fi crescut în laborator, poate fi identificat prin aceasta noua abordare. Rapid, complet, revoluționar.
- Beneficiul NGS: Permite detectarea cu precizie a populațiilor microbiene de interes, identifică bacterii anaerobe care nu pot fi cultivate clasic si oferă o evaluare mai exactă a impactului complex și individual al microbiotei asupra sănătății tale.
Testul este disponibil in laboratoarele Regina Maria din 1 octombrie 2025 și se efectuează cu un kit special, în colaborare cu laboratorul Genetica (subcontractor GANZIMUNN).
Detalii tehnice: cum se face testarea microbiomului intestinal?
Modul de recoltare este simplu și confortabil.
- Material biologic: O probă de scaun.
- Kit Special: Vei primi un kit special de recoltare de la laborator, conceput pentru a păstra proba în condiții optime pentru analiza moleculară.
- Procedura: Recoltarea se face de obicei acasă, conform instrucțiunilor detaliate din kit, folosind tuburile speciale pentru microbiom.
- Vei preda cat mai repede proba la una din clincile sau laboratoarele Regina Maria.
Timpul de așteptare a rezultatelor
- Termen de execuție: De obicei, rezultatele se obțin în aproximativ 15 zile lucrătoare (Timpul de execuție este necesar pentru procesarea NGS și analiza complexă a datelor).
- Livrarea Raportului: Vei primi un raport detaliat (de obicei, un document PDF), care include evaluarea riscurilor, analiza procentuală a bacteriilor cheie și recomandările terapeutice.
Notă: Este important să discutați rezultatele acestui test cu un medic specializat în nutriție sau gastroenterologie, care poate traduce datele complexe în acțiuni practice și un protocol de tratament adecvat.
Ce riscuri poate identifica testul?
Pe baza studiilor științifice, testul poate estima riscuri pentru o gamă largă de afecțiuni:
- În sfera metabolică: diabet de tip 2, obezitate, boli cardiovasculare, steatoză hepatică.
- La nivel gastrointestinal: colon iritabil, disbioză, SIBO, intoleranțe alimentare.
- În zona inflamatorie: boli inflamatorii intestinale, carcinom colorectal, infecții recurente.
- În spectrul autoimun: boala celiacă, psoriazis, artrită reumatoidă, astm.
- În domeniul neurologic: depresie, oboseală cronică, autism, Parkinson, Alzheimer.
Cui se recomandă testarea microbiomului intestinal?
- Testarea microbiomului este recomandată tuturor celor care vor să-și cunoasca riscurile de boli cronice, să iși optimizeze stilul de viață și să reducă riscul unor afecțiuni complexe.
- Este ideală pentru persoanele care se confruntă cu oboseală inexplicabilă, probleme digestive, autoimune, neurodegenerative, depresie sau afecțiuni cutanate.
- De asemenea, este un instrument valoros pentru cei care doresc prevenție personalizată și recomandări nutriționale adaptate.
Care sunt avantajele testării microbiomului intestinal?
Testul oferă o analiză detaliată și personalizată a microbiomului, detectează riscurile pentru diverse patologii înainte ca acestea să se manifeste și furnizează recomandări nutriționale specifice pentru îmbunătățirea calității vieții. Este un instrument modern de prevenție, care transformă medicina într-un proces proactiv.
Un microbiom echilibrat este fundația sănătății tale. Testarea lui nu este un lux, ci o alegere inteligentă. Dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în corpul tău, începe cu intestinul.
Ce date oferă raportul microbiomului intestinal?
Testul microbiomului intestinal prin secvențiere moleculară (NGS) oferă o imagine completă asupra ecosistemului bacterian din intestin, depășind metodele clasice care detectează doar paraziți sau inflamații.
Ce analizează testul?
- Diversitatea bacteriană (Shannon Index): Un microbiom divers (indice Shannon >2.7) înseamnă rezistență la infecții și o barieră intestinală sănătoasă. În schimb, o floră dezechilibrată poate favoriza obezitatea, diabetul de tip 2 și chiar afecțiuni neurologice precum depresia sau Parkinsonul.
- Enterotipul si profilul alimentar: Testul arată ce tip de dietă ai avut în timp, modul în care corpul procesează nutrienții cum îți influențează sănătatea.
- FODMAP Index: Identifică riscul de balonare și sindrom de colon iritabil la consumul de anumite alimente fermentabile.
Predictiv, nu reactiv
Spre deosebire de analizele clasice, testul microbiomului estimează riscul de a dezvolta boli cronice, oferind timp pentru prevenție.
Microbiomul tău influențează mult mai mult decât digestia. Prin testarea NGS, medicii pot evalua riscul de boli metabolice, autoimune și neurologice — cu o simplă probă de scaun.
Ce riscuri poate anticipa testarea microbiomului intestinal?
Metabolice.
- Obezitate și diabet de tip 2: un raport crescut între bacteriile Firmicutes și Bacteroidetes (F/B >1.5) indică o floră care extrage excesiv energie din alimente, favorizând creșterea în greutate și rezistența la insulină.
- Boli cardiovasculare și intestin permeabil: Prezența bacteriilor LPS-pozitive (ex. Proteobacteria) semnalează inflamație cronică silențioasă, asociată cu boli cardiovasculare, ateroscleroza, sindrom metabolic și intestin permeabil.
- Bacteriile LPS-pozitive pot declanșa inflamație cronică silențioasă, favorizând arteroscleroza și sindromul metabolic.
Neurologice, autoimune și renale
- Tulburări de dispoziție și neurodegenerare: Dezechilibrele în microbiota neuroactivă pot afecta producția de serotonină și GABA (risc de depresie, oboseală cronică, Parkinson, Alzheimer)
- Pietre la rinichi: Lipsa bacteriei Oxalobacter formigenes care descompune oxalații crește riscul de formare a pietrelor cu până la 70%.
- Autoimune: Psoriazis, artrită reumatoidă, boala celiacă.
- Intoleranță la histamină: Prezența bacteriilor producătoare de histamină poate duce la migrene, alergii și simptome digestive.
Testarea microbiomului oferă o hartă personalizată a sănătății tale digestive și sistemice. Este un pas esențial spre medicina de precizie, prevenție activă și tratamente adaptate biologic.
Cum ajută în tratament testarea microbiomului intestinal?
Această analiză nu doar previne, ci personalizează: dieta, suplimentele și investigațiile ulterioare devin adaptate exact nevoilor tale biologice.
Cea mai mare valoare a testului este modul în care datele biologice influențează direct deciziile terapeutice ale medicului, trecând de la o abordare generala bazată pe ghiduri la o abordare personalizata bazată pe date moleculare. Cateva exemple sunt:
Personalizarea protocoalelor de suplimente
Medicul folosește raportul pentru a crea un "cocktail" de suplimente, prebiotice și probiotice exact de care are nevoie pacientul, nu unul generic:
- Repararea barierei intestinale (Leaky Gut): În cazul unui nivel crescut de LPS, decizia prioritară este protocolul de reparare a mucoasei intestinale, bazat pe Glutamină, Zinc și Colostru sau alte substanțe care etanșeizează peretele intestinal.
- Modularea F/B Ratio: Dacă raportul este dezechilibrat, medicul va prescrie probiotice și prebiotice țintite (ex: suplimente care favorizează Akkermansia muciniphila sau Faecalibacterium prausnitzii – bacterii asociate cu un metabolism sănătos și antiinflamator).
Dieta ca terapie de precizie
În loc să recomande diete generale, medicul folosește indici specifici:
- Dieta Low-FODMAP: Riscul crescut de sensibilitate la FODMAP (carbohidrați fermentabili) dictează o dietă de eliminare (ex: reducerea fasolei, a anumitor fructe și a unor produse lactate) pentru o perioadă determinată, având un succes mult mai mare în ameliorarea simptomelor IBS decât o dietă aleatorie.
- Restricția de oxalați: Absența Oxalobacter formigenes obligă pacientul să reducă alimentele bogate în oxalați (ex: spanac, nuci, ciocolată) ca măsură preventivă imediată împotriva formării pietrelor la rinichi.
Ghidarea diagnosticului suplimentar
Raportul microbiomului acționează ca un semnal de alarmă, declanșând necesitatea unor investigații de confirmare:
Risc metabolic: Un F/B Ratio crescut și LPS-ul ridicat pot duce la decizia de a testa Rezistența la Insulină și HbA1c pentru a confirma impactul sistemic al disbiozei.
Risc de histamină: Medicul poate solicita un test de metabolit de Histamină în urină pentru a verifica dacă bacteriile din intestin produc într-adevăr un exces sistemic.
Testarea microbiomului este o investiție în sănătatea ta pe termen lung. Te ajută să înțelegi ce se întâmplă în corpul tău, să previi afecțiuni și să alegi tratamente care chiar funcționează pentru tine. În loc de reacții târzii, ai parte de acțiuni inteligente — la timp.
