Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Indicatiile si beneficiile chirurgiei endoscopice a urechii

Articol de Dr. Denisa Secasiu Medic primar Orl (otorinolaringologie)
Chirurgia urechii, asemenea altor tipuri de specialitati chirurgicale, a evoluat constant si a devenit mai putin invaziva. In prezent, persoanele cu o leziune la nivelul timpanului, colesteatom sau un alt tip de afectiune la nivelul urechii pot beneficia de o interventie chirurgicala endoscopica, moderna, care nu mai necesita realizarea unei incizii in spatele urechii.

Abordul chirurgical al urechii sub control endoscopic reprezinta o alternativa minim invaziva, moderna, a chirurgiei clasice care se face sub control microscopic. Aceasta tehnica utilizeaza o tija endoscopica rigida, dreapta sau angulata, camera video si sistem video HD pentru a vizualiza urechea medie si urechea interna in timpul chirurgiei otologice.

Diferenta dintre chirurgia endoscopica a urechii si abordarea traditionala

In timpul unei proceduri endoscopice, medicul foloseste un instrument special numit endoscop, adica un tub subtire care are prevazuta si o camera microscopica. Endoscopul este introdus prin urechea pacientului si in canalul urechii pentru a accesa si a vedea interiorul urechii. Aceasta metoda este mai putin invaziva decat aborarea clasica, traditionala, care presupune realizarea unei incizii in spatele urechii.

Chirurgia endoscopica a urechii poate fi utilizata pentru a trata multe afectiuni diferite si poate fi folosita pentru a indeparta colesteatomul, pentru a reconstrui lantul ossicular din urechea medie, implanturi protetice, pentru a repara perforatiile de la nivelul timpanului si multe altele. Chirurgia endoscopica a urechii permite medicilor ORL-isti sa efectueze operatii complexe asupra structurilor mici si delicate din urechea medie.

Avantajele chirurgiei endoscopice a urechii:

  • Vizualizare mai buna a tuturor structurilor urechii, inclusiv a zonelor “greu accesibile” microscopului clasic, datorita sistemelor video HD utilizate care maresc si imbunatatesc semnificativ imaginea
  • Abordare mai putin invaziva, abordul urechii facandu-se prin canalul auditiv extern
  • Se poate realiza in asociere cu tehnica microscopica (atunci cand patologia o cere), pentru un rezultat optim
  • Rapiditate in realizarea interventiei, comparativ cu tehnica microscopica

Chirurgia endoscopica a urechii se recomanda in urmatoarele situatii:

  • In tratamentul chirurgical al perforatiilor membranei timpanice (atat simple, cat si complexe, care necesita reconstituire de lant osicular) la copii si la adulti
  • In tratamentul colesteatomului urechii medii (complexitatea interventiei necesita si utilizarea microscopului)
  • In tatamentul otitei medii cronice seroase pentru insertia tuburilor transtimpanice (la copii sau adulti, pacienti care au facut radioterapie, persoane cu sindrom Down, pacienti cu palatoschizis operat, etc…)
  • In montarea dispozitivelor de protezare auditiva intraauriculare de tip piston (teflon/titan in Otoscleroza), vibrant si nu numai

Exista si o serie de limitari in uilizarea chirurgiei endoscopice a urechii, precum:

  • Conduct auditiv ingust/stenotic, mai mic de 3,5 mm
  • Infectii si inflamatii acute la nivelul conductului auditiv extern (trebuie tratate prealabil interventiei)
  • Abilitatile si preferintele chirurgului (microscop versus endoscop)

Inainte de realizarea oricarei interventii endoscopice la nivelul urechii, este necesar un consult de specialitate pentru stabilirea diagnosticului. In timpul acestui consult se poate realiza o audiograma si se pot recomanda investigatii imagistice specifice, in functie de patologie, precum CT/RMN de stanca temporala sau alte investigatii pe care le considera necesare medicul in scopul unei evaluari cat mai precise.

Timpul de recuperare dupa o interventie endoscopica a urechii depinde de mai multi factori, insa majoritatea persoanelor se recupereaza in aproximativ o saptamana.

Surse:

https://www.healthpartners.com/blog/endoscopic-ear-surgery-mn/
https://hamiddjalilianmd.com/specialized-services/endoscopic-ear-surgery/