Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Incontinenta urinara de stres. Cauze, simptome si variante de tratament


Este denumita si incontinenta urinara de efort, intrucat pierderea involuntara de urina apare ca urmare a efortului - exercitii fizice, urcarea treptelor, ridicarea unor greutati, activitate sexuala. Stranutul, tusea si chiar rasul cu pofta pot, de asemenea, sa declanseseze scurgerile accidentale de urina. Incontinenta urinara nu este o boala in sine, ci un simptom care anunta o disfunctie a vezicii urinare. Potrivit statisticilor, la nivel mondial, se inregistreaza peste 200 de milioane de cazuri de incontinenta de diverse tipuri, femeile fiind de cinci ori mai afectate.

Principalele cauze

Incontinenta urinara apare cand se produce o slabire a muschilor pelvini care sustin vezica si a muschiul sfincterian care controleaza fluxul urinar. Desi asociata cu inaintarea in varsta, incontinenta urinara poate sa apara la orice varsta. Datele arata ca cele mai afectate sunt femeile care au nascut pe cale naturala. Sarcina si nasterea slabesc muschii planseului pelvin si afecteaza nervii zonei pelvine. Astfel, pierderile de urina pot sa se declanseze imediat dupa nastere sau, cel mai adesea, multi ani mai tarziu, in perioada postmenopauzei. Alti factori de risc sunt prolapsul vaginal (musculatura si tesuturile zonei pelvine sustin nu doar vezica, ci si organele reproducatoare), alte patologii ale zonei pelvine (rupture de perineu, infectiile tractului urinar, cancerul de col), precum si interventiile chirugicale (in cazul femeilor, histerectomia; in cazul barbatilor, operatia de adenom de prostata). O alta posibila cauza o reprezinta greutatea in exces, dar si afectiunile respiratorii cronice (tusea frecventa din bronsita, de exemplu, favorizeaza urinarea involuntara).

Diagnostic

Pentru diagnosticarea precisa se impune stabilirea naturii incontinentei, intrucat poate fi vorba de o combinatie de factori declansatori. Medicul specialist poate solicita pacientului sa tina evidenta frecventei urinarilor si a volumului. Pacientul le noteaza intr-un carnet pentru o anumita perioada recomandata de medic (calendar mictional). Este, de asemenea nevoie, si de o ecografie abdominala, sumar de urina, urocultura (pentru depistarea infectiilor), cistoscopie (examinarea vezicii si a uretrei cu ajutorul unui cistoscop). Pentru a exclude alte tipuri de incontinenta, se dovedesc necesare un consult neurologic, sustinut de o investigatie imagistica (tomografie computerizata –CT sau RMN – rezonanta magnetica). Incontinenta urinara nu poate fi prevenita, ci doar tratata imediat ce apar primele simptome. Tratamentul este prescris in functie de gradul de severitate si de starea organelor asociate (functie renala, functie reproducatoare, afectiuni sau interventii chirurgicale in zona pelvina).

Tratament neinvaziv

In cazul incontinentei usoare sau moderate, specialistul recomanda urmatoarele:

  • Antrenarea muschilor pelvini pentru a imbunatati functia sfincterului uretral. Exercitiile Kegel, desi recomandate de medicul ginecolog Arnold Kegel inca din anii 40 femeilor cu incontinenta urinara dupa nastere, pot fi efectuate atat de femei, cat si de barbati. Acestea presupun abtinerea de la urinare timp 10 secunde, apoi relaxarea alte 10 secunde, in runde de cate 5-10 contractii zilnice. Potrivit studiilor, efectuarea zilnica a acestor exercitii da rezultate semnificative in aproximativ 6-8 saptamani. O alta metoda de intarire a planseului pelvin consta in sedinte de stimulare electrica a vezicii urinare. Biofeedback-ul este, de asemenea, o alta metoda utila, in cadrul careia fizioterapeutul te ajuta sa descoperi ce muschi sa incordezi si iti recomanda un program personalizat de exercitii.
  • Urinarea la anumite ore este, de asemenea, o metoda terapeutica eficienta. Antrenarea vezicii te ajuta sa-ti dai seama in ce masura pacientul poate tine urina. “Majoritatea femeilor nu stiu ca ar trebui sa poata astepta intre trei si sase ore intre urinari. Antrenarea vezicii reprogrameaza interactiunea intre creier si vezica, ceea ce ii confera pacientului mai mult control asupra vezicii,” afirma medicul May Wakamatsu, specialist in uroginecologie la Spitalul General din Massachusetts, coordonatorul Programului de Medicina Pelvina si Reconstructiva.
  • Se mai recomanda evitarea efortului fizic, modificarea dietei (o alimentatie mai bogata in fibre si vegetale, pentru evitarea constipatiei, factor favorizant al incontinentei), hidratarea doar atunci cand se instaleaza senzatia de sete, renuntarea la fumat si alcool, evitarea iritantilor precum cafeaua, alimentele condimentate sau picante, renuntarea la zaharurile artificiale si la produsele procesate, monitorizarea glicemiei si scaderea in greutate. Se poate impune si tratament medicamentos pentru ameliorarea simptomelor si reducerea pierderilor de urina.

Tratament invaziv

Daca incontinenta de stres nu poate fi ameliorata cu ajutorul antrenamentului muscular si a celorlalte scheme de tratament neinvazive, specialistul poate apela la una dintre procedurile de natura chirurgicala, in contextul celorlalte afectiuni, in functie de nevoile individuale ale pacientului.

  • O procedura utilizata frecvent, minim invaziva si cu rezultate pe termen lung este introducerea in vagin a unor dispozitive numite pesare. Acestea sunt create din cauciuc, silicon sau plastic si au rolul de a sustine musculatura si ligamentele din zona. Pesarele sunt introduse de catre specialist si pot fi purtate continuu fara ca pacienta sa simta senzatie de disconfort. In functie de tipul dispozitivului, acesta trebuie curatat la un anumit interval de timp.
  • Injectiile cu colagen reprezinta o metoda conventionala cu rezultate dovedite; daca se apeleaza la aceasta varianta minim invaziva, ar putea fi necesara repetarea procedurii la interval de cateva luni.
  • Colposuspensia retropubica, o procedura chirurgicala efectuata laparoscopic sau prin incizie abdominala, care presupune suturarea ligamentelor din zona pelvina pentru a sustine tesuturile din apropierea vezicii si a uretrei, in scopul de a le readuce la pozitia anatomica initiala. Durata medie de spitalizare este de 3 zile in cazul interventiei laparoscopice, cu sangerare minima comparativ cu metoda clasica.
  • Montarea unei bendelete (plasa de sustinere), care se face printr-o incizie vaginala, cu anestezie locala, pentru evitarea disconfortului. Procedura dureaza 20 de minute, iar riscul de sangerare si durerea post-operatorie sunt reduse. Potrivit studiilor, montarea bendeletei are cea mai redusa rata de recidiva. Bendeleta nu se monteaza pacientilor cu infectii si necroze locale sau celor alergici la polipropilena (materialul din care este confectionata plasa).
  • In cazul barbatilor, o solutie eficienta prin care se poate rezolva pierderea involuntara de urina este montarea unui sfincter urinar artificial (AUS), care va fi controlat de catre pacient. Dispozitivul este alcatuit dintr-un inel care se monteaza in jurul uretrei. Interventia chirurgicala este usoara, la fel ca si recuperarea postoperatorie, iar rata complicatiilor este redusa. Tehnica este practicata cu succes de peste 30 ani.

Tratamente in studiu

Incontinenta urinara de stres se afla in topul listei afectiunilor tratate de urologi, prin urmare, numeroase studii sunt realizate in scopul descoperirii celor mai eficiente metode de tratament. In stadiu de testare se afla injectarea cu celule stem (prelevate din tesutul pacientei), considerate o metoda de viitor, cu efecte adverse minime. Injectiile cu botox sunt, potrivit unor cercetari realizate de specialistii de la Universitatea din Leicester, o alta posibila solutie pentru tratarea incontinentei urinare atunci cand metodele clasice nu au succes, intrucat trebuie sa se tina seama de reactiile adverse ale acestei substante. Studiul expertilor britanici, efectuat pe 240 de femei in cazul carora tratamentul cu medicamente si exercitiile de tonifiere au ramas fara rezultat, scoate la iveala faptul ca toxina botulinica a stopat incontinenta pentru 40% dintre femeile care au fost monitorizate in cadrul cercetarii, iar un sfert dintre acestea au scapat de simptome chiar si dupa sase luni de la administrarea tratamentului.

Surse de informatie: