EDU.REGINAMARIA.RO

Impactul COVID-19 in lupta cuplurilor cu infertilitatea

Societățile de fertilitate din întreaga lume au răspuns la pandemia COVID-19 recomandând inchiderea clinicilor de fertilitate si oprirea brusca a interventiilor clinice, ceea ce a dus la o suspendare fara precedent a procedurilor FIV.

Interviu acordat de Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, Coordonatorul Centrului de Fertilitate si FIV REGINA MARIA Cluj in Nr. 2 al Revistei Asociaitiei SOS infertilitatea Noiembrie 2020 

Romeo Micu

O astfel de experienta ne aduce in vedere faptul ca putem sa ne pregatim pentru ce cunoastem, dar nu avem ce sa facem in fata necunoscutului. In cazul acesta, opțiunile de răspuns bazate pe dovezi nu erau disponibile si in continuare nu sunt foarte clare. Inca asteptam  dovezi științifice care sa clarifice următoarele:

- dacă COVID-19 poate fi găsit în material seminal sau lichid folicular;
- dacă gametii și embrionii pot fi infectați de COVID-19;
- mărimea picăturilor în care virusul poate fi transmis;
- intervalul de timp în care virusul poate supraviețui pe diferite tipuri de suprafețe;
- încărcătura virală necesară pentru infecția oamenilor și, dacă este relevant, a gametilor și embrionilor;
- dacă virusul COVID-19 supraviețuiește în azot lichid.


COVID-19 nu este prima sau ultima situatie criză cu care va trebui sa ne confruntam noi ca parte medicala si pacientii aflati in tratament de infertilitate. Dar experienta a insemnat mult pentru noi toti si ne-a adus in situatia in care sa ne reinventam protocoalele pentru binele acestor oameni care asteapta de mult timp o sansa sa devina parinti.


Limitarea la minim a interactiunilor fizice intre pacienti si cadrele medicale, dar continuarea si sprijinirea lor prin intermediul consultatiilor online si a comunicarii prin telefon au fost si raman solutii viabile. O alta este testarea pentru COVID 19 a tuturor pacientelor inainte de interventii si folosirea tuturor masurilor de protectie posibile pentru a reduce riscului infectarii.


Suntem constienti ca nu toate consulturile pot sa fie facute online, vom continua sa vedem pacientii in cabinet, dar vom fi foarte atenti la strictetea desfasurarii acestor consulturi, la siguranta pacientilor, a procedurilor lor si a noastra. Incurajez pacientii ca in toata aceasta perioada sa respecte toate masurile de siguranta, sa evite orice expunere si sa isi pazeasca sanatatea, mai ales ei, care au atata nevoie de un organism puternic in lupta cu infertilitatea.