Cand spunem despre o persoana ca are inteligenta emotionala ne referim, in general, la cineva care are o foarte buna capacitate de a empatiza cu ceilalti si, mai ales, de a le influenta emotiile. Oamenii inteligenti emotional stiu sa ii “citeasca” pe ceilalti si sa obtina maximum de beneficii din relatiile sociale, adaptandu-si comportamentul in functie atat de persoana, cat si de context.
Este deja bine cunoscut ca inteligenta emotionala este un ingredient cheie pentru succesul in viata personala si profesionala si ca doar IQ-ul academic nu este suficient pentru a reusi in viata. Mai mult, un nivel crescut al inteligentei emotionale este o caracteristica importanta a tuturor liderilor de succes.
Cum se dezvolta inteligenta emotionala?
Desi este determinata genetic si are o puternica baza in functionarea neurobiologica a creierului, dezvoltarea inteligentei emotionale poate fi influentata de factorii de mediu din copilaria mica, odata cu dezvoltarea limbajului si a abilitatilor de socializare ale copilului. Predispozitia genetica este “cultivata” prin modul in care adultii din preajma copilului stiu sa stimuleze adecvat dezvoltarea competentelor emotionale, de comunicare si de socializare ale copilului.
In ce consta inteligenta emotionala?
Exista trei abilitati importante care compun inteligenta emotionala si care pot fi educate inca din copilaria mica:
- Intelegerea emotiilor se refera la capacitatea de a identifica si denumi corect starile emotionale, atat proprii, cat si pe cele ale celorlalti, dar si la capacitatea de a face discriminari fine intre intensitati diferite ale aceleiasi stari emotionale, in special a celor mai “subtile” - de exemplu, starea de nervozitate a unei persoane, care poate fi mai mult sau mai putin evidenta pentru ceilalti. Este vorba, in fapt, despre dezvoltarea capacitatii de a “citi” starea emotionala a celorlalti dincolo de modul in care acestia se manifesta verbal sau comportamental. Aceasta abilitate incepe sa se dezvolte mai ales dupa 4-5 ani, dupa ce, din punct de vedere neurologic, copilul a atins pragul de maturitate necesar pentru a intelege ce gandesc alte persoane din perspectiva lor personala (“teoria mintii”).
- Exprimarea emotionala include manifestarea emotiilor prin comportamente non-verbale (mimica, gestica, etc) si verbale (utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea si prozodia limbajului, modularea limbajului pentru a exprima corect starea emotionala etc).
- Autoreglarea emotionala consta in dezvoltarea capacitatii de autocontrol a emotiilor, astfel incat comportamentul copilului sa fie adaptat la cerintele vietii sociale. Autocontrolul inseamna abilitatea de a inhiba sau de a modifica starea emotionala in functie de context. Aceasta este o abilitate care se imbunatateste odata cu varsta si care incepe sa devina vizibila treptat abia dupa 5-6 ani, odata cu maturizarea lobului frontal al creierului respunsabil de acest lucru.
Cum poate fi educata inteligenta emotionala la copiii mici?
Parintii pot educa aceasta abilitate descriindu-si cu acuratete propriile stari emotionale si etichetandu-le verbal corect, precum si explicand copiilor ce simt si ce anume le-a generat acea stare emotionala (exemplu: “ma simt trist pentru ca… “ sau “sunt putin nervos pentru ca ma deranjeaza ….”). Citindu-le povesti si analizand trairile personajelor si consecintele comportamentelor lor in diverse situatii, copiii pot fi ajutati sa inteleaga mai usor relatia cauza-efect in plan emotional.
De asemenea, este foarte important ca parintii sa fie cat mai naturali si veritabili in comportamentul lor si sa nu mimeze sau sa isi mascheze starile emotionale adevarate, ca de exemplu sa manifeste bucurie sau incantare atunci cand nu simt acest lucru. Un comportament falsificat induce in eroare copilul, ii poate genera frustrari si poate duce la formarea unui “eu” fals, cu efecte psihologice negative pe termen lung.
Mai mult, parintii sunt ei insisi model prin felul in care isi controleaza emotiile, astfel ca un bun exemplu de autocontrol este cea mai buna lectie de dezvoltare a inteligentei emotionale. Prin modul in care parintii reactioneaza ei insisi la emotiile celor din jur si la diverse situatii de viata, acestia ofera copiilor lor modele de “coping”, mai mult sau mai putin eficiente, pe care copiii le vor aplica la situatiile lor de viata viitoare.
Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii