Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Cum se modifica sanii in sarcina

De ce am sanii atat de durerosi?

Modificarile hormonale din timpul sarcinii determina cresterea fluxului de sange si schimbari la nivelul tesutului glandular, ceea ce va face ca sanii tai sa devina plini, tensionati, durerosi si foarte sensibili la atingere. Multe femei descriu aceasta senzatie ca o varianta mult exagerata a ceea ce simt inainte de menstruatie.

Sensibilitatea sanilor este unul din primele simptome de sarcinasi frecvent apare in saptamanile 4-6 si se mentine pe durata primului trimestru de sarcina.

Ce alte modificari la nivelulul sanilor pot sa mai apara?

Incepand cu saptamanile 6-8, vei observa ca sanii incep sa se mareasca. Vor continua sa creasca in volum pe toata durata sarcinii, marindu-se cu una sau doua cupe, in special daca esti la prima sarcina. Deoarece pielea se intinde, este posibil sa apara senzatia de mancarime si chiar sa observi vergeturi la nivelul lor.

Venele devin din ce in ce mai vizibile, iar mameloanele devin mai proeminente si mai inchise la culoare. Dupa primele luni, areolele - cercurile pigmentate din jurul mameloanelor, vor fi, de asemenea, mai mari si mai inchise la culoare.

Probabil ca si inainte ai observat pe areole niste mici “ridicaturi” care acum vor deveni mult mai mari. Se numesc “tuberculii lui Montgomery” si sunt un tip special de glande care secreta o substanta lubrefianta si antiseptica avand rolul de a usura alaptarea, de a mentine supletea pielii sanului si de a preveni infectiile sanilor.

In cel de-al treilea trimestru de sarcina, sanii vor incepe sa produca colostrul, un lapte special pentru copilul tau in primele zile de alaptare. Produs de glanda mamara in ultima parte a sarcinii si in primele zile de la nastere, colostrul este un precursor al laptelui, fiind mai bogat in proteine si mai sarac in grasimi si in zahar, insa cu un continut foarte mare de anticorpi. Unele femei vor observa ca in ultimele luni de sarcina vor incepe sa secrete cantitati mici din aceasta substanta galbuie grasa, in timp ce la alte femei secretia poate sa apara mult mai devreme, iar la altele deloc.  

Ce pot face pentru a reduce durerea la nivelul sanilor?

Ceea ce te va ajuta cu adevarat este sa-ti cumperi un sutien bun, care sa sustina sanii mariti. Vei descoperi ca sutienele cu sarma sunt mai putin confortabile acum. Ca sa eviti frecarea, cauta un material moale, fara cusaturi in apropierea mameloanelor. Sutienele din bumbac vor fi mult mai confortabile si vor lasa pielea sa respire mai bine decat sutienele din materiale sintetice. In timpul zilei poti folosi un sutien de sarcina (iar in ultimul trimestru merita sa investesti intr-un sutien de alaptare, deoarece oricum vei avea nevoie de el in curand, cand vei alapta), iar pentru noapte poti incerca o bursiera moale, din bumbac, pe care o poti gasi in magazinele de maternitate specializate.

Este important sa porti o bursiera cand faci sport, care sa sustina bine sanii, deoarece acestia sunt grei si plini. O bustiera speciala pentru sport va asigura sustinerea sanilor si va diminua disconfortul.

Cumpara sutienul un pic mai mare decat ce ti s-ar potrivi pe moment, deoarece vei creste cu una-doua cupe (atat in marime, cat si in circumferinta toracelui) pe masura ce sanii se dezvolta si abdomelul se mareste. Poti verifica intr-o prima faza daca iti incape pumnul in cupa, langa san.

Sarcina pe săptămâni