Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

4 motive pentru care este bine să apelezi la terapia de familie

Articol de Psihoterapeut Oana Nicolau Psiholog Psihologie
Lucrurile nu mai merg de mult timp bine în familia ta? Relația dintre tine și membrii familiei începe să se deterioreze văzând cu ochii? Numărul certurilor s-a mărit considerabil? Activitățile în familie nu prea mai există, iar fiecare membru stă retras în intimitatea lui? Comunicarea a dispărut odată cu apariția acestor conflicte? Înseamnă că cea mai bună soluție de a readuce liniștea și armonia în familie este de a apela la terapia de familie, un tip de consiliere care ajută membrii familiei să își îmbunătățească comunicarea și să își rezolve conflictele dintre ei.

Diferitele etape ale vieții de familie

Trecerea de la o etapă la alta în ciclul vieții de familie provoacă, de cele mai multe ori reorganizarea relațiilor cu cei apropiați, dar și a priorităților. De cele mai multe ori, membrii familiei mențin organizarea anterioară relației care nu mai este funcțională în prezent, iar de aici până la apariția tensiunilor și a certurilor mai este doar un pas mic. Începutul grădiniței sau școlii, apariția unui frate, trecerea de la gimnaziu la liceu, mutarea la altă scoală sau în alt oraș și altele pot provoca diverse discuții și neînțelegeri între membrii familiei.

Apariția unui copil

Apariția unui copil poate influența destul de mult comportamentul părinților și poate schimba radical prioritățile acestora. Schimbarea priorităților, la fel cum am spus și mai sus, poate provoca o instabilitate a relației deoarece nu toată lumea se poate adapta atât de ușor, mai ales în cazul primului copil. De aici pot porni anumite discuții pe diverse teme, pot apărea probleme de comunicare și nu numai care nu fac altceva decât să ducă spre ceartă, lucru care dăunează familiei. Terapia de familie vă poate ajuta să vă prioritizați lucruri corect și eficient.

Divorțul

Divorțul este un subiect sensibil pentru mulți, în special în cazul în care există și un copil la mijloc. Motivele divorțului contribuie și ele negativ la degradarea relației dintre membrii familiei. Chiar dacă, uneori, părinții nu sunt atât de afectați de acest proces al despărțirii, copilul este întotdeauna cel care suferă cel mai mult, acest lucru putând fi traumatizant pentru el. Terapia de familie, însă, vă poate ajuta într-o astfel de situație pentru a nu avea de suferit nici voi și nici copilul dumneavoastră.

Decesul

Decesul unui membru al familiei este și el un subiect extrem de sensibil, fiecare membru resimțind durerea diferit. Ei bine, această durere poate schimba o persoană destul de mult pentru totdeauna sau doar pentru o perioadă de timp. Dacă este vorba despre decesul propriului copil situația devine brusc mult mai complicată deoarece una dintre reacțiile involuntare de apărare este găsirea vinovaților. Din păcate, mulți își învinovățesc partenerul de viață pentru această întâmplare nefericită, relația degradându-se cu viteza luminii.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care este bine să apelați la terapie de familie. Gestionarea emoțiilor și gândurilor în astfel de situații este extrem de dificilă, de aceea este nevoie de un specialist pentru a vă ghida spre o gândire corectă. Cei peste 30 de specialiști în terapie individuală și de familie ai Clinicii Oana Nicolau, cea mai mare clinică de sănătate emoțională din țară conform numărului de specialiști, Nu aștepta ca lucrurile să se înrăutățească pentru a lua măsuri.

Cere ajutorul unui psihoterapeut

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.