Tratamentul cancerului de piele

Medicul dermatolog iti va recomanda diferite tratamente, in functie de tipul de cancer de piele descoperit si de gradul de raspandire a tumorii in organism. 

Chirurgia cancerului de piele

  • Chirurgie micrografica Mohs consta in extirparea tumorii, in straturi subtiri. In timpul interventiei, marginile tumorii si fiecare strat de tumora eliminat sunt examinate la microscop pentru a verifica prezenta celulelor canceroase. Straturile continua sa fie eliminate pana cand se elimina toate celulele canceroase. In acest fel, se indeparteaza tumora in totalitate, dar cu minimul necesar de tesut sanatos, tehnica fiind adesea utilizata pentru a elimina cancerul de piele de pe fata
  • Excizie simpla - tumora este eliminata, impreuna cu u portiuni de tesut sanatos din jur
  • Excizie prin razuire - zona anormala este rasa de pe suprafata pielii cu o lama mica
  • Electrodesicare si chiuretaj - tumora este eliminata cu o chiureta - un instrument ascutit, in forma de lingura. Apoi se foloseste un electrod in forma de ac pentru a trata zona, oprind sangerarea si distrugand celulele canceroase care raman pe marginea ranii. Procesul poate fi repetat de mai multe ori pentru a elimina toate celulele canceroase
  • Criochirurgie sau crioterapie - un tratament care foloseste un instrument pentru a ingheta si distruge tesutul anormal
  • Chirurgie laser - o procedura chirurgicala care foloseste un fascicul ingust de lumina intensa (laser) pentru a taia si elimina o leziune sau o tumora
  • Dermabraziune – presupune indepartarea stratului superior al pielii cu o perie rotativa cu particule mici pentru a indeparta celulele pielii.

 

Radioterapia

In general, este utilizata radioterapia externa pentru tratarea cancerului de piele.

Chimioterapia

Chimioterapia este folosita pentru tratarea tipurilor de cancer de piele non-melanom si a keratozei actinice. De obicei se aplica pe piele sub forma de crema sau lotiune. 

Terapia fotodinamica

Acest tip de tratament consta in utilizarea unui medicament si un anumit tip de lumina laser pentru a distruge celulele canceroase. Medicamentul este injectat in vena si se activeaza numai atunci cand este expus la lumina. 

Terapia biologica

Consta in utilizarea sistemului imunitar al pacientului pentru a lupta impotriva cancerului. Un exemplu de agent biologic este interferonul. Acesta este administrat prin injectare. 

Terapia tintita

Terapia tintita cu un inhibitor al semnalului de transductie este utilizata pentru a trata carcinomul bazocelular. Inhibitorii semnalului de transductie blocheaza informatia transmisa de la o molecula la alta in interiorul unei celule, distrugand astfel celulele canceroase.