Eşti aici

Chirurgia varicelor

Tratamentul varicelor se poate efectua în 80% din cazuri folosindu-se tehnici endovenoase. Astfel, prin aceste metode minim-invazive, venele dilatate nu mai sunt smulse, calibrul lor fiind redus sau obliterat prin diverse proceduri, ceea ce va duce la eliminarea progresivă a venei.

Tehnicile moderne endovenoase practicate de echipa nostră de specialişti în flebologie permit ameliorarea esteticii piciorului la pacienţii cu varice într-un mod care evită traumatismul metodei clasice, nu necesită anestezie generală sau internare de lungă durată. Reluarea activităţii se va face imediat, pacientul plecând acasă în aceaşi zi, urmând să poarte un ciorap compresiv timp de o săptămână sau mai mult în cazul în care activitatea profesională se desfaşoară predominant în picioare.

Avantajele tehnicilor moderne minim-invazive comparativ cu cele clasice:

  • Proceduri rapide, cu durată de câteva zeci de minute
  • Fără anestezie generală
  • Mobilizare precoce, pacientul deplasându-se singur la câteva ore de la efectuarea intervenţiei
  • Spitalizare de câteva ore, comparativ cu spitalizarea de minim 2 zile în cazul tratamentului tradiţional
  • Disconfort minim
  • Absenţa cicatricilor şi a durerii postoperatorii
Micro-scleroza venelor mici

Micro-scleroza înseamnă injectarea la nivelul venelor dilatate a unui produs specific care determină obturarea şi retracţia vaselorcare se vor fibroza şi vor disparea complet şi permanent sau se vor retrage suficient de mult pentru a nu mai fi vizibile. O tehnică utilizată în cazul venelor foarte mici, puţin vizibile, este Micro-scleroza sub Trans-Iluminaţie care permite obliterarea venelor reticulare care alimentează venele varicoase. Aceste vase cu diametrul de 0,5 -2 mm sunt situate în stratul profund al dermei, fiind astfel puţin vizibile ochiului liber. Pentru a le repera, se aplicaă pe piele fibră optică legată la un generator de lumină rece de tipul celui utilizat în endoscopia gastro-intestinală. Sursa luminoasă intensă şi concentrată intră în derma şi desenează umbra venei cautate, care poate fi atunci puncţionată pentru injectarea lichidul sclerozant.

Scleroterapia cu spumă
Dacă dilaţia venei este moderată, fiind mai mică de 8 mm la nivelul venelor coapsei, vena va fi obliterată prin injectarea unei spume sclerozante. Prin această tehnică denumită procedura Alpha, se introduce un cateter fin plecând de sub genunchi sau glezna pâna la punctul de scurgere proximal. Gamba este bandajată pentru a comprima venele, iar spuma este injectată, retragându-se uşor, progresiv cateterul.
Pentru a localiza venele care nu sunt vizibile la suprafaţă, se poate folosesi metoda ghidată ecografic, care permite injectarea spumei sclerozante sub controlul permanent al procedurii pe ecranul aparatului de ecografie. Astfel, medicul poate verifica în permanenţă şi ştii sigur unde se face injectarea, poate controla cantitatea de produs injectată şi distribuţia ei, precum şi poate observa reacţia imediată a venei.
Laserul endovenos

Daca vena e voluminoasă se foloseşte laserul endovenos. Prin această procedură vena se contractă prin încălzirea colagenului din peretele vasului sub efectul laserului. Pentru a evita transmiterea căldurii la ţesuturile învecinate, se efectuează anestezie locală de-a lungul venei.

Echipa medicala

Medic primar Chirurgie Generala
Medic specialist Chirurgie Generala

Vreau mai multe informatii

Image CAPTCHA

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate