Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Secretul picioarelor care „cresc” odata cu varsta si alte modificari neasteptate

Articol de Dr. Ileana Andreescu
picioarele cresc cu varsta

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Ai purtat pantofi marimea 41 de cand erai tanar. Intotdeauna ti se potriveau perfect - si apoi, intr-o zi, in mod inexplicabil, ti-au devenit mici. Indiferent cat ai incercat, picioarele tale nu se mai simteau confortabil in marimea aceea familiara. Iar daca esti femeie, oricat de mult ti-ai mai dori, a devenit o corvoada sa porti pantofii tai preferati cu varful ascutit si cu toc inalt. 

Este natural ca pe masura ce imbatranesti picioarele tale sa-si schimbe treptat lungimea si latimea, si sa constati ca iti trebuie pantofi cu o jumatate de numar (sau chiar un numar) mai mari, comparativ cu cei pe care ii purtai la 20 de ani. 

Picioarele pot deveni mai late si mai plate, ceea ce le face sa para mai mari, chiar daca lungimea reala nu creste semnificativ. Aceste modificari se datoreaza partial din cauza cresterii in greutate odata cu varsta, care pune o presiune mai mare asupra picioarelor, si partial pentru ca ligamentele si tendoanele isi pierd o parte din elasticitate provocand aplatizarea arcurilor plantare cu alungirea si largirea picioarelor. In plus, pana la varsta de 50 de ani, este posibil sa fi pierdut aproape jumatate din grasimea de pe talpi, largind si mai mult picioarele. Si menopauza poate afecta sanatatea picioarelor, ca urmare a schimbarilor hormonale. 

Este important sa adaptezi incaltamintea la modificarile picioarelor pe masura ce inaintezi in varsta. Alege pantofi cu masura potrivita, cu varfuri largi si sustinere buna, cu toc jos si stabil, care au un rol esential atat pentru confortul picioarelor, cat si pentru prevenirea afectiunilor precum hallux valgus (monturi) sau fasceita plantara (calcai dureros). 

Mergi la un consult la medic sau la un podiatru (un specialist in problemele picioarelor) daca au aparut modificari structurale, daca ai dureri, precum si rani care nu se vindeca, unghii incarnate sau infectii fungice. Este important sa ai grija de sanatatea picioarelor tale. 

Modificari ale picioarelor odata cu inaintarea in varsta

26 oase, 33 de articulatii si peste 100 de muschi, tendoane si ligamente la nivelul picioarelor lucreaza impreuna pentru a ne mentine in pozitie verticala si a ne permite sa mergem. Cu fiecare pas pe care il facem, picioarele absorb de doua pana la trei ori greutatea corpului din cauza atractiei neobosite a gravitatiei. Acest lucru isi pune amprenta asupra picioarelor tale pe masura ce imbatranesti. 

Picioarele se aplatizeaza si devin mai lungi odata cu inaintarea in varsta

Desi picioarele nu mai cresc literalmente dupa varsta de aproximativ 20 ani (atunci cand cresterea in inaltime se opreste), ele pot deveni mai lungi si mai late in timp. 

Schimbarea dimensiunii si formei este un semn ca piciorul imbatraneste. Acest lucru se intampla deoarece bolta piciorului (portiunea curbata de pe partea inferioara a fiecarui picior) tinde sa se aplatizeze pe masura ce ligamentele si tendoanele piciorului isi pierd rezistenta si capacitatea de a se reface pe masura ce inaintam in varsta. Apare o „cadere” a arcului plantar, ceea ce aplatizeaza si alungeste piciorul si degetele de la picioare. 

La asta se adauga si greutatea in plus. Majoritatea oamenilor se ingrasa pe masura ce imbatranesc - iar acele kilograme in plus apasa pe ligamentele si tendoanele care sustin piciorul. Drept urmare, piciorul se poate largi si lungi. Cresterea in greutate poate schimba, de asemenea, mecanica mersului, punand o presiune suplimentara care schimba forma picioarelor. 

Aproape toata lumea va experimenta o modificare a dimensiunii piciorului pe masura ce imbatraneste. Pantofii vechi devin stramti si inconfortabili.

Grasimea de pe talpi se subtiaza

Pernutele adipoase de pe talpile picioarelor se subtiaza ca parte a procesului de imbatranire. De fapt, aproximativ jumatate din rezervele de grasime dispar pana la varsta de 50 de ani. Pernutele de grasime amortizeaza si absorb socurile in special la nivelul calcaiului, iar pierderea amortizarii poate face dureros mersul, alergarea sau saritul. 

Pielea devine mai uscata si mai subtire

Pielea de pe picioare tinde sa se subtieze si sa se deshidrateze odata cu inaintarea in varsta. Acest lucru se intampla atunci cand stratul profund al pielii pierde grasime, iar glandele sebacee devin mai putin productive de-a lungul anilor. 

Exista, de asemenea, o reducere a colagenului (o proteina care ofera rezistenta), a elastinei (o proteina care ofera elasticitate), a reinnoirii celulelor pielii (procesul de eliminare a celulelor moarte ale pielii si inlocuirea lor cu altele noi) si a alimentarii cu sange. Rezultatul final este ca pielea picioarelor devine mai uscata si mai predispusa la dezvoltarea bataturilor, are nevoie de mai mult timp pentru vindecare si este mai susceptibila la infectii. 

Unghiile de la picioare se ingroasa

Unghiile de la picioare care odinioara erau subtiri si transparente cresc mai lent, se pot ingalbeni si se pot ingrosa, devenind dificil de taiat. Unghiile groase si decolorate pot aparea din mai multe motive,  ca de exemplu, circulatie deficitara, infectii fungice, modificari hormonale sau traumatisme repetate ale unghiilor. Unghiile groase de la picioare pot fi foarte sensibile, chiar daca placa unghiala in sine este formata din tesut mort numit keratina. 

Articulatiile devin dureroase si se rigidizeaza

Artroza piciorului se dezvolta de obicei incepand cu varsta de 50 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati. Apare pe masura ce articulatiile se deterioreaza si se inflameaza, ca urmare a uzurii articulatiilor in timp, ducand la durere, rigiditate si probleme de mobilitate. Afecteaza mai ales mijlocului piciorului, degetul mare si glezna. 

Menopauza poate afecta forma si marimea picioarelor

Nivelul scazut de estrogen de la menopauza reduce continutul de colagen si apa din tesuturile conjunctive, facand ligamentele mai putin elastice si puternice, provocand aplatizarea arcurilor plantare si largirea picioarelor. 

Odata cu varsta si schimbarile hormonale, tesutul adipos natural care acopera varfurile si calcaiele picioarelor se poate diminua, ducand la disconfort sau durere, mai ales la mers sau stat in picioare perioade lungi de timp.  

In plus, se adauga umflarea piciorelor (edemul), fie ca urmare a schimarilor hormonale care provoaca retentie de lichide, fie daca suferi de varice cu insuficienta venoasa cronica. Pielea devine uscata, subtire si crapata la calcaie, putand sa apara bataturi, iar unghiile sunt mai fragile, ceea ce creste disconfortul. 

Dupa varsta de 50 ani, pot sa apara o serie de afectiuni la nivelul picioarelor

Picioarele tale trec prin modificari structurale semnificative de-a lungul anilor. Aceste modificari duc adesea la diverse deformari care iti pot afecta serios mobilitatea si confortul zilnic. Recunoasterea acestor afectiuni comune te ajuta sa intelegi de ce este important sa-ti schimbi marimea incaltamintei si sa stii cand este momentul sa soliciti tratament profesional. 

Piciorul plat dobandit al adultului

Piciorul plat dobandit al adultului este o aplatizare sau prabusire progresiva a arcului medial al piciorului. Afectiunea se dezvolta la persoanele cu varsta peste 40 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati. 1 din 3 persoane sufera de aplatizarea arcului piciorului la varste inaintate. 

Cauza este o disfunctie a tendonului tibial posterior, una dintre principalele structuri de sustinere a boltei palatine. Cand tendonul tibial posterior se inflameaza, se suprasolicita sau se rupe, se poate intinde, provocand colapsul arcului medial al piciorului. Piciorul plat dobandit al adultului poate progresa de la durere de-a lungul interiorului piciorului si gleznei in stadiile incipiente, pana la deformare avansata si artroza piciorului. 

Hallux valgus

Modificarile formei piciorului pot cauza hallux valgus (monturi), o proeminenta osoasa dura pe partea laterala a degetului mare (haluce) care creste pe masura ce degetul este deviat din pozitia sa spre interior. Pantofii ingusti nu mai pot fi purtati si este nevoie sa cauti pantofi care ofera o zona mai lata pentru degete, confectionati dintr-un material flexibil. 

Monturile sunt mai frecvente in randul femeilor (in medie 30% au monturi) din cauza obiceiului lor de a purta incaltaminte cu varfuri inguste si cu toc inalt, dar si barbatii (13%) sufera de hallux valgus. Istoricul familial joaca, de asemenea, un rol important. Hallux valgus afecteaza aproximativ o treime dintre persoanele de peste 65 de ani. 

Atelele pentru haluce nu sunt de mare ajutor, asa incat pentru formele avansate cu durere constanta, interventia chirurgicala este singura modalitate de a repozitiona cu succes degetul mare de la picior. Este o operatie de complexitate ridicata si are o perioada de recuperare de cateva saptamani. 

Degetul in ciocan

Degetul in ciocan, o deformare care insoteste frecvent hallux valgus, apare atunci cand un deget de la picior - cel mai frecvent al doilea deget de la picior - este tras inapoi si in sus in raport cu celelalte degete de la picior. Aceasta deformare devine adesea rigida in timp, creand bataturi si calusuri dureroase care ingreuneaza mersul. Incaltamintea cu o zona a degetelor mai lata si mai bombata, dintr-un material moale si flexibil, poate ajuta la ameliorarea presiunii asupra articulatiei. 

Fasceita plantara

Fasceita plantara este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care apar durerile de calcai odata cu inaintarea in varsta, de obicei intre 40 si 60 de ani. Fasceita plantara este caracterizata prin inflamatia fasciei plantare, tesutul conjunctiv care se intinde de-a lungul talpii piciorului. Poate fi cauzata de structura piciorului (cum ar fi arcadele inalte sau picioarele plate), de petrecerea mult timp in picioare in fiecare zi sau de purtarea de incaltaminte care nu ofera sustinere. 

Bataturi si calusuri

Bataturile sunt mai mici si mai adanci decat calusurile si au un centru dur inconjurat de piele umflata. Pot fi dureroase la apasare. Bataturile tari se formeaza adesea pe varful degetelor de la picioare sau pe marginea exterioara a degetului mic de la picior. Bataturile moi tind sa se formeze intre degete. 

Calusurile sunt rareori dureroase si tind sa se dezvolte pe punctele de presiune, cum ar fi calcaiele si varfurile picioarelor. Pot varia in dimensiune si forma si sunt adesea mai mari decat bataturile. 

Bataturile si calusurile se formeaza ca raspuns protector al pielii la frecare, presiune sau iritatii repetate, creand o piele ingrosata si intarita pentru a proteja straturile subiacente, cel putin intr-o prima faza. Totusi, in timp, pielea intarita si groasa poate apasa pe nervi sau pe osul de dedesubt, devenind o sursa de disconfort sau durere, anuland scopul protector, cu atat mai mult cu cat incaltamintea este nepotrivita. 

Se recomanda incaltaminte care ofera suficient spatiu pentru degete pentru a ajuta la ameliorarea disconfortului cauzat de aceste zone intarite ale pielii. Cumpara pantofi atunci cand picioarele sunt cel mai umflate, de obicei la sfarsitul zilei. Daca folosesti branturi sau talonete, asigura-te ca probezi pantofii cu ele. 

hallux valgus (monturi)

9 sfaturi pentru a mentine picioarele cat mai sanatoase pe masura ce inaintezi in varsta

Desi este natural ca picioarele sa se schimbe in timp, exista lucruri pe care le poti face pentru a le mentine cat mai sanatoase posibil. Iata cum sa-ti ingrijiesti picioarele: 

Alege incaltamintea potrivita

Incaltamintea nepotrivita poate duce la aparitia unor afectiuni la nivelul picioarelor, cum sunt monturile sau fasceita plantara (durere in calcai), precum si la afectarea echilibrului, cu risc crescut de caderi. Ca urmare, pe masura ce picioarele se schimba, este esential sa porti incaltaminte potrivita si care ofera sustinere si amortizare adecvata. 

Cauta pantofi cu suficient spatiu in zona degetelor, o talpa flexibila care se indoaie odata cu piciorul, dar cu o buna sustinere a arcului plantar, o talpa texturata pentru a preveni alunecarea si un toc jos si robust. Talonetele pot ajuta, de asemenea, daca arcului plantar este aplatizat si amelioreaza confortul atunci cand stai in picioare pentru perioade lungi de timp. 

Verifica-ti picioarele in mod regulat

Examineaza-ti picioarele regulat. Fii atent la rani, basici, modificari de culoare, unghii ingrosate sau decolorate, crapaturi intre degetele de la picioare si bataturi. Acest lucru este deosebit de important pentru persoanele cu varsta peste 60 de ani si cele cu diabet. 

Mentine pielea picioarelor hidratata

Foloseste zilnic o crema de picioare hidratanta, in special dupa baie, pentru a preveni crapaturile, care predispun la infectii. Cauta creme care contin uree sau acid lactic, care pot ajuta la inmuierea pielii uscate si aspre. Acorda o atentie deosebita calcaielor, care au tendinta de a se usca, si usuca bine spatiul dintre degete, unde se pot dezvolta bacteriile. Bea o cantitate adecvata de apa pentru a mentine echilibrul general al fluidelor. 

Unghiile tale vor deveni probabil mai fragile pe masura ce imbatranesti si se pot ingalbeni, cu atat mai mult daca le dai des oja. Incearca sa ai zile fara oja, pentru a le lasa sa „respire” intre schimbarile de oja. 

Fa bai si masaj pentru picioare

Rasfata-ti picioarele cu bai regulate in apa calda cu saruri pentru a ameliora tensiunea musculara si reduce umflarea. Nu numai ca vei avea o senzatie placuta, insa apa calda si masajul bland al picioarelor pot imbunatati circulatia si pot ameliora disconfortul. 

Fa exercitii regulat

Practicarea regulata a unei activitati fizice este esentiala pentru mentinerea sanatatii picioarelor. Exercitiile usoare, cu impact redus, precum mersul, inotul, Thai chi sau yoga, pot ajuta la imbunatatirea circulatiei, la intarirea si mentinerea muschilor si la mentinerea flexibilitatii picioarelor. 

Intinde gambele zilnic

Exercitiile de intindere, in special pentru gambe si fascia plantara, pot, de asemenea, ameliora durerile de picioare. 

Stai in picioare, sprijinindu-te in lateral de spatarul unui scaun. Du un picior usor in fata. Cu genunchiul piciorului din fata usor indoit, apleaca-te spre podea pana simti ca muschiul se intinde. Mentine pozitia timp de cateva secunde si repeta cu celalalt picior. Fa acest exercitiu dimineata si seara inainte de culcare. 

Mentine o greutate sanatoasa

Gestionarea greutatii poate reduce presiunea asupra picioarelor, reducand riscul aparitiei unor afectiuni precum fasceita plantara sau durerile articulare. O dieta echilibrata, bogata in calciu si vitamina D, poate, de asemenea, ajuta la mentinerea sanatatii oaselor si la prevenirea osteoporozei pentru femeile aflate la menopauza. 

Consulta un podiatru

Un podiatru este un specialist in diagnosticarea, tratarea si prevenirea afectiunilor piciorului, de la probleme comune (bataturi, unghii incarnate, micoze) la complicatii severe (picior diabetic). Specialistul podiatru are pregatire medicala, desi in prezent profesia nu este inca recunoscuta oficial in Romania. Podiatrul iti poate oferi orteze personalizate si sfaturi specifice pentru dureri persistente sau modificarile structurale. 

Consulta un medic

Daca ai dureri persistente la nivelul piciorului sau articulatiei gleznei sau monturi, mergi la un chirurg ortoped pentru a evalua gradul de severitate si a discuta despre optiunile de tratament. Consulta un medic neurolog daca ai amorteala si furnicaturi la nivelul picioarelor, in special daca suferi de diabet. De asemenea, discuta cu medicul de familie daca picioarele se umfla si sunt dureroase in mod constant sau daca ai rani care nu se vindeca. Un medic dermatolog iti poate recomanda un tratament antifungic daca ai o micoza la nivelul unghiilor.

Surse de informatie:

  • www.uclahealth.org
  • www.health.harvard.edu
  • www.everydayhealth.com
  • www.health.clevelandclinic.org
  • www.mayoclinic.com

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.