Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Exista mai mult de 2 tipuri de diabet: afla care sunt diferențele

Articol de Ileana Andreescu Senior Medical Editor
Diabetul este un termen generic pentru o serie de afectiuni care determina cresterea nivelului de zahar in sange (cresterea glicemiei), dar cauzele care stau la baza acestora variaza foarte mult. In ciuda folosirii aceluiasi termen medical „diabet zaharat” (sau simplu „diabet”), exista peste o duzina de tipuri diferite de diabet. Majoritatea oamenilor cunosc tipurile principale de diabet - diabetul de tip 1 si 2, care de altfel reprezinta 97% din cazuri.

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Diabetul de tip 1 este rezultatul distrugerii celulelor producatoare de insulina din pancreas de catre sistemul imunitar, in timp ce diabetul de tip 2 este caracterizat de incapacitatea organismului de a utiliza insulina, obezitatea, in special cea abdominala, fiind un factor de risc major. Exista insa si diabetul care apare doar in sarcina, numit diabet gestational si chiar tipuri mai neobisnuite, cum ar fi diabetul de tip 3 legat de Boala Alzheimer, diabetul pancreatic sau de tip 3c sau diabetul de tip 5 legat de malnutritie. 

In functie de perspectiva, clasificarea nu este chiar atat de clara pe cat sugereaza numerotarea, insa ceea ce poate parea complicat pentru pacienti, poate fi o mai buna clarificare pentru oamenii de stiinta si medici. Pe masura ce stiinta medicala evolueaza, se modifica si clasificarea diabetului. Cunoasterea subtipurilor de diabet poate ajuta la tratarea mai adecvata a bolii. 

Iata un ghid al diferitelor tipuri de diabet, inclusiv subtituri despre care poate ca nu ai auzit, impreuna cu informatii despre ceea ce le diferentiaza, cauzele lor si cum pot fi tratate. 

Diabetul zaharat de tip 1, tip 2 si diabetul gestational

Diabetul zaharat de tip 1 si 2 si diabetul gestational sunt cele 3 tipuri de diabet recunoscute de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si de toate societatile medicale din lume. De asemenea, sunt acceptate si alte tipuri rare de diabet, care sunt diferentiate in functie de cauza lor, cum ar fi fibroza chistica, tratamentul cu steroizi sau diverse afectiuni genetice. 

Diabet zaharat de tip 1 (diabet autoimun)

Diabetul zaharat de tip 1 reprezinta aproximativ 8% din toate cazurile de diabet si este considerat o boala autoimuna. Pancreasul produce putina sau deloc insulina, ca urmare a faptului ca sistemul imunitar ataca si distruge propriile celule din pancreas care sintetizeaza insulina. Pentru a supravietui, pacientii cu diabet de tip 1 trebuie sa-si administreze zilnic insulina, pe tot parcursul vietii. Daca nu este tratat, hiperglicemia poate duce la cetoacidoza diabetica, o complicatie serioasa care poate pune viata in pericol.

Desi diabetul zaharat de tip 1 se poate dezvolta si la adulti, apare de obicei in copilarie sau adolescenta, existand doua varfuri cand este mai frecvent: intre 4-7 ani, respectiv 10-14 ani. Se considera ca predispozitia genetica si factorii de mediu (de exemplu, infectiile virale) determina aparitia acestui tip de diabet.

In trecut, diabetul zaharat de tip 1 era cunoscut sub denumirea de diabet juvenil sau diabet insulinodependent.

Diabet zaharat tip 2 (diabet cu rezistenta la insulina)

Diabetul zaharat de tip 2 este cel mai frecvent tip de diabet, reprezentand 90% dintre toate cazurile. 

Spre deosebire de diabetul de tip 1, la pacientii cu diabet de tip 2 pancreasul produce insulina, dar celulele organismului nu pot raspunde pe deplin la aceasta (devin rezistente la insulina). Deoarece insulina nu poate functiona corect, nivelurile de glucoza din sange continua sa creasca, eliberandu-se si mai multa insulina. Acest lucru poate duce in cele din urma la epuizarea pancreasului. Drept urmare, se produce din ce in ce mai putina insulina, provocand niveluri si mai mari de glucoza in sange (hiperglicemie). 

Ca urmare a epidemiei de obezitate din ultimii ani, Federatia Internationala de Diabet a evidentiat ca exista o crestere continua a prevalentei diabetului de tip 2. Peste 90% din persoanele cu diabet zaharat de tip 2 sunt supraponderale sau obeze. Excesul de greutate, in special grasimea abdominala, contribuie la rezistenta la insulina si poate duce la dezvoltarea diabetului de tip 2. Chiar si o mica pierdere in greutate (5-7%) poate imbunatati semnificativ controlul glicemiei si poate reduce riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2. 

Poti face diabet zaharat de tip 2 la orice varsta. Totusi, acest tip de diabet apare mai frecvent la persoanele de varsta mijlocie (> 45 ani) si in varsta. Din cauza cresterii obezitatii, a stilului de viata sedentar si a alimentatiei nesanatoase, diabetul de tip 2 este in crestere si la copii, adolescenti si adultii tineri. 

Multi pacienti nu au deloc simptome. De aceea, diabetul de tip 2 poate ramane nedepistat multi ani dupa debut, pacientul fiind diagnosticat frecvent cand apare o complicatie sau ca urmare a testarii de rutina a glucozei in sange cu analiza glicemia pe nemancate (a jeun) si/sau hemoglobina glicozilata HbA1c - un indicator al valorii medii a glicemiei cu 2-3 luni anterior testarii. 

Tratamentul principal al diabetului de tip 2 il reprezinta un stil de viata sanatos - dieta sanatoasa si practicarea regulata de exercitii fizice. Daca initial pacientii isi pot gestiona boala cu aceste masuri, odata cu trecerea timpului, cei mai multi vor avea nevoie de medicamente antidiabetice orale si/sau insulina pentru a-si controla nivelul de glucoza din sange. 

Netratat, diabetul de tip 2 determina un nivel constant ridicat de glucoza in sange care poate duce la boli serioase care afecteaza inima si vasele de sange, ochii, rinichii si nervii. In plus, persoanele cu diabet au un risc mai mare de a face infectii. Aceste complicatii se dezvolta gradual - cu cat ai diabet zaharat de mai mult timp si cu cat glicemia este mai putin controlata, cu atat este mai mare riscul de complicatii pe termen lung. Diabetul zaharat de tip 2 este o cauza principala de boli cardiovasculare, orbire, insuficienta renala si amputatie a membrelor inferioare.

Diabet gestational (diabet legat de sarcina)

Diabetul gestational este diabetul care este diagnosticat pentru prima data in timpul sarcinii. Este definit ca hiperglicemia aparuta intre saptamanile 24 si 28 de sarcina. Apare ca urmare a modificarilor hormonale din sarcina care fac organismul rezistent la insulina. 

Diagnosticul se pune pe baza unor valori glicemice diferite de cele considerate pentru celelalte tipuri de diabet zaharat. Testulul oral de toleranta la glucoza (TTGO) este analiza de screening care se efectueaza in saptamanile 24-28. Daca femeia insarcinata are un risc crescut (suprapondere sau obezitate, varsta > 35 ani, nasterea unui copil mare intr-o sarcina anterioara, istoric de diabet gestational, istoric familial de diabet etc.), medicul obstetrician va recomanda efectuarea testulului mai devreme. 

Tipuri rare de diabet zaharat

Aproximativ 1.5-3% dintre oameni traiesc cu forme rare de diabet, care pot fi grupate in urmatoarele 8 categorii:

  • LADA (diabetul autoimun latent la adulti) este o forma de diabet de tip 1 care se dezvolta la varsta adulta si progreseaza intr-un ritm mai lent decat diabetul de tip 1;
  • MODY (diabetul cu debut la maturitate al tinerilor) este o forma genetica rara de diabet care se dezvolta de obicei inainte de varsta de 25 de ani, ca urmare a mutatiilor genetice mostenite;
  • Diabetul neonatal apare in primele sase luni de viata. Este similar diabetului de tip 1 la copiii cu varsta peste sase luni;
  • Diabetul secundar se dezvolta din cauza altor afectiuni medicale sau medicamente, cum ar fi fibroza chistica, pancreatita sau utilizarea corticosteroizilor;
  • Diabetul indus de steroizi se poate dezvolta la unele persoane care iau steroizi si este mai frecvent la cei cu risc crescut de diabet zaharat de tip 2;
  • Diabetul insipid apare atunci cand rinichii nu pot retine apa. Aceasta duce la sete extrema si urinare frecventa, dar nu afecteaza nivelul glicemiei;
  • Sindromul Alström este o boala genetica rara, incurabila, care poate cauza diabet zaharat de tip 2;
  • Sindromul Wolfram este o boala genetica rara, incurabila, care provoaca diabet zaharat, diabet insipid, atrofie optica si surditate. 

Inca 5 tipuri „noi” de diabet de tip 1 si 2?

Diabetul tocmai a devenit putin mai complicat sau mai clar, in functie de perspectiva, ca urmare a unui studiu efectuat de cercetatorii din Scandinavia care au propus o clasificare noua a diabetului zaharat in 5 subtipuri, in loc de doua, care prezice riscul de complicatii grave si ofera sugestii de tratament. 

Studiul, realizat de Centrul de Diabet al Universitatii Lund din Suedia si Institutul de Medicina Moleculara din Finlanda, a monitorizat, incepand cu anul 2008, 13.720 de pacienti nou diagnosticati cu diabet, cu varste cuprinse intre 18 si 97 ani. 

Cercetarea a fost publicata in martie 2018  in revista medicala The Lancet Diabetes & Endocrinology si a incadrat pacientii cu diabet zaharat din Suedia si Finlanda in 5 grupuri distincte:

  • Unul dintre grupuri a fost similar cu diabetul de tip 1
  • Celelalte 4 grupuri au fost „subtipuri” ale diabetului zaharat de tip 2. Trei dintre grupuri au fost considerate forme severe ale bolii, in timp ce doua grupuri au fost considerate forme usoare. 

Cele 5 tipuri noi de diabet de tip 1 si 2 propuse sunt:

  • Diabet autoimun sever (grupul 1) - aceasta forma este similara cu diabetul de tip 1. Persoanele din acest grup erau relativ tinere cand au fost diagnosticate si nu erau supraponderale. Aveau o boala  autoimuna care le impiedica sa produca insulina;
  • Diabet sever cu deficit de insulina (grupul 2) - aceasta forma a fost similara cu grupul 1 - persoanele erau relativ tinere la momentul diagnosticarii si nu erau supraponderale. De asemenea, nu produceau multa insulina. Dar, in mod specific, sistemul lor imunitar nu era cauza bolii. Persoanele din acest grup „pareau ca au diabet de tip 1”, dar nu aveau „autoanticorpi” care sa indice diabetul de tip 1. Cercetatorii nu sunt siguri de ce se intampla acest lucru, dar pacientii din acest grup ar putea avea un deficit al celulelor din pancreas care produc insulina;
  • Diabet sever rezistent la insulina (grupul 3) - aceasta forma a aparut la persoanele supraponderale si cu rezistenta ridicata la insulina, ceea ce inseamna ca organismul lor producea insulina, dar celulele nu raspundeau la aceasta;
  • Diabet usor asociat cu obezitatea (grupul 4) - acest tip de diabet a fost diagnosticat la persoanele care aveau o forma mai usoara a bolii, fara tulburarile metabolice comparativ cu pacientii din grupul 3 si care aveau tendinta de a fi obezi;
  • Diabet usor asociat cu varsta (grupul 5) - este similar cu grupul 4, dar persoanele erau mai in varsta la momentul diagnosticarii. Aceasta a fost cea mai frecventa forma de diabet, afectand aproximativ 40% dintre persoanele din studiu. 

Noua clasificare este utila, insa cercetatorii acestui studiu nu sugereaza eliminarea diagnosticelor de diabet de  tip 1 si tip 2. Mai degraba, studiul scadinavian a descoperit ca diferite grupuri de pacienti prezinta un risc mai mare de a dezvolta complicatii, ceea ce va permite un tratament mai adecvat. Acest lucru ar putea insemna o abordare mai „individualizata” a gestionarii in viitor a diabetului, prin adaptarea si directionarea tratamentului precoce catre pacientii care ar beneficia cel mai mult. 

„Cei care beneficiaza cel mai mult de noile metode de diagnosticare sunt cei mai rezistenti la insulina (Grupul 3), deoarece in prezent sunt cei care sunt tratati cel mai gresit.” - au spus cercetatorii.

Grupurile 2 si 3 sunt forme severe de diabet care sunt „ascunse in diabetul de tip 2”. Pacientii din aceste grupuri ar putea beneficia de un tratament agresiv pentru a preveni complicatiile diabetului. Persoanele din grupul 3 au prezentat cel mai mare risc de boala cronica de rinichi, o complicatie severa a diabetului, in timp ce persoanele din grupul 2 au prezentat cel mai mare risc de retinopatie, o alta complicatie a diabetului care poate provoca pierderea vederii.

Cercetatorii au remarcat ca studiul lor nu poate confirma daca toate cele 5 grupuri de diabet au cauze diferite sau daca clasificarea persoanelor s-ar putea schimba in timp, asa ca este nevoie de studii viitoare care sa analizeze aceste intrebari. 

Exista diabet de tip 3 si 4?

Desi nu sunt recunoscute oficial de OMS sau de alte organizatii internationale de diabetologie, unele grupuri medicale au identificat si alte tipuri de diabet. Acesti termeni sunt informali (nu reprezinta un diagnostic medical recunoscut sau o clasificare clinica) si categoriile propuse de diabet sunt bazate pe cercetare:

  • Diabetul de tip 3 - conform Asociatiei de Cercetare a Alzheimerului, diabetul de tip 3 arata legatura intre rezistenta la insulina si boala Alzheimer;
  • Diabetul de tip 4  - oamenii de stiinta de la Institulul Salk pentru Studii Biologice din San Diego, California, folosesc acest termen pentru a descrie rezistenta la insulina legata de varsta, care apare la persoanele in varsta, dar slabe. 

Care este legatura dintre Alzheimer si diabetul de tip 3?

Studiile au aratat clar ca obezitatea si diabetul de tip 2 pot creste riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Dar in ultimii 10 ani, a inceput sa se discute despre o alta forma de diabet: diabetul de tip 3 care este asociat cu boala Alzheimer.

Diabetul de tip 3 apare atunci cand neuronii din creier devin incapabili sa raspunda la insulina, care este esentiala pentru activitati cognitive de baza, cum ar fi memoria si invatarea. Cercetatorii cred ca deficitul de insulina este esential pentru declinul cognitiv al bolii Alzheimer. Se pare ca motivul este o varianta a genei Alzheimer, cunoscuta sub numele de APOE4. 

Cercetatorii au descoperit ca mutatia APOE4, prezenta la aproximativ 20% din populatia generala si in mai mult de jumatate din cazurile de dementa Alzheimer, este responsabila de intreruperea modului in care creierul proceseaza insulina. In cadrul studiilor pe modele de animale, soarecii de laborator cu mutatia APOE4 au prezentat o afectare a insulinei, in special la varste inaintate. De asemenea, o dieta bogata in grasimi ar putea accelera procesul la soarecii de varsta mijlocie care poarta gena. 

Ce se stie despre diabetul de tip 4?

Fondat de Jonas Salk, dezvoltatorul primului vaccin poliomielitic, Institutul Salk din California, Statele Unite ale Americii, este o organizatie independenta, non-profit, care se claseaza constant in top 5 institute de cercetare de elita din lume, din echipa caruia fac parte oameni de stiinta de talie mondiala. 

Laboratoarele Institutului Salk au descoperit ca diabetul la soarecii in varsta si slabi are o cauza celulara diferita fata de diabetul de tip 2, care este determinat de obezitate. Soarecii cu diabet de tip 4 aveau niveluri anormal de ridicate de celule imune numite celule T reglatoare (Treg) in interiorul tesutului adipos. Pe de alta parte, soarecii cu diabet de tip 2 aveau niveluri anormal de scazute de Treg in tesut, in ciuda faptului ca aveau mai mult tesut adipos. 

Interventia terapeutica care blocheaza acumularea celulelor Treg in grasime inverseaza diabetul de tip 4 asociat cu varsta. Cu toate acestea, acest tip de terapie nu previne rezistenta la insulina in diabetul de tip 2. Cercetatorii continua sa studieze daca acelasi proces va ajuta oamenii cu acest tip de diabet. 

Ce este diabetul de tip 3c (diabet pancreatic)?

Exista, de asemenea, un tip de diabet numit diabet de tip 3c sau diabet pancreatic. 

Diabetul de tip 3c se dezvolta atunci pancreasul sufera leziuni, ca de exemplu, din cauza unor boli precum cancer de pancreas, pancreatita cronica sau fibroza chistica. De asemenea, oamenii pot dezvolta diabet de tip 3c in urma operatiei prin care este excizat chirurgical tot sau o parte din pancreas. Deteriorarea pancreasului reduce productia si eliberarea de insulina, provocand diabet. 

Diabetul de tip 3c este adesea diagnosticat eronat ca tipul 2 si tratat inadecvat. Spre deosebire de diabetul de tip 2, acesta nu poate fi reversibil doar prin simpla modificare a stilului de viata. Diabetul de tip 3c este gestionat cu medicamente antidiabetice orale si/sau insulina. 

Diabetul de tip 5 (diabetul legat de malnutritie) - cel mai recent tip de diabet recunoscut oficial

Diabetul zaharat de tip 5 este o forma distincta de boala. Se crede ca provine din afectarea pancreasului din cauza deficitelor nutritionale pe termen lung, in special in timpul copilariei sau adolescentei. Diabetul de tip 5 este legat de malnutritia infantila si afecteaza 20-25 de milioane de adolescenti si tineri adulti din tarile sarace, in special din Asia si Africa. 

In primavara anulului 2025, grupul de experti in diabet, inclusiv din partea Federatiei Internationale de Diabet si a Asociatiei Americane de Diabet au votat in unanimitate ca diabetul asociat cu malnutritia ar trebui considerat o forma distincta a bolii.  

Boala este cunoscuta de peste 70 de ani, dar adesea era clasificata eronat drept diabet de tip 1. Hiperglicemia era diagnosticata la pacientii tineri si slabi, ceea ce sugera un astfel de diabet, dar la care insulina nu avea efect sau, in unele cazuri, a cauzat un nivel periculos de scazut al zaharului din sange. De asemenea, acesti pacienti nu pareau sa aiba diabet de tip 2, care este de obicei asociat cu obezitatea. 

Intr-un studiu publicat in 2022 in Revista medicala Diabetes Care, oamenii de stiinta au demonstrat ca diabetul asociat cu malnutritia este fundamental diferit de tipurile 1 si 2. Se pare ca persoanele cu aceasta forma de diabet au un defect profund in capacitatea de a secreta insulina. Lipsa insulinei nu este cauzata de sistemul imunitar, ca in diabetul de tip 1. In schimb, se datoreaza faptului ca persoana nu a primit in timpul copilariei nutritia corecta, in special cantitatea necesara de proteine, pentru a ajuta pancreasul sa se dezvolte normal. 

„Diabetul asociat cu malnutritia este mai frecvent decat tuberculoza si aproape la fel de frecvent ca HIV/SIDA, dar lipsa unei denumiri oficiale a impiedicat eforturile de diagnosticare a pacientilor sau de gasire a terapiilor eficiente. Sper ca aceasta recunoastere oficiala ca diabet zaharat de tip 5 va duce la progrese despre aceasta boala neglijata de mult timp, care afecteaza grav oamenii si care este adesea fatala.” - a mentionat prof. dr. Meredith Hawkins la Congresul Mondial de Diabet IDF 2025. 

In 2010, dr. Hawkins a fondat Institutul Global de Diabet de la Colegiul de Medicina Albert Einstein din Toronto, Canada, care a stat la baza eforturilor internationale de a descoperi defectele metabolice ale diabetului asociat cu malnutritia - un pas crucial catre gasirea unor tratamente eficiente. 

Diabetul de tip 5 poate fi cauzat si de infometare?

Desi malnutritia timpurie este caracteristica definitorie a diabetului de tip 5, constientizarea acestei afectiuni poate fi benefica si pentru persoanele din tarile cu venituri mari care prezinta o pierdere importanta in greutate ca urmare a tratamentelor pentru obezitate, ca de exemplu chirurgia bariatrica si medicamentele GLP-1 . 

Ingrijorarile legate de pierderea severa in greutate au venit de la medicii din Japonia, care au constatat ca femeile tinere care se infometeaza intentionat prezinta un profil clinic similar cu cel al persoanelor cu diabet zaharat de tip 5. 

O pierdere semnificativa in greutate poate reduce masa musculara, ceea ce afecteaza modul in care organismul proceseaza glucoza. Muschiul scheletic este cel mai mare tesut sensibil la insulina al organismului si este responsabil pentru o mare parte din absorbtia glucozei. Pierderea masei musculare este asociata cu rezistenta la insulina, ceea ce poate duce la niveluri ridicate ale zaharului in sange. 

Totusi, inca trebuie prudenta din partea personalului medical in a eticheta aceste cazuri drept diabet zaharat de tip 5. Tipul 5 clasic de diabet este cauzat de malnutritie la o varsta frageda si sunt necesare studii suplimentare despre diabetul cauzat prin infometare, spun expertii. 

Exista diabet zaharat de tip 7?

Nu, diabetul de tip 7 nu reprezinta o clasificare recunoscuta sau oficiala a diabetului. Exista, totusi, un subtip al diabetului zaharat cu debut la maturitate al tinerilor (MODY) denumit MODY7. MODY este o forma rara de diabet (1-5% din toate cazurile) cu debut in copilarie sau la inceputul varstei adulte, de obicei inainte de 25 de ani. Se mosteneste autosomal dominant, ceea ce inseamna ca, daca unul dintre parinti are mutatia, exista o sansa de 50% ca aceasta sa fie transmisa copilului, care va face boala, la randul sau. 

MODY7 este o forma monogenica de diabet, cauzata de mutatia unei singure gene - gena KLF11. Reprezinta <1% din toate cazurile de MODY. MODY7 se caracterizeaza printr-o secretie deficitara de insulina. Unii pacienti cu MODY7 pot fi tratati in stadiile incipiente ale bolii cu dieta si medicamente antidiabetice orale, insa terapia cu insulina devine necesara ulterior. 

Surse de informatie:

  • www.idf.org
  • www.verywellhealth.com
  • www.salk.edu
  • www.livescience.com
  • www.bhf.org.uk
  • www.newsnetwork.mayoclinic.org
  • www.medanta.org
  • www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov 

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.