EDU.REGINAMARIA.RO

Rolul terapiei cu oxigen hiperbaric in recuperarea post infectie COVID-19

Infectia cauzata de noul coronavirus ataca indeosebi plamanii si sistemul respirator, provocand uneori leziuni semnificative, ale caror consecinte pot persista inclusiv dupa vindecarea pacientilor. Au fost raportate numeroase cazuri in care pacientii care s-au vindecat de de infectie COVID-19 au continuat sa acuze tulburari cognitive, probleme de respiratie, oboseala si alte simptome neurologice care le afecteaza calitatea vietii. Acest ansamblu de semne si simptome a fost denumit sindrom post-COVID-19. Deocamdata, nu se stie exact de ce acest sindrom se manifesta numai la anumite persoane sau care sunt efectele sale pe termen lung. Cu toate acestea, oamenii de stiinta au identificat nevoia urgenta de a gasi metode de tratament eficient pentru persoanele care sufera de sindrom post-COVID-19 de lunga durata.

Pornind de la rezultatele promitatoare a numeroase studii privind eficienta terapiei alternative cu oxigen hiperbaric in tratamentul infectiei COVID-19 in faza acuta, oamenii de stiinta considera ca oxigenoterapia hiperbara poate fi o solutie eficienta si non-invaziva inclusiv pentru ameliorarea consecintelor bolii pe termen lung.

“In experienta de peste 15 ani in domeniu, am remarcat personal rezultatele foarte bune obtinute in domenii de patologie extrem de diverse - necroze aseptice osoase, sechele post-AVC si alte afectari neurologice, suferinte cardio-respiratorii diverse, suferinte vasculare periferice, accelerarea vindecarilor post-interventii chirurgicale la diverse nivele, sechele respiratorii post-Covid si multe altele. Explicatia este simpla: printr-o oxigenare mult mai buna la nivelul tesuturilor se accelereaza procesele metabolice celulare si se imbunatatesc parametrii functionali ai organelor. In plus, sunt compesate scaderile de vascularizatie, inclusiv la nivel osos sau miocardic. Vindecarea, in orice patologie, este mai rapida si in conditii functionale net superioare”, a declarant prof. univ. dr. Elena-Luminita Sidenco, medic primar Recuperare, medicina fizica si balneologie la Centrul de recuperare medicala din cadrul Policlinicii Sun Plaza din Bucuresti.

De aceeasi parere este si kinetoterapeutul Ciprian Gospodin: “Terapia cu oxigen hiperbaric este un tratament conceput pentru a creste nivelul de oxigen din sange. Marindu-se cantitatea de oxigen in plasma, in sistemul limfatic si celulele nervoase  reusim sa activam circulatia  sanguina a intregului organism. Crescand cantitatea de oxigen transportata de sange, se va restabili funcția tesuturilor hipoxice, iar respirarea oxigenului sub presiune creste abilitatea corpului  de a se vindeca”.

Terapia cu oxigen hiperbaric se realizeaza in conditii de siguranta si cu rezultate foarte bune, inclusiv in recuperarea completa a persoanelor care s-au vindecat de infectie COVID-19 in Policlinica Sun Plaza din Bucuresti. Pacientii pot avea acces la acest tip de terapie in baza unei programari realizate in prealabil.

Terapia cu oxigen hiperbaric ajuta la o mai buna oxigenare a tuturor organelor

Oamenii de stiinta considera ca doua sechele biologice principale ale infectiei COVID-19 care ar putea juca un rol in patogeneza acestui sindrom post-COVID-19. Primul este starea de hipercoagulabilitate care insoteste infectia acuta si care se caracterizeaza printr-un risc crescut de ocluzie a vaselor mici si mari, asociata cu cresterea mortalitatii. Complicatiile neurologice pot fi rezultatul micro-infarctelor din centrul sistemului nervos periferic. A doua consecinta principala a infectiei COVID-19 ar putea fi un raspuns inflamator necontrolat, numit furtuna de cytokine, care poate provoca neuroinflamare, cee ace explica semnele sindromului post-COVID-19.

Micro-infarctele si neuroinflamarea sunt cauze importante ale hipoxiei locale si, in special, a hipoxiei neurologice, adica oxigenerarea insuficienta a organismului, care se poate manifesta sub diferite forme de severitate. Iar una dintre optiunile de inversare a hipoxiei, reducerea neuroinflamarii si inducerea neuroplasticitatii este terapia cu oxigen hiperbaric, care ofera deja rezultate extrem de valoroase in recuperarea post-infectie COVID-19. 

Terapia cu oxigen hiperbaric sau oxigenoterapia hiperbara imbunatateste incarcarea cu oxigen a aerului inspirat si, implicit, saturatia cu oxigen a sangelui arterial, optimizand astfel nivelul de oxigenare al tuturor organelor.

Ce este mai exact oxigenoterapia hiperbara?

Oxigenoterapia hiperbara este un tip de tratament utilizat pentru a accelera vindecarea diferitelor tesuturi si organe. Scopul este de a oferi sangelui o cantitate suficienta de oxygen, prin inhalarea oxigenului pur, pentru a repara tesuturile si a restabili functia normala a organismului.

Terapia cu oxigen hiperbaric a fost folosita pentru prima data in Statele Unite ale Americii (SUA) la inceputul secolului al XX-lea, in timpul epidemiei de gripa spaniola, cand Orville Cunningham a utilizat oxigenul pur pentru a trata cu success persoanele infectate de virusul gripal. In present, oxigenoterapia hiperbara este folosita pentru numeroase afectiuni, de la simple arsuri, la infectii respiratorii si boli ale sistemului osos. 

Oxigenoterapia hiperbara:

  • Stimuleaza vindecarea ranilor prin furnizarea oxigenului pur in tesuturile lipsite de oxigen si stimularea procesului natural de regenerare al tesuturilor si organelor 
  • Previne leziunile de reperfuzie post-hemoragice, care constau in deteriorarea grava a tesutului care poate sa apara atunci cand se reia aportul oxigen, dupa o perioada in care tesutul respective a fost lipsit de oxigen. 
  • Ajuta la blocarea actiunii bacteriilor daunatoare si intareste sistemul imunitar al organismului. Terapia cu oxigen hiperbaric poate dezactiva toxinele anumitor bacterii si imbunatateste capacitatea celulelor albe din sange de a gasi si distruge invadatorii.
  • Incurajeaza formarea de colagen nou (tesut conjunctiv) si de celule noi ale pielii. Acest lucru se datoreaza faptului ca acest tip de terapie stimuleaza formarea de noi vase de sange. De asemenea, stimuleaza celulele sa produca anumite substante care atrag si stimuleaza celulele endoteliale necesare vindecarii.

Consultanti:
Prof. univ. dr. Elena-Luminita Sidenco, medic primar Recuperare, medicina fizica si balneologie
Ciprian Gospodin, kinetoterapeut

Surse:
www.hopkinsmedicine.org
www.clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT04647656
www.bmcpulmmed.biomedcentral.com
www.ncbi.nlm.nih.gov
www.clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT04358926
www.sciencedirect.com
www.uhms.org
www.magonlinelibrary.com
www.ijaweb.org