Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

“Toată lumea știa că nu am cum să mă fac bine” - Povestea doamnei Camelia Chesler operată la ambii genunchi de dr. Robert Apostolescu, chirurg ortoped

Pentru mulți pacienți cu artroză avansată, durerea de genunchi nu înseamnă doar disconfort. Înseamnă drumuri tot mai scurte, scări evitate, sprijin de pereți, teamă de căzături și, încet-încet, pierderea independenței. Așa a fost și pentru doamna Camelia Chesler, 72 de ani, care a ajuns la Spitalul Euroclinic Regina Maria după o perioadă lungă în care a încercat să evite operația.

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Povestea pacientei nu era una simplă. Pe lângă artroza severă la ambii genunchi, doamna Chesler are situs inversus total, o formă rară în care sunt așezate organele în corp și trăiește cu un singur rinichi. Cu toate acestea, doamna a trecut prin două intervenții de protezare într-un interval scurt: o proteză parțială la un genunchi și o proteză totală asistată robotic la celălalt.

„Am un istoric medical destul de încercat, deși sunt o persoană norocoasă. Așa a fost să fie”, spune ea. Acum, după operațiile realizate de dr. Robert Apostolescu, medic primar ortopedie-traumatologie, Chirurg de Excelență și Master Surgeon în protezarea articulară la Spitalul Euroclinic, pacienta mărturisește: „cred că n-am mai mers așa de 20 de ani”.

robot_euroclinic

De ce apare artroza genunchiului

Artroza genunchiului sau gonartroza este una dintre cele mai frecvente cauze de durere și limitare a mobilității la vârsta adultă. Boala apare atunci când cartilajul genunchiului se degradează treptat.

La început, pacientul poate simți doar o jenă la mers sau la urcat scări. În timp, durerea devine mai frecventă, apare rigiditatea, genunchiul se poate umfla, iar mersul devine tot mai dificil. În formele avansate, cartilajul este atât de afectat încât articulația nu mai funcționează normal.

„De când a venit, doamna avea artroză la ambii genunchi”, spune dr. Robert Apostolescu.

Până să ajungă la intervenție, pacienta încercase mai multe variante de tratament.

„Am fost la homeopat, am făcut infiltrații, deși aveam RMN-uri, radiografii și scria clar ce se întâmplă. Toată lumea știa că nu am cum să mă fac bine”, povestește ea.

La un moment dat, a înțeles că nu mai poate continua așa. Tratamentele conservatoare precum kinetoterapia, scăderea în greutate, antiinflamatoarele sau infiltrațiile pot fi utile în anumite stadii ale bolii. Însă, atunci când articulația este distrusă, ele nu mai pot reface cartilajul pierdut. În acel moment, protezarea devine singurul tratament ce poate reda funcția genunchiului.

Această intervenție este recomandată în general atunci când durerea devine constantă și tratamentele conservatoare nu mai reușesc să îmbunătățească mobilitatea pacientului.

Ce face, de fapt, o proteză de genunchi

O proteză de genunchi nu vindecă artroza. Ce face ea este să înlocuiască acolo unde articulația s-a stricat. Mai exact, medicul îndepărtează zonele osoase afectate și le înlocuiește cu componente artificiale, create special pentru a permite din nou mișcarea articulației. Astfel, durerea scade și pacientul poate începe să meargă din nou.

Există mai multe tipuri de protezare. Uneori este suficientă o proteză parțială, alteori este necesară o proteză totală. Alegerea depinde de cât de mult este afectat genunchiul.

De ce un genunchi a primit proteză parțială și celălalt proteză totală

La doamna Chesler, cei doi genunchi nu aveau aceeași afectare. De aceea, și soluțiile chirurgicale au fost diferite. La unul dintre genunchi, artroza era într-un stadiu incipient, așa că pacienta a avut nevoie de implantarea unei proteze parțiale.

”Ligamentele încrucișate ale pacientului rămân intacte, recuperarea este mai rapidă, iar genunchiul se simte mai natural”, explică dr. Apostolescu.

La celălalt genunchi, însă, afectarea era mai extinsă. În acest caz, soluția potrivită a fost proteza totală.

„I-am spus doamnei de la început că îi trebuie proteze pe ambele părți și i-am explicat cam la ce interval se pot face intervențiile”, spune medicul. Pacienta a primit această recomandare cu încredere.

„După prima operație, când mi-au spus că plec acasă, am zis: nu, stați. Eu vreau să mă programez la a doua”, își amintește ea.

Interventie

Ce înseamnă chirurgia robotică în protezarea genunchiului

A doua intervenție a fost o proteză totală de genunchi asistată robotic.

„Nu robotul face operația. Tot chirurgul ortoped operează. Robotul mă ajută în timpul intervenției să realizez tăieturile osoase cu foarte mare precizie”, explică dr. Apostolescu.

Robotul permite planificarea detaliată a intervenției și o execuție mai precisă.„Un genunchi nu seamănă cu altul. Contează foarte mult să reconstruiești anatomia pacientului”, mai spune medicul.

Mai exact, robotul ajută chirurgul să respecte planul stabilit înainte și în timpul intervenției.

„Dacă eu spun că vreau să iau 9 milimetri dintr-o parte, cu robotul pot să iau exact 9 milimetri. Precizia și planificarea sunt avantajele. Dar eu sunt în control permanent”, adaugă dr. Apostolescu.

De ce istoricul medical al pacientei a contat

În cazul doamnei Chesler, particularitățile medicale au impus atenție suplimentară. „Are situs inversus și un singur rinichi”, explică medicul.

Aceste aspecte nu împiedică intervenția, dar influențează modul în care este gestionată. „Trebuie să existe un echilibru în timpul intervenției, mai ales din perspectiva funcției renale.”

Pacienta spune că nu a simțit teamă. Încrederea în echipă a contat mult pentru felul în care a intrat în operație.

Din ce este alcătuită o proteză de genunchi

O proteză este formată din componente metalice și un material special care permite alunecarea între ele. „Există o componentă pe femur, una pe tibie și un material între ele care funcționează ca o suprafață de alunecare”, explică medicul.

Aceste materiale sunt create pentru a rezista în timp. Durata de viață a unei proteze depinde de mai mulți factori. „O proteză ar trebui să țină 20-25 de ani. Poate și mai mult, în funcție de pacient”, spune dr. Apostolescu.

Medicul subliniază că nu există o garanție identică pentru toți pacienții. „Statistic, 90% dintre implanturi țin 20 de ani, 80% ajung la 25 de ani, iar 60% la 30 de ani. Dar nu este o garanție ca la mașină. Fiecare pacient este diferit”, explică specialistul.

Recuperarea începe din primele zile

Recuperarea este o etapă foarte importantă de care se tem mulți pacienți.

„Pacientul se mobilizează imediat. De a doua zi se ridică și începe să meargă”, explică medicul.

Doamna Chesler a făcut din recuperare o rutină. „Mi s-a spus 400 de exerciții. Eu am făcut 600.”

A ales să se miște cât mai mult și acasă. „Eu urc și cobor în fiecare zi. M-am mutat la mansardă, ca să mă mișc”, spune pacienta.

Pentru dr. Apostolescu, implicarea pacientului este esențială.

„Vârsta contează, sigur că da. Un pacient de 50 de ani se recuperează într-un fel, unul de 80 de ani altfel, dar foarte mult contează și mintea. Sunt pacienți care înțeleg ce le spui, vor să se recupereze, sunt optimiști și își fac exercițiile. Aceștia merg cel mai bine”, spune medicul.

Viața după protezare

Pentru pacientă, schimbarea este clară. „Există viață după protezare și chiar una mai bună. Nu mai ai durere.”

Noii genunchi sunt, pentru ea, un dar pe care îl tratează cu grijă. „Mi se pare că e ca și cum mi-ar fi dat cineva un obiect de valoare și eu trebuie să am grijă să nu îl stric”, spune doamna Chesler.

Astăzi, merge fără sprijin și își reia activitățile zilnice, iar mesajul ei pentru alți pacienți este simplu: „Eu întotdeauna mă uit în lumină”, spune ea. „Partea întunecată există peste tot, dar eu mă uit acolo unde se găsește binele.”

Pentru ea, binele se vede acum în cel mai simplu gest: un pas făcut fără durere.

Surse:

  • Mayo Clinic 
  • Cleveland Clinic 
  • National Institute of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases
     

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.