Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Fiecare mișcare este construită prin repetiție, fiecare spectacol înseamnă control absolut asupra propriului corp, iar atunci când apare o accidentare serioasă, nu este afectată doar mobilitatea fizică, ci întreaga structură a vieții personale și profesionale.
Adrian Lupou dansează de la vârsta de șase ani și spune că, deși la început dansul a fost doar o bucurie copilărească, în timp a devenit ceva mult mai profund.
„Sunt dansator de la vârsta de șase ani.”
La 15 ani începuse deja să privească dansul ca pe o profesie, iar în anul 2021 a fost angajat ca balerin dansator profesionist. În paralel, a urmat Facultatea de Coregrafie din cadrul Academiei de Muzică din Chișinău, pe care a absolvit-o ca pedagog în dans.
A dansat în numeroase spectacole și evenimente internaționale, a reprezentat România în diferite țări și a urcat pe scene importante. În timp, rutina aceasta a devenit un stil de viață construit aproape exclusiv în jurul performanței.
„Pentru mine, dansul a trecut de la nivelul de plăcere și de hobby la ceva foarte serios. A devenit job, performanță, responsabilitate”, spune el.
Doar că, într-un corp solicitat constant, durerea apare uneori atât de lent încât sportivii și dansatorii ajung să o normalizeze. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Adrian.
Entorsele repetate care au dus la o leziune severă a gleznei
Problemele au început în timpul facultății, într-o perioadă în care volumul de antrenamente devenise tot mai mare, iar corpul era supus unor solicitări repetitive. „Problemele la gleznă au apărut când am început să fac entorse multiple”, își amintește sportivul.
În anul 2020, Adrian a suferit o ruptură musculară parțială, iar de atunci a început să simtă că piciorul stâng nu mai reacționează la fel. „Eu zic că de acolo s-a sensibilizat piciorul”, spune el.
La început a ignorat simptomele, așa cum fac mulți sportivi de performanță care sunt obișnuiți să funcționeze în disconfort fizic aproape permanent. Durerea era suportabilă, iar spectacolele și antrenamentele nu puteau fi întrerupte.
Prof. dr. Fabian Tatu, chirurg ortoped la Spital Regina Maria Timișoara, explică faptul că traumatismele repetate și entorsele sunt printre principalele cauze ale osteocondritei disecante a talusului, o afecțiune rară și extrem de agresivă pentru articulația gleznei, diagnostic pe care l-a primit și Adrian.
„Osteocondrita disecantă este o afecțiune în care o porțiune de os și cartilaj își pierde vascularizația, necrozându-se și uneori detașându-se în articulație.”
Leziunea afecta domul astragalian, adică zona osului talus care suportă practic întreaga greutate a corpului și care face legătura dintre gambă și picior. În cazul unui dansator, asta poate deveni devastator.
„Încheie cariera. Efectul este infirmizant, cu apariția artrozei de gleznă”, spune medicul.
Momentul în care a înțeles că nu mai poate continua așa
Ani întregi, Adrian a continuat să danseze în ciuda durerii, încercând să țină simptomele sub control cu antiinflamatoare și perioade scurte de repaus.
„Uneori luam antiinflamatoare, însă punctul culminant a fost în decembrie 2025”, își amintește tânărul.
Ajunsese într-un punct în care lua medicamente aproape în fiecare seară doar pentru a putea continua să se antreneze. A sperat că perioada sărbătorilor îi va permite să se recupereze, însă lucrurile s-au agravat rapid.Pe 23 ianuarie, în timpul unui spectacol la Deva, a simțit că organismul îi transmite foarte clar că nu mai poate continua în același ritm. „Mă deplasam deja cu dificultate”, mai spune Adrian.
Trei zile mai târziu ajungea la profesorul Fabian Tatu, iar pe 6 februarie era deja operat.
Diagnosticul care i-ar fi putut schimba complet viitorul
Adrian spune că inițial a tratat situația cu foarte mult optimism și chiar cu o anumită doză de inconștiență specifică oamenilor tineri care nu își imaginează că propriul corp îi poate trăda atât de devreme.
„Eu sunt foarte optimist și cred că și din naivitate am zis: mă operez și o să fie repede.”
Însă explicațiile medicului au schimbat rapid perspectiva asupra gravității situației. „Mi s-a spus că dacă mai stăteam probabil un an ajungeam la protezare.”
La doar 26 de ani, ideea unei proteze articulare este greu de acceptat pentru orice pacient, însă pentru un dansator profesionist poate însemna sfârșitul carierei. Profesorul Fabian Tatu explică faptul că leziunea ajunsese deja într-un stadiu „infirmizant funcțional”, ceea ce înseamnă că pacientul nu mai putea funcționa normal nici măcar în activitățile de zi cu zi.
Ce este mozaicplastia și de ce poate salva o articulație
În cazul pacienților tineri care nu au dezvoltat încă artroză avansată, mozaicplastia reprezintă una dintre cele mai moderne și eficiente metode de reconstrucție osteocondrală.
Profesorul Fabian Tatu explică faptul că procedura presupune transplantarea unor cilindri mici de os și cartilaj sănătos dintr-o zonă a genunchiului într-o zonă afectată a gleznei. „Țesutul bolnav este înlocuit cu țesut osteocondral sănătos, asemănător unui mozaic.”
Mozaicplastia este o tehnică utilizată mai ales la pacienții activi și sportivi, tocmai pentru că poate restaura suprafața articulară și poate întârzia sau chiar evita apariția artrozei severe. În lipsa unei intervenții, degradarea articulației ar fi continuat progresiv.
„Dacă se instalează artroza, doar proteza sau artrodeza mai pot ameliora situația”, spune medicul.
O operație care cere precizie „de ceasornicar”
Mozaicplastia astragalului este considerată una dintre cele mai dificile proceduri reconstructive ortopedice pentru că accesul către leziune este extrem de complicat. „Este o tehnică ce are nevoie de precizie și meticulozitate de ceasornicar”, adaugă medicul.
Operația a durat aproximativ două ore. Adrian își amintește însă foarte clar mai ales experiența emoțională a momentului pentru că nu a avut anestezie generală și a putut auzi tot ce se întâmpla în sala de operație.
Spune că senzația a fost ciudată și greu de explicat, pentru că înțelegea că tot ceea ce se întâmplă este făcut pentru a-i salva articulația și cariera, dar în același timp conștientiza că operația are loc chiar pe propriul corp.
„Realitatea m-a lovit abia a doua zi”
Înainte de operație, Adrian fusese surprinzător de calm și optimist. „Mă gândeam ce parfum să îmi iau la spital”, glumește tânărul. Însă, după intervenție a venit momentul în care a realizat că recuperarea avea să fie lungă și dificilă.
Pentru cineva care petrecea șase ore pe zi antrenându-se și trăia într-un ritm extrem de activ, imobilizarea a fost probabil una dintre cele mai grele provocări psihice.
„De la o viață super activă, ajungi să stai 12 ore în fața televizorului.”
Profesorul Fabian Tatu spune că recuperarea după o astfel de intervenție depinde enorm și de starea psihică a pacientului. „Trebuie să ai o motivație solidă pentru a respecta un program susținut și relativ lung.”
Recuperarea: partea pe care mulți o subestimează
Operația durează câteva ore. Recuperarea durează luni întregi și cere disciplină zilnică. „Recuperarea corectă și susținută este la fel de importantă ca intervenția chirurgicală”, atrage medicul atenția.
În primele șase săptămâni, Adrian nu a avut voie să calce pe picior. Apoi a început kinetoterapia și procesul lent de refacere musculară. „Reînvăț toate lucrurile pe care le știam deja”, spune Adrian.
Astăzi lucrează la stabilitatea gleznei, la controlul mișcărilor și la recâștigarea forței musculare. „La început aveam efectiv pielea lăsată de la câtă masă musculară pierdusem.”
Acum poate merge, poate urca scări și începe să își recapete mobilitatea, chiar dacă unele mișcări sunt încă dificile și dureroase.
Frica pe care sportivii nu o spun aproape niciodată cu voce tare
Poate cea mai mare teamă a unui sportiv accidentat nu este operația în sine, ci posibilitatea că propriul corp nu va mai funcționa niciodată la același nivel.
Profesorul Fabian Tatu recunoaște că există întotdeauna acest risc.
Există pacienți care nu revin niciodată la performanța anterioară, dar Adrian refuză să își imagineze acest scenariu.
Mesajul pentru sportivii care ignoră durerea
Profesorul Fabian Tatu avertizează că foarte mulți sportivi și dansatori ajung târziu la medic tocmai pentru că încearcă să continue în ciuda durerii.
„Această atitudine le scurtează semnificativ prezența pe scenă”, spune medicul.
Simptome precum durerea persistentă, rigiditatea, inflamația sau senzația de blocaj articular nu ar trebui ignorate niciodată. Cu cât medicii intervin mai devreme, cu atât șansele de recuperare rapidă sunt mai mari. „Pentru noi este o zi banală. Pentru pacient este cea mai importantă zi”, concluzionează medicul.
Pentru Adrian, operația nu însemna doar o gleznă reparată. Însemna șansa de a dansa din nou, de a urca iar pe scenă și de a-și continua viața pe care și-o construise încă din copilărie, iar pentru un chirurg, satisfacția profesională apare atunci când își vede pacientul întors la ceea ce iubește.
Surse:
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17592696/;
- https://my.clevelandclinic.org/health/procedures/subtalar-fusion;
- https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/osteochondritis-dissecans/symptoms-causes/syc-20375887;
- https://www.footcaremd.org/foot-and-ankle-treatments/ankle/mosaicplasty-for-osteochondral-lesions-of-the-talus?utm_source=chatgpt.com;
- https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7049595/?utm_source=chatgpt.com;
- https://www.mayoclinic.org/departments-centers/sports-medicine-mayo-clinic/sections/overview/ovc-20437758.
