Nasterea naturala este posibila si prematur: o poveste plina de curaj, iubire si munca in echipa

Bianca a nascut natural, in deplina siguranta si confort, la Maternitatea Regina Maria Timisoara, pe 4 aprilie 2023, avandu-l alaturi pe sotul ei Ionut si o echipa multidisciplinara extraordinar de competenta, dupa cum spune chiar ea. Pentru ca bebelusul s-a hotarat sa vina pe lume mult prea devreme, planul de nastere, care fusese stabilit si discutat in detaliu, atat cu moasa, cat si cu medicul ginecolog, a trebuit sa fie usor modificat. Din fericire, nu a existat niciun semn care sa impiedice nasterea naturala si blanda pe care Bianca si-a dorit-o atat de mult.

“Desi eram intr-un spital, nu am simtit nici o secunda presiunea unui mediu steril sau rece. Travaliul s-a desfasurat intr-o atmosfera intima, in sala de nasteri blande, doar cu sotul meu langa mine. Interventiile moasei si ale medicilor au avut loc doar la solicitarea mea si in momentul nasterii propriu-zise, restul timpului echipa fiind in apropiere, pregatita sa intervina doar daca era nevoie – exact asa cum ne dorisem”, isi aminteste Bianca, adaugand ca echipa medicala care a ghidat-o si care a ajutat-o sa ia cele mai bune si sigure decizii pentru cel mic a fost formata din moasa Camelia Irimia si medicul ginecolog si obstetrician Arina Gui. 

Travaliul lung, dar suportabil si chiar placut pe alocuri

Travaliul s-a declansat pe neasteptate, in jurul orei 22:00, pe 3 aprilie 2023. Bianca isi aminteste ca “sotul meu, desi vizibil emotionat, isi masca trairile printr-un entuziasm molipsitor. Toata atentia lui era concentrata pe mine: incerca sa imi alunge anxietatea si sa ma faca sa privesc cu deschidere aceasta experienta unica”, isi aminteste Bianca, adaugand ca Filip s-a nascut pe 4 aprilie 2023, la ora 14:15.

A fost o noapte lunga si obositoare, presarata cu pauze mici de liniste intre contractiile care veneau la fiecare cinci minute. Cu toate acestea, in amintirea Biancai au ramas doar momentele magice de conexiune profunda cu sotul ei, care i-a fost alaturi clipa de clipa – i-a distras atentia de la durere, a incurajat-o si a tinut-o de mana cand simtea ca nu mai poate. A apreciat enorm spatiul oferit de moasa Cami si de echipa medicala, care le-au permis sa ramana, in cea mai mare parte a timpului, doar ea si sotul ei, in intimitatea lor. Exact cum si-au dorit.

“Nu stiu cum ar fi fost sa fi fost singura in tot procesul acesta. Cu siguranta ar fi fost diferit. Suporti totul altfel, ai mai mult sprijin, mai multa incredere, cumva ai mai mult curaj. Cred ca e complet diferita experienta daca ai pe cineva cu care esti in confort maxim si poti sa-i spui orice durere”, ne-a explicat Bianca.

Pe tot parcursul noptii, care se scurgea lin, in fragmente de cate cinci minute, Bianca a ramas conectata la propria respiratie, la miscarile bebelusului, la sunetul inimii lui si la prezenta sotului, care era la fel de ancorat in realitate ca si ea. Nicio emotie negativa nu si-a facut loc – fara frica, fara anxietate, fara disperare. Isi aminteste ca a acceptat sa faca si epidurala, dimineata pe la ora 8.00, la recomandarea echipei medicale. Medicii si moasa Cami i-au explicat ca organismul ei are nevoie de ea, pentru ca nasterea fiind prematura, corpul nu era inca pregatit pentru nastere, iar colul nu se relaxa suficient. Copilul, insa, era foarte pregatit sa vina pe lume.

“Nu-mi amintesc nimic traumatizant sau neplacut. Intr-adevar, n-am atins pragul de durere de 9 - 10 pana la epidurala, dar la un prag de 7-8 am fost sigur si nu mi s-a parut ceva insuportabil”, explica Bianca. Singurul moment cu adevarat mai dificil a fost expulzia. Nu prin intensitatea fizica, ci prin avalansa de emotii: privirile medicilor si ale moasei, nesiguranta clipelor care urmau, ganduri pozitive impletite cu temeri - un adevarat rollercoaster de emotii. O ultima privire catre sotul ei si un zambet aprobator incarcat cu toata puterea de care mai avea nevoie a sters toate grijile. Si atunci s-a intamplat: a venit pe lume Filip. Corpul i-a fost inundat de pace, implinire, recunostinta, bucurie, lumina si o dragoste pura pentru cei doi baieti ai ei - „unul ales cu grija, celalalt purtat si crescut sub inima”, cum povesteste chiar ea atat de frumos.

Cel mai mare sprijin emotional, psihic si fizic - oferit de sot

Bianca ne-a explicat ca, asemenea multor viitori tati, nici Ionut nu a fost convins din prima clipa ca prezenta lui in sala de nasteri ar fi atat de importanta. Au discutat deschis, au mers la cursurile moasei Cami si astfel s-a decis sa fie 100% implicat atat in travaliu, cat si in nastera propriu-zisa. Iar pentru asta, Bianca ii va fi vesnic recunoscatoare: “A facut tot ce a putut sa fie acolo, stii? Si l-am apreciat foarte mult pentru asta. Chiar am simtit o conexiune profunda din toate punctele de vedere”.

La randu sau, Ionut recunoaste ca a fost marcat de intreaga experienta, dar ca nu a existat nicio secunda care sa-i dispaca si ca ar fi dispus sa o repete oricand.

“Privind din perspectiva unui barbat, poate pana la momentul respectiv mai incuiat, nu vedeam neaparat foarte clar beneficiile acestei participari, dar pentru ea, da, am facut un efort si am vrut ca ea sa se simta in siguranta si putin mai relaxata daca eram si eu acolo”, ne-a marturist Ionut, adaugand ca a fost obositor si ca probabil cel mai greu i-a fost sa o sustina pe Bianca cat de mult poate fara sa cedeze el primul. Toata oboseala a disparut, insa, ca prin minune cand si-a vazut baietelul pentru prima data: “am plans, am ras. Mi-au tremurat picioarele, mi-au tremurat mainile. Per total, experienta a fost extraordinara si oricand as mai repeta-o acum”.

Ionut crede ca viitorii tati nu ar trebui sa se teama deloc de pariciparea alaturi de sotiile lor in sala de nasteri: “Pur si simplu ar trebui sa se gandeasca si la persoana de langa ei si cred ca asta o sa ajute destul de mult. Sprijinul pe care tu poti sa-l oferi, fiind acolo langa ea inseamna enorm de mult pentru ca ea simte acet sprijin si altfel trece peste momentele acelea care sunt si grele, sunt si placute”.

Atat Bianca, cat si Ionut incurajeaza parintii sa fie impreuna la nasterea copilului lor. Este o oportunitate unica de a trai, ca o adevarata echipa, o paleta completa de emotii intr-un timp atat de scurt. Pentru ei, venirea pe lume a lui Filip a fost cel mai puternic „DA”, nerostit cu voce tare, nescris pe un act, dar adanc inradacinat in suflet pentru totdeauna. Aceasta experienta le-a intarit legatura de cuplu si le-a confirmat ca vor forma o echipa minunata in cresterea micutului lor.

Nasterea - cea mai complexa, inaltatoare si frumoasa experienta 

Bianca si-a dorit foarte mult sa nasca natural. Si s-a pregatit extrem de mult pentru a-si putea indeplini acest vis. A citit mult despre nasterea naturala, blanda, a urmarit diferite canale de yoga prenatal, a participat alaturi de sotul ei la toate cursurile organizate de moasa Cami si a invatat sa fie atenta la corpul si emotiie ei.

In plus, i se parea firesc sa nasca natural. Mai ales ca la fel nascuse si mama ei doi copii si nicio clipa nu i-a dat senzatia ca este ceva greu sau dureros. “Nu mi-a transmis senzatia de frica. Tot timpul mi-a spus, inclusiv pe perioada sarcinii, ca o sa pot naste natural, sa nu-mi fac griji”.

Moasa Cami i-a fost alaturi inca din primele saptamani de sarcina. Ea i-a oferit informatii valoroase despre tot ce urma sa traiasca – de la schimbarile din corp, la nastere si primele luni cu bebelusul. Tot ea i-a oferit incredere si siguranta ca poate sa-si urmeze planul de nastere usor adaptat la situatie, chiar daca bebelusul a decis sa vina pe lume la 35 de saptamani si 3 zile.

“Medicii mi-au spus ca este posibil sa nu pot naste natural, dar daca aceasta este dorinta mea, putem incerca. Moasa Cami mi-a spus ca niciun indiciu nu indica faptul ca nu ar fi posibil sau ca bebelusul ar avea probleme sa se nasca natural, asa ca am spus «hai sa incercam si daca intervine ceva intre timp, vom schimba planul». Din fericire, n-a fost nevoie”, ne-a explicat Bianca, adaugand ca stia ca, de obicei, majoritatea nasterilor premature sunt prin cezariana si ca a ales in mod special echipa medicala de la Maternitatea Regina Maria Timisoara pentru ca stia ca sustin si incurajeaza nasterea naturala, blanda.

Primele luni dupa nastere, mult mai grele decat nasterea in sine

Cum spuneam, Filip s-a grabit sa-si cunoasca parintii, iar la nastere cantarea 2180 gr. Fragil, micut, dar foarte puternic. Pe langa bucurie imensa, Bianca si Ionut simteau si teama, o emotie fireasca si bine cunoscuta de toti parintii ai caror copilasi s-au nascut inainte de termen.

Medicii le-au explicat ca prematuritatea inseamna orice nastere inainte de 37 de saptamani si ca, in functie de varsta gestationala, pot aparea diferite provocari: dificultati de respiratie, probleme de termoreglare, dificultati de alimentatie. Din fericire, Filip nu avea nicio complicatie asociata prmaturitatii. In cazul lui, principala problema era greutatea mica si lipsa fortei de a fi atasat la san. Iar pentru a-l putea ajuta si pregati cat mai bine pentru viata inafara uterului mamei sale, a fost nevoie sa stea internat 14 zile, pana a ajuns la greutatea de 2500 gr.

“Initial, Filip a fost nevoit sa stea internat doar pentru a castiga in greutate. A facut insa si icter, mai tarziu decat un bebelus nascut la termen, iar simptomele s-au prelungit. Apoi, la ecografia abdominala nu s-a vazut deloc fierea, ceea ce a ridicat suspiciuni de malformatie. In realitate, organele lui erau inca foarte mici, subdezvoltate, si ecograful nu putea prinde fierea atat de mica”, ne-a epxlica Bianca, adaugand ca a primit foarte mult sprijin din partea echipei de medici neonatologi, care i-au spus exact la cine sa mearga, au ajutat-o cu contacte, cu programari in unele cazuri cand trebuia sa ajunga repede la unele investigatii si controale, au discutat cu alti medici din alte orase, specializati pe anumite patologii.

Timp de aproape doua luni, valorile analizelor lui Filip au ridicat semne de intrebare. Rezultatele sugerau fie o obstructie biliara extrem de periculoasa la nou-nascuti, fie o afectiune hepatica grava. “Practic, mi-au spus ca valorile lui corespund unui om care are ciroza”, isi aminteste Bianca, adaugand ca in acelasi timp medicii ii sugerau sa nu se ingrijoreze si sa astepte sa mai creasca. Mai ales ca in cazul prematurilor, nu exista o scara de referinta precisa – fiecare copil este diferit, iar situatia trebuie evaluata individual.

Din fericire, Filip arata si se simtea bine: manca, avea scaune normale si parea linistit. In primele opt zile scazuse doar 70 de grame, mult mai putin decat alti prematuri. Apoi, a inceput treptat sa ia in greutate. A primit laptele mamei din prima zi, cu mici suplimente pentru prematuri, menite sa ii accelereze cresterea.

In final, s-a confirmat ca valorile ingrijoratoare erau, de fapt, normale pentru dimensiunile organelor lui. Totusi, timp de doua luni a urmat tratamente cu medicamente specifice, fier si vitamine, iar parintii au trait cu alarme puse la ore diferite, pentru a administra corect toate suplimentele. Bianca isi aminteste ca perioada respectiva a fost mai grea decat nasterea insasi: stres, analize repetate, intepaturi, rezultate modificate. Fiecare zi era o combinatie de emotii, speranta si vigilenta, traita cu sufletul la gura, dar si cu increderea ca Filip va trece cu bine peste aceasta perioada fragila de la inceputul vietii.

Alaptarea, o lupta castigata cu mult sprijin si suport inca din maternitate

Dupa socul nasterii premature, Bianca a mai avut de depasit un hop destul de mare, pe care nu-l luase in calcul niciodata – imposibilitatea de a-l atasa la san. Filip era prea mic pentru a fi alaptat. Nu se gandise niciodata ca ar putea exista o conditie care sa faca imposibil acest contact direct. Cand a intrebat ce alternative exista, medicii i-au spus sincer: laptele matern ramane o optiune, dar drumul nu e usor. Ar fi trebuit sa extraga lapte la fiecare trei ore, sa noteze, sa depoziteze, sa incalzeasca, si tot acest efort nu garanta ca Filip se va obisnui, mai tarziu, cu sanul. Dar mama a ales sa incerce, chiar si cu riscul ca tranzitia sa nu functioneze.

Aici a intervenit sprijinul echipei medicale. Personalul spitalului a incurajat-o sa pompeze laptele matern si sa ii ofere bebelusului tot ce avea mai bun prin biberon. In felul acesta, Filip a primit exclusiv lapte matern, chiar daca nu direct de la san.

“As vrea sa se stie ca mamele primesc sprijin, daca il cer si daca sunt dornice sa depuna efortul necesar pentru a alapta chiar si atunci cand nasc prematur. Eu am fost uimita de sprijinul pe care l-am primit inca din prima zi. Deci, au facut femeile acelea kilometri dus intors cu pompe sterilizate, cu pompe de spalat, cu sticlele pline, cu sticlele goale, le incalzeau, le notau, nu au lasat sa se piarda nici macar o picatura de lapte matern”, explica Bianca.

La inceput, mama pompa si ii oferea laptele lui Filip in biberon, exact cat avea nevoie. El se hranea bine, iar ea simtea ca, in ciuda dificultatilor, face tot ce poate sa-i ofere laptele matern de care micutul avea nevoie. Pe langa asistentele medicale, o incurajau si consultantele in alaptare. Una dintre ele chiar i-a extras colostrul imediat dupa nastere si i-a aratat pas cu pas ce are de facut. „Uite, fiecare picatura conteaza”, i-a spus, in timp ce colecta laptele intr-o seringa pentru a i-l administra lui Filip. Pentru Bianca, acest gest a fost un soc placut: descoperea ca nu era singura si ca cineva ii oferea suport real, inca din prima zi.

Tranzitia la san, dupa doua luni de biberon, a fost pentru ea o provocare emotionala, insa medicii au incurajat-o sa ramana calma si sa lase lucrurile sa decurga natural. Iar de acolo, drumul a fost lin: Filip a fost alaptat exclusiv la san timp de 6 luni, apoi pana la 1 an si 6 luni, in paralel cu diversificarea. Sprijinul primit de la spital si increderea ca se poate au facut diferenta.

Privind inapoi, Bianca recunoaste ca perioada de pompat si hranire cu biberonul a fost mai dificila decat s-ar astepta cineva: treziri noaptea, incalzit laptele, sterilizat biberoanele. Totusi, nu regreta nicio clipa. Filip a fost bine, a crescut armonios si a primit laptele ei exclusiv. Iar aceasta lupta, plina de efort si perseverenta, a fost pentru ea dovada ca sprijinul potrivit si dorinta reala fac posibila alaptarea chiar si in cazul nasterilor premature.

Astazi, Filip are 2 ani si 4 luni. Este un baiețel sanatos si plin de energie, dovada ca, atunci cand parintii si echipa medicala fac front comun, miracolele se intampla.

Sfaturi pentru viitorii parinti:

• Nasterea naturala este posibila si sigura chiar si atunci cand bebelusul vine mai devreme;
• Prezenta tatalui in travaliu conteaza enorm – ofera forta, calm si incredere;
• Sprijinul personalului medical este esential: informatia corecta si suportul practic fac diferenta intre frustrare si reusita;
• Alaptarea exclusiva este posibila chiar daca inceputul este dificil. Cu pompe, rabdare si sustinere, se poate trece de la biberon la san.