Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Medicii nostri salveaza piciorul unei tinere de la amputatie

Viata unei tinere de 36 de ani s-a schimbat definitiv cand a aflat ca ceea ce credea ca este doar o durere dupa o lovitura minora la nivelul genunchiului, era de fapt un cancer osos. Nicoleta a fost diagnosticata cu osteosarcom, o tumora maligna rara, care apare doar la 4 persoane dintr-un milion. Tumora era localizata la nivelul femurului. In Centrul de Excelenta in Chirurgia Ortopedica din Ponderas Academic Hospital, Nicoleta a beneficiat de progresul in medicina. Solutia nu a fost amputarea membrului inferior cu dizabilitate fizica si mentala importanta, ci o interventie chirurgicala de salvare a membrului. Operatia de chirurgie de prezervare a membrului cu reconstructie cu proteza tumorala modulara este o interventie dificila, ale carei rezultate sunt optime daca este realizata de chirurgi cu experienta importanta in protezarea articulara si reviziile dupa artroplastiile esuate. Operatia a fost efectuata cu succes de catre o echipa multidisciplinara de medici ortopezi si chirurgi vasculari, condusa de Dr. Vlad Predescu, Coordonatorul Centrului de Excelenta in Chirurgia Ortopedica. Dupa 6 saptamani de la operatie, pacienta reuseste sa flexeze genunchiul la 100 de grade si poate sa mearga liber, fara baston. “Sunt bine, pot sa merg, e tot ce conteaza!” - ne-a spus increzatoare Nicoleta. 

Osteosarcomul: calatoria de la amputatie la salvarea membrului

In urma cu aproximativ 50 de ani, osteosarcomul era sinonim cu amputarea membrului si era o boala de temut pentru pacient. Chiar si dupa amputatie, 80% dintre pacientii cu osteosarcom de grad inalt mureau din cauza metastazelor pulmonare. Osteosarcomul este o tumora maligna (canceroasa) osoasa rara, insa foarte agresiva, prin urmare, majoritatea chirurgilor considerau amputarea membrului ca solutie pentru oprirea agresivitatii acesteia. Trauma psihologica a amputarii si frica de moarte ca urmare a raspandirii cancerului reprezentau o dubla trauma psihica pentru pacient.

In tot acest timp, stiinta medicala a continuat sa avanseze. Astazi, amputatia nu mai este considerata standardul de ingrijire a pacientilor cu osteosarcom. In ultimele trei decenii, tratamentul chirurgical s-a schimbat fundamental, de la amputatie la salvarea membrului si la o supravietuire de aproape 80% la 5 ani in cazurile de cancer localizat (fara metastaze in momentul descoperirii).

Chirurgia de salvare a membrului inseamna rezectia cancerului cu margini de siguranta oncologica si reconstructia unei extremitati viabile si functionale. In centrele de ortopedie avansata, tehnica chirurgicala de salvare a membrului cu reconstructie cu proteza tumorala a devenit standardul de aur. Se efectueaza in 90% dintre cazuri, fara compromiterea principiilor oncologice. Proteza tumorala are avantajul ca faciliteaza reluarea functiei articulatiei si a membrului afectat si permite intoarcerea rapida a pacientului la activitatile curente. Deoarece cancerele osului sunt tumori dinamice care se modifica in timp si ca urmare a tratamentului, reconstructia endoprotetica se face folosind proteze modulare, al caror design permite o flexibilitate intra-operatorie care se adapteaza la volumul final de os rezecat.

Acest succes considerabil a devenit posibil ca urmare a imbunatatirii chimioterapiei multimodale, investigatiilor imagistice, tehnicilor histopatologice care permit determinarea unor markeri tumorali variati, a tehnicilor chirurgicale, precum si a progresului in bioinginerie medicala si in dezvoltarea materialelor si designului protezelor. Tratamentul modern combinat chimioterapic si chirurgical, bine planificat si efectuat, permite nu numai salvarea vietii pacientului, cat si a functiei membrului afectat, ceea ce inseamna posibilitatea ca pacientul sa duca o viata implinita si activa dupa operatie.

Operatia de rezectie a osului urmata de artroplastie cu proteza tumorala este una complexa. Cele mai bune rezultate se obtin in centrele ortopedice cu experienta in tratarea unor astfel de cazuri rare de cancer osos. Operatia este efectuata de o echipa multidisciplinara din care fac parte chirurgi ortopezi cu expertiza in oncologie ortopedica, chirurgi vasculari si plasticieni.

Dr Vlad Predescu

Este important sa putem oferi pacientilor nostri cele mai avansate tehnici operatorii, deoarece rezultatele acestora, in termeni de beneficii, sunt impresionante, cu atat mai mult cu cat pacientul, diagnosticat cu un cancer osos, este tanar. In trecut, pentru a salva viata pacientilor cu tumori maligne la nivelul genunchiului, acestia erau tratati prin amputatia membrului inferior, iar calitatea vietii cu un membru amputat era complet neglijata. In prezent, chirurgia de protezare a genunchiului a inregistrat numeroase progrese si descoperiri tehnologice. Dupa dezvoltarea protezelor de revizie (proteze care se folosesc in operatiile de schimbare a protezelor primare de genunchi), in ultimii ani s-au impus reconstructiile segmentelor osoase cu proteze tumorale. Avansul tehnologic al protezelor tumorale permite nu numai extragerea in conditii de siguranta a tumorii osoase si deci, salvarea vietii pacientului, cat si salvarea functiei membrului inferior, permitand pacientului o viata socio-profesionala aproape normala.”  - a subliniat imbunatirile semnificative in tratamentul chirurgical al cancerelor osoase Dr. Vlad Predescu, Coordonatorul Centrului de Excelenta in Chirurgia Ortopedica din Ponderas Academic Hospital.

Dr. Predescu este o autoritate in domeniul chirurgiei artroscopice de protezare a genunchiului si soldului. Experienta chirurgicala ortopedica de exceptie - peste 4000 de interventii de protezare in 25  de ani de activitate - este recunoscuta international. Dr. Vlad Predescu a primit in anul 2019 distinctia de Chirurg de Excelenta in Chirurgie Ortopedica, acordata de Surgical Review Corporation din Statele Unite ale Americii, fiind singurul medic ortoped din Romania care are o astfel de certificare.

Am avut incredere in Doctorul Predescu

„Am crezut ca este doar o simpla durere deasupra genunchiului drept. Am banuit ca ma lovisem de marginea patului si am presupus ca imi va trece repede. La inceput simteam un disconfort la mers, pentru ca apoi durerea sa se accentueze si sa devina tot mai intensa. Nu mai raspundea la medicamentele antialgice si noaptea ma trezea din somn. In doar doua saptamani nu mai puteam sa calc pe piciorul drept. Incet, incet, am inteles ca e mai mult decat o simpla durere. Ca ceva se intampla. Au urmat rapid mai multe investigatii: radiografii si RMN de genunchi, care au confirmat suspiciunea: sursa durerii era o tumora localizata la nivelul femurului in apropierea genunchiului . Nu cred ca am inteles ce mi se intampla de prima data. Nu avea sens sa-mi pun intrebari, sa ma gandesc prea mult, pentru ca oricum nu gasesti raspunsuri cand ti se intampla asa ceva. Stiam insa ca trebuie sa gasesc un medic cu multa experienta care sa-mi ofere cea mai buna solutie de tratament in cazul meu. Printr-o recomandare, am ajuns la doctorul Vlad Predescu, in spitalul Ponderas, care mi-a facut biopsie si a confirmat diagnosticul de osteosarcom, un cancer osos. Imi era foarte frica - de riscul de amputatie a piciorului, de riscurile dupa operatie. Dr. Predescu mi-a spus ca exista solutii, al caror scop este tocmai acela de a evita amputatia piciorului. Am avut incredere in dansul. ” - isi aminteste cu emotie tanara pacienta de 36 de ani.

Ce este osteosarcomul

Osteosarcomul este un tip foarte rar de cancer osos. In Statele Unite, incidenta osteosarcomului in populatie este de aproximativ 4 cazuri la 1.000.000, aproximativ 750-900 cazuri noi pe an, ceea ce reprezinta mai putin de 1% din tumorile solide. Celulele maligne (canceroase) se dezvolta din celulele primitive formatoare de os care produc os imatur cunoscut sub denumirea de osteoid. Desi osteosarcomul poate afecta persoanele de toate varstele, exista doua varfuri de incidenta. Cel mai adesea apare la copii, adolescenti si tinerii adulti. Adolescentii (intre 12-18 ani) sunt cei mai afectati. Desi un cancer rar, osteosarcomul este cel mai frecvent cancer primar osos care apare in copilarie, reprezentand 2% dintre toate cancerele si 56% dintre cancerele osoase. Osteosarcomul poate sa apara si la pacientii in varsta. Unul din 10 cazuri de osteosarcom apare la persoanele > 60 de ani.

Tumora se dezvolta de obicei in zonele de crestere rapida a osului, la capetele oaselor lungi, in special in jurul genunchiului si al umarului. Oasele cele mai afectate sunt femurul distal, tibia proximala si humerusul proximal, dar teoretic orice os poate fi afectat. Osteosarcomul este un cancer agresiv care creste rapid si tinde sa se raspandeasca (metastazeze) in alte parti ale corpului, in special la nivelul plamanilor.

Semne si simptome

Durerea este cel mai frecvent simptom. Desi traumatismul usor este adesea raportat ca un eveniment precedent, nu exista in prezent dovezi convingatoare care sa sustina o asociere intre lovituri si osteosarcom.

Initial, durerea este intermitenta (apare si dispare, pentru a reaparea din nou), fiind legata de activitate, dar, treptat, progreseaza spre durere in repaus, devine constanta si mai intensa si se accentueaza in timpul noptii. Unii pacienti pot avea o umflatura (tumefactie) sau o masa palpabila si sensibila in zona tumorii. Cand tumora este localizata la nivelul membrului inferior, apare limitarea mobilitatii si pacientul incepe sa schiopateze. Deoarece prezenta osteosarcomului fragilizeaza osul, unii pacienti pot dezvolta fracturi patologice in zona tumorii, desi aceasta prezentare este rara.

Frecvent, simptomele dureaza cateva saptamani sau luni inainte ca pacientul sa ajunga la medic, la copii fiind in mod obisnuit atribuite „durerilor de crestere”.

10-20% dintre pacienti au deja metastaze (cel mai frecvent la nivelul plamanilor, urmat de oase) si aproximativ 80% prezinta boala metastatica microscopica, nedetectabila cu modalitatile de diagnostic actuale. Prezenta metastazelor pulmonare este asimptomatica in faza initiala, prezentand semne de insuficienta respiratorie doar in stadiul final. Existenta metastazelor la momentul prezentarii reprezinta cel mai important indicator de prognostic, cu rezultate pe termen lung reduse de la aproximativ 80% la mai putin de 20%.

Managementul osteosarcomului

Cea mai mare provocare in managementul osteosarcomului este diagnosticul timpuriu, deoarece evolutia este frecvent una rapida. Daca, insa, tumora este depistata in stadii incipiente, fara metastaze, sansele de vindecare sunt mari. Tratamentul este bine etapizat si cel mai bun rezultat este obtinut atunci cand este efectuat in centre ortopedice avansate, cu experienta in astfel de cancere rare. Tratamentul este efectuat de catre o echipa multidisciplinara din care fac parte medici imagisti, anatomopatologi, oncologi, chirurgi ortopezi, chirurgi vasculari si chirurgi plasticieni.

Biopsia osoasa, esentiala in stabilirea diagnosticului

Importanta biopsiei este decisiva in stabilirea diagnosticului si a tratamentului si trebuie sa fie efectuata intr-un centru de referinta, de catre un ortoped cu experienta, dedicat chirurgiei oncologice. Locul biopsiei trebuie sa fie ales cu grija, deoarece va trebui sa fie eliminat in bloc in timpul rezectiei totale. Biopsiile multiple sau pozitionate defectuos pot compromite tentativa de excizie in bloc, traiectele inciziilor de biopsie fiind considerate contaminate cu celule tumorale.

Biopsia permite stabilirea tipului de osteosarcom si a gradului acestuia. In general, cu cat gradul este mai mare, cu atat se presupune ca tumora este mai agresiva. Tumorile de grad scazut (mai putin agresive) au un aspect asemanator cu celulele normale, comparativ cu tumorile de grad intermediar sau inalt. Celulele tumorilor de grad inalt cresc si se divid rapid, nu mai seamana aproape deloc cu tesutul normal si metastazeaza (se imprastie) in alte parti ale corpului. Tumorile de grad inalt sunt mai agresive si adesea asociate cu un prognostic mai prost.

Osteosarcom telangiectatic - o forma rara de osteosarcom

In cazul pacientei, examenul anatomopatologic a evidentiat un osteosarcom de grad inalt, telangiectatic.

Osteosarcoamele telangiectatice sunt tumori vasculare care produc o cantitate mica de osteoid. Reprezinta doar 4% dintre toate tipurile de osteosarcoame si sunt mai agresive decat osteosarcoamele conventionale, tipul cel mai frecvent de osteosarcom. La examenul radiologic, aceste tumori apar ca leziuni chistice mari (osteolitice), care uneori pot fi confundate cu alte tipuri de tumori. Examinate cu ochiul liber, osteosarcoamele telangiectatice au un aspect distinct, fiind adesea descrise de medicii ortopezi ca aratand ca „o punga cu sange” (contin sange proaspat si cheaguri de sange).

Radiografia arata un osteosarcom telangiectatic in portiunea distala a femurului dupa citostatice
Aceeasi tumora, asa cum apare la examenul IRM (imagistica prin rezonanata magnetica).

Tratamentul multimodal etapizat al osteosarcomului

Tratamentul osteosarcomului depinde de mai multi factori: localizarea, marimea, gradul si extinderea cancerului, rezecabilitate - daca medicii considera ca poate fi eliminat (rezecat) complet, prezenta metastazelor, precum si de varsta si starea generala de sanatate a pacientului. Consta in tratament preoperator cu citostatice (chimioterapie), rezectie oncologica in bloc si reconstructie a functiei membrului, urmata de tratament chimioterapic postoperator. Astfel, tratamentul modern combinat chimioterapic si chirurgical permite nu numai salvarea vietii pacientului, cat si a functiei membrului afectat, ceea ce inseamna posibilitatea ca pacientul sa duca o viata implinita si activa dupa operatie.

Chimioterapia preoperatorie (neoadjuvanta)

Prima etapa a tratamentului este reprezentata de chimioterapie. Aceasta se administreaza atat inainte, cat si dupa operatie. Atunci cand se administreaza inainte de operatie, se numeste chimioterapie neoadjuvanta si trebuie instituita cat mai rapid dupa stabilirea diagnosticului.

Chimioterapia preoperatorie este esentiala pentru pacientii cu osteosarcom. Pe de o parte, are rolul de a diminua volumul tumorii si de a scadea reactia inflamatorie, pregatind astfel terenul pentru urmatoarea etapa de tratament, reprezentata de interventia chirurgicala, permitand ortopedului sa efectueze o operatie mai putin extinsa pentru a elimina cancerul. Pe de alta parte, chimioterapia ajuta la scaderea riscului de metastazare, deoarece controleaza metastazele microscopice. Pacientii care au un raspuns histologic bun la chimioterapia preoperatorie - peste 90% din tumora distrusa - au un prognostic mai bun decat cei la care tumora nu raspunde.

Chirurgia de salvare a membrului

Tratamentul de baza al osteosarcomului consta in inlaturarea chirurgicala a leziunii maligne.

Tendinta actuala este operatia de salvare a membrului, si nu amputarea. Chirurgia de prezervare a membrului este posibila in 90% din cazurile de osteosarcom femural distal, fiind asociata cu o mobilizare mai rapida si mai eficienta si cu un aspect „normal” al membrului reconstruit.

Operatia de salvare a membrului este o operatie foarte complexa care trebuie efectuata de catre chirurgi care au pregatire si experienta importanta in astfel de cazuri. Provocarea consta in indepartarea intregii tumori canceroase, salvand in acelasi timp structurile importante din apropiere, pentru a pastra cat mai mult functia si aspectul membrului. Daca cancerul s-a raspandit la nervii si vasele de sange care inconjoara tumora, acestea vor trebui sa fie indepartate impreuna cu aceasta. In astfel de cazuri, amputarea poate fi singura optiune. Decizia de practicare a acestui tip de procedura este evaluata obiectiv si cu multa acuratete de catre echipa operatorie de tratare a pacientului cu osteosarcom (tumor-board) inainte de interventia propriu-zisa.

Chirurgia de prezervare a membrului inferior se poate realiza in toate cazurile de osteosarcoame care nu invadeaza axul vasculo-nervos principal si la care diagnosticul este stabilit cat mai precoce, astfel incat chimioterapia neoadjuvanta este instituita cat mai rapid. Interventia chirurgicala este efectuata de catre o echipa multidisciplinara, avand in componenta sa medicul ortoped, chirurgul vascular si chirurgul plastician.

In chirurgia de prezervare a membrului, medicul ortoped indeparteaza tumora si o portiune din tesutul sanatos din jurul acesteia, salvand in acelasi timp, impreuna cu medicul chirurg vascular si/sau plastician, cat mai mult din muschii, tendoanele, nervii si vasele de sange din jur. Sectiunea de os care este indepartata este reconstruita - este inlocuita fie cu o grefa osoasa (os preluat de la un donator sau dintr-o alta parte a propriului corp al pacientului), fie cu o proteza speciala denumita proteza tumorala.

Reconstructie cu proteza modulara de genunchi

Reconstructie cu proteza tumorala modulara de genunchi

Artroplastia cu proteza tumorala de genunchi este o tehnica de reconstructie a unui defect osos mare, oferind stabilitate imediata si permitand reluarea functiei articulatiei si a membrului afectat, cu mobilizarea precoce si intoarcerea rapida a pacientului la activitatile curente.

Initial, au fost folosite proteze personalizate. Proiectarea preoperatorie si procesele de fabricatie necesitau insa 8-10 saptamani, ceea ce determina o intarziere semnificativa a momentului operatiei. Un alt dezavantaj al protezelor personalizate a fost dificultatea in determinarea lungimii si latimii reale a osului rezecat, doar pe baza investigatiilor imagistice.

Deoarece cancerele osului sunt tumori dinamice care se modifica in timp si ca urmare a tratamentului, reconstructia endoprotetica se face folosind proteze modulare, al caror design permite o flexibilitate intra-operatorie care se adapteaza la volumul final de os rezecat. Dezvoltate si introduse in practica operatorie la mijlocul anilor 1980, protezele modulare au revolutionat reconstructia endoprotetica. Acest sistem permite chirurgului ortoped sa masoare defectul osos efectiv in momentul interventiei chirurgicale si sa selecteze cele mai potrivite componente pe care sa le foloseasca pentru reconstructie. Se realizeaza astfel, un implant adecvat morfologiei pacientului si nivelului de rezectie tumorala.

Chimioterapie postoperatorie (adjuvanta)

Supravietuirea pacientilor cu osteosarcoame s-a imbunatatit dramatic ca urmare a chimioterapiei eficiente. Inainte de utilizarea chimioterapiei, 80-90% dintre pacientii cu osteosarcom dezvoltau metastaze, in ciuda faptului ca tumora era rezecata local si decedau din aceasta cauza.

Postoperator, se va initia o noua etapa de chimioterapie, pentru a trata orice celule canceroase care ar fi putut ramane, avand astfel un rol esential in profilaxia recidivelor si a metastazelor.

Odata portiunea de os cu tumora indepartata, aceasta va fi analizata la microscop pentru a se evalua raspunsul tesutului la chimioterapia preoperatorie. Daca raspunsul tesutului la chimioterapia preoperatorie a fost slab (ceea ce inseamna ca nu au fost distruse suficiente celule tumorale), medicul oncolog poate recomanda alte tipuri de medicamente citostatice dupa operatie. Daca raspunsul tisular a fost bun - gradul de necroza este de peste 90%, continuarea chimioterapiei postoperator (frecvent, medicul va recomanda acelasi regim) asigura vindecarea in 95% dintre cazuri.

Recuperarea post-operatorie

Recuperarea dupa interventia chirurgicala de salvare a membrului necesita terapie fizica extinsa si supraveghere atenta ulterioara. Pacientii trebuie sa fie incurajati si sustinuti de familie in tot acest timp. Vor trebui sa continue chimioterapia, ceea ce va face ca nivelul lor de energie si motivatie sa fie scazut pentru a face miscare.

Va fi nevoie de controale medicale periodice pentru a se verifica aparitia unor posibile complicatii ale tratamentului, precum si reaparitia sau raspandirea (metastazarea) cancerului. Controalele pot include teste de sange sau investigatii de imagistica, cum ar fi radiografii sau examene CT (computer-tomograf).

Prognostic

Supravietuirea la 5 ani depinde de localizarea, dimensiunea si rezecabilitatea osteosarcomului, precum si de prezenta metastazelor.
Pacientii care raspund bine la chimioterapia preoperatorie au un prognostic mai bun decat cei care au un raspuns slab.
In prezent, datorita progresului chimioterapiei si al tehnicilor operatorii, supravietuirea la 5 ani este de 78% in cazul pacientilor fara metastaze evidente, respectiv de 66% la 15 ani.

Reconstructie cu proteza modulara de genunchi

"Sunt bine, pot sa merg, e tot ce conteaza!”

Odata stabilit diagnosticul de osteosarcom in urma biopsiei, Nicoleta a inceput imediat chimioterapia neoadjuvanta. Durerile s-au ameliorat semnificativ.

Rezecabilitatea tumorii a fost reevaluata imagistic dupa chimioterapie si dupa aproximativ 3 luni s-a efectuat interventia chirurgicala de rezectie radicala a femurului distal si reconstructie cu artroplastie cu proteza tumorala. Operatia a durat aproximativ 3,5 ore si a fost efectuata de catre o echipa multidisciplinara, avand in componenta sa medici ortopezi si chirurgi vasculari. Procedura de salvare a membrului inferior a fost o operatie complexa si a necesitat rezectia a 15 cm din extremitatea distala a femurului impreuna cu tesutul muscular peritumoral, urmata de inlocuirea acestora cu un modul metalic special (proteza tumorala modulara) si reconstructia genunchiului.

Nu au aparut complicatii post-operatorii si plaga s-a vindecat satisfacator. Dupa operatie, pacienta s-a mobilizat, calcand initial cu ajutorul unui cadru si ulterior mergand cu sprijin partial pe membrul inferior operat. A inceput programul de recuperare si corectie a mersului, astfel incat dupa 6 saptamani de la operatie reuseste sa flexeze genunchiul la 100 grade si poate sa mearga liber, fara baston. Va continua chimioterapia postoperatorie, care are un rol esential in profilaxia recidivelor.

Pacienta va fi supravegheata ortopedic si oncologic pe termen lung. Stie ca dupa operatie vor urma alte sedinte de chimioterapie si ca recuperarea este importanta in continuare. “Sunt bine, pot sa merg, e tot ce conteaza!” - a incheiat increzatoare Nicoleta.  

Echipa operatorie multidisciplinara - Centrul de Excelenta in Chirurgia Ortopedica, Ponderas Academic Hospital.:

Ortopedie-traumatologie

Chirurgie vasculara

Performanta echipei din Centrul de Excelenta in Chirurgia Ortopedica din Ponderas Academic Hospital - o garantie pentru pacient

Performanta echipei de chirurgi ortopezi din Ponderas Academic Hospital coordonata de Dr. Vlad Predescu este recunoscuta international. In Romania, este singurul Centrul de Excelenta in Chirurgia Ortopedica, distinctie oferita de catre Surgical Review Corporation din Statele Unite ale Americii pentru inovatie in ortopedie, calitatea serviciilor medicale, siguranta actului medical si rezultatele foarte bune obtinute constant de catre echipa medicala.

Medicii nostri ortopezi au pregatire si experienta importanta si efectueaza in mod regulat artroplastii totale de sold si genunchi primare si de revizie, inclusiv operatii complexe de tipul reviziei de revizie, adica inlocuirea de doua sau mai multe ori a protezei initiale.

Incepand cu anul 2020, Dr. Predescu este primul ortoped roman acreditat in Chirurgia Robotica Ortopedica MAKO, prin care se realizeaza implantarea personalizata a protezelor de sold si genunchi folosind aplicatii 3D de ultima generatie (Mako Total Hip si Mako Total Knee).

Nu in ultimul rand, in plus fata de cazurile de cancer osos, echipa de medici ortopezi din Ponderas Academic Hospital foloseste artroplastia cu proteza tumorala si in cazuri complicate care necesita reconstructia si salvarea articulatiei, ca alternativa la amputatie sau artrodeza (blocarea articulatiei):

  • Cazuri de revizie complexe in care pacientii se prezinta la medic in momentul in care s-a produs deja distrugerea importanta a capitalului osos
  • Esecuri ale osteosintezei in caz de fracturi complexe la nivelul genunchiului (pseudoartroze) la pacientii varstnici, cu grad avansat de osteoporoza
  • Cazuri complexe de leziuni traumatice la nivelul genunchiului cand apar complicatii. Un exemplu este distructia avansata a articulatiei genunchiului ca urmare a unui accident cu impact mare, cand articulatia fie nu mai poate fi reconstruita, fie daca este reconstruita, necesita un numar mare de operatiii care duc la pierderea functiei genunchiului. In aceasta situatie, proteza tumorala de genunchi este singura solutie.

Surse de informatie:

Survivorship and clinical outcome of modular endoprosthetic reconstruction for neoplastic disease of the lower limb www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
Outcomes and Options for Prosthetic Reconstruction After Tumour Resection About the Knee www.link.springer.com
Osteosarcoma: A journey from amputation to limb salvage www.ncbi.nlm.nih.gov
Osteosarcoma www.cancer.org
Osteosarcoma www.orthoinfo.aaos.org
Osteosarcoma www.emedicine.medscape.com
Osteosarcoma www.tumorsurgery.org

Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Content Writer

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.