Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Doar IQ-ul nu este suficient pentru a avea succes in viata

Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale ale copilului mic – aspecte importante

Foarte multi parinti cred ca succesul in viata al copiilor lor depinde in foarte mare masura de nivelul de inteligenta si de abilitatile lor academice. Cercetarile arata insa ca abilitatile intelectuale (IQ-ul) influenteaza in mare masura performanta scolara si academica, insa reusita in viata de adult depinde si de alti factori. Multi studenti cu inteligenta superioara si performante academice inalte esueaza ulterior din punct de vedere personal si profesional, prin comparatie cu cei cu o inteligenta medie. Cu alte cuvinte, doar IQ-ul nu este suficient pentru a avea succes in viata.

Un alt tip de abilitati – cele emotionale si sociale – sunt considerate a juca un rol cel putin la fel de important. Persoanele care au un nivel inalt al acestor abilitati au mai multe sanse sa fie multumite in viata pe toate planurile, sa comunice eficient cu ceilalti si sa stabileasca relatii interpersonale adecvate, care duc, direct si indirect, si la succesul in plan profesional.

Abilitatile emotionale             

La baza competentelor sociale stau competentele emotionale. Nu putem vorbi de dezvoltarea unor relatii sociale adecvate, cu alti copii sau cu adulti, atunci cand copilul are dificultati in urmatoarele arii de functionare:

  • Intelegerea si exprimarea corecta a propriilor emotii
  • Intelegerea corecta a emotiilor celorlalti, exprimate atat verbal cat si non-verbal (prin gesturi, mimica, intonatie, etc.)
  • Auto-reglarea raspunsului emotional (“modularea” sa adecvata), astfel incat reactia emotionala sa fie potrivita si proportionala cu situatia care a generat-o, precum si acceptabila din punct de vedere social

Ce impiedica dezvoltarea abilitatilor emotionale?

Abilitatile emotionale si sociale incep sa se dezvolte inca din primele luni de viata ale copilului. Prin interactiunea cu persoanele de ingrijire, si in special cu mama, copilul invata sa inteleaga si sa exprime adecvat o gama variata de emotii si sa relationeze eficient cu cei din jur.

Exista insa situatii cand dezvoltarea acestor abilitati este afectata, si anume:

  • Copilul nu este ingrijit si stimulat corespunzator, sau este chiar deprivat din punct de vedere afectiv si emotional. Aceasta situatie apare frecvent atat in cazul copiilor neglijati, crescuti in medii familiale dizarmonice, conflictuale, abandonati sau institutionalizati
  • Mama sau persoana principala de ingrijire are o suferinta psihica (ex: depresie, diverse tulburari psihiatrice) sau fizica (ex: boli cronice severe) care nu ii permit sa stabileasca si sa mentina un contact emotional adecvat cu copilul
  • Stilul parental este neadecvat, comunicarea si exprimarea emotiilor in familie sunt reduse, relationarea cu copilul urmareste foarte mult disciplinarea acestuia si respectarea unui program foarte strict, care nu tine cont de nevoile emotionale ale copilului (ex: mama nu intelege si nu raspunde adecvat si constant nevoilor copilului)

Nu de putine ori, copiii ale caror nevoi emotionale nu sunt adresate corespunzator sunt plangaciosi, irascibili si au dificultati mari de a se linisti dupa o criza de plans. Se creaza astfel un cerc vicios in care mama si copilul “functioneaza pe frecvente diferite”, iar dezvoltarea abilitatilor sociale si emotionale ale copilului este alterata.

In alte cazuri, copilul are anumite afectiuni (ex: autism, ADHD, retard, diverse sindroame genetice si afectiuni neurologice) in care atat functionarea emotionala, cat si sociala sunt deficitare.

Semnale de alarma

Iata care sunt doar cateva din cele mai importante “semnale de alarma” din primii doi ani de viata care ne indica o posibila afectare a abilitatilor emotionale si sociale ale copilului (caz in care este recomandata o evaluare de specialitate cat mai devreme):

  • Dupa 3 luni: copilul nu raspunde inapoi zambetului unui adult cunoscut (“zambetul social” apare dupa 3 luni)
  • Dupa 9 luni: copilul nu isi impartaseste bucuria sau interesul pentru o activitate sau jucarie cu cei din jur prin stabilirea contactului vizual, a mimicii si gesturilor adecvate; nu cere si nu arata
  • Dupa 9 luni: copilul are contact vizual cu un adult doar ocazional (“intamplator”) si necorelat cu procesul de comunicare, si adesea nu raspunde prin intoarcerea capului atunci cand este strigat
  • Dupa 9- 2 luni: copilul nu observa prezenta unui adult strain in preajma sa (dupa 9 luni) si nu participa in jocuri care presupun imitatie si reciprocitate (ex: “cucu-bau”, “pa-pa”, “unde e..?” –dupa 12 luni)
  • Dupa un an si jumatate: copilul nu este interesat sa se joace si sa interactioneze, atat pro-activ (la initiativa lui) cat si reactiv, cu alti copii sau adulti
  • Dupa 2 ani: cand foloseste jucarii sau obiecte, copilul le loveste, scutura sau arunca, si nu le utilizeaza in scopul in care au fost create, fie deloc, fie doar intr-un mod foarte limitat sau repetitive.

Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii