Profesia de nutriționist a beneficiat de tot mai multă popularitate, astfel că o mulțime de persoane vor putea căuta sfaturi practice de la specialiști pentru a optimiza atât dieta, cât și stilul de viață.
Ce este un nutriționist și cu ce se ocupă?
Nutriționistul este acel specialist pregătit în domeniul diversității alimentației și, totodată, al impactului acesteia asupra sănătății organismului uman.
Acesta are mai multe roluri de îndeplinit, începând cu evaluarea obiceiurilor tale alimentare și continuând cu oferirea unei consilieri personalizate privind obiceiurile alimentare, ajutându-te să-ți îmbunătățești starea de sănătate prin intermediul unei diete potrivite ție.
Spre deosebire de un nutriționist general, un medic nutriționist are o pregătire medicală la bază și o specializare suplimentară în nutriție, astfel că poate oferi sfaturi mai complexe legate de afecțiuni medicale specifice (ex: obezitate, diabet, alte boli metabolice și autoimune). Optarea pentru unul sau altul depinde atât de necesitățile tale medicale, cât și de preferințe.
👉 Dacă îți dorești să pornești chiar acum în călătoria către o dietă mai sănătoasă și sustenabilă, programează o consultatie online cu un nutritionist și beneficiază de toate sfaturile acestuia!
Consultația la nutriționist: ce implică și de ce este importantă
O consultație la nutriționist începe, de cele mai multe ori, cu o evaluare detaliată a stării tale de sănătate, a obiceiurilor alimentare pe care deja le ai și a stilului tău de viață la modul general (somn, exerciții fizice).
În cadrul unui cabinet de nutriție, specialistul va efectua diferite măsurători de bază (înălțime, greutate, circumferințe) și, apoi, îți va analiza compoziția corporală în scopul unei imagini cât mai clare și cuprinzătoare.
De asemenea, pentru o evaluare completă, un nutriționist îți poate recomanda efectuarea unor analize de sânge specifice. Acestea pot include profilul de colesterol, glicemia, hormonii tiroidieni, dar și alți markeri relevanți pentru starea ta de sănătate și statusul nutrițional curent.
Majoritatea cazurilor de obezitate au nevoie de o abordare holistică pentru a găsi un tratament care dă rezultate. Descoperă cum echipa multidisciplinara de la Centrul de Obezitate e pregătită să te ghideze pas cu pas pe mai multe planuri pentru a trata cauza creșterii în greutate!
Când este necesar să mergi la un nutriționist?
Există mai multe situații în care îți poți dori/este nevoie să mergi la un nutriționist, precum:
- Gestionarea greutății – poate fi vorba despre slăbit sau, din contră, luat în greutate într-un mod sănătos;
- Afecțiuni acute sau cronice – există boli metabolice, boli cardiovasculare sau intoleranțe alimentare care pot beneficia de o abordare mai bună asupra nutriției;
- Performanță sportivă – atât sportivii amatori, cât și cei de performanță își pot optimiza alimentația pentru rezultate cât mai bune;
- Sarcină și alăptare – femeile însărcinate sau care alăptează au nevoi specifice și, astfel, dieta trebuie ajustată;
- Tulburări de alimentație – împreună cu abordarea din punct de vedere psihologic, un nutriționist poate ajuta la recuperarea din anorexie, bulimie sau alte tulburări de alimentație;
- Îmbunătățirea generală a stării de sănătate – chiar dacă nu te regăsești în una din categoriile menționate anterior, poți beneficia de sfaturile unui nutriționist pentru a-ți optimiza dieta și a preveni eventuale probleme de sănătate.
👉 Afecțiunile metabolice pot beneficia de o ameliorare a simptomelor și o îmbunătățire a răspunsului la tratament odată cu adoptarea unei diete adecvate. Programează acum o consultație cu un specialist in diabet si nutritie și îmbunătățește-ți sănătatea!
Cum găsești cel mai bun nutriționist pentru tine
Dacă locuiești în capitală și cauți un nutriționist sau medic nutriționist în București, ai la dispoziție, din fericire, numeroase opțiuni.
Pentru a găsi cel mai bun nutriționist în București, poți apela, înainte de toate, la prieteni, familie sau chiar medicul de familie. În cazul în care aceștia nu au o recomandare, poți oricând căuta recenzii oferite de alți pacienți referitor la cei mai buni nutriționiști.
Indiferent de orașul în care te afli sau în care cauți ajutor, nutriționistul pentru care optezi ar trebui să aibă o pregătire suficientă în domeniu, bazată pe experiență și abilitatea de a personaliza planurile alimentare în funcție de nevoile și preferințele tale.
Costuri posibile asociate cu consultațiile de nutriție
Cu siguranță te-ai întrebat cel puțin o dată cât costă un nutriționist și dacă este o investiție bună pentru tine sau pe care ți-o poți permite.
Desigur, prețurile pot varia semnificativ în funcție de experiența specialistului, cabinetul și serviciile oferite. Totuși, un preț mediu al unei consultații cu un nutriționist ar trebui să se situeze între 150 și 500 de lei, în funcție de complexitatea cazului tău.
De asemenea, este important de menționat că, de obicei, prima consultație este de durată, mai complexă și, prin urmare, poate avea un cost mai ridicat decât următoarele ședințe. Un program de nutriție complet, care include consultații regulate și ajustări ale planului, poate avea un cost total variabil, dar convenabil pe termen lung.
Beneficiile consultațiilor cu un nutritionist
Acum că ai a aflat cu ce se ocupă un nutriționist, iată câteva beneficii concrete pe care ți le va aduce:
- Plan alimentar personalizat – un nutriționist îți va putea crea un program de nutriție adaptat nevoilor, preferințelor și stilului tău de viață;
- Educație nutrițională – nutriționistul te va educa despre principiile unei alimentații sănătoase din toate punctele de vedere;
- Ajustare permanentă a planului – progresul tău va fi urmărit îndeaproape, iar planul va fi ajustat permanent în funcție de evoluția ta;
- Suport motivațional – unul dintre cele mai importante avantaje ale unui nutriționist este abilitatea de a te încuraja și motiva pe parcursul întregului proces;
- Abordare holistică – pe lângă alimentație, un nutriționist îți poate oferi și alte sfaturi legate de stilul de viață (somn, gestionarea stresului, activitate fizică).
Pe lângă toate aceste beneficii majore, există și o multitudine de alte beneficii secundare, precum descoperirea unor deficite nutriționale în timpul primei evaluări, a unor pattern-uri alimentare de care nu ți-ai dat seama, precum și a unor bariere psihologice în implementarea unei diete potrivite ție.
Nutriționistul te va ghida în tot acest timp, oferindu-ți toate sfaturile necesare pentru îmbunătățirea stării de sănătate, prevenirea unor boli cronice și creșterea longevității și a vitalității. Cercetările recente au subliniat conexiunile între nutriție, microbiota intestinală și diferite afecțiuni, inclusiv procese inflamatorii din organism, anumite tipuri de cancer și chiar unele tulburări, cum ar fi depresia, anxietatea și declinul cognitiv.
👉 În general, deficitul de vitamina D este unul dintre cele mai comune deficite nutriționale pe care le poți trece cu vederea și care îți pot afecta semnificativ sănătatea și bunăstarea. Află mai multe despre această vitamină și importanța ei!