Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Școală fără evaluare nu se poate și cu toții ne putem aminti de pragurile de evaluare pe care le-am avut de trecut. Nu ne amintim, însă, la fel de toate pragurile. Pe unele le-am trecut mai ușor. Pe altele, mai greu. Contează momentul, dar contează și dacă ne-am simțit sprijiniți, susținuți.
Atmosfera concurențială din școală
Copilul se implică, părintele se implică, școala se implică și ea. Iar rezultatele nu sunt întotdeauna vizibile.
Școala s-a străduit să elimine notele în clasele primare pentru a diminua stresul exercitat asupra copiilor. Ulterior, a eliminat și tezele, însă presiunea a rămas acolo, și se resimte în special în rândul copiilor de 14 și 18 ani.
Atmosfera concurențială există în majoritatea școlilor și o găsim la cote înalte în concursurile benevole, dintre care olimpiadele sunt doar o parte.
Avantajele atmosferei concurențiale din școală:
- Motivat de competiție, copilul învață mai mult și mai concentrat;
- Se obțin rezultate mai bune per generație.
Dezavantajele atmosferei concurențiale din școală:
- Starea de stres care se naște din amenințarea evaluării și mai ales din valoarea decisivă care se atribuie evaluării;
- Stresul poate produce eșec scolar chiar la copiii bine pregătiți - toți cunoaștem momentul în care din cauza presiunii "am uitat tot ce știam";
- Bullyingul devine mai acut în școală și în afara ei - de exemplu în social media legată de școală;
- În consecință, pot apărea la copii și adolescenți depresia, abandonul;
- Unii copii ies mai mult sau mai puțin evident din sistemul de învățământ
Copilul, examenele și concurența
Copiii sunt diferiți și se exprimă la fel de diferit. Iar acest lucru se poate observa cu ochiul liber, în orice grup, începând de la grădiniță: unii copii sunt expansivi, alții mai retrași, unii sunt concurențiali, ambițioși, alții preferă liniștea. Niciuna dintre aceste atitudini nu este o rețetă sau o premisă sigură pentru succes sau eșec.
Copiii se dezvoltă într-un ritm propriu, în care zona cognitivă se intersectează cu zona socio-afectivă, dar nu coincid. Cu alte cuvinte, dacă un copil se comportă concurențial și expansiv, aceasta nu înseamnă automat că e mai bine echipat pentru succesul școlar decât alt copil care pare mai puțin "ambițios”. Prin urmare, nu avem de ce să încercăm să-l stârnim pe copilul nostru retras să fie ambițios.
Pentru fiecare copil există un nivel optim de concurență care-i face bine - dincolo de acel nivel, concurența devine dăunătoare și ar fi bine să învățăm să detectăm acest nivel. Mai mult, pentru orice copil este important să fie susținut de familie și să aibă acasă un “port sigur”, un mediu previzibil.
Părintele, examenele și concurența
Părintele empatic retrăiește proprii ani de școală și transmite copilului în mod mai mult sau mai puțin conștient propriile atitudini față de școală și concurenta școlară. Într-o măsură încă și mai mare o va face părintele mai puțin empatic, cel care acționează pe baza unor idei despre copii și educație, fără multă conexiune afectivă cu copilul său școlar.
Recomandări pentru părinții care vor să-și ajute copiii în perioada examenelor
Încercați să păstrați conexiunea emoțională și informați-vă discret despre examenele care îl așteaptă pe copil, pentru a le putea judeca importanța în deplină cunoștintă de cauză. Nu le subevaluați, nu le supraevaluați.
Țineți seama de ritmul vârstei și ritmul copilului.
Accentuarea importanței testărilor, concursurilor școlare, diplomelor reprezintă un stresor cu consecințe pe termen lung atunci când vorbim despre un copil sub 10 ani.
Unii părinți țin să îl expună pe copil de mic unui număr mare de concursuri școlare “ca să se obișnuiască cu atmosfera de examen”. Da, desensibilizarea funcționează, dar mai ales la adulți, când fondul psihic este mai stabil. Copilul este în formare, iar ceea ce poate părea “antrenament” poate acționa ca un stresor. Este important să aflăm exact ce fel de concursuri sunt acestea și, în primul rând, dacă ele corespund dezvoltării cognitive a copilului la vârsta la care se află.
Expunerea unui copil la niște cerințe care pur și simplu depășesc starea lui de dezvoltare, care sunt concepute și se adresează unor copii mai mari, nu face decât să-l antreneze pe cel mic pentru starea de neputință și pentru frica de examene.
Gândiți-vă la propria istorie școlară și concurențială.
Faceți un exercițiu introspectiv în care vă rememorați principalele etape ale acesteia, cum le-ați simțit, ce interacțiuni ați avut, ce senzație v-au lăsat, cum v-au influențat? Cât și ce din această experiență merită dată mai departe copilului propriu și în ce formă? Sunt întrebări la care părintele trebuie să-și dea propriile răspunsuri, pentru a-și putea ajuta cât mai bine copilul. E drept că dăm mai departe unele lucruri în mod inconștient - dacă ați observat deja că aveți tendința să faceți asta, e timpul să vă adresați unui consilier/psihoterapeut.
Gândiți-vă apoi la obiectivele pe care le-ați conturat mai mult sau mai puțin clar pentru copil.
Cum îl vedeți în viitor? Cât de important este pentru voi ca lucrurile să se întâmple exact cum ați visat? Ce se întâmplă dacă traiectoria copilului va fi diferită de ceea ce a putut visa și anticipa părintele? În ce măsură mai putem acum anticipa dezvoltări care țin de evoluția pieței muncii, de exemplu? Dacă în condițiile de progres tehnologic galopant de acum nu mai putem anticipa viitorul cutărei și cutărei ocupații sau profesii, ceea ce putem face este să asigurăm transmiterea valorilor la care ținem. Iar aici exemplul personal al părintelui este decisiv.
Cooperați cu școala.
În special, cooperați cu consilierii școlari care aplică testele de aptitudini care sunt extrem de grăitoare în raport cu orientarea școlară în clasa a opta. Sunt teste cât se poate de corecte și este în cel mai bun interes - și al părintelui și al copilului - să țineți seama de ele. Chiar dacă aveți impresia că cea mai bună carieră pentru junior este undeva în domeniul informaticii, dacă testele de aptitudini și interese arată incompatibilitate clară, nu insistați, ci discutați cu copilul pentru a afla ce îl interesează cu adevărat.
Controlați-vă tendința de a cădea pradă ethosului comparației.
Nu vă comparați obsesiv copilul cu alți colegi sau copii din familie. Chiar dacă unii susțin că o comparație bine plasată are un rol de motivație și stimulare a competitivității, adevărul este că prin repetiție agresivă comparația are efect de bullying, descurajare, deprimare sau chiar de mobilizare a furiei. În plus, trebuie să fim cât se poate de conștienți că fiecare copil este unic.
Faceți exercițiul de a vă imagina expus unei continue comparații (poate că deja sunteți). Ce vă vine să spuneți întâi de toate în apărarea dvs? Poate: “nu știți cum este, nu vă puteți pune în locul meu”? Așadar, nu vă puneți nici în locul copilului și aveți încredere în individualitatea lui. Cert este că de cele mai multe ori comparația este un stresor și e rezonabil să ne gândim că deja copilul se confruntă suficient cu aceasta la scoală (din partea profesorilor și colegilor), pentru a mai continua și acasă.
Folosiți încurajarea și mai ales sublinierea a ceea ce copilul face bine.
Acestea realmente funcționează întotdeauna bine. Propuneți-vă acest exercițiu sistematic. Cheia exercițiului este însă realismul. Nu lăudați în zadar, exagerat sau forțat, numai ca să spuneți ceva pozitiv - orice laudă forțată conduce la așteptări nerealiste din partea copiliului, îi deformează realitatea.
Căutați cu răbdare punctele forte ale copilului în cutare sau cutare situație. Este un exercițiu foarte util, nu numai ca antrenament pentru empatia autentică, ci mai ales pentru a învăța și a vă perfecționa în arta de a identifica talentele și abilitățile autentice ale copilului dvs. - de mare ajutor pentru orientarea lui școlară și profesională.
Vorbiți cu copilul, inițiați conversații.
Chiar dacă un adolescent s-ar putea să nu se arate foarte entuziast în raport cu asta, este posibil să aprecieze totuși, mai ales în timp și să ajungă să prefere acest mod clasic de încurajare și feedback modurilor agresive sau seductive de obținere a validării pe social media. Atenție, este un proces, nu vă descurajați dacă vi se pare că nu-l interesează conversațiile. Fiți sinceri și vorbiți-i despre ceea ce vă interesează și vă implică autentic.
Asigurați copilului un mediu stabil fizic și psihic.
De multe ori este tot ceea ce putem face, în calitate de părinți. Dacă unii părinți consideră că tot ceea ce pot face este să asigure copilului cele mai bine cotate și cele mai costisitoare meditații, e bine să știm că orice pregătire, oricât ar fi de bine concepută, are nevoie să fie asimilată. Mesele nutritive, somnul, previzibilitatea și stabilitatea afectivă din familie sunt și ele la fel de importante.
Da, adolescenții par a trăi haotic, dar apreciază stabilitatea programului atunci când ea este dublată de susținere afectivă, de empatie. Poate nu se vor mai închide în cameră cu computerul și o găleată de fast food dacă știu - și au verificat de repetate ori - că în sufragerie îi așteaptă o conversație sinceră, un strop de tandrețe, o masă hrănitoare nutritiv și afectiv. La fel, poate vor prefera conversația din casă și compania unei cărți bune, așa cum văd la părinții lor, în detrimentul verificării obsesive a mesajelor din grupurile de whatsapp, majoritatea anxiogene.
Atenție, autenticitatea este decisivă și, din partea părintelui, începe prin calmarea propriei angoase și cu acceptarea deplină și necondiționată a propriului copil. Ca atitudine internă, nu ca declarație. Nu se învață repetând formule, oricât ar fi ele de erudite. Nu ne “programăm” pentru asta, ci ajungem aici găsind în noi înșine resursele de a adopta firesc această atitudine. Merită, deoarece niciun copil nu va fugi de așa ceva. Iar aici, cheia este în totalitate la părintele său.