Simona T. a fost obișnuită cu o viață plină de dureri – s-a născut cu displazie bilaterală de șold, iar lucruri simple pentru restul lumii au părut imposibile pentru ea. Când era adolescentă a trecut prin operații chirurgicale la ambele șolduri și durerile au fost parțial atenuate, dar de dispărut nu au dispărut complet niciodată. După 55 de ani, a fost tot mai greu. „Aveam dureri care mă împiedicau să merg normal chiar și 20 de metri sau mă trezeau noaptea din somn”, își amintește. Apoi l-a întâlnit pe medicul Vlad Predescu.
“Povestesc ca să-i încurajez pe cei care au nevoie de proteză de șold”
Cu timpul, displazia de șold a Simonei a dus la coxartroză. Coxartroza reprezintă degradarea lentă și ireversibilă a cartilajului articular de la nivelul șoldului, degradare care, în final, duce la dureri la nivelul articulației, la inflamație și la o limitare a mobilității articulare. Dacă am trăi cu toții suficient de mult, cu siguranță că fiecare dintre noi ar face o formă de artroză, fie la nivelul șoldului, fie la nivelul genunchiului, este de părere dr. Vlad Predescu, șeful secției de ortopedie și coordonatorului Centrului de Excelență în Chirurgia Ortopedică din cadrul Ponderas Academic Hospital, doctor în științe medicale.
“Dacă e să facem o împărțire din punct de vedere medical putem vorbi despre coxartroze primitive și coxartroze secundare. În general, cele primitive apar după 60 de ani, sunt bilaterale, nu au o cauză certă, și, în principiu, sunt cauzate de un proces de îmbătrânire, de o uzură lentă și progresivă a cartilajului articular. Cele secundare sunt cele la care medicul găsește totuși o cauză, poate răspunde la întrebarea legată de motivul care a dus la apariția coxartrozei și aici am numi artrozele din bolile reumatismale (spondilita anchilopoietică, poliartrita reumatoidă) sau artroze care au o cauză mecanică, respectiv o dezvoltare incorectă a articulației șoldului, și, pe primul plan ar fi displazia de șold cunoscută și ca luxația congenitală de șold. Alte cauze sunt traumatice, cum ar fi fractura de col femural sau de bazin. Sau anomalii din dezvoltarea capului femural din copilărie, cum ar fi maladia Perthes”, explică medicul.
Simona T. a suferit intervenții chirurgicale la ambele șolduri pe când avea 16 ani. Și a dus apoi o viață cvasi-normală până la 55 de ani, când durerile cele mari au reînceput, în special la piciorul stâng.
„Diagnosticul a fost coxartroză la ambele șolduri, cu recomandare de a mi se pune proteze. Am mers la mai mulți medici, atât în București, cât și în Brașov (orașele unde îmi desfășor activitatea săptămânal), am primit aceeași recomandare să mă operez, atunci când durerile mă vor deranja prea mult. Trebuia doar să mă decid unde să fac această operație majoră, deloc simplă. Mi-am dat seama că cel mai important era să simt că am încredere în medicul care mă va opera, și astfel am ales să îl rog pe domnul Doctor Predescu să mă ajute. Am aflat despre el de pe internet, am citit și despre pregătirea sa profesională și m-au ajutat părerile exprimate de cei care i-au fost pacienți. Sunt mulți medici despre care se vorbește frumos pe internet, însă ceea ce m-a convins în primul rând a fost ceea ce am simțit în acest om... Bunătate, capacitate de empatie (foarte necesară unui medic), forță mentală, claritate, siguranță, calm, credința în Dumnezeu.. Consider că este bine să vorbesc și eu despre experiența avută în perioada aceasta dificilă, și astfel să-i încurajez pe cei care au nevoie de proteză de șold”, mărturisește pacienta.
“Tratamentul chirurgical trebuie făcut când calitatea vieții de zi cu zi este profund afectată”
Când a luat decizia de a se interna la Ponderas Academic Hospital pentru operație, Simona suferea deja de coxartroză în stadiul 4 – stadiul cel mai avansat - la piciorul stâng. De la 55 de ani la 60 a îmblânzit durerile cum a putut.
“Aveam dureri care mă împiedicau să merg normal chiar și 20 de metri, sau mă trezeau noaptea din somn... O lungă perioadă de timp m-au ajutat yoga, meditația”, își amintește. Atunci când afli că ai coxatroză nu este un moment foarte ușor și, după perioada de negare și de încercare de a evita orice tratament, durerile crescând încet, încet la nivelul articulației respective, începi să încerci să eviți o posibilă intervenție chirurgicală sau să o întârzii atunci când se poate, spune chirurgul Vlad Predescu.
Câți ani trec, de obicei, de la primele dureri ale coxartrozei până la operație? Nimeni nu poate prezice.
“Tratamentul chirurgical trebuie făcut când calitatea vieții de zi cu zi este profund afectată și aici pacientul își definește singur nevoile locomotorii și așteptările lui, astfel încât unii preferă să tolereze o infirmitate mare, cu prețul sacrificiului vieții cotidiene, eventual cu riscul apariției unor depresii, preferă să nu se opereze și să își limiteze tot perimetrul locomotor. Alții care sunt activi și aleg să își rezolve problema și să revină cât mai repede la o viață normală optează pentru intervenția chirurgicală destul de repede”, declară chirurgul care operează anual sute de pacienți cu probleme ortopedice.
Durerile cumplite, ca cele menționate de pacienta Simona T. îi aduc pe suferinzi în cele din urmă la operație “În coxartroză e o durere de tip mecanic localizată pe fața anterioară a șoldului și în regiunea inghinală, și de câte ori încearcă să meargă mai mult, pacienții spun că nu mai pot merge, că trebuie să se oprească să se odihnească pe bancă. Etapa următoare e dată de extinderea acestor dureri la nivelul genunchiului – se plâng de dureri iradiate și deseori îi doare și genunchiul și, nu în ultimul rând, îi doare și coloana lombară prin apariția mersului viciat, prin apariția mersului șchiopătat și în stadiul final chiar și prin scurtarea membrului afectat, astfel încât pacienții noștri în stadiul final se plâng de incapacitatea de a se mai autoîngriji – pusul șosetelor, legatul șireturilor, au nevoie de ajutor pentru această activitate banală pentru noi, dar o mare problemă, o mare dramă pentru ei”, explică medicul Vlad Predescu, primul și singurul medic ortoped din România care a primit acreditarea de Chirurg de Excelență, distincție acordată de către prestigioasa instituție Surgical Review Corporation din SUA.
Un caz ideal pentru robotul Mako
Pentru Simona T. a mai fost ceva care a înclinat balanța pentru o intervenție chirurgicală la Ponderas Academic Hospital: faptul că un chirurg ortoped de top face echipă cu un robot de top. „Dincolo de faptul că am simțit din prima discuție că domnul Predescu este cel care mă poate ajuta, am fost interesată și de posibilitatea realizării operației folosindu-se și un robot. Am terminat facultatea de automatică și calculatoare și știu cât de valoroasă poate fi o tehnologie bună folosită inteligent. Și așa a fost...”.
Pacienta si medicul au cumva mărturii asemănătoare – când povestește de ce a ales ortopedia, dr. Predescu spune că iubește calculele și a îmbrățișat imediat această specialitate tehnică, exact pe profilul său. „M-a atras faptul că era foarte multă matematică, foarte multă inginerie și multe calcule și, nu în ultimul rând, cred că s-a potrivit cu mine pentru că îmi plăcea foarte mult să meșteresc și să repar lucruri și atunci când m-am întâlnit cu ortopedia și am văzut cât de tehnică este am crezut că mi se potrivește.
De asemenea, pentru mine este foarte importantă mișcarea ș sportul. Cred că mișcarea înseamnă viață și atunci când am văzut câtă suferință există de fapt când nu mai poți să mergi, când nu mai poți să faci parte din societate, mi-am dat seama că pacienții au mare nevoie de noi și nu este o bucurie mai mare ca atunci când pacientul se întoarce la tine și iți povestește cum și-a putut relua toate activitătile cotidiene și simte că trăiește din nou. Practic, chirurgia de protezare a articulației soldului și genunchiului face deja parte din terapiile complexe antiaging.”
În această “ecuație” a intrat din 2020 și robotul chirurgical Mako cu care Dr. Vlad Predescu face o echipă de mare succes la spitalul Ponderas. “Mako ne-a schimbat un pic percepția prin faptul că am reușit să fim extrem de anatomici, practic să personalizăm implantarea protezei în funcție de anatomia pacientului.
Mako permite nu doar poziționarea corectă a protezei, ci și dimensionarea corectă a protezei în funcție de anatomia pacientului. De altfel, în cazul acestei paciente ne-a ajutat și mai mult prezența robotului Mako pentru că a fost pentru un caz mai dificil de displazie de șold și displazia înseamnă, de fapt, o anatomie distorsionată a șoldului, înseamnă un șold care nu s-a dezvoltat suficient din punct de vedere anatomic, cu niște consecințe biomecanice foarte importante pe care întotdeauna ne-am dorit să le știm înainte de a face o intervenție chirurgicală pentru că sunt nenumărate capcane, de multe ori trebuie să faci diverse compromisuri de implantare și trebuie să te adaptezi în primul rând la o anatomie modificată. Și, până acum, chirurgul lua această decizie intraoperator în funcție de experiență, în funcție de ce i se părea lui în momentul respectiv, dar acum prezența lui Mako a schimbat foarte mult percepția pentru că am știut la ce să ne așteptăm înaintea intervenției chirurgicale – am știut care sunt capcanele, cât de distrus este șoldul și, de asemenea, am putut să analizăm cum trebuie să implantăm proteza ca să ne adaptăm la viciile arhitecturale pe care pacienta le avea. Este foarte important, dacă faci un compromis, să știi că acel compromis e acceptabil pentru corp și proteza ta va funcționa, iar acest lucru tot robotul ni l-a spus – că dacă vom face acel compromis, actul chirurgical va fi sigur și nu vor apărea niște complicații mecanice redutabile cum ar fi dislocarea protezei sau neintegrarea ei sau nefuncționarea pe termen lung.
Și atunci ne-a permis să alegem soluția chirurgicală optimă pentru că în cazul displaziei sunt nenumărate tehnici care încearcă să compenseze această anatomie distrusă iar robotul ne-a permis să alegem ce a fost mai bine pentru pacientă. Mai mult, ne-a permis să refacem lungimea membrelor care este o altă problemă în displazie, fiindcă uneori nu poți să alungești membrul respectiv cât ai avea nevoie sau uneori îl alungești prea mult și, pentru a evita acest lucru, prezența robotului ne-a dat niște valori foarte bune și ne-a permis să măsurăm exact lungimea picioarelor”, detaliază chirurgul Vlad Predescu.
Un alt plus al chirurgiei minim invazive asistată robotic este o recuperare mai rapidă. Iar Simona T. a simțit din plin și acest beneficiu. Prin chirurgia minim invazivă se reușește protezarea articulației fără a secționa sau desprinde grupele musculare de pe inerția osoasă. “A doua zi după operație am făcut primii pași, fapt de necrezut acum 40 de ani... Eram chiar uimită că pot să pun piciorul operat jos, să calc pe el... Rana s-a închis foarte repede, arăta foarte bine, nu am avut niciun fel de probleme de sângerare, pansamentele erau mereu nepătate de sânge. Progrese au fost în fiecare zi. După două luni deja doctorul mi-a spus să merg fără să mai feresc piciorul operat, m-a pus să stau într-un picior, desigur cel operat.
Și mergeam fără cârje atât de curând după o operație atât de complexă! După două luni eram la mare, bucuroasă că am trecut de ce era mai greu. Acum, după 9 luni de când am fost operată merg foarte bine, urc scări fără dureri, mă plimb cât de mult vreau fără dureri, merg cu bicicleta, îmi fac toate activitățile fără să mă mai supere piciorul operat. Este adevărat că am făcut și recuperare medicală”.
Cine se califică pentru o intervenție realizată cu ajutorul brațului robotic Mako? „Orice pacient care are indicație de protezare, fie că vorbim de protezare a șoldului, fie că vorbim de protezare a genunchiului, este un candidat pentru o intervenție robotică”, lămurește Dr. Predescu. Medicul adaugă și că, în țările dezvoltate, cazuri ca cel al Simonei T. sunt o raritate. “În mod normal, într-o țară dezvoltată, displazia de șold nu mai există, este o afecțiune despre care în cărțile noastre se spune că e specifică țărilor în curs de dezvoltare pentru că ecografia de șold la nou-născut, acel screening standard, face ca boala să fie depistată în primele zile de viață și, corect tratată, nu mai are niciun efect asupra pacientului pe termen lung. Noi acum ne confruntăm, de fapt, cu efectele lipsei screeningului la naștere pentru displazia de șold, și de aceea avem pacienți care prezintă artroze secundare displaziei la vârsta de 40, 45, 50 de ani, când în alte țări acest lucru a dispărut”.
Cum au evoluat protezele de șold în ultimii 20 de ani
Și progresele din domeniul protezării contează în succesul intervențiilor pentru coxartroză. Medicul Vlad Predescu analizează cum s-au schimbat protezele față de cele pe care le-a văzut atunci când a terminat facultatea, de pildă.
“Protezele au avansat destul de mult în ultimii 20 de ani, pe mai multe direcții. În primul rând, au apărut cupluri noi de frecare și aici mă refer la protezele care au deja capete ceramice și care au frecare mult mai mică decât cele cu capete metalice. S-a schimbat foarte mult polietilena, acel plastic dur din interiorul protezei care a devenit acum o polietilenă extrem de dură, înalt cross linkată se numește, și care are uzură, la rândul ei, extrem de mică. A scăzut extrem de mult uzura, deci a crescut longevitatea protezelor. Au apărut noi materiale din care sunt făcute protezele – a apărut un metal care se numește tantal și care începe să fie folosit pe scara largă în procedura de revizie a protezei de șold și, de asemenea, prin introducerea chirurgiei minim invazive la nivelul șoldului s-au conceput niște proteze care sunt mult mai conservative cu țesutul osos, au dimensiuni ceva mai mici, distrug mai puțin capitalul osos și implicit operațiile de schimbare, de revizie, sunt mult mai ușoare”.
Ce durată de viață au acum protezele? “Noi țintim o medie de 20 de ani, poate chiar 25 de ani de supraviețuire, dar este o supraviețuire statistică, nu chiar toate protezele supraviețuiesc atât. O dată certă de supraviețuire este că la 10 ani, 98% dintre proteze sunt funcționale și, undeva la 20 de ani, în jur de 80-82% sunt funcționale. Și apoi, încet, încet, această supraviețuire scade pe măsură ce avansăm în timp. Cele de ceramică sperăm să fie un gold standard, nu știm încă – și ceramicile sunt noi și atunci, dacă vrem să vorbim de o supraviețuire a lor, ar trebui să avem loturi foarte mari de pacienți care să aibă 25-30 de ani de la implantare, iar proteza fiind nouă nu avem aceste date. Toate studiile de uzură vin de la simulările pe calculator, roboți care încearcă să mimeze uzura din organism”, informează Dr. Vlad Predescu, chirurg de excelență în chirurgia ortopedică.
Simona T. mărturisește că simte o bucurie pe care îi vine greu să o explice cuiva care nu s-a născut cu o displazie de șold. Cineva care a mers mereu normal și nu a simțit nicio durere aproape că nu ar înțelege.
“Ce mă amuză, dar mă și bucură mult, este că simt piciorul operat ca un stâlp pe care mă pot acum sprijini mult mai bine decât am făcut-o vreodată în această viață. Îmi dau seama ce importantă este alinierea bună a șoldului, cu genunchiul și cu glezna (știu că aici și robotul coordonat de domnul doctor a avut un rol important). Pentru un om născut normal... cred că e greu să înțeleagă cum ar putea fi altfel.
Dar eu am avut dificultăți la articulațiile coxo-femurale de la 16 ani. Acum, la un picior nu mai am. E minunat! Lumea aceasta are nevoie de oameni ca domnul doctor Predescu. Sper ca tot mai mulți medici să îi fie alături și să învețe de la el. Și nu numai medicină, ci și cum să fii bun, cald, înțelegător, aproape de sufletul celor care au nevoie de vindecare. Vindecarea începe din primul moment în care medicul și pacientul se privesc în ochi!”.