Mergi la conţinutul principal

Eşti aici

Ce sunt standardele de dezvoltare timpurie a copilului

[bbcode type="image" tpl="4" id="1772"]

Mai multe detalii

Standardele de dezvoltare timpurie sunt repere de urmarire a dezvoltarii copilului de la nastere si pana la varsta de 6 sau 7 ani, perioada considerata a fi cea mai importanta din punct de vedere al dezvoltarii creierului si al transformarilor care au loc, atat fizice si mai ales psihologice. In mod particular, primii 3 ani de viata sunt considerati a fi critici pentru punerea unei baze sanatoase a dezvoltarii si de aceea necesita o atentie aparte.

Practic, standardele de dezvoltare timpurie constau in liste de comportamente, cunostinte si abilitati pe care copilul trebuie sa le atinga intr-un interval specific de varsta. Unele liste sunt mai detaliate, urmarind dezvoltarea copilului din 3 in 3 luni, altele sunt mai generale, oferind repere pentru fiecare an de varsta. Din totalitatea reperelor oferite de aceste scale, o parte sunt considerate a fi “repere critice”, intarzierea in dezvoltarea acestora constituindu-se intr-un semnal de alarma pentru dezvoltarea copilului si impunand masuri de interventie specifice.

Cum evaluam dezvoltarea timpurie a copilului?

Evaluarea dezvoltarii unui copil dupa standardele de dezvoltare este un proces care necesita, ideal, trei contexte de observatie:

  • observarea copilului acasa, de catre parinti, in baza unui “check-list” (lista – grila) oferit de psiholog
  • observarea copilului la cresa sau gradinita (in contexte extrafamiliale, de interactiune sociala cu alti adulti si copii), tot in baza unei liste-grila similare celei pentru parinti
  • evaluarea directa a copilului de catre un neuropsiholog sau psiholog clinician

Toate aceste informatii ofera o imagine completa a dezvoltarii copilului, alaturi de informatia de la ceilalti specialisti care urmaresc evolutia acestuia (ex: medic pediatru).

Care sunt ariile de competenta care definesc o dezvoltare timpurie normala a copilului?

In general, evaluarea dezvoltarii vizeaza cinci sau sase arii mari de competente, si anume:

  • Competentele cognitive includ detinerea si utilizarea conceptelor de baza: atentia, memoria, categorizarea si rezolvarea de probleme
  • Competentele de limbaj si comunicare includ atat intelegerea vorbirii (limbaj receptiv), cat si utilizarea vorbirii (limbaj expresiv) in comunicare. Sunt incluse aici si abilitatile de comunicare non-verbala prin gesturi, mimica, intonatie etc.
  • Competentele sociale sunt comportamentele invatate si acceptate social, de conformare la normele de grup si valorile sociale specifice mediului cultural in care se dezvolta copilul, si care ii permit acestuia sa se integreze intr-un grup si sa relationeze eficient cu ceilalti
  • Competentele emotionale contau in abilitatea de a constientiza si intelege atat emotiile proprii cat si ale celorlalti, precum si in abilitatea de a utiliza emotiile pentru o functionare adaptativa eficienta. Este inclusa aici si capacitatea de auto-reglare emotionala (“self-regulation”), un indicator extrem de important al sanatatii emotionale a unui copil.
  • Competentele motorii sunt abilitati de control, coordonare si fluenta a miscarilor muschilor corpului si se refera atat la motricitatea grosiera (coordonarea segmentelor corpului, miscarile muschilor mari), cat si la motricitatea fina (utilizarea muschilor mici, ca de exemplu ai degetelor sau fetei)
  • Competentele de autonomie personala sunt abilitatile de autoingrijire, securitate personala si independenta in luarea deciziilor la un nivel adecvat varstei

La aceste seturi de competente, dupa varsta de 3 ani se mai pot adauga si prerechizitele scolaritatii, mai exact acele abilitati academice sau cognitive specifice care stau la baza cunostintelor si abilitatilor de tip scolar legate de scris, citit si calcul/rationament matematic. Baza abilitatilor scolare se construieste in copilaria timpurie si intarzierea in dezvoltarea prerechizitelor scolaritatii este predictiva pentru dificultatile de invatare de mai tarziu.

Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii