Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Boala celiaca: pregateste o masa fara gluten

Boala celiaca: pregateste o masa fara gluten

Chiar daca trebuie sa urmezi o dieta fara gluten, asta nu inseamna ca nu poti fi creativa in bucatarie! Exista multe feluri de mancare care sunt sigure pentru a fi consumate si inca si mai multe care pot fi preparate fara gluten, fara a fi complicate.

 

 

Iata ce retete iti propune “bucatarul” nostru:

Friptura de vitel cu mazare

Vitel cu mazare

Dificultate: mica

Pregatire: 15 min

Gatit: 50 min

Ingrediente pentru 4 persoane

  • 1 pulpa de vitel de 800 g
  • 40 g de unt
  • 1 borcan rosii uscate in ulei
  • 800 g de mazare fina congelata
  • 2 cepe
  • 1 legatura de busuioc
  • Sare, piper

 Pregatirea:

Toaca ceapa solzisori (Julien). Scurge rosiile. Intr-o tigaie, topeste untul si prajeste carnea pe toate partile. Cand este facuta, adauga ½ pahar cu apa si las-o sa fiarba acoperita, la foc mic, timp de 40 de minute. Fierbe mazarea fina congelata in apa clocotita si sarata timp de 10 minute, apoi scurge-o. Cu 10 minute inainte de a fi gata carnea, adauga rosiile si mazarea in oala. Adauga sare si piper dupa gust.  Taie carnea in bucati potrivite, asez-o pe farfurie si adauga mazarea. Decoreaza cu busuioc. 

Escalop umplut cu legume, paste fara gluten si curry

Escalop cu legume

Difficultate:  mica

Pregatire: 20 min

Gatit: 20 min

 Ingrediente pentru 4 persoane:

  • 3 bucati escalop de pui
  • 1 morcov
  • 1 ceapa
  • 3 ciuperci
  • 1/2 ardei gras
  • 250 ml lapte de cocos
  • Curry
  • Paste fara gluten
  • Sare, piper

Pregatirea:

Intr-o tigaie, toarna putin ulei de masline. Pune ciupercile, ardeiul, morcovul si ceapa, tocate. Adauga sare si piper. Odata ce legumele s-au inmuiat la suprafata, pune amestecul intr-un robot de bucatarie si marunteste-l fin (insa ai grija sa nu devina piure). Pune deoparte acest amestec si taie marunt o bucata de escalop de pui. Amesteca-le cu legumele si lasa-le deoparte. Ia celalalte doua bucati de carne ramase si pune-le pe o folie transparenta si bate-le cu un sucitor. Pe fiecare bucata de carne subtire pune putina umplutura de legume. Ruleaza bucatile de carne si aseza-le intr-o tigaie incinsa cu putin ulei (ca sa nu se desfaca, prinde-le cu scobitori). Intre timp, fierbe pastele fara gluten in multa apa cu sare.  Cand carnea este gata, toarna laptele de cocos. Adauga 2 lingurite de curry.

Crema de zahar ars cu cardamom

Crema de zahar ars

Dificultate: mica

Pregatirea: 30 min.

Coacere: 1h

Ingrediente pentru 6 persoane:

  • 200 ml lapte
  • 200 ml frisca
  • 1 1/1 ligurita cardamom
  • 4 galbenusuri de ou
  • 50 g de zahar din trestie de zahar
  • Zahar brun

Pregatirea:

Fierbe laptele impreuna cu frisca. Da la o parte de pe foc, adauga semintele de cardamom, acopera si lasa la infuzat pentru 10 minute. Strecoara lichidul. Freca spuma galbenusurile cu zaharul. Amesteca-le treptat cu lichidul aromat, avand grija sa nu se formeze spuma. Incalzeste cuptorul la 100°C. Toarna compozitia in 6 forme intinse si nu prea adanci si lasa-le la cuptor timp de o ora. Cand sunt gata, lasa crema sa ajunga la temperatura camerei, apoi serveste-o rece. In momentul servirii, presara zahar brun si caramelizeaza-l cu ajutorul unui aprinzator.

Te-ar putea interesa si:

 Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Marketing Manager

Consultant: Dr. Simona Grigoruţă Medic Primar Gastroenterologie, Medic Specialist Medicină Internă, Doctor în Medicină

Coordonator Echipa multidisciplinara de ingrijire a pacientilor cu boala celiaca, Reteaua privata de sanatate REGINA MARIA