Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

AI DIABET? Te ajutăm să te ajuți

Diabetul zaharat este o boală cronică care poate fi controlată printr-un tratament corect. Acesta conferă o viaţă normală şi previne apariţia complicaţiilor cardiace, renale, oculare, neuropate.

Tu eşti o parte foarte importantă în tratamentul propriei tale boli!

De aceea, te ajutăm să te ajuți!

TRATAMENTUL CORECT AL DIABETULUI ZAHARAT ÎNSEAMNĂ:

Să adopţi pe termen nelimitat un stil de viaţă sănătos, optim, care vizează în special:

  • Alimentaţia
  • Activitatea fizică
  • Somnul
  • Starea de nefumător
  • Consumul moderat de alcool

Să participi activ la propriul tratament:

  • Să îţi măsori singur glicemia, conform recomandărilor medicale!
  • Să ştii să interpretezi rezultatele şi să le discuţi cu medicul!
  • Cântărirea şi măsurarea taliei de 2 ori pe săptămână este regulă!
  • Observarea zilnică şi îngrijirea picioarelor sunt obligatorii!
    • Hemoglobina glicată (A1c) - indică media glicemiilor din ultimele 2-3 luni
    • Colesterolul, HDL colesterolul (colesterolul bun), trigliceridele
    • Examenul de urină - pentru depistarea nefropatiei diabetice
    • Examenul oftalmologic şi retinofotografia - pentru depistarea retinopatiei diabetice
    • Examenul neurologic şi neurometria - pentru depistarea neuropatiei diabetice
    • Examenul picioarelor de către medicul specialist - pentru depistarea complicaţiilor la acest nivel

Să respecţi exact administrarea tuturor medicamentelor, atât pentru controlul glicemiei, cât şi al tensiunii arteriale, colesterolului, trigliceridelor etc.

Să efectuezi controalele periodice aşa cum sunt planificate, chiar dacă nu ai acuze şi „nimic nu te supără”:

Analiza corporala prin InBody (impedanța electrică)

Este de un extraordinar ajutor în controlul echilibrului ponderal. Analiza corporala prin InBody măsoară şi calculează cu precizie:

  • Greutatea
  • Indicele de masă corporală (IMC)
  • Procentul de grăsime
  • Procentul de masă musculară
  • Aria grăsimii viscerale
  • Scorul de fitness

Examenul fundului de ochi cu retinofotograf

  • Permite examinarea fundului de ochi fără dilatarea pupilei, deci fără picături în ochi
  • Rezultatele examinării sunt transferate pe CD pentru a fi consultate şi de medicul specialist oftalmolog

Explorarea polineuropatiei diabetice cu neurometru

  • Permite diagnosticul de mare fineţe al neuropatiei diabetice, chiar din stadiile subclinice când nu există nici un fel de simptomatologie
  • Permite evaluarea răspunsului la tratamentul specific

Evaluarea controlului glicemic prin senzor de glucoză

  • Cea mai performantă modalitate de evaluare a controlului glicemic
  • Măsoară glicemia din 5 în 5 minute, pe parcursul a 4 zile
  • Permite luarea celor mai bune decizii privind tratamentul diabetului zaharat, prin care se evită hipo şi hiperglicemiile

Montarea pompelor de insulină

  • Cea mai modernă şi fiziologică modalitate de administrare a insulinei, prin care se obţine un bun control al glicemiilor
  • Injecţiile nu mai sunt necesare
  • Oferă multă flexibilitate, fără un orar de administrare a injecţiilor