Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Jimandin - Prospect medical

Contactează-ne!

Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.

Prospect Jimandin

Jimandin conține sitagliptină, un medicament din clasa inhibitorilor DPP-4, utilizat pentru a reduce valoarea glicemiei la pacienții adulți cu diabet zaharat tip 2. Acesta acționează prin creșterea valorilor insulinei eliberate după masă și prin reducerea cantității de zahăr produs de organism. Jimandin este recomandat pentru a scădea nivelul ridicat de glucoză din sânge, putând fi administrat singur sau în combinație cu alte medicamente antidiabetice, alături de un program de alimentație și exerciții fizice. Diabetul zaharat tip 2 este o afecțiune în care organismul nu produce suficientă insulină sau insulina nu funcționează corect, ducând la acumularea de glucoză în sânge.

Este important să rețineți că Jimandin trebuie luat numai în urma unei consultații medicale și pe baza unei prescripții.

Jimandin 25 mg comprimate filmate

Jimandin 50 mg comprimate filmate

Jimandin 100 mg comprimate filmate

Sitagliptină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect

1. Ce este Jimandin şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Jimandin

3. Cum să utilizaţi Jimandin

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Jimandin

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Jimandin şi pentru ce se utilizează

Jimandin conţine substanţa activă sitagliptină, care face parte dintr-o clasă de medicamente denumită clasa inhibitorilor DPP-4 (inhibitori ai dipeptidil peptidazei-4), care reduce valoarea glicemiei la pacienţii adulţi cu diabet zaharat tip 2.

Acest medicament ajută la creșterea valorilor insulinei eliberate după o masă şi reduce cantitatea de zahăr fabricat de organism.

Medicul dumneavoastră v-a recomandat acest medicament pentru a vă ajuta să scădeţi valoarea glucozei din sânge, care este prea mare din cauza diabetului de tip 2. Acest medicament poate fi utilizat singur sau în asociere cu anumite alte medicamente (insulină, metformină, sulfonilureice sau glitazone) care scad glicemia, pe care este posibil să le luaţi deja pentru diabet împreună cu un program privind alimentaţia şi exerciţiile fizice.

Ce este diabetul zaharat tip 2?

Diabetul zaharat tip 2 este o afecţiune în care organismul nu produce suficientă insulină, iar insulina produsă de organism nu funcţionează cum ar trebui. Organismul dumneavoastră poate, de asemenea, produce prea multă glucoză. Când se întâmplă acest lucru, zahărul (glucoza) se acumulează în sânge. Aceasta poate duce la apariţia unor probleme medicale grave, cum sunt bolile de inimă, de rinichi, orbire şi amputaţie.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Jimandin

Nu utilizaţi Jimandin:

Dacă sunteţi alergic la sitagliptină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

Atenţionări şi precauţii

Adresați-vă medicului sau farmacistului înainte să utilizați Jimandin.

La pacienţii care utilizează Jimandin au fost raportate cazuri de inflamaţie a pancreasului (pancreatită) (vezi pct. 4).

Dacă observați apariția de vezicule pe piele, acesta poate să fie un semn al unei afecțiuni denumită pemfigoid bulos. Medicul dumneavoastră vă poate solicita să opriți administrarea Jimandin.

Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă aveţi sau aţi avut:

  • o boală a pancreasului (cum este pancreatita)
  • pietre la fiere (litiază biliară), dependență de alcool sau valori foarte mari ale trigliceridelor (o formă de grăsime) în sângele dumneavoastră. Aceste afecţiuni medicale pot creşte şansa de apariţie a pancreatitei (vezi pct. 4).
  • diabet zaharat tip 1
  • cetoacidoză diabetică (o complicaţie a diabetului cu valoare a glucozei crescută în sânge, scădere rapidă în greutate, greaţă sau vărsături)
  • orice probleme cu rinichii din trecut sau prezent.
  • o reacţie alergică la Jimandin (vezi pct. 4).

Este puţin probabil ca acest medicament să determine o valoare mică a glucozei din sânge, deoarece acesta nu acţionează când valoarea glucozei din sângele dumneavoastră este mică. Cu toate acestea, administrarea acestui medicament în asociere cu un medicament sulfonilureic sau cu insulină poate determina o valoare mică a glucozei din sânge (hipoglicemie). Este posibil ca medicul dumneavoastră să reducă doza de derivaţi de sulfoniluree sau de insulină.

Copii şi adolescenţi

Copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani nu trebuie sa utilizeze acest medicament. Acesta nu este eficace la copii și adolescenți cu vârsta de 10 până la 17 ani. Nu se cunoaște dacă acest medicament este sigur și eficace atunci când este utilizat la copii cu vârsta sub 10 ani.

Jimandin împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

În special, spuneți medicului dumneavoastră dacă luați digoxină (un medicament utilizat pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii și a altor afecțiuni ale inimii). Este posibil să fie nevoie ca valoarea digoxinei din sângele dumneavoastră să fie verificată dacă este utilizată concomitent cu Jimandin.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu trebuie să luaţi acest medicament în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă acest medicament trece în laptele uman. Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, au fost raportate ameţeală şi somnolenţă, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamente numite derivaţi de sulfoniluree sau cu insulină poate determina hipoglicemie, care vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje sau lucrul fără siguranţa unui punct de sprijin.

3. Cum să utilizaţi Jimandin

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală recomandată este:

  • un comprimat filmat de 100 mg
  • o singură dată pe zi
  • pe cale orală

Dacă aveţi probleme cu rinichii, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie doze mai mici (cum sunt 25 mg sau 50 mg).

Puteţi utiliza acest medicament cu sau fără alimente şi băuturi.

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande acest medicament singur sau în asociere cu anumite medicamente care scad glucoza din sânge.

Dieta şi exerciţiile fizice pot ajuta organismul dumneavoastră să îşi utilizeze mai bine glucoza din sânge. Este important ca, pe durata tratamentului cu Jimandin, să respectaţi programul de dietă și exerciţii fizice care v-au fost recomandate de către medicul dumneavoastră.

Dacă utilizaţi mai mult Jimandin decât trebuie

Dacă utilizaţi o doză mai mare din acest medicament decât doza care v-a fost recomandată, contactaţi imediat medicul dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Jimandin

Dacă uitaţi o doză, utilizaţi-o imediat ce vă amintiţi. Dacă nu vă amintiţi până când a venit momentul să utilizaţi doza următoare, lăsaţi doza uitată şi continuaţi orarul obişnuit de administrare. Nu utilizaţi o doză dublă din acest medicament.

Dacă încetaţi să utilizaţi Jimandin

Continuaţi să utilizaţi acest medicament atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră, pentru a continua să vă controlaţi valoarea glucozei din sânge. Nu trebuie să opriţi administrarea acestui medicament fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

OPRIŢI administrarea Jimandin şi contactaţi imediat un medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacții adverse grave:

  • Durere abdominală severă și persistentă (zona stomacului) care poate ajunge la nivelul spatelui, însoțită sau nu de greață și vărsături, acestea putând fi semne ale inflamaţiei pancreasului (pancreatită).

Dacă prezentaţi o reacţie alergică gravă (cu frecvenţă necunoscută), incluzând erupţii trecătoare pe piele, urticarie, vezicule pe piele/descuamarea pielii şi umflarea feţei, buzelor, limbii şi faringelui, care pot determina dificultăţi la respiraţie sau înghiţire, încetaţi să utilizaţi acest medicament şi contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie un medicament pentru a vă trata reacţia alergică şi un alt medicament pentru tratamentul diabetului zaharat.

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse după adăugarea sitagliptinei la tratamentul cu metformină:

  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): valoare mică a glucozei în sânge, greaţă, flatulenţă, vărsături
  • Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): durere de stomac, diaree, constipaţie, somnolenţă

Unii pacienţi au prezentat diferite tipuri de disconfort gastric atunci când au început să utilizeze împreună sitagliptină şi metformină (frecvența de apariție: frecvente).

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu sitagliptină în asociere cu o sulfoniluree şi metformină:

  • Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): valoare mică a glucozei în sânge
  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): constipaţie

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu sitagliptină şi pioglitazonă:

  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): flatulenţă, umflarea mâinilor și picioarelor

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu sitagliptină în asociere cu pioglitazonă şi metformină:

  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): umflarea mâinilor şi picioarelor

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu sitagliptin în asociere cu insulină (cu sau fără metformină):

  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): stare gripală
  • Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): senzaţie de gură uscată

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului numai cu sitagliptină în cadrul studiilor clinice, sau în timpul utilizării după punerea pe piaţă, singur şi/sau în asociere cu alte medicamente antidiabetice:

  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): valoare mică a glucozei în sânge, dureri de cap, infecţii ale căilor respiratorii superioare, nas înfundat sau cu secreţii abundente şi gât inflamat, osteoartrită, durere la nivelul mâinii sau piciorului
  • Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): ameţeli, constipaţie, mâncărime
  • Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): număr redus de trombocite
  • Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): probleme la nivelul rinichilor (uneori necesitând dializă), vărsături, durere articulară, durere musculară, dureri de spate, boală pulmonară interstiţială, pemfigoid bulos (un tip de vezicule care apar pe piele).

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro.
Website: www.anm.ro

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Jimandin

Nu lăsaţi acest medicament la vederea si îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister sau pe cutie după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Jimandin

  • Substanţa activă este sitagliptina. Fiecare comprimat filmat (comprimat) conţine fosfat de sitagliptină monohidrat, echivalent cu 25, 50, 100 mg sitagliptină.
  • Celelalte componente sunt:

Nucleul comprimatului: celuloză microcristalină, hidrogenofosfat de calciu anhidru, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu şi stearilfumarat de sodiu.

Filmul comprimatului: alcool polivinilic, macrogol 3350, talc, dioxid de titan (E 171), pentru 25 mg oxid galben de fer (E 172), pentru 50 mg oxid roşu de fer (E 172), pentru 100 mg oxid roşu de fer (E 172) şi oxid galben de fer (E 172).

Cum arată Jimandin şi conţinutul ambalajului

Jimandin 25 mg: comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare galbenă, cu diametrul de aproximativ 6 mm.

Jimandin 50 mg: comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare roșu pal, cu diametrul de aproximativ 8 mm.

Jimandin 100 mg: comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare brun deschis, cu diametrul de aproximativ 10,3 mm.

Blistere din PA-Al-PVC/Al conținând 14, 28, 30, 56, 84, 90 sau 98 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Medochemie Ltd.
1-10 Constantinoupoleos Street, Limassol, 3011
Cipru

Fabricantul
Medochemie Ltd.
Central factory: 1-10 Constantinoupoleos Street, Limassol, 3011
Cipru

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiul Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

JIMANDIN

Acest prospect a fost revizuit în martie 2022.

FAQs - Întrebări frecvente despre Jimandin

Pot să opresc tratamentul cu Jimandin dacă mă simt mai bine?

Nu, nu trebuie să întrerupeți tratamentul cu Jimandin fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră, chiar dacă vă simțiți mai bine. Diabetul zaharat este o afecțiune cronică care necesită un management continuu, iar oprirea medicamentației poate duce la creșterea necontrolată a glicemiei și la complicații pe termen lung. Urmați întotdeauna sfatul medicului.

Cum acționează Jimandin pentru a controla glicemia?

Jimandin acționează prin inhibarea unei enzime numite DPP-4. Această enzimă este implicată în descompunerea unor hormoni naturali (incretine) care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Prin inhibarea DPP-4, Jimandin permite acestor hormoni să rămână activi mai mult timp, stimulând pancreasul să producă mai multă insulină atunci când nivelul zahărului din sânge este ridicat și reducând producția de zahăr de către ficat.

Ce ar trebui să fac dacă uit să iau o doză de Jimandin?

Dacă uitați o doză, luați-o imediat ce vă amintiți. Dacă este aproape timpul pentru următoarea doză, omiteți doza uitată și continuați cu programul obișnuit de administrare. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Jimandin poate fi luat cu sau fără alimente?

Da, Jimandin poate fi administrat cu sau fără alimente și băuturi. Nu este necesar să vă sincronizați doza cu mesele, dar este important să o luați la aceeași oră în fiecare zi pentru a menține un nivel constant al medicamentului în organism.

Există recomandări dietetice specifice pe care trebuie să le urmez în timpul tratamentului cu Jimandin?

Da, o dietă echilibrată și exercițiile fizice regulate sunt esențiale în gestionarea diabetului zaharat tip 2 și completează acțiunea Jimandin. Medicul sau un nutriționist vă poate oferi un plan alimentar personalizat, care să ajute la controlul glicemiei și la menținerea unei greutăți sănătoase. Continuați să respectați cu strictețe aceste recomandări pe durata tratamentului.