Contactează-ne!
Ai simptome care te supără? Solicită chiar acum un sfat medical specializat.
Prospect Jeligo
Jeligo conține substanța activă linagliptin, un medicament antidiabetic oral utilizat pentru a trata concentrațiile crescute de zahăr în sânge. Acesta acționează ajutând corpul să scadă concentrația zahărului din sângele dumneavoastră. Jeligo este indicat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 la adulți, în situațiile în care afecțiunea nu poate fi controlată adecvat cu alte antidiabetice orale (metformină sau derivați de sulfoniluree) sau doar prin dietă și exercițiu fizic. Poate fi, de asemenea, folosit în combinație cu alte medicamente antidiabetice orale (de exemplu metformină, sulfoniluree, empagliflozin) sau insulină.
1. Ce este Jeligo şi pentru ce se utilizează
Jeligo conține substanța activă linagliptin care aparține unei clase de medicamente numite „antidiabetice orale”. Antidiabeticele orale sunt utilizate pentru a trata concentrațiile crescute de zahăr în sânge. Ele acționează ajutând corpul să scadă concentrația zahărului din sângele dumneavoastră.
Jeligo este utilizată pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 la adulți, dacă afecțiunea nu poate fi controlată adecvat cu un medicament antidiabetic oral (metformină sau derivați de sulfoniluree) sau numai prin dietă și exercițiu fizic. Jeligo poate fi de asemenea folosit împreună cu alte medicamente antidiabetice orale, de exemplu metformină, sulfoniluree (de exemplu glimepiridă, glipizidă), empagliflozin sau insulină.
Este foarte important să continuați să urmați recomandările privind dieta și exercițiul fizic care v-au fost date de medicul dumneavoastră sau de asistenta medicală.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Jeligo
Nu luaţi Jeligo:
Dacă sunteţi alergic la linagliptin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luați Jeligo, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă:
- aveți diabet zaharat de tip 1 (organismul dumneavoastră nu produce deloc insulină) sau cetoacidoză diabetică (o complicație a diabetului cu concentrații crescute de zahăr în sânge, pierdere rapidă a greutății, greață sau vărsături). Jeligo nu trebuie folosit pentru a trata aceste afecțiuni.
- luați medicamente antidiabetice cunoscute ca „sulfoniluree” (de exemplu glimepiridă, glipizidă), medicul dumneavoastră poate să vă reducă doza de sulfoniluree dacă aceasta este administrată împreună cu Jeligo, pentru a evita o scădere prea mare a concentraţiei zahărului din sânge.
- ați avut reacții alergice la orice alte medicamente pe care le luați pentru a ține sub control concentrația de zahăr din sângele dumneavoastră.
- dacă aveți sau ați avut o boală a pancreasului.
Dacă aveți simptome de pancreatită acută, cum sunt durerile de stomac (dureri abdominale) severe, persistente, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră.
Dacă vă apar vezicule pe piele, acestea pot fi un semn al unei afecțiuni numite pemfigoid bulos. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să opriți administrarea Jeligo.
Leziunile diabetice ale pielii sunt o complicație frecventă a diabetului zaharat. Sunteți sfătuit să urmați recomandările pe care vi le dau medicul dumneavoastră sau asistenta medicală privind îngrijirea pielii și a piciorului.
Copii și adolescenți
Jeligo nu este recomandat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Nu este eficace la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani. Nu se cunoaște dacă acest medicament este sigur și eficace atunci când este utilizat la copii cu vârsta sub 10 ani.
Jeligo împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
În mod special, trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă luați medicamente care conțin oricare dintre următoarele substanțe active:
- carbamazepină, fenobarbital sau fenitoină. Acestea pot fi folosite pentru a controla crizele (convulsii) sau durerea cronică.
- rifampicină. Aceasta este un antibiotic folosit pentru a trata infecții cum este tuberculoza.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu se cunoaște dacă Jeligo este dăunător pentru făt. Prin urmare, este preferabil să evitați să utilizați Jeligo dacă sunteți gravidă.
Nu se cunoaște dacă Jeligo se excretă în laptele uman. Medicul dumneavoastră trebuie să decidă dacă este cazul să întrerupeți alăptarea sau să întrerupeți/să opriți tratamentul cu Jeligo.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Jeligo nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Utilizarea Jeligo în asociere cu medicamente numite sulfoniluree și/sau insulină poate determina niveluri prea scăzute ale zahărului din sânge (hipoglicemie), ceea ce vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje sau de a lucra fără un sprijin sigur. Totuşi, poate fi recomandată testarea mai frecventă a valorilor glicemiei pentru a minimiza riscul de hipoglicemie, în special atunci când Jeligo este combinat cu sulfoniluree și/sau insulină.
3. Cum să luaţi Jeligo
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată este de un comprimat de 5 mg o dată pe zi.
Puteți să luați Jeligo cu sau fără alimente.
Medicul dumneavoastră poate să vă prescrie Jeligo împreună cu un alt medicament antidiabetic oral.
Amintiți-vă să luați toate medicamentele așa cum au fost prescrise de medicul dumneavoastră pentru a obține cele mai bune rezultate privind sănătatea dumneavoastră.
Dacă luaţi mai mult Jeligo decât trebuie
Dacă luați mai mult Jeligo decât trebuie, discutaţi imediat cu un medic.
Dacă uitaţi să luaţi Jeligo
- Dacă uitați să luați o doză, luați-o de îndată ce vă amintiți. Totuși, dacă se apropie ora la care trebuie să luați doza următoare, nu mai luați doza uitată.
- Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Nu luați niciodată două doze în aceeași zi.
Dacă încetaţi să luaţi Jeligo
Nu încetați să luați Jeligo înainte de a vă consulta mai întâi cu medicul dumneavoastră. Concentrațiile de zahăr în sângele dumneavoastră pot să crească atunci când încetați să luați Jeligo.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Unele simptome necesită îngrijire medicală imediată
Trebuie să întrerupeți tratamentul cu Jeligo și să mergeți imediat la medicul dumneavoastră, dacă manifestați următoarele simptome ale scăderii concentrației de zahăr din sânge: tremurături, transpirații, anxietate, vedere încețoșată, furnicături ale buzelor, paloare, modificarea dispoziției sau confuzie (hipoglicemie). Hipoglicemia (frecvență: foarte frecventă, poate afecta mai mult de 1 din 10 persoane) este o reacție adversă identificată atunci când Jeligo este utilizat împreună cu metformină și o sulfoniluree.
Unii pacienți au prezentat reacții alergice (hipersensibilitate; mai puțin frecventă, poate afecta până la 1 din 100 persoane), în timp ce au luat Jeligo singur sau în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, care pot fi grave, incluzând respirație șuierătoare și scurtare a respirației (hiper-reactivitate broșică; frecvență necunoscută, frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile). Unii pacienți au manifestat erupții trecătoare pe piele (mai puțin frecvente), erupții (urticarie; cu frecvență rară, poate afecta până la 1 din 1000 persoane) și umflarea feței, buzelor, limbii și gâtului, care pot produce dificultate în respirație sau la înghițire (angioedem; cu frecvență rară).
Dacă manifestați oricare dintre semnele de boală menționate mai sus opriți administrarea Jeligo și luați imediat legătura cu medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie un medicament pentru tratarea reacției alergice și un medicament diferit pentru tratarea diabetului dumneavoastră.
Unii pacienți au prezentat inflamații ale pancreasului (pancreatită; frecvență rară, poate afecta până la 1 din 1000 persoane) atunci când au utilizat numai Jeligo singur sau în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului.
ÎNCETAȚI să mai luați Jeligo și adresați-vă imediat unui medic, dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse grave:
- durere puternică și persistentă în abdomen (zona stomacului) care poate ajunge până în spate, precum și greață și vărsături, deoarece poate fi un semn de inflamație al pancreasului (pancreatită).
Unii pacienți au prezentat următoarele reacții adverse atunci când au utilizat Jeligo singur sau în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului:
- Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): creşterea concentraţiei lipazei în sânge.
- Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): inflamarea nasului sau a gâtului (rinofaringită), tuse, constipație (în asociere cu insulina), creșterea concentrației amilazei în sânge.
- Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): apariția de bășici pe piele (pemfigoid bulos).
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la:
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România:
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Jeligo
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister şi cutie după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
Nu utilizați acest medicament dacă observați că ambalajul este deteriorat sau prezintă semne vizibile de deteriorare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Jeligo
Substanţa activă este linagliptin. Fiecare comprimat filmat conţine linagliptin 5 mg.
Celelalte ingrediente sunt:
- Nucleu: manitol (E 421), amidon de porumb pregelatinizat, povidonă K30, amidon de porumb, stearat de magneziu
- Învelişul filmat: hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, oxid roşu de fer (E 172).
Cum arată Jeligo şi conţinutul ambalajului
- Comprimat filmat de culoare roșie, rotund, biconvex, marcat cu „5” pe una dintre feţe şi neted pe cealaltă faţă.
- Jeligo este disponibil în cutii cu blistere din oPA-Al-PVC/Al cu 30 de comprimate.
- Comprimatele pot fi ambalate și în blistere perforate: 30x1 comprimate filmate (doze unitare).
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Egis Pharmaceuticals PLC
Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta
Ungaria
Fabricantul
Genepharm S.A.
18th Km Marathonos Avenue
153 51 Pallini
Grecia
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
- Lituania: Jeligo 5 mg plėvele dengtos tabletės
- Republica Cehă: Jeligo
- Polonia: Jeligo
- România: Jeligo 5 mg comprimate filmate
- Republica Slovacă: Jeligo
- Ungaria: Jeligo 5 mg filmtabletta
Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2024.
FAQs - Întrebări frecvente despre Jeligo
Pot să iau Jeligo dacă uit o doză?
Dacă ați uitat o doză, luați-o de îndată ce vă amintiți, cu excepția cazului în care este aproape timpul pentru următoarea doză. Nu luați niciodată două doze în aceeași zi pentru a compensa doza uitată. Continuați cu programul obișnuit.
Este sigur să iau Jeligo cu alte medicamente?
Este esențial să informați medicul dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le luați, inclusiv cele fără prescripție medicală și suplimentele pe bază de plante, pentru a evita interacțiunile. Medicul va evalua riscurile și beneficiile și va ajusta tratamentul, dacă este necesar.
Ce ar trebui să fac dacă apar reacții adverse?
Dacă manifestați reacții adverse grave, cum ar fi dureri abdominale severe și persistente (semn de pancreatită) sau simptome alergice severe (umflarea feței, dificultăți de respirație), întrerupeți imediat tratamentul și contactați medicul. Pentru reacții adverse mai puțin severe, discutați cu medicul sau farmacistul.
Cum îmi afectează Jeligo dieta și stilul de viață?
Jeligo acționează cel mai bine atunci când este combinat cu o dietă echilibrată și un program regulat de exerciții fizice, așa cum v-a recomandat medicul sau asistenta medicală. Continuarea acestor obiceiuri sănătoase este crucială pentru controlul eficient al diabetului.
Pot întrerupe Jeligo dacă mă simt mai bine?
Nu întrerupeți administrarea Jeligo fără a consulta în prealabil medicul. Întreruperea bruscă a medicamentului poate duce la o creștere a nivelului de zahăr din sânge și la agravarea diabetului. Medicul dumneavoastră vă va indica momentul și modul corect de ajustare sau întrerupere a tratamentului.