Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ecografia oculară

Ecografia oculară este o metodă imagistică deosebit de utilă în diagnosticul și urmărirea anumitor afecțiuni oculare și se realizează la indicația unui medic oftalmolog.

Datorită compoziției lichidiene și poziției sale superficiale, ochiul este un organ ușor de explorat ecografic, ecografia venind în sprijinul medicului oftalmolog în special atunci când acesta nu poate examina oftalmoscopic structurile posterioare ale globului ocular din cauza unor condiții patologice cum ar fi cataracta sau hemoragiile în vitros. De asemenea, ecografia oculară are un rol important în diagnosticul unor urgențe medicale cum ar fi: perforația oculară, hematomul retrobulbar, dezlipirea de retină, subluxația de cristalin, hemoragiile în vitros, corpii străini intraoculari precum și în depistarea unor formațiuni tumorale intraoculare.

Când îți va recomanda medicul oftalmolog o ecografie oculară

Medicul oftalmolog îți va indica o ecografie oculară dacă ai dureri oculare sau vederea este diminuată, dacă ai suferit un traumatism ocular sau dacă există suspiciunea de corpi străini intraoculari.

 Ecografia oculară este utilizată în diagnosticarea unei patologii oculare variate:

  1.  Dezlipirea de retină. În special când este de dimensiuni mici, dezlipirea de retină poate fi dificil de detectat la examenul oftalmoscopic, însă poate fi apreciată ecografic alături de alte complicații ale acesteia, cum ar fi hemoragia în vitros.
  2.  Hemoragia în vitros. Hemoragia în vitros poate interfera cu acuitatea vizuală, putând produce orbire dacă este în cantitate mare. Ecografia poate depista hemoragia și poate aprecia vârsta și severitatea acesteia.
  3.  Retinoblastomul este o tumoră malignă a retinei care apare la copii. Ecografia oculară este utilizată atât în evaluarea inițială, cât și în monitorizarea post-terapeutică.
  4.  Dezlipirea de coroidă. Detașarea coroidei poate apare spontan sau posttraumatic și poate fi apreciată ecografic.
  5.  Tumorile de coroidă, cum ar fi melanomul malign. Ecografia poate aprecia dimensiunea, localizarea și vascularizația tumorală; de asemenea, este indicată în monitorizarea răspunsului după tratamentul conservator cu brachyterapie, prin aprecierea răspunsului favorabil de scădere a dimensiunii tumorii.
  6.  Corpii străini intraoculari. Utilitatea ecografiei în detectarea și localizarea corpilor străini radiotransparenți intraorbitali și superioritatea acesteia în localizarea corpilor străini este clar stabilită.
  7.  Ruptura globului ocular este o urgență medicală oftalmologică majoră care necesită reparare chirurgicală.  Evaluarea ecografică are o deosebită importanță, în special în contextul unui edem important, hemoragiei în vitros sau cataractei, afecțiuni care fac dificilă vizualizarea oftalmoscopică directă a conținutului ocular de către oftalmolog.
  8.  Evaluarea presiunii intracraniene crescute prin măsurarea ecografică a diametrului nervului optic.  La pacienții cu alterarea stării de constiență datorată traumatismelor craniene sau unei hemoragii intracraniene spontane se poate aprecia creșterea presiunii intracraniene prin măsurarea ecografică a diametrului nervului optic.