Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Sarcina multipla: ce inseamna pentru mama

Esti surprinsa sa afli ca ai gemeni? Uneori sarcina gemelara apare pur si simplu. Alteori, anumiti factori joaca un rol. De exemplu, o sarcina gemelara este mai frecventa pe masura ce inaintezi in varsta, deoarece modificarile hormonale determina ca mai mult de un ovul sa se elimine o data de la nivelul ovarului. Tehnicile de reproducere asistata – cum ar fi fertilizarea in vitro – cresc, de asemenea, sansa de a avea o sarcina gemelara sau multipla.

Cum apare sarcina gemelara

Gemenii fraternali (gemenii dizigoti) – cel mai comun tip – apar cand doua ovule diferite sunt fecundate de doi spermatozoizi diferiti. Fiecare geaman are propia placenta si propriul sac amniotic si pot fi fie doua fete, doi baieti sau o fata si un baiat. Din punct de vedere genetic, sunt asemanatori ca oricare alti doi frati.

Gemenii identici (gemenii monozigoti) apar atunci cand un singur ovul fertilizat se divide si da nastere la doi embrioni. Gemenii identici pot imparti aceeasi placenta, insa fiecare are propriul sac amniotic. Genetic, cei doi gemeni sunt identici. Ei vor avea acelasi sex si aceleasi trasaturi fizice si caracteristici. Foarte rar, gemenii identici nu se separa complet in stadiile initiale ale formarii embrionului, conditie care se numeste gemeni conjuncti sau siamezi (gemeni “uniti”). Uneori, gemenii siamezi pot fi separati printr-o interventie chirurgicala, insa atunci cand organele vitale sunt comune, sansele de a supravietui sunt minime.

Diagnosticul sarcinii multiple

Medicul obstetrician va suspecta o sarcina multipla atunci cand uterul este mai mare decat normal sau cand pare ca se asculta in mai mult de un loc bataile cordului fetal. In acest caz, sarcina gemelara sau multipla va fi confirmata la ecografie.

Uneori desi initial pare a fi o sarcina gemelara, pe parcursul avansarii sarcinii unul din gemeni inceteaza sa se mai dezvolte, o conditie care se numeste sindromul geamanului disparut. Un astfel de episod este coplesitor, frustrant si provoaca multa confuzie. Frecvent, nu exista o explicatie de ce lucrurile evolueaza astfel.

Sarcina gemelara: ce inseamna pentru mama

Sa ai multa grija de tine este cea mai buna metoda prin care ai vei putea naste copii sanatosi. Cand ai o sarcina gemelara sau multipla te poti astepta la urmatoarele:

  • Controale mai frecvente. Vei merge mai des la medicul obstetrician care va monitoriza dezvoltarea si cresterea copiilor, va evalua starea ta de sanatate si identifica semnele nasterii premature. De asemenea, va fi nevoie de ecografii mai frecvente sau alte investigatii, pe masura ce sarcina progreseaza.
  • Mai multa atentie la alimentatie si suplimente nutritive. Vei avea nevoie de mai mult acid folic, calciu, fier, proteine si nutrienti esentiali. Daca deja ai o alimentatie sanatoasa, continua sa mananci astfel si asigura-te ca iti iei zilnic vitaminele prenatale. De asemenea, medicul ar putea sa-ti recomande suplimente de fier.
  • Crestere in greutate mai mare. Greutatea femeilor insarcinate cu gemeni va fi monitorizata de catre medicul obstetrician. Cresterea numarului de kilograme trebuie sa fie semnificativa (dar nu se va dubla numarul de kilograme) fata de cresterea dintr-o sarcina cu un singur copil.

Cate kilograme ar trebui sa iei in greutate depinde de cat de mult cantareai inainte de a ramane gravida si cat de adecvata este greutatea ta in raport cu inaltimea. Relatia dintre inaltime si greutate se exprima printr-o cifra care reprezinta indicele de masa corporala (IMC). Daca inainte de a ramane gravida aveai o greutate sanatoasa, castigul de greutate intr-o sacina gemelara ar trebui sa fie de aproximativ 17-25 kilograme, ceea ce ar insemna un aport in plus de aproape 600 calorii pe zi, in functie de nivelul de activitate.

Greutatea inainte de sarcina

Cresterea in greutate recomandata

Greutate normala (IMC 18.5-24.9)

17-25 kg

Supraponderala (IMC 25-29.9)

14-23 kg

Obezitate (IMC >/= 30)

11-19 kg

  • Mai multa precautie. Medicul obstetrician ar putea sa-ti ceara sa limitezi nivelul de activitate - cum ar fi activitatea profesionala, calatoriile si exercitiile fizice – pe masura ce sarcina progreseaza. Desi repausul la pat nu s-a dovedit a fi eficient pentru a preveni nasterea prematura, uneori este recomandat ca o masura de precautie pentru a permite dezvoltarea si cresterea fetala si reduce riscul de complicatii in sarcina.

Afla care ar putea fi complicatiile

Desi in fiecare zi se nasc gemeni sanatosi, este important sa fii constienta ca pot apare o serie de complicatii:

  • Hipertensiunea arteriala. Mamele care au sarcina gemelara au un risc crescut sa faca hipertensiune arteriala in sarcina. Atunci cand se combina cu prezenta de proteine in urina, conditia se numeste preeclampsie si necesita urmarire atenta deoarece pot apare complicatii severe, atat pentru mama, cat si pentru copii.
  • Nasterea prematura. Cu cat sunt mai multi copii, cu atat riscul ca acestia sa se nasca la termen este mai mic. Daca ai semne de nastere prematura ti se va face un tratament injectabil cu steroizi care sa ajute maturizarea plamanilor copiilor. Chiar si asa, cel mai mic dintre copii ar putea sa aiba probleme de sanatate serioase, cum ar fi o greutate mica la nastere, dificultate in respiratie, tulburari digestive si dezvoltarea incompleta a unor organe. Foarte rar un geaman este nascut prematur, in timp ce celalat isi va continua dezvoltarea in uter, nascandu-se dupa un anumit interval de timp.
  • Sindromul transfuzor-transfuzat.  Este o conditie prenatala in care gemenii identici primesc cantitati inegale de sange placentar, avand drept rezultat dezvoltarea lor diferita.  70% din gemenii identici impart aceeasi placenta (gemeni monocorionici) si 15% din aceste sarcini vor fi afectate de sindromul transfuzor-transfuzat. In sindromul transfuzor-transfuzat se  formeaza legaturi intre vasele de sange placentare, permitand sangelui sa circule de la un fat la altul. Daca aceste anastomoze sunt inegale, se poate dezvolta un transfer semnificativ de sange de la un geaman, numit donator sau transfuzor, catre celalalt geaman, numit primitor sau transfuzat. Ca urmare, un copil va primi prea mult sange, iar celalalt prea putin.  In consecinta, un copil va creste mai incet si va fi mai mic, in timp ce celalat se va confrunta cu situatia opusa. Aceasta este o complicatie serioasa pentru ambii copii care ar putea necesita interventie agresiva efectuata intrauterin. Frecvent, copiii vor fi nascuti de indata ce beneficiile nasterii premature depasesc potentialele probleme ale prematuritatii.
  • Nasterea prin cezariana. Gemenii pot sa se nasca vaginal daca amandoi se afla in prezentatie craniana. Daca numai fratele de jos este cu capul primul, el poate sa se nasca vaginal, iar cel de-al doilea frate poate sa se roteasca si sa se nasca cu picioarele sau sezutul primul. Daca nasterea nu se poate face in conditii de siguranta, se indica operatia cezariana. Daca copilul de jos nu este pozitionat cu capul primul sau nici unul dintre gemeni nu este in aceasta pozitie, ambii copii se vor naste prin cezariana. In sarcina cu tripleti, desi nasterea vaginala ar putea fi posibila, se recomanda operatia cezariana.

Ingrijirea gemenilor

Gemenii sanatosi vor avea aceleasi nevoi de ingrijire ca oricare nou-nascut, desi va trebui sa faci fata la doi. Vei avea nevoie de mai multa odihna si ajutor decat poate ca ti-ai imaginat, mai ales daca s-au nascut prematur sau au nevoie de ingrijire medicala speciala dupa nastere. Bucura-te de fiecare copil si cere ajutorul partenerului, familiei sau persoanelor apropiate atunci cand ai nevoie de asta.