Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Primele miscari ale copilului

De ce se misca copilul?

Pe masura ce copilul se dezvolta in uter, isi intinde si flecteaza bratele si picioarele. Cu fiecare zi care trece, miscarile lui vor fi din ce in ce mai perceptibile si mai puternice si le vei resimti ca lovituri, impunsaturi sau rotatii. In plus, copilul se misca ca raspuns la zgomote sau emotiile tale. Daca stai intr-o pozitie inconfortabila pentru el, va incepe sa se agite; de asemenea, anumite alimente pe care le consumi il pot face mai activ. Vei remarca o alternanta a momentelor in care doarme cu cele in care se misca.

Cat de des se misca copilul meu?

Pe masura ce sarcina avanseaza va trebui sa monitorizezi miscarile copilului tau. Uneori, in trimestrul 3 de sarcina vei observa ca loviturile lui sunt mult mai frecvente si puternice si ca apar la intervale regulate. Totusi, dupa saptamana 32 de sarcina, desi raman ritmice, miscarile devin mai rare deoarece copilul este mai mare si are mai putin loc sa se miste in uter.

Incepand cu saptamana 28, este util sa incepi numararea miscarilor copilului. Aceasta te poate ajuta sa identifici daca ceva este in neregula cu el, pe de o parte, iar pe de alta parte este o experienta extraordinara de a crea o legatura intre tine si el. Atunci cand numeri loviturile copilului este recomandat sa o faci la aceeasi ora din zi si sa notezi intr-un tabel. Ar putea fi mai usor pentru tine sa stai intinsa pe partea stanga si sa inregistrezi cat dureaza sa percepi 10 miscari. Ideal, ar trebui sa simti cel putin 10 lovituri, senzatia de fluturi sau de rostogolire intr-un interval de 2 ore.

Cand trebuie sa mergi la medic?

  • Atunci cand la sfarsitul celor doua ore nu ai numarat 10 miscari, asteapta cateva ore si incearca numaratoarea din nou. Daca nici dupa aceasta a doua incercare nu simti 10 lovituri intr-un interval de 2 ore, suna-ti medicul obstetrician
  • Atunci cand ai observat o modificare semnificativa fata de tiparul obisnuit si care se mentine 3-4 zile

Acesta este un exemplu de modificare semnificativa. Intr-o astfel de situatie, ar trebui sa iei legatura cu medicul tau.

Exemplu: Saptamana 28

Luni: ora 9.00: XXXXXXXXXX 9.32 Total 32 minute

Marti ora 12.00 XXXXXXXXXX 12.45 Total: 45 minute

Miercuri ora 9.00 XXXXXXXXXX 10.00 Total 1 ora

Joi ora 9.00 XXXXXXXXXX 11.15 Total 2 ore si 15 minute