EDU.REGINAMARIA.RO

Povestea Aureliei

Decembrie 2011: am inceput tratamentul pentru cancer de colon. Nu mi-a fost deloc usor in acea perioada. Nu aveam nicio problema cu operatiile, dar ma speria foarte tare chimioterapia. Pe de alta parte, totul s-a intamplat atat de repede, incat am fost obligata sa stau putin in starea asta si sa caut o strategie. Strategia de a rezista.

Mi-am setat niste asteptari foarte joase in urma tratamentului si am incercat sa mi le insusesc pana la capat, astfel incat indiferent de cat de rau urma sa imi fie, macar sa nu fiu luata prin surprindere. Nu este foarte optimist, recunosc, dar nu de fiecare data putem sa depasim situatiile dificile asa.

Am terminat tratamentul dupa 6 luni, iar dupa 3 ani de la tratarea cancerului de colon, medicii au descoperit un cancer ovarian. Asta in conditiile in care am respectat toate indicatiile medicilor, toate tratamentele, mi-am impus un regim alimentar riguros si am devenit foarte atenta la tot ce faceam.

Multa vreme de atunci nu mi-au dat pace intrebarile: De ce? Cu ce folos? Cand eu am renuntat sa lupt mi-am dat seama ca de fapt nu este alegerea mea, cat timp ceilalti continua sa lupte. Familia si medicii au insistat ma adun si sa o iau de la capat. Am reluat tratamentul, iar conditiile de la spitalul Euroclinic, modul in care am fost tratata, m-au ajutat foarte mult.

Nu as sti sa spun de unde a venit aceasta putere. Imi stabileam singura termene: trebuie sa rezist pana vad ca nepotica mea a invatat alfabetul si stie sa scrie si sa citeasca. Am suportat mult bine tratamentul asa. Acum nepoata mea invata ecuatii, deci cred ca m-am descurcat destul de bine. Dupa mi-am dorit sa ajung sa imi vad nepotul student; acum este student.  

Inainte cred ca nu stiam nici 1% din ce stiu acum despre cancer. Stiam despre acea chimioterapie cumplita, prin care a trecut si sora mea acum aproximativ 10 ani si care o dobora dupa fiecare sedinta. Lucrurile nu mai stau asa acum, acum tratamentul este mult mai usor de suportat, iar consecintele nu sunt atat de rele incat sa nu lupti. In tot acest timp nu i-am lasat pe cei din jur, in ciuda insistentelor, sa imi preia din responsabilitati si sa ma trateze ca pe un om bolnav.

Au trecut aproape 8 ani, iar eu continui sa traiesc frumos, inconjurata de cei dragi, sfatuita de cei mai buni medici si continuand sa imi stabilesc termene: trebuie sa mai traiesc, sa apuc sa fac si asta, apoi si asta si asa mai departe. Acum nu imi este teama sa ii spun pe nume: cancer. Cum am reusit asta? Supravietuind.