Obsedata de Detoxifiere (Sănătoasas Gresitus)

Obsedata de Detoxifiere (Sănătoasas Gresitus)

Un exponent de interes medical în întreg www-ul, trendsetter al generației mileniale, Sănătoasas Gresitus este unul dintre cele mai cosmopolite specimene de ipohondrie română. Cu puternice influențe occidentale, mai precis America, Instagram, Twitter și Pinterest, Obsedata de Detoxifiere, cum este numită local, își petrece marea parte a zilelor preocupându-se de curățenia organelor interne. Pentru asta ingerează cantități masive de lichide de o consistență îndoielnică, culoare indecisă, miros revoltător și gust ce aduce a combinația dintre o fiolă de algocalmin și brânză telemea uitată la desărat.

Este una dintre speciile în care genul feminin predomină, deși există și specimene masculine; de cele multe ori, masculii sunt convertiți la credința în zeul colonului curat de către contrapunctul de gen. 

Sunt ușor de remarcat în public datorită vocabularului bogat în cuvinte de proveniență străină - kale, mangold, chia, goji, agave, apio. Pentru Sănătoasas Gresitus, colonul este locul de întâlnire preferat al bacteriilor și toxinelor vindicative, așadar consideră că e nevoie de evacuarea forțată a acestora, cât de des posibil, în cure de câte 3, 5 sau 10 zile.

Puteți să vă feriți ușor de interacțiunea cu acest specimen: aveți întotdeauna la îndemână o băutură carbogazoasă din comerț. Atenție: există riscul, documentat istoric, ca unul sau mai mulți Obsedați de Detoxifiere să încerce să vă sară în ajutor, înarmați cu sticle de juice-uri, saltele de yoga și bună dispoziție.