EDU.REGINAMARIA.RO

Monitorizarea copiilor post infectie COVID-19

Articol de Dr. Irina Costache Medic primar Pediatrie
Marea majoritate a copiilor trec prin infectia cu noul coronavirus asimptomatici sau cu simptome minime. In general copiii peste 10 ani au risc mai mare sa prezinte simptomatologie sugestiva si tot aceasta grupa de varsta are risc mai mare sa dezvolte PIMS - sindrom inflamator multisistemic. 

Nu exista pana in acest moment un protocol care sa ghideze medicii pediatri sau de familie in managementul perioadei post covid in cazul pacientilor pediatrici.

PIMS - sindrom inflamator multisistemic, o incidenta scazuta

Se stie ca incidenta PIMS ramane din fericire scazuta, desi tot mai multe cazuri se inregistreaza pe fondul cresterii exponentiale a numarului de cazuri atat in randul adultilor, cat si al copiilor. Factorii de risc documentati pana in acest moment includ rasa afro-americana si varsta mai mare, cei mai afectati fiind adolescentii.

PIMS nu apare cu incidenta crescuta in cazul copiilor cu patologii preexistente, aceasta complicatie se dezvolta mai ales in cazul copiilor anterior sanatosi (70% dintre copiii evaluati intr-un studiu publicat in New England Journal of Medicine erau anterior fara probleme de sanatate). 

Fiziopatologia, adica mecanismul care conduce la aparitia acestei complicatii, nu este pe deplin cunoscut – de aici trebuie sa rezide si faptul ca urmarile acestei boli nu sunt inca elucidate, fiind o situatie noua care necesita timp de urmarire pentru clarificari. Se presupune ca este vorba de un raspuns imun anormal, similar celui din Boala Kawasaki, un sindrom de activare macrofagica sau de eliberare de citokine. Diferenta dintre PIMS si boala Kawasaki se refera si la varsta copiilor afectatati, varsta celor care sufera de boala Kawasaki fiind mult mai mica decat a celor bolnavi de PIMS. 

Momentul de aparitie al sindromului multisistemic nu este pe deplin stabilit, dar in majoritatea cazurilor acesta s-a dezvoltat la aproximativ o luna dupa infectia cu SARS-CoV-2, existand si situatii in care aparitia complicatiei a fost notata la 2-3 luni distanta de infectia virala. 

Semnele clinice ale PIMS sunt nespecifice si includ: febra prezenta in 100% dintre cazuri, dureri abdominale, diaree, varsaturi, eruptie cutanata, conjunctivita sau durere in gat. Practic orice febra aparuta in cazul unui copil la scurt timp dupa trecerea prin infectia cu SARS-CoV-2 trebuie sa ridice un grad de suspiciune si trebuie evaluat corect si complet de catre medic. Afectarea cea mai de temut in cadrul PIMS este cea cardiaca, care presupune, dupa rezolvarea situatiei acute, monitorizare la distanta prin ecocardiografii repetate. 

Recomandari post infectie COVID-19

Simpla trecere prin infectia cu COVID-19 nu recomanda radiografie sau CT pulmonare la distanta de boala in cazul copiilor, comparativ cu adultii. Daca a existat o forma mai severa a infectiei, aceasta poate presupune monitorizare radiologica sau ecografica pulmonara in cazul copiilor, la indicatia medicului. 

Post COVID-19 trebuie continuata administrarea vitaminei D indiferent de varsta si anotimp, mai ales in cazul tarilor cu regim de insorire mai nefericit, cum este tara noastra. Analizele de rutina trebuie efectuate la recomandarea pediatrului sau medicului de familie, infectia cu SARS-CoV-2 nefiind o indicatie absoluta.

Avand in vedere tot contextul emotional al pandemiei, amplificat de trecerea prin boala, poate fi necesar un consult psihologic mai ales in cazul copiilor mai mari si a adolescentilor. Anxietatea cauzata de boala in sine, alaturi de perioada de izolare si folosirea pe timp indelungat a ecranelor sunt motive suficiente pentru a creste riscul depresiilor in randul copiilor.

Efectele pe termen lung ale infectiei cu SARS-CoV-2 raman pentru moment doar de presupus, atat in randul copiilor cat si al adultilor, de aceea va fi necesar un mare grad de vigilenta atat pentru cei care au trecut prin boala, cat si pentru medicii care ii urmaresc. 

Surse de informare:

Medline ® Abstracts for References 12,21 of 'Coronavirus disease 2019 (COVID-19): Multisystem inflammatory syndrome in children (MIS-C) clinical features, evaluation, and diagnosis'

www.uptodate.com