Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Gripa: simptome si severitate

Gripa: simptome si severitate

Gripa este o afectiune respiratorie contagioasa, provocata de virusurile gripale. Poate avea consecinte moderate pana la severe, conducand uneori chiar la deces. Gripa este diferita de o raceala, debuteaza brusc si violent, in timp ce simptomele racelii cresc gradual in intensitate. 

In gripa, perioada de incubatie variaza intre 1-4 zile. Adultii pot infecta alte persoane inca dinainte de debutul simtomelor (cu 1 zi inainte  ca simtomele sa se manifeste). De obicei, perioada de contagiozitate dureaza pana la 5 - 7 zile de la debutul simptomelor, insa poate depasi o saptamana in cazul anumitor persoane, in special copii mici (pana in 5 ani) si persoane cu un sistem imunitar slabit.

Gripa se caracterizeaza prin debutul brusc al semnelor si simptomelor, precum febra, mialgie, cefalee, stare generala de rau, tuse neproductiva, dureri in gat si rinita. In randul copiilor, gripa este adesea asociata cu otita medie, greata si varsaturi. 

De obicei, gripa trece dupa 3-7 zile de la debutul simtomelor, insa tusea si starea generala de rau pot persista chiar mai mult de 2 saptamani.

Persoanele care au gripa manifesta urmatoarele simptome:

  • Febra sau stare febrila (frisoane)
  • Tuse
  • Durere de gat
  • Nas infundat sau rinoree
  • Dureri musculare 
  • Dureri de cap
  • Oboseala
  • Varsaturi si diaree – in cazul anumitor persoane; aceste simptome sunt mai frecvente la copii decat la adulti
  • Febra se intalneste la majoritatea persoanelor cu gripa, insa pot exista oameni care nu fac febra pe perioada

gripei, atrag atentia expertii de la Centrul de Prevenire si Control al Bolilor din Statele Unite ale Americii (CDC - Centre for Disease Prevention and Control).  

Persoanele vulnerabile in fata gripei

Gripa poate afecta pe oricine, indiferent de varsta. Cu toate acestea, anumite persoane sunt mult mai vulnerabile in fata gripei si, mai mult, in fata complicatiilor severe cauzate de gripa. Vorbim de persoanele in varsta (peste 65 de ani), persoanele de orice varsta cu anumite afectiuni cronice (astm, diabet sau boli de inima), femeile insarcinate si copiii mici (sub 5 ani).

Complicatiile gripei

Majoritatea persoanelor care fac gripa se vindeca relativ repede, de la cateva zile, la mai putin de doua saptamani. Exista insa si persoane care dezvolta complicatii usoare pana la severe, care pot pune viata in pericol, precum:

  • Pneumonie virala
  • Exacerbare a bolilor cronice preexistente: boli de inima si boli pulmonare
  • Pneumonie bacteriana
  • Sinuzita
  • Otita medie

Mergi la medic cand simptomele gripei devin ingrijoratoare!

Simptome alarmante la copii care necesita consult in urgenta:

  • Respiratie rapida sau probleme de respiratie
  • Piele de culoare albastruie
  • Consumul insuficient de lichide
  • Nu se trezesc sau nu interactioneaza cu altii
  • Irascibilitate - copilul nu suporta nici sa fie tinut in brate
  • Febra este insotita de o eruptie cutanata
  • Dupa o perioada in care simptomele gripei au parut ca s-au ameliorat, acestea reapar, insa mult mai intense (cum ar fi febra si tusea)

La sugar, in plus fata de semnele alarmante de mai sus, mergi imediat la medic cand acesta:

  • Nu poate manca
  • Are probleme de respiratie
  • Nu are lacrimi cand plange
  • Uda mult mai putine scutece decat in mod normal

Simptome alarmante la adultii:

  • Dificultate in respiratie si lipsa de aer
  • Durere sau presiune in piept sau abdomen
  • Ameteala brusca
  • Confuzie
  • Varsaturi severe sau persistente
  • Convulsii
  • Dupa o perioada in care simptomele gripei au parut ca s-au ameliorat, acestea reapar, insa mult mai intense (cum ar fi febra si tusea)

Surse:
www.cdc.gov

Afla mai multe informatii in sectiunea Totul despre gripa

 

Grija pentru ceilalti incepe cu tine! Vaccineaza-te la timp!

Inscrie-te acum pe site si te sunam noi pentru a stabili data si ora consultului si a administrarii vaccinului gripal.