Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Cancerul de san - date statistice

Articol de Dr. Gheorghe Gerald Filip Medic primar Chirurgie generala
Cancerul de san - date statistice

Cea mai frecventa cauza de cancer la femei

7000 de noi cazuri de cancer de san in fiecare an

A doua cauza de deces prin cancer la femei (dupa cancerul pulmonar)

1 din 10 femei are factori de risc identificati pentru cancerul de san  (una din 10 femei poate dezvolta cancerul de san)

Riscul de dezvoltare a cancerului de san creste cu varsta:

  • Intre 30 si 40 de ani: 1 din 250 femei va dezvolta cancer de san
  • Intre 40 si 50 de ani: 1 din 70 femei va dezvolta cancer de san (mult mai frecvent la aceasta varsta)

In Romania, 80% din cancerele de san sunt diagnosticate in faza avansata (cancer de san avansat), stadiu in care tratamentul nu poate aduce vindecarea, ci doar prelungirea supravietuirii. Doar in maxim 20 % din cazurile de cancer de san – cancer de san precoce – tratamentul poate obtine vindecarea.

In tarile occidentale (in care exista un program national de screening pentru cancerul de san, pentru toate femeile peste 40 de ani), 70-80 % din cancerele de san sunt diagnosticate in stadii initiale (cancer de san precoce).

Nu stim inca cu exactitate ce produce cancerul de san. Stim doar ca exista factori de risc si factori de protectie pentru cancerul de san. Doar 1 din 50 de femei cunoaste care sunt factorii de risc pentru cancerul de san, in general cele care au avut rude de gradul 1 sau 2 cu aceasta maladie. Din pacate, In Romanaia, cand vorbim despre preventie in cancerul de san, ne adresam preventiei formelor avansate, preventia formelor care duc rapid la deces.

Autopalparea sanilor este cea mai utila si cea mai ieftina forma de diagnostic precoce al bolilor de san si de preventie a formelor avansate de cancer de san. Doar 1 din 10 femei fac periodic autopalparea sanilor,  si doar 1 din 20 o face corect.

Lipsa de educatie medicala influenteaza inclusiv comportamentul pacientelor din Romania care descopera accidental o tumora la san:

  • Doar 10 % se prezinta la consult medical in prima luna de la depistarea modificarilor de san
  • Doar 20 % se prezinta la consult medical in primele 6 luni de la depistarea modificarilor de san
  • 30 % identifica leziunea prin palpare, dar se prezinta la medic in fazele avansate (eroziune de mamelon, metastaze ganglionare axilare, metastaze pulmonare, etc)
  • In 10 % din cazuri diagnosticul este stabilit cu ocazia prezentarii pacientei pentru alte consulturi medicale (desi tumora este palpabila)
  • In 5% din cazuri  pacienta  se prezinta la medic ,dar diagnosticul este intarziat prin confuzie cu alte afectiuni (eczema de san, fibroadenom, chist, abcesul de san)